Elena Latan

[latan.elena]

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie
Mihai Eminescu

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,
Țara mea de glorii, țara mea de dor,
Brațele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ți mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ți mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deși moare valul,
Dulce Românie, asta ți-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge dușman fumegând,
Și deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
Dulce Românie, asta ți-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
El pe sânu-ți vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n brațe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ți-o doresc.

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie!
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăție
Ca a nopții stele, ca a zilei zori,
Viață în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală și mândrie,
Dulce Românie, asta ți-o doresc!






''Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie'' :

Pace, Lumina, Iubire, Adevar, Iertare, Credinta, Gratie, Rabdare, Prosperitate, Spiritualitate,Intelepciune, Egalitate, Suveranitate, Armonie, Speranta, Libertate, Fericire, Intelegere, Compasiune, Abundenta, Inteligenta, Profunzime, Idealitate, Smerenie, Tenacitate, Unitate ...

[latan.elena]

La blouse roumaine

La mulți ani, RomânIA!
Își dorim să fii unită în diversitate, regăsindu-ți identitatea și frumusețea în zestrea culturală și specificul fiecărei comunități.

Ilustrație - Harta digitală a motivelor de pe ii și cămăși tradiționale românești realizată de Amalia (Ami) Șerban pentru Ziua Universală a Iei 2021, celebrată și la Manchester în UK. Motivele au fost culese din cărți, publicații și surse online.






"Astăzi, 1 decembrie, în cadrul celei de-a 17-a sesiuni a Comitetului Interguvernamental al UNESCO pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial care se desfășoară la Rabat, Maroc, a fost adoptată decizia privind înscrierea elementului „Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova” pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității."
Ministerul Culturii

Felicitări și mulțumiri delegațiilor României și Republicii Moldova prezente azi la Rabat! O zi istorică pentru patrimoniul nostru cultural!








Cel mai frumos cadou de 1 Decembrie!
IA, cămașa cu altiță, a fost înscrisă pe Lista Patrimoniului Intangibil al Umanității UNESCO!
Felicitări, România și Republica Moldova! La mulți ani!

Felicitări și mulțumiri tuturor comunităților, grupurilor, experților, asociațiilor și instituțiilor care au contribuit la acest succes istoric! Felicitări tuturor oamenilor, în marea lor majoritate femei, care, începând cu 2012, au creat de la firul ierbii, organic, cea mai frumoasă mișcare culturală românească dedicată IEI și cămășii tradiționale românești în general!
Recunoștință veșnică strămoașelor și strămoșilor noștri care ne-au transmis din generație în generație, povestea noastră despre lume și viață înscrisă pe cămașa de lumină a acestui popor!

Foto - Sânzienele și Ziua Universală a Iei în Gorj
Dana Oniga fotografiată de Adrian Urbanek.

[latan.elena]

https://www.youtube.com/watch?v=lCReMa2zHq4






Rugaciune pentru Romania:

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel care ai venit în lume să ne mântuieşti pe toţi, cu sufletele pline de evlavie, Ţie astfel ne rugăm:

Îndură-te, Doamne, de ţara noastră şi neamul nostru şi ajută să-şi găsească în sfârşit, calea cea dreaptă. Coboară Duhul Tău cel Mângâietor să ne curăţească întinăciunea şi să ne întoarcă inimile la blândeţea şi frica de Tine, Doamne. Luminează, Doamne, minţile noastre, care din pricina amărăciunilor şi umilinţelor, nu văd calea cea dreaptă. Încălzeşte, Doamne, inimile noastre care, învrăjbite de diavol, au uitat să-şi iubească aproapele şi să ierte vrăjmaşilor.

Slobozeşte, Doamne, neamul nostru din jugul minciunii, urii, pizmei si egoismului.

Învaţă-ne, Doamne, să ne rabdam unii pe alţii aşa cum Tu ne rabzi pe noi toţi.

Stinge pofta celor care pentru binele lor îşi asupresc semenii.

Încălzeşte-le, Doamne, inimile, tămăduieşte-le rănile şi îmbrăţişează-i în neţărmurita Ta dragoste. Odihneşte, Dumnezeule, sufletele celor care şi-au dat bunul cel mai de preţ pentru credinţă şi dreptate.

Cu capetele plecate, genunchii îndoiţi şi inimile frânte, ridicăm această rugăciune către Tine, Doamne, Bunule, şi Ţie îţi strigăm: Auzi-ne, Doamne, şi trimite Mila Ta peste neamul nostru românesc.

Că numai a ta este puterea şi mărirea şi numai Tu vei întoarce râurile neamului nostru la matca străbună, ca să se laude numele Tău în veac, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin

[latan.elena]

https://www.youtube.com/watch?v=Uk_3xR8Vohw




Semnificatia zilei de 1 Decembrie



Unirea de la 1 Decembrie 1918 reprezinta evenimentul cel mai important din istoria Romaniei, infaptuirea unor dorinte de mii de ani a romanilor din granitele fostei Dacii. La 1 Decembrie 1918, Transilvania s-a unit cu Romania.

Ziua de 1 Decembrie a fost adoptata ca si Zi Nationala a Romaniei dupa inlaturarea regimului comunist.

La Marea Adunare Nationala de la Alba-Iulia din 1 Decembrie 1918, 1.228 de delegati si peste 100.000 de romani veniti din toate colturile tarii au decis unirea tuturor romanilor din Transilvania cu Romania. A fost un moment unic in istoria Romaniei de care mai marii vremii au stiu sa profite, infaptuind astfel, visul de veacuri al romanilor.

Prezenta unui numar atat de mare de romani, veniti pe jos, cu trenul, cu caruta sau calare, imbracati in straie populare de sarbatoare, cu steaguri tricolore a facut ca aceasta adunare sa ramana in istorie. Simbolic, multimea urca spre drumul catre Cetatuie printre siruri de tarani romani invesmantati in sumane de patura alba si cu caciulile ostenilor lui Mihai Viteazul. Ei trec in drumul lor pe sub poarta lui Mihai Viteazul si se aduna pe Campul lui Horea.

In aceasta atmosfera de mare sarbatoare si bucurie se da cititre textului Rezolutiei Unirii. La ceasurile 12 din ziua de 1 Decembrie 1918, prin votarea unanima a Rezolutie, unirea Transilvaniei cu Romania este infaptuita.

Romania reintregita cuprindea intre hotarele sale istorice o suprafata de 295.049 kmp fata de 137.000 kmp inainte de 1918 si o populatie de peste 16.500.000 de locuitori fata de 7.250.000.

Istoricul Florin Constantiniu spunea ca: “…Marea Unire din 1918 a fost si ramane pagina cea mai sublima a istoriei romanesti. Maretia ei sta in faptul ca desavarsirea unitatii nationale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorica a intregii natiuni romane, realizata intr-un elan tasnit cu putere din strafundurile constiintei unitatii neamului, un elan controlat de fruntasii politici, pentru a-l calauzi cu inteligenta politica remarcabila spre telul dorit. [...]

Marea Unire nu a fost rezultatul participarii Romaniei la razboi. Nici partizani Antantei, nici cei ai Puterilor Centrale nu au avut in vedere revolutia din Rusia si destramarea monarhiei austro-ungare. Rationamentul lor s-a inscris formulei traditionale a raportului de putere interstate: victoria Antantei ne va da Bucovina, Transilvania si Banatul, victoria Puterilor Centrale ne va da Basarabia; o biruinta o excludea pe cealalta, astfel ca nimeni nu vedea cum ar fi cu putinta ca toate aceste provincii sa intre aproape simultan in frontierele Vechiului Regat. [...]

Nu o victorie militara a stat la temelia Romaniei Mari, ci actul de vointa al natiunii romane de a-si da armatura teritorial-institutionala care este statul national.[...]

O necesitate istorica - natiunea trebuie sa traiasca intr-un stat national - s-a dovedit mai puternica decat orice guvern sau partid, culpabil de egoisme sau incompetenta, si, punand in miscare natiunea, i-a dat acea forta uriasa ca peste toate adversitatile sa dea viata aspiratiei sale: statul national.”




Delegația din Transilvania care a înmânat actul unirii regelui Ferdinand în 1918.
Vasile Goldiș, Miron Cristea, Iuliu Hossu, Alexandru Vaida-Voievod și Caius Brediceanu.



În Hora Unirii Regina Maria și Iuliu Maniu! Marilena Rotaru






https://www.google.com/search?q=1+De...wrFa3hcN9-d5hM

https://www.google.com/search?q=1+De...745&rlz=1C1GCE

[latan.elena]

[latan.elena]

https://www.youtube.com/watch?v=a4kKy59cI0k&t=712s




1 Decembrie 1918, prin ochii Reginei Maria - Ziarul Metropolis

Un articol de Alina Vîlcan|30 noiembrie 2017


Rândurile care urmează sunt o incursiune în timp, în marea istorie, așa cum o consemnează regina Maria în cartea de memorii Povestea vieții mele, în care sunt incluse și pagini de jurnal. Cum au arătat zilele acelui 1918 pentru regina României Mari?

Bicaz, sâmbătă 27 oct./9 noiembrie 1918

Primesc nenumărate telegrame entuziaste. A început să se răspândească iarăși, cu o nouă însuflețire, strigătul de „împărăteasă a tuturor românilor”, și e ceva mai îndreptățit decât acum doi ani.
Wilson a declarat că va sprijini drepturile românilor de a se aduna laolaltă într-un singur popor. E ciudat că i se dă lui Wilson o putere atât de mare.

Bicaz, duminică 28 oct./10 noiemb. 1918

Azi, când mi-am făcut colindul printre săraci, am fost peste tot întâmpinată cu uralele soldaților mobilizați. Plecau iar liniștit de pe la vetrele lor, fără a se tângui. Ființe răbdătoare care mă umpleau de admirație. Le-am dat țigări. Aveam mașina încărcată cu vârf cu lucruri pentru femei și copii. M-am întors acasă cu mâinile goale și după-masă m-am întors la Piatra să iau trenul spre Iași.

Iași, luni 29 octombrie/11 noiembrie 1918

S-a decretat armistițiu pe toate fronturile, însă la noi n-a încetat mobilizarea. E greu să cuprindă mintea omului atâtea întâmplări deodată. Eu rămân liniștită în mijlocul înfrigurării și aproape nu îndrăznesc să mă las cuprinsă de vreun sentiment de triumf. Pentru mine, un triumf nu poate fi decât ceva solemn; am suferit atâta și chiar azi ne găsim în fața unor probleme atât de încâlcite! Sunt o suverană foarte conștientă de adevăr și îmi dau seama pe deplin că se va menține cu greu casta noastră în această pornire nebună spre democrație. (…) Afară de aceasta, triumful nostru e clădit pe prăbușirea atâtor lucruri, încât trebuie să las pe alții să înalțe cântece de bucurie. Mulțumesc cu smerenie lui Dumnezeu că timpul nostru de umilire și de împilare a avut un sfârșit atât de minunat, dar va trece vreme până să mă cred o „Mare Regină”, după cum mă numesc ei cu nespus avânt. I-am primit pe generalii noștri și ne-am felicitat unii pe alții. Toți îmi mulțumesc pentru neclintita încordare a împotrivirii mele. Primii mulțumirile lor, bucurându-mă la gândul că fusesem un bun oștean.

Iași, miercuri 31 octombrie/13 noiembrie

Nu se potolește adânca înfrigurare. Din Germania sosesc necontenit nenumărate vești contradictorii. Se pare că s-a produs o desăvârșită și deplină prăbușire a vechii stări de lucruri. Se zvonește că împăratul și prințul de Coroană au fugit în Olanda și că socialiștii au înălțat steagul roșu deasupra palatului. Nu știu dacă toate acestea sunt adevărate, dar dacă e așa e îngrozitor. Mă gândesc mereu la mama, care trebuie să fie la Coburg și îmi dau seama cât de grozave trebuie să fie toate astea pentru ea.
Femeile din Germania au făcut un apel către cele din Franța și Anglia, ca să nu le lase să moară de foame.
Ce înspăimântătoare stare de lucruri, ce răzbunare pentru toate suferințele ce ne-au fost impuse nouă și altor țări. Se pare că vom trăi toată iarna cu proviziile pe care aveau de gând germanii să le care afară din țara noastră, și al căror transport a fost acum oprit. Noi am fi murit de foame iarna asta dacă n-am fi scăpat de ei; dar de aceasta prea puțin le păsa lor. Se pare că înhățau absolut tot ce găseau. Totuși nu pot privi fără durere la prăbușirea unei țări pe care am iubit-o și în care am fost fericită. Nu mă pot opri de a plânge pe cei care suferă din pricina grozavei ei răsturnări. Și apoi au fost atât de viteji soldații germani! Căderea țării lor constituie poate o lecție grozavă, dar e o lecție pe care mi-ar plăcea mai bine s-o citesc în istorie decât s-o trăiesc.
Mă urmărește închipuirea mamei care a pierdut tot în Rusia și trebuie acum să fie de față la nimicirea țării ei adoptive.
Se vorbește de o intrare triumfală a trupelor noastre, împreună cu ale aliaților, în București. Nando a propus chiar să fiu și eu călare în uniformă alături de el. N-aș fi cerut niciodată așa ceva, dar e bineînțeles cea mai mare cinste ce mi se putea face, căci de a fost vreodată vreo regină legată de armată, eu am fost acea regină. Aceasta o spun fără nici o sfială.

Iași, 1/14 noiembrie 1918

Toată ziua audiențe. Nu mi se dă răgaz să răsuflu o clipă. E firesc de altfel ca cei care în zilele de restriște veneau să-mi ceară ajutor sau compătimire să vină azi să se bucure cu mine și să mă felicite. (…)
După prânz a fost o mare adunare a Femeilor Române la Teatrul Național. Eram de față eu cu fiicele mele. Am o mare încredere în femeia româncă și mă voi pune cu mândrie în fruntea acestei mișcări, care va da – sunt sigură – roade folositoare.
Au fost multe discursuri și multe urale și a trebuit să îngădui să fiu mult preamărită. Primii toată tămâia ce se ardea în fața mea, cu toată smerenia ce-mi era îngăduită în asemenea împrejurare, și mă simțeam mândră de româncele noastre.
…
A urmat apoi o vreme de înfrigurare prea lungă de povestit, zi cu zi. Întâmplările se desfășurau cu atâta repeziciune, încât aveam prea puțină vreme ca să stau locului și să cuprind cu mintea toată bucuria noastră. În vreme de mâhnire e bine să ai multe treburi, căci îți ajută să înduri ce e de neîndurat, azi însă mi-ar fi prins bine puțin răgaz, ca să pot coborî în adâncul inimii mele. Dar se părea că toate nevoile zilnice ale unui popor mă striveau cu cerințele lor, așa încât nu eram stăpână pe nici o fărâmă din mine, nici pe gândurile mele, nici măcar pe durerile și bucuriile mele.
Fusesem atâta vreme centrul în care se adunau toate, încât și acum, când se deschisese o eră nouă, eram nevoită să fiu gata la chemarea fiecăruia, în ceasul izbânzii, cum fusesem și în ceasul disperării. Nu îndrăznea nici o oboseală să mă doboare. Eram în mijlocul roții și nu puteam înceta de a mă învârti, deși poate eram amețită sau aveam nevoie de odihnă.
Deși capitala cerea cu glas tare întoarcerea noastră, ea a fost întârziată, căci germanii, înainte de plecare, ca ultim salut, distruseseră cu dinamită toate podurile; în chipul acesta ne-au tăiat drumul. Zăpezile prea timpurii întețeau greutatea transportului și a refacerii podurilor, așa încât a trebuit să așteptăm cu răbdare până ce această piedică, ivită la timp nepotrivit, să fie învinsă.
Deși eram nerăbdătoare să mă întorc la vechiul meu cămin, simțeam totuși și un fel de părere de rău că părăseam Iașii, pe care-i îndrăgisem din pricina zilelor de nenorocire, de îngrijorare și de încordare, trăite între zidurile lui. Orașul pribegiei noastre însemna acum pentru mine ceva deosebit și nu putea fi părăsit fără o strângere de inimă.
Mai era în mine și-o altă senzație, un fel de sfială, chiar o frică de a mă întoarce la vechiul cămin, știind că lumea se schimbase acum și că nu e niciodată ușor să reîncepi ceva din nou. Acești doi ani fuseseră cât o viață întreagă.
Felul de a gândi al fiecăruia nu rămăsese același. Deși simțeam toate acestea în subconștientul meu, nu-mi dădeam seama cât de îndreptățită era temerea mea. (…)
Cel mai de seamă eveniment petrecut în această săptămână de așteptare a fost sosirea unei delegații din Transilvania și Bucovina, care venise să declare că țara lor e una cu vechiul regat, țara-mamă, sub ale cărei aripi nădăjduiseră întotdeauna să se unească cu toții. Îi primirăm în mod solemn, și salutară pe regele Ferdinand și pe regina Maria ca pe dezrobitorii lor. Au venit la noi ca niște copii care-și caută părinții și ne-am privit unii pe alții cu adâncă zguduire, aducându-ne aminte cât era de strivit sub călcâiele dușmanilor, până acum câtva vreme, visul nostru de unire.
Memorialul adus regelui din partea bucovinenilor suna cum urmează: „Congresul bucovinenilor, înfățișând azi puterea supremă a țării, a votat în unanimitate unirea veșnică și necondiționată a Bucovinei, în granițele ei istorice, cu Vechiul Regat Român. Mulțumim atotputernicei pronii cerești pentru că ne-a fost dat să vedem răzbunată, după o lungă și dureroasă așteptare, nedreptatea suferită de țara noastră acum 144 de ani. Mândri de a preaslăvi pe Majestatea Voastră ca pe dezrobitorul nostru și purtătorul tuturor durerilor noastre, rugăm să fie ocrotiți sub sceptrul Majestății Voastre, înnodând iar firul rupt de un veac și jumătate. Fie ca Majestatea Voastră să reînvie fala domniei lui Ștefan Cel Mare.
Prezidentul Congresului Bucovinei
Iancu Flondor”
Transilvania, Bucovina, până și Basarabia! România Mare!
Parcă îmi venea amețeală când îmi dădeam seama de mărinimia spartei. Nu e vorbă, pornise poporul nostru în război cu cântecul pe buze, fiindcă se ducea să lupte pentru visul lui de veacuri, însă între timp se iviseră clipe atât de negre, încât azi aproape mă temeam să privesc lumina zilei.
Mai era un lucru: izbânda noastră însemna prăbușire și nenorocire pentru atâția alții, încât cu firea mea nu puteam decât să mă înfior la acest gând. Trebuise să se dărâme atâtea state ca să se înfăptuiască unirea noastră și aveam destulă conștiință ca să mă înspăimânt la hotărârile soartei. S-ar fi putut tot atât de bine să fim noi cei învinși, căci nu plecaseră și toate celelalte neamuri în luptă cu încredințarea că era sfântă cauza lor? Și chiar dacă s-ar fi înșelat guvernele, regii și prezidenții, oșteanul pornise cu bună-credință, gata să-și jertfească viața pentru ceea ce învățase să creadă că e datoria lui pentru patrie. Vai! Și câte jertfe, ce măcel, câtă moarte. (…)
Kaiserul, când era îmbătat de izbândă, strigase cu glas tare că regele Ferdinand va fi ultimul Hohenzollern care va ședea pe tronul României.


Regele Ferdinand al României

Regele Ferdinand nu spusese nimic, însă liniștit și smerit își urmase calea spinoasă. Azi, Wilhelm și fiul său au rămas fără țară, iar regele Ferdinand, modest și leal, e slăvit ca dezrobitor și e primul rege al tuturor românilor. Cum să nu-mi plec fruntea în fața minunii celor întâmplate?
Prietenii smulși de la noi în ceasul când a trebuit să fim părăsiți în voia soartei începură să sosească imediat ce s-au deschis granițele. Fiece revedere era ca o reînviere.
Și apoi, deodată, s-a hotărât ziua de 1 Decembrie pentru intrarea noastră în București. Credinciosul meu prieten Radu Rosetti venise cu o solie din partea generalului Berthelot, care stăruia să venim cât se poate de curând, căci ne așteptau trupele aliate, tot atât de nerăbdătoare ca și poporul nostru, doritori cu toții să ne pregătească o primire nemaipomenită. Cu sau fără poduri, nu trebuia să mai amânăm sosirea.
Așadar, începurăm pregătirile de plecare și ziua cea mare se apropia din ce în ce mai mult. Înainte de a pleca, a trebuit să fac un ultim pelerinaj; voiam să spun, să-mi iau un ultim rămas-bun de la cei din țările străine care zăceau în mormânt, de la cei care muriseră pentru noi, departe de vetrele lor. O luasem cu mine pe Cella Delavrancea, căci acolo zăcea și tatăl ei, înflăcăratul patriot care murise în ceasul celei mai mari umiliri a noastre și care azi nu știa că visul lui, și al nostru, a fost îndeplinit. Nu mai e printre noi ca să ne bucurăm împreună de România Mare.
Așadar, ne-am dus împreună la cimitir în acea tristă zi de noiembrie. (…) Apoi, în ziua de 30 noiembrie, plecarăm din Iași, și voi cita iarăși crâmpeie din jurnalul meu.

Sâmbătă 17/30 noiembrie 1918

În tren, în drum spre București! Am pornit în sfârșit la drum spre București! Acum doi ani, exact în aceeași zi, fugeam din capitala noastră, pribegi, neștiind încotro mergem. Doi ani, dar ce ani! Cât am îndurat, ce grozave întâmplări, câtă suferință, câtă disperare! Nădejdea era ca o lumină ce se făcea din ce în ce mai slabă. Și totuși, ne agățam de ea cu înfrigurare. Niciodată nu m-am învoit cu gândul că eram învinși, ci numai că fusesem trădați din pricina prăbușirii Rusiei. Nenorocita și îndurerata Rusie!
Și în timpul acestor doi ani, ce muncă, ce strădanie; o sfâșietoare înșirare de nenorociri, o situație de un tragic aproape fantastic și cu sorocul împotriva noastră.
Și totuși, când privesc înapoi, nu pot să numesc acești doi ani decât ani mari, căci neîncetatele necazuri sileau pe fiecare om să dea tot ce e mai bun într-însul, iar dacă n-avea nimic de dat, se chema că nici nu trăiește. Pot să numesc acești ani chiar binecuvântați, căci m-au apropiat de tot de inima poporului meu, m-au învățat să nu mă dau în lături de la nici o strădanie, să nu mă tem de nimic, să înving orice slăbiciune și să fiu gata, zi și noapte, la orice eveniment.
Acum s-a sfârșit visul cel rău și lung, iar visul României Mari s-a întruchipat aievea și suntem în drum spre casă!
Nando se întoarce ca dezrobitorul care a înfăptuit unirea poporului său. Jertfa de sine pe care a făcut-o a fost răsplătită. Numele lui e binecuvântat de toți, mari și mici. Minunate cu adevărat sunt căile Domnului, mari și înfricoșătoare!
La fiecare gară, mulțime nerăbdătoare, sute de soldați, urale furtunoase, muzici, cântări și fluturatul multor steaguri, o înveselire obștească. Brăila îndeosebi, primul oraș eliberat la care am ajuns, era înnebunită de bucurie. La gară am fost aproape striviți de mulțimea scoasă din fire de fericire. Inima mi-e plină până la revărsare și mâine voi putea să îngenunchez la mormântul lui Mircea…

Cotroceni, duminică 18 noiembrie/1 dec. 1918

Ne-am întors! Cu adevărat ne-am întors acasă după un surghiun de doi ani. Să îndrăznesc oare să rostesc marele cuvânt? Ne-am întors triumfători!
Nu spun aceasta cu vreun gând de trufie, ci cu smerenie, ca una ce-ar vrea să cadă în genunchi și să aducă prinos de mulțumire. Cum să încerc măcar să descriu ziua de zguduire sufletească ce-am petrecut-o?
Adjectivele sună parcă a gol când vrei să pui toate pe hârtie. A fost o zi de entuziasm, de delir. În pofida greutăților de transport și a distrugerii lăsate de dușmani pe unde trecuseră, toate s-au desfășurat fără cea mai mică încurcătură; până și vremea ne-a fost propice, însă ploile torențiale prăpădiseră cu totul drumurile stricate dinainte. Trenul nostru ajunse totuși aproape la ceasul prescris. Mărturisesc că mă simțeam nemaipomenit de zguduită și îmi tremurau degetele pe când încheiam nasturii tunicii militărești, care, cu cingătoarea de piele după cum scrie la regulament, îmi fusese pregătită pentru această împrejurare. Pe cap purtam o căciulă de astrahan cenușiu, cu o curelușă sub bărbie, care-mi dădea înfățișarea unui flăcău voinic și bucălat. Acest costum era completat de o lungă manta militărească cenușie cu guler de blană. Dau toate aceste amănunte pentru că odată poate că îmi va face plăcere să-mi amintesc cum eram îmbrăcată.


Regina Maria, în ziua de 1 Decembrie 1918

Am fost întâmpinați la gara Mogoșoaia de generalul Berthelot și de câțiva ofițeri francezi și englezi, și, bineînțeles, de generalii noștri în frunte cu Prezan. (…)
Caii ne-au așteptat la gară. Eu trebuia să încalec pe marele și voinicul Jumbo, o adevărată namilă plin de putere, care nu se lasă tulburat de nici un fel de zgomot. E o făptură înțeleaptă, vrednică, de încredere, tocmai ce-mi trebuia în această zi de manifestații furtunoase.
Carol intrase călare în oraș, în fruntea regimentului său, iar fiicele noastre plecaseră înainte într-o trăsură trasă de patru cai. Noi am pornit cei din urmă. Regele cu mine, Nicky deoparte și generalul Berthelot de cealaltă. După noi veneau generalii și toți adjutanții noștri și astfel trecurăm solemn de-a lungul prea cunoscutei Șosele Kisselef, pe care erau înșirate numeroase trupe; întâi cele franceze și britanice, apoi ale noastre în frunte cu Regimentul meu 4 Roșiori.
Era întâia oară când salutam pe pământul nostru trupe aliate; bucuria de a le vedea în jurul nostru astăzi era aproape mai mult decât puteam suporta. Ne vedeam în sfârșit prietenii! Fuseserăm despărțiți, fără nădejde, de ei în depărtatul nostru colțișor de lume. În tot timpul războiului nu fuseserăm niciodată în legătură cu armate aliate, afară de cele rusești; iar acestea, la sfârșit, se prefăcuseră într-un prilej de groază în loc de a ne fi sprijin.
La mijlocul drumului ne-a întâmpinat un sobor de preoți în odăjdii strălucitoare; veniseră să binecuvânteze întoarcerea noastră, steagurile noastre și ale aliaților. S-au înălțat cântări solemne și ni s-a dat să sărutăm crucea.


Maria, Regina României – „Povestea vieții mele”, vol. I-III, ed. Rao, 2013

A doua oprire s-a făcut la Piața Victoriei. Aici ne-au întâmpinat, după datină, primarul, cu pâine și cu sare, guvernul nostru, numeroși foști miniștri din toate partidele, corpul diplomatic, precum și o mulțime de doamne entuziaste care mă acoperiră cu o ploaie de flori, lucru nu tocmai ușor de înfruntat când ești călare. După aceasta, urmă intrarea în oraș de-a lungul vestitei Căi Victoria, scumpă inimilor românești. Regele, eu, Nicky și Berthelot, pe același rând, eram în fruntea trupelor noastre, urmate de aproape de trupele aliate. A fost cu adevărat o triumfătoare reintrare în capitala noastră. Orașul înnebunise de tot. Aveai impresia că până și casele, și pietrele drumului strigau urale împreună cu mulțimea.
Peste tot steaguri fâlfâiau la ferestre, pe acoperișuri, la felinare, și stegulețe în mâna fiecărui copil.
Era o simfonie amețitoare de roșu, galben și albastru. Eu, de pe voinica spinare a lui Jumbo, puteam privi deasupra capetelor mulțimii drept în ferestrele caselor și puteam prinde însuflețirea de pe fiecare chip, să răspund fiecărui zâmbet, să bag de seamă înfrigurarea fiecărui copil și să simt o apropiată împărtășire a bucuriei poporului meu. Toate fețele erau întoarse spre noi, și acele mii și mii de mâini întinse parcă își luau iar în stăpânire suveranii, de care fuseseră despărțite timp de doi ani amari.
Bucureștii cunoscuseră toate grozăviile ocupației sub apăsarea unor asupritori nemiloși, care împilaseră poporul cu o grea tiranie. Nu mai era omul stăpân pe sufletul său, românul nostru galben la față, cu capul plecat, trebuise să se supună soartei lui. Nici un glas nu îndrăznea să se ridice deasupra șoaptei, nimeni nu mai avea dreptul să umble slobod după treburile sale, afară de cei care intraseră la învoială cu dușmanul; cei credincioși trăiseră clipe grele.
Iar acum, după acești doi ani cumpliți, ne întoarserăm biruitori în ciuda nenorocirii și a umilinței, iar visul de veacuri al României era acum împlinit. Nu e de mirare că-și ieșise din fire poporul de atâta bucurie, nu e de mirare că până și pietrele de sub picioarele noastre păreau că ne aclamă și că se îmbată de gloria întoarcerii.
Uitându-mă de sus la toate acele fețe întoarse spre mine, mi se părea că citesc în ochii fiecăruia suferințele prin care trecuse.
Alaiul nostru își urmă drumul până în piața unde se înalță statuia lui Mihai Viteazul, cu sabia ridicată în vârful brațului stâng. Aici, de când venisem în țară la 1893, mireasă nevinovată și plină de dor de țara ei, fusesem de față la defilarea de fiece an la 10 Mai, însă niciodată la o paradă ca aceasta în care luau parte armata franceză și cea engleză. Poporul însoțea cu urale de entuziasm nebun trecerea dezrobitorilor noștri, care veniseră de peste Dunăre, drum lung ca să fie alături de noi în această zi de pomină.
După defilare urmă un Te Deum oficiat la mitropolie. Pe când soseau oaspeții, am avut 10 minute de răgaz, în care să-mi schimb uniforma în haine de sărbătoare. Slujba a fost scurtă, solemnă și impunătoare; biserica întunecoasă era luminată de 1 000 de făclii, iar pe când îngenuncheam ca să înălțăm mulțumiri către Domnul, cântarea unui cor de multe glasuri plutea în valuri deasupra capetelor noastre. La ieșirea noastră din biserică, înainta spre noi generalul Grigorescu și, în numele armatei, îl rugă pe rege să primească bastonul de mareșal. Această idee le-o dădusem eu generalilor, care se învoiseră cu entuziasm, însă pentru Nando fusese ceva neașteptat. A fost adânc mișcat.
După aceasta plecarăm spre casă, la căminul nostru, la Cotroceni, unde zăcuse Mircea doi ani în singurătate, așteptând întoarcerea noastră. Mircea mititelul, pe care trebuise să-l părăsesc!
Fragmentele de mai sus îi aparțin reginei Maria a României și au fost extrase din „Povestea vieții mele”, volumul 3, editura Rao, 2013.

Ne-am întors! Cu adevărat ne-am întors acasă după un surghiun de doi ani. Să îndrăznesc oare să rostesc marele cuvânt? Ne-am întors triumfători! (Regina Maria a României)

Foto sus: Regina Maria și Regele Ferdinand intrând triumfători în București, la 1 Decembrie 1918.

Sursa:Ziarul Metropolis > https://www.ziarulmetropolis.ro/1-de...reginei-maria/

[latan.elena]

„Cine crede-n zbor e stăpân peste zare!” – Lucian Blaga.




Armata României

Patriotismul nu e demodat, nici ceva abstract.
Dragostea de țară nu e vorbă mare.

[latan.elena]

Marea Unire

Simion Felix Marțian

S-a ridicat Istoria-n picioare
La început de iarnă și de veac,
Și-a decretat, maiestuoasă-n frac:
”De azi Carpații nu mai sunt hotare!”

”Căci pe a Daciei străveche vatră
Ceea ce astăzi voi numiți Carpați
Sunt mâini de frați întinse către frați,
Îmbrățișare milenară-n piatră.”

Acest ucaz menit s-alunge ulii
Și norii de pe cerul românesc
A strâns, într-un elan sărbătoresc,
Pe fiii Țării-n poala Albei Iulii.

Și unde a intrat Mihai Viteazul
Cu tot alaiul său voievodal,
Intra acum, la fel de triumfal,
Poporul ce-și scotea din jug grumazul.

S-a-nfăptuit atunci Marea Unire
Pe care astăzi o sărbătorim,
Dar o perpetuăm doar când trăim
Uniți cu toți în cuget și simțire.

S-au dus acei ce-au fost pe metereze,
Dar idealul lor e-n noi mereu,
Când ne rugăm cu toți lui Dumnezeu
Ca Țara-n veci s-o binecuvânteze.

Și-I mulțumim că România-i mare
Și că în viitor la fel va fi
Prin sfântă voia Lui, și că-ntr-o zi
S-a ridicat Istoria-n picioare!



România rupându-și cătușele pe Câmpia Libertății (pictură de Constantin Daniel Rosenthal) - Wikipedia
ISTORIA drapelului românesc. Cum a luat naştere tricolorul

[latan.elena]

https://www.youtube.com/watch?v=5GFNolP3OZ4




''Nu uita ca esti roman,
Nu uita ca esti roman,
Ca sus in deal la tine-n sat
Popa Ioan te-a botezat
Si Lelea Stanca te-a tinut un an la san

Nu uita ca esti roman,
Nu uita ca esti roman,
Ca tatal tau si mama ta
Bunicul si bunica ta
Te-au invatat dintotdeauna sa fi bun

Nu uita ca esti roman,
Nu uita ca esti roman,
Ca tatal tau a fost cioban
Bunicul tau a fost Traian
Si-n tara asta te-ai nascut sa fi stapan

Nu uita ca esti roman,
Nu uita ca esti roman,
Ca radacina de veacuri
Sta infipta in ogor
Si nu o poate smulge-un viscol trecator

Pe la noi au viscolit mii de pagani
Dar am ramas totusi aici in veci stapani.
A mai venit o vreme grea,
Nu e nimic, vom astepta
Ca vine soare dupa ea

Nu uita ca esti roman,
Nu uita ca esti roman.''






Bucovina, te iubesc








[C


Gradina Hestiei












Fotomotica

[latan.elena]

M-am gândit aşa: Doamne, eu uit toate faptele mele bune; dar Tu uită toate faptele mele rele. Şi eu cred că aşa putem merge înainte.

Părintele Savatie Bastovoi