https://www.youtube.com/watch?v=ZTB-DF-Vs3o
Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850, Botoșani, Moldova – d. 15 iunie 1889, București, România) a fost un poet, prozator și jurnalist român, considerat, în general, ca fiind cea mai cunoscută și influentă personalitate din literatura română.[7] A publicat un singur volum antum, Poesii, compus din poemele publicate de-a lungul vieții în revista Convorbiri literare a societății Junimea, din care Eminescu făcea parte.[8][9] Printre operele notabile se numără Luceafărul, Odă (în metru antic) și cele cinci Scrisori (I, II, III, IV și V).[10]
Făcând parte din curentul romantic târziu, poezia sa conține noțiuni din metafizică, mitologie, filosofie și istorie, în timp ce proza sa conține și elemente sociologice.[10][11] Temele recurente din opera sa sunt natura, temă tipică romantismului, care, în cazul lui Eminescu, este privită prin prisma folclorului autohton, dragostea, uneori violentă, alteori intimă sau neîmpărtășită, nașterea, moartea, cosmosul și condiția geniului.[10][12] Într-un articol din Encyclopćdia Britannica, actualizat în ianuarie 2023, se menționează: „A transformat atât forma cât și conținutul poeziei românești, creând o școală de poezie care i-a influențat puternic pe scriitorii și poeții români, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea”.[13]
S-a născut la Botoșani și a copilărit la Ipotești, mutându-se, în adolescență, la Cernăuți pentru a urma cursurile gimnaziale unde, la vârsta de 16 ani, a publicat primul poem, De-aș avea.[14][15] La vârsta de 19 ani a început studiul filozofiei la Universitatea din Viena, unde a întâlnit scrierile unor autori care îi vor influența puternic opera, precum Platon, Spinoza, Leibniz, Kant, Rousseau și Schopenhauer, dar și filozofia orientală prin opere precum Ramayana, Mahābhārata și Vedele.[11][16] Tot în această perioadă începe să publice în revista Convorbiri literare.[17] La 22 de ani a plecat la Berlin pentru a-și continua studiile.[18]
Mihai Eminescu - Wikipedia
Pe data de 15 iunie 1889, în casa de sănătate, sau mai bine zis sanatoriul de boli mintale al doctorului Șuțu, situat pe Strada Plantelor din municipiul București, la ora 4 dimineața, poetul nepereche Mihai Eminescu se stingea pe un pat metalic, la vârsta de 39 de ani.
Ultima dorință a geniului care scrisese „Luceafărul” sau „Odă în metru antic” a fost un banal pahar cu lapte, pe care medicul de serviciu îl strecurase prin vizeta metalică a ”celulei” în care și-a petrecut ultimele ore din viață. I-ar fi șoptit celui care i-a făcut această favoare că ”sunt năruit”. A doua zi, pe 16 iunie, a fost constatat decesul, iar medicii Șuțu și Petrescu au făcut formele legale și au pregătit un raport oficial, destul de ambiguu din care nu reiese clar cauza morții poetului. De altfel aceștia semnalează doar simptomele unei tulburări psihice, nu și fizice. Mai mult decât atât, la autopsia efectuată de doctorul Tomescu și mai apoi de Marinescu de la laboratorul Babeș creierul nu a putut fi studiat, fiind uitat de o asistentă neglijentă pe o fereastră deschisă, unde s-a descompus rapid.
„Din nefericire, nu aș putea să vă dau multe informații în privința creierului marelui și nefericitului poet Eminescu. Creierul mi s-a adus de la Institutul Șuțu într-o stare de descompunere care nu permitea un studiu fin al structurii circumvoluțiunilor”, îi scria medicul unui ziarist ieșean care-i ceruse date pentru scrierea unui articol. După două zile, Eminescu era înmormântat. A fost depus în prealabil la biserica „Sfântul Gheorghe cel Nou” din București, pe un catafalc împodobit cu ramuri de tei. În jurul sicriului, coroane din partea Academiei Române și a prietenilor, dar și mesaje. După ora 17.00 a urmat înmormântarea, descrisă de Titu Maiorescu, într-o scrisoare trimisă Emiliei Hempel, sora sa. „Emilia dragă, în Biserica Sf. Gheorghe Nou, cosciugul deschis al lui Mihai Eminescu era încins cu crengi de tei, în amintirea poesiilor lui parfumate cu flori de tei. Am rupt o frunză de la cosciug și pentru tine și ți-o trimit aici. Sub bandă primești și un număr din «Constituționalul» cu descrierea îngropării. Articolul e de Caragiali. Când am însoțit pe jos, cu capetele goale, pe Eminescu, de la biserică pe bulevard, până la cimitirul Belu, Rosetti, Laurianu, Mihăileanu, eu, Anicuța și vreo 600 de școlari și studenți, admirabilul cor vocal de la Mitropolie, era singura pompă. Era vremea acoperită, liniștită, nu vânt, nu zgomot, câteva picături de ploae, vreo 5 minute, apoi iar bine. Cortegiul a pornit din biserică pe la 6 ore, a sosit la cimitir pe la 7. S-a luat loc de la Primărie un mormânt de veci pentru el, e ceva mai în fund la dreapta de la tata. Din întâmplare, un mare copac de tei e în apropiere. Pentru grilaj și o piatră de mormânt – eu cred o mare stâncă brută de marmoră cenușie, cu o singură parte netezită, pe care să fie inscripția Mihai Eminescu și poate 4 versuri ale lui, și un tei înlăuntrul grilajului se vor face subscripții. Părerea mea e de 50 de bani, pentru ca toți școlarii, și din Transilvania, să contribue. Sâmbătă seara s-a înmormântat Eminescu”, scria junimistul.
sursa:https://universulolteniei.ro/.../06/15/moartea-lui-eminescu/
Marcaje