Unii caută o scenă, alții un pod, alții un piedestal. Apoi sunt cei care vor doar o bancă, să se oprească și să respire și să vadă cum crește un fir de iarbă.
Fabrizio Caramagna
Unii caută o scenă, alții un pod, alții un piedestal. Apoi sunt cei care vor doar o bancă, să se oprească și să respire și să vadă cum crește un fir de iarbă.
Fabrizio Caramagna
"Miracolul de a fi este atât de mare încât orice mi se întâmplă mie sau orice se întâmplă cu mine mi se pare că aşa trebuie să fie. Nu mi-a trecut niciodată prin cap vreo nemulţumire. Ar fi trebuit să ma uit la mine şi să spun că ar fi trebuit să fiu altfel de om, sau altul. Dar eu, locuindu-mă pe mine însumi, mi se pare că acesta este miracolul şi singurul lucru mai trist este că uneori vreau să fiu şi a doua zi aidoma. Şi marele noroc este că niciodată a doua zi nu sunt aidoma”.
Nichita Stănescu
''A venit toamna si iar mi se face dor de cristalinul cantec al neuitatului nostru Nicolae Labis. A venit toamna si in ganduri tresare un brat cu steag fluturand deasupra luptei impotriva inertiei.
A venit toamna cand luna capruie catifeleaza genele aurii ale frunzelor si un dor de Nicolae Labis ma cuprinde; si din nou, la masa mea, pun un pahar plin cu vin rosu, mai mult.
Cine stie? Daca i-o fi sete si va veni sa-l bea? ''' ( Nichita Stanescu)
Tot ce-am iubit, niciodată
N-am mistuit într-al timpului paşnic trecut.
Tot ce-am putut să privesc
Mi s-a părut din cale-afară
De crunt ori dumnezeiesc -
Nu i-am dat voie să moară.
Sub zenit
Am să fiu fericit
Când cineva,
Descifrându-mi litera şi inima mea,
Va putea fi privit
Râzând, ori rânjind,
Ori plângând.
(N. Labis - “Confesiuni”)
Ultima modificare făcută de latan.elena; 18.09.2022 la 14:32.
https://www.youtube.com/watch?v=NGjJYuJz8IE
"Primul nivel de cunoaștere este să știi să taci, al doilea este să știi să exprimi multe idei cu puține cuvinte, al treilea este să știi să vorbești fără să spui prea mult și rău.
Ar trebui să vorbești doar atunci când ai ceva de spus, ceea ce merită cu adevărat, sau, cel puțin, valorează mai mult decât tăcerea. "
"Vrem sau nu, schimbarea ne duce spre ciclul Feminin.
Fiecare muncă interioară pe care o facem pentru a trezi spiritul feminin va salva suferința și energia pe planeta noastră.
De aici și importanța aducerii la conștiința și cunoașterea fiecărei Femei care vrea să fie COLOANA DE PUTERE PENTRU O SOCIETATE MAI UMANĂ"
Hernŕn Huarache Mamani
"A iubi înseamnă a exista, este o existență dirijată. "
Luigi Giussani
Bucovina, te iubesc
Ion Minulescu
Toamna
Am tras sforile toamnei
Și-am scris strâmb ,pe ușă,
Inventar
Acum,
Hai să-mpărțim toamna
Și la partaj să luăm
O frunză tu,o frunză eu,
Cinci vise tu, Cinci vise eu
Și tăcerea,
Apusul ți-l las ție.
Ploile le voi lua eu,
Iar tu o să ai toate furtunile
Stoarse de ultimele picături de vlagă.
Cu răsăriturile va fi mai greu
Sigur ne vom târgui
Ca-n piață.
Am să ți le cedez, totuși,
Numa ca să-mi lași mie
Nopțile
Și toate neîmplinirile mele
De fiecare zi.
Cei care iubesc singurătatea nu sunt aproape niciodată un singuratic, mai degrabă iubesc prietenia, compania, ascultarea, dialogul și nu disprețuiesc cinele sociale.
Cei care iubesc singurătatea sunt cei care știu să-și sculpteze spații: să-și asculte propriul suflet, să se bucure de natură, să reflecteze, să mediteze, să contemple.
Cei care iubesc singurătatea au adesea o inimă de poeți și o sensibilitate mare față de semeni și tot ce se creează.
Maria Savasta
„Nu pot să nu mă întreb câți dintre noi ne plimbăm prin viețile noastre, zi de zi, simțindu-se ușor rupti și singuri, înconjurați tot timpul de alții care simt exact la fel.”
Patrick Rothfuss
„Când te simți nostalgic, nu este lipsă. Este prezența oamenilor, a locurilor, a emoțiilor care se întorc să te găsească”.
Erri De Luca
Reexaminați tot ce vi s-a spus la școală sau la biserică sau în orice carte și respingeți orice vă insultă propriul suflet.
Walt Whitman
„Mintea umană este comparabilă cu un fluture care capătă culoarea frunzelor pe care se sprijină... devii ceea ce contempli”.
Gustave Flaubert
Frumusețea și misterul acestei lumi iese la iveală doar prin afecțiune, atenție, interes și compasiune. Deschide-ți larg ochii și vezi cu adevărat această lume, ținând cont de culorile, detaliile și ironia ei.
Orhan Pamuk
"Am simțit și am fost o carte cu rânduri clare de cuvinte sensibile și ascuțite, nimeni nu vedea prin fragilitate, înțepau și plecau, mereu am fost și m-am simțit ca o carte deschisă, înconjurată de analfabeți. "
Sylvia Plath
SYLVIA PLATH BIOGRAFIE - COPILĂRIE, FAPTE ȘI VIAȚĂ ...
https://www.youtube.com/watch?v=9dThMtbM134
Nașterea lui Venus este o pictură realizată de Sandro Botticelli în anul 1484, aflată la Galeria Uffizi, Florența. Este o reprezentare a zeiței Venus, născută din spuma mării, ca femeie matură. Ca model i-a servit și în această pictură frumoasa italiană Simonetta Vespucci. Wikipedia
''Dacă vremurile care au venit și au trecut ar mai veni!
- Căci Omul s-a terminat! Omul a jucat toate rolurile!
În plină zi, obosit de idoli care se sparg,
El va învia, slobozit de toți zeii săi,
Și, fiind al cerului, va cerceta cerurile!
Idealul, acel gând etern, invincibil, care este
Totul; Zeul viu din argila lui trupească, Se
va ridica, se va urca, va arde sub fruntea lui!
Iar când îl vei vedea căpătând tot zarea,
disprețuind jugurile vechi și slobozit de orice frică,
vei veni și-i vei da sfânta Răscumpărare!
- Strălucitoare, strălucitoare, din sânul mărilor uriașe
Te vei ridica și vei dărui vastului Univers
Iubire Infinită cu zâmbetul ei etern!
Lumea va vibra ca o liră imensă
În tremurul unui sărut infinit!
- Lumea este însetată de dragoste: vei veni și-i vei potoli setea.''
Arthur Rimbaud - Soare și carne (Credo în Unam)-fragment
https://www.youtube.com/watch?v=QMuqCocYgvY
Nu ţi-a fost dat să vezi vreodată,
Când toamna palidă coboară,
Într-o grădină despoiată,
O ramură întârziată
Ce-a înflorit a doua oară?
Nu te-ai oprit atunci în cale
Să te întrebi: ce taină, oare,
Ascund înţelepciunii tale
Înfriguratele petale,
Ca mâine stinse, fără soare?...
Şi dac-o blândă-nduioşare
Ţi-a frânt o clipă-n ochi lumina,
Cum stai aşa, întrebătoare,
Uitându-te la biata floare,
Ai înţeles a cui e vina?
E raza, care toamnei mute
I-a dat fiorul primăverii.
Şi-n preajma morţii abătute
A picurat, pe neştiute,
Un strop din cântecu-nvierii...
O ramură întârziată -Octavian Goga
William Smith photography
"- Lună, ce aştepţi tu ?
- Să revăd Soarele, căruia să-i fac loc."
Rabindranath Tagore, "Păsări răzleţe"
Momentan sunt 257 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 257 vizitatori)
Marcaje