Inima cu bătăile ei aplaudă existența.
Lucian Blaga
Dumnezeu nu transmite omului cunoştinţele despre sine prin limbajul uman, prin cuvânt,
ci prin limbajul său divin, pe care inima curată a omului îl înţelege pe deplin fără cuvinte.
Lev Tolstoi
Uneori tot ce ai nevoie este un gând fericit care să-ți facă inima mai ușoară.
Floriana Antonelli
''Viața nu ne dă oamenii înapoi
Lacrimile vărsate, cuvintelepe care nu le-am spus și emoții
prin care am trecut.
Nimic nu se mai întoarce.
Dar tot ce e mai bun in viata asta, le pastram in amintirile
pe care le vom purta mereu cu noi... în acel loc mic special numit inimă.''
Cei plecați dintre noi nu sunt absenți, ci invizibili,
care își țin ochii plini de lumină fixați în lacrimile noastre.
Sfântul Augustin
Nu te apropia de mormântul meu plângând.
Nu sunt.
Eu nu dorm acolo.
Sunt ca o mie de vânturi care bat.
Sunt ca un diamant în zăpadă, strălucind.
Eu sunt lumina soarelui pe bobul de aur.
Eu sunt ploaia blândă așteptată toamna.
Când te trezești dimineața liniștită,
sunt cântecul unui stol de păsări.
Sunt și stelele care strălucesc în timp ce noaptea cade pe fereastra ta.
Așa că nu veni plângând în mormântul meu.
Nu sunt.
nu sunt mort..
Cântec Navajo
„Oamenii nu se pierd niciodată dacă îi ai în inimă. Le poți pierde prezența, vocea, parfumul.
Dar ceea ce ai învățat de la ei, ceea ce ți-au lăsat, nu vei pierde niciodată”.
Silvia Nelli
Simonei mele, cu dor nesfarsit....
Shanti Nilaya
Te-am visat azi-noapte, erai vie
Ca și când nici anii n-au trecut
Făr' contur ca de fotografie,
Infinită-n infinit pierdut
Și m-am speriat de toate cele,
De cămașa ce pe trup purtai
Cu flori mici cusute în inele
Agățate-n margină de rai...
'Hai', mi-a spus privirea ta frumoasă,
Am sărit din loc cu somn cu tot!
Muselina îmi foșnea prin casă
Valuri între lumi fără să pot
Să m-apropii... Și-am rămas cu mâna
Adunând din jur prezența ta
Cum și-apropie bezna-n noapte, luna –
Ai fugit sau te-ai ascuns, deja...
Te-am strigat, dar cine glas să-mi știe?
Nu e nimeni, însă, vinovat
Că prin cerul greu de iasomie
Te-am pierdut... sau poate... am visat!
Shanti Nilaya (vol. 'Lalele amare')
https://www.youtube.com/watch?v=xFjHld_hRdM
Adrian Păunescu (n. 20 iulie 1943, Copăceni, județul Bălți, Basarabia,(în Republica Moldova de astăzi)
În dimineaţa zilei de 5 noiembrie 2010, după o lungă luptă cu boala, Adrian Păunescu pleacă in lumea celor drepți.
Adrian Păunescu a fost un autor, critic literar, eseist, director de reviste, poet, publicist, textier, scriitor, traducător si om politic român.Cunoscut mai ales ca poet şi ca organizator al Cenaclului Flacăra, este unul din cei mai prolifici poeţi români contemporani.
Adrian Păunescu - Wikipedia
,,Sunt condamnat să plec în nemurire "....(Adrian Păunescu).
IN MEMORIAM ....
,, Nu cer nimic , în schimb ,
Le pot avea pe toate ,
Nu cer nici loc , nici timp ,
Eu am eternitate ." (Adrian Păunescu)
.....,, Aştept să mor şi cânt peste furtună ,
Fanatic , monogam şi turbulent ,
Cuvintele acestui testament :
Creşti , patrie , iar mie , noapte bună " !.......(Adrian Păunescu ).
IN MEMORIAM ....
,, Pe aer testamentul cu buzele mi-l scriu ,
Cât încă nu-s în comă , cât încă -mi este bine bine ,
Doresc să se împartă între copii şi tine ,
Întreaga amintire de când eram om viu .....(A. P .)
, Şi , dacă din adânc de om şi țară ,
cuvântul lui , de dânşii însuşit ,
va reveni , precum a fost rostit ,
POETUL N -ARE VOIE SĂ MAI MOARĂ ." ( ADRIAN PĂUNESCU).
"Să nu regreți nimic din ceea ce faci bine chiar și pentru oamenii răi" ~ Adrian Paunescu
Condamnarea la toamna
Adrian Paunescu
Nu e toamna cum esti tu,
vara mea de suflet, nu,
pe pamant,
vara decazu.
Daca padurea ne condamna
la nostalgie, fara rost,
e toamna, vara mea, e toamna,
asa cum poate n-a mai fost.
Atatea taine nepatrunse
ne cad in brate la un semn
si suntem imbracati in frunze
si captusiti c-un fel de lemn.
In rau sunt doua lazi de bere,
pe foc s-a pus un ultim vreasc,
trec cerbi frumosi, bolnavi de fiere,
catre cerboaice care nasc.
Si ziua e atat de mica
incat n-ai vreme de-un salut,
si-un fum noptatec o complica
si saptamana a trecut.
Mai e in tot un pic de vara,
dar paturi aspre ne-nsotesc,
la orice drum mai lung afara
prin clai de aburi nefiresc.
Mai am senzatia ca toate
pot fi si altfel decat sunt,
dar muntii-mi pun poveri in spate
si simt ca port pe talpi pamant.
Acum si fiarelor li-i foame
si ies lunatice la drum,
padurea este numai drame
si-o mai salvam cu cate-un fum.
Dar ea, deodata, ne condamna
la nostalgii si la pacat,
e toamna, vara mea, e toamna,
si-atat de singur m-ai lasat.
A iubi toamna
Adrian Paunescu
A iubi, toamna, e-un biet pleonasm,
O poarta in cer se-nvirteste, neunsa,
Cad, iata, imperii de tulbure frunza
Si totusi se aude si ultimul basm.
A iubi, toamna, e oglinda-n oglinzi,
Halouri ciudate pe lucruri danseaza,
Insecte damnate fac cuiburi in raza,
Speranta renaste in cei suferinzi.
A iubi, toamna, neant si refren,
Vin pluguri pamantul spre cer sa-l rastoarne
Si ultimul fulger, semnat ambigen,
E parc` - un altoi pentru sange si carne.
Si tipa a pierdere tren dupa tren
Si mieii duc iarba uscata pe coarne.
Scrisoare către urmaşii mei
Trec prin momente grele de viaţă. Otrava pamfletului meu se mută încet-încet la mine în pahar. Voi împlini, în curând, 67 de ani. Mă tem că am uitat să mă bucur de aniversarea zilei mele de naştere. Mă adresez vouă, Ioana, Andrei şi Ana-Maria, pentru că, sentimentul care m-a cuprins în ultimele săptămâni şi asupra căruia n-am insistat în discuţiile noastre, n-ar trebui să vă ia prin surprindere.
Din dragostea mistuitoare pe care v-o port, din convingerea că nu va trece mult, după plecare mea, şi oamenii vor înţelege pe de-a-ntregul cine am fost cu adevărat, vă avertizez că, de acum încolo, cu mine se poate întâmpla orice. Nu e vorba doar despre un tratament negativ special, care mi se aplică de multă vreme. E vorba despre nenorocirea incredibilă prin care trece această ţară, de soarta căreia eu nu mă pot despărţi. Ştiţi prea bine că zilele acestea mi-am luat curajul de a-mi face analizele medicale esenţiale. Concluzia nu e veselă. În orice caz, tratamentul pe care eu însumi simţeam că trebuie să mi-l aplic şi pe care, după aceste analize, mi-l confirmă şi medicii, mă obligă la retragere, discreţie, resemnare.
Desigur, sunt un om viu şi, cu excepţia momentelor de disperare pe care le traversez, la întretăierea dintre nenorocirea poporului din care fac parte şi suferinţa fiinţei care sunt, mi-e încă dragă viaţa şi, în principiu, am încă multe de făcut pentru cel mai drag copil pe care mi l-a dat Dumnezeu, adolescenta Ana-Maria Păunescu. Scrisoarea mea către voi nu e o cedare, ci o alarmă. Trăiesc în condiţii tot mai grele şi mai umilitoare, mi s-au luat şi mi se iau, în permanenţă, drepturi, nu ştiu din ce voi putea plăti, la toamnă, obligaţiile fireşti. Ani şi ani am tot sesizat pe proprietarii televiziunilor particulare din România, dar şi televiziunea publică, asupra situaţiei mele, ca om care ştie să facă televiziune şi este oprit de la acest exerciţiu.
Visul duşmanilor s-a împlinit: nu mai pot ieşi din casă, cum aş fi putut până ieri. Să fie liniştiţi, eu devin un caz clasat pentru domniile lor. Dacă lui Dan Voiculescu şi lui Sorin Vântu ar trebui să le mulţumesc pentru momentele excepţionale pe care mi le-au oferit, surprinzătoare mi s-a părut atitudinea lui Radu Moraru, om talentat şi doritor de atitudini mai puţin previzibile, care, de câteva luni, a uitat şi ce promisese, şi să răspundă la telefon. Acum, la această răspântie, n-am mai mult de spus contemporanilor mei decât că ar fi păcat să ne despărţim supăraţi.
Dragii mei copii, problema cea mai mare este prăbuşirea ţării. O emisiune de televiziune vine şi trece. La urma urmei, nu e nicio obligaţie, pentru nimeni, să ofere spaţiu de emisie nimănui. Cum aş putea eu să uit sprijinul pe care mi l-a acordat Sorin Ovidiu Vântu, pentru ca să poată apărea Cartea Cărţilor de Poezie?
Îmi vin în minte, acum, momente de graţie ale vieţii mele. Aşa cum nu pot uita cumplita batjocură la care am fost supus, în cele două regimuri politice pe care le-am traversat, în anii '50-'60, pentru că eram fiul unui anti-comunist, puşcăriaş politic în anii '85-'90, pentru că aş fi condus revista şi cenaclul nemulţumiţilor din partid, iar după 1989, pentru că aş fi fost prea comunist. Au fost nopţi şi zile în care mai aproape îmi era moartea decât viaţa. Totuşi, niciodată n-am fost atât de deprimat şi de însingurat ca în aceşti ultimi ani. Fac parte dintr-un partid politic care n-a simţit niciodată nevoia să se intereseze de situaţia mea reală şi să încerce să-mi fie folositor. N-am intrat în găşti, n-am primit recompense pentru apartenenţa la găşti.
Am crezut şi cred că numele meu trebuia să îmbogăţească partidul în care m-am înscris de bunăvoie. Acum, însă, nici pentru ambiţii de mărire nu mai e timp. Esenţial pentru mine e să trăiesc şi să-mi văd ţara ridicându-se. Căci nefericirea programată în care trăieşte poporul român mi se pare din ce în ce mai ofensatoare şi mai nejustificată.
În vremea lui Ceauşescu mi se făceau reproşuri grave că nu sunt corect şi disciplinat conform cu linia partidului. După moartea lui Ceauşescu am suportat ani şi ani reproşul că l-am lăudat, în anumite ocazii politice. După 20 de ani de la asasinarea lui, Ceauşescu îşi recâştigă un loc de merit în istoria naţională. Destui oameni îl regretă în gura mare. Asupra acestei chestiuni, eu nu mă pot pronunţa în termeni atât de categorici. Eu chiar cred că sistemul trebuia să cadă. Şi nici nu mă pot preface a nu înţelege rolul complex, de bine şi rău, al liderului. Dar acum? Ultimele săptămâni ne pun într-o condiţie umilitoare şi tragică. Poporul român e condamnat la moarte. Liderii portocalii nu mai aud şi nu mai văd nimic, după ce au sărit la beregata salariilor, a pensiilor şi a indemnizaţiilor, au trecut la o redimensionare a balamucului. I se cer poporului român bani, după ce i se iau banii. Oligofrenii îi ameninţă pe cei care nu dau, fireşte, benevol, bani pentru tăşcălăul Băsescu-Boc şi ceilalţi. O râvnă specială dovedesc nemernicii să dărâme instituţia drepturilor de autor. Înapoi în copac, tuturor gorilelor păroase din jungla noastră! Înapoi în preistorie!
Cam asta e situaţia despre care voiam să vă vorbesc: faliment. Cam asta e mişcarea preferată a timpurilor noastre: prăbuşire. În ceea ce mă priveşte, nu cred că mai rezist. De aceea, m-am adresat vouă cu această scrisoare, ca să ştiţi ce e cu mine şi să nu vă surprindă nici una din nenorocirile care s-ar putea abate asupra mea. Va trebui să dăm înfăţişare concretă relaţiei dintre noi şi viitoarei despărţiri dintre noi. Natura, în jurul nostru, s-a dezechilibrat şi se autodistruge. Societatea, în jurul nostru, s-a dezechilibrat şi se autodistruge.
Adrian Păunescu
Iunie 2010
Mai mult :https://mihaimarin.wordpress.com/201...a-sa-l-impart/
Nimeni nu e singur pe pământ,
Cineva în grija lui îl are,
Nici cei singuri-singuri nu mai sunt
Dacă are umbră fiecare.
Singur stai în casă şi gândeşti
Că eşti singur fără mântuire,
Dar în pragul casei părinteşti
Se aude-un greierat subţire.
O scrisoare-ţi foşneşte-n mâini,
Un poştas la uşa ta mai bate,
Latră-n depărtare nişte câini,
N-ai să mai cunoşti singurătate.
Asta este boala cea mai grea,
Dar de ea instantaneu se scapă,
Când în plânsa sete, cineva
Iţi aduce un pahar cu apă.
Umbre jos şi norii sus pe cer,
Cai păscând şi soarele în scapăt,
Om stingher în drum spre om stingher
Nimeni nu e singur pân’ la capăt.
Adrian Paunescu
Adrian Păunescu - Poezii - Poetii nostri
''Frumosul este ceva cumplit, înfiorător! Infiorator, intelegi? Pentru ca nu poti sa-l cuprinzi, nu poti sa stii ce-I acolo in fond, si nici n-ai cum sa stii, fiindca Dumnezeu ne-a pus in fata numai enigme. Aici se intalnesc toate extremele si toate contradictiile salasluiesc laolalta...Sunt atâtea taine care ne înconjoară!''
Fëdor Dostoevskij
„... frunzele căzute pluteau pe șanț ca o scrisoare ruptă în bucăți, în care vara explica de ce a fugit în emisfera cealaltă”.
Aleksey Ivanov
Ultima modificare făcută de latan.elena; 06.11.2022 la 00:40.
Ian Berry (cunoscut anterior ca Denimu este un artist născut în Marea Britanie care creează lucrări de artă exclusiv din denim. Berry refolosește blugi, jachete și alte haine din denim pentru a crea portrete, peisaje și alte lucrări unice.
ian berry art
Ultima modificare făcută de latan.elena; 06.11.2022 la 00:43.
„Și este ceva de care nu poți scăpa. Marea cheamă, nu se oprește niciodată, intră în tine, o porți, te vrea.
Poți pretinde că nu s-a întâmplat nimic, dar nu este nevoie. Ea va continua să te cheme...
Fără să explice nimic, fără să-ți spună unde, mereu va fi o mare care te va chema.”
Alessandro Baricco
Mii şi mii de valuri vin din larg mereu
Pân'ajunge marea de adapă malul;
Nu-ntreba nisipul cine poartă valul,
Că ar fi în stare să-ţi răspundă: - Eu!
Elena Farago
Nopti de Vama
Fotograful Vadim Steintransmite, prin lucrările sale, imagini seducătoare ale corpului uman, un joc al curbelor și mușchilor, acrobatică și senzualitate într-un tot întreg.
Vadim Stein este originar din Kiev și a finisat studiile în sculptură și restaurare. După ce a lucrat o perioadă ca actor și designer de lumini în teatrul dramatic, Stein a dezvoltat o pasiune pentru sculptură și grafică, iar tot atunci a apărut necesitatea să fotografieze creațiile sale.
În prezent, Vadim Stein trăiește și muncește la Sankt-Petersburg, fiind renumit ca fotograf, sculptor și artist teatral.
Personajele pe care le captează în fotografiile sale redau emoții, echilibru și grație, divulgând cele mai ascunse laturi ale ființei umane:
”Omul nu e decât un flaut prin care trece respirația lui Dumnezeu.”
Rumi
vadim stein photography
Cu siguranţă,
În religia iubirii
Nu există
Credincioşi şi necredincioşi.
Iubirea îi cuprinde pe toţi.
Aţi fost născuţi dintr-o rază
a măreţiei lui Dumnezeu
şi sunteţi binecuvîntaţi de stele norocoase.
De ce suferiţi din cauza unor lucruri
care nu există ?
Veniţi, întorceţi-vă la rădăcina rădăcinii
Sinelui vostru.
Rumi
Există un sărut pe care îl dorim
întreaga noastră viață, atingerea
spiritului de trup. Apa mării
imploră perla să-și spargă scoica.
Iar crinul, cu câtă pasiune
are nevoie de o iubită sălbatică! În
noapte, deschid fereastra și îi cer
lunii să vină și să-și apese
fața de a mea. Respiră în
mine. Închide ușa vorbelor și
deschide fereastra iubirii. Luna
nu intră pe ușă, ci numai pe fereastră.
Rumi
Momentan sunt 136 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 136 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje