Elena Latan

[latan.elena]

„Recunostinta este cea mai sanatoasa emotie umana. Cu cat esti mai recunoscator pentru ceea ce ai, cu atat vei avea mai multe lucruri pentru care sa multumesti Universului.”

Zig Ziglar



„<<Multumesc>> este cea mai buna rugaciune pe care o putem spune, iar eu o spun adesea, pentru ca exprima recunostinta si intelegere.”

Alice Walker




''Recunoștința este calea directă spre Dumnezeu și îngeri. Dacă avem răbdare, oricât de mânioși și supărați ne simțim, putem găsi ceva pentru care să fim recunoscători. Cu cât mai mult căutăm recunoștința, cu atât îngerii ne vor da mai multe motive să fim recunoscători și fericiți în viață.''

Terry Lynn Taylor




Dezvoltă-ţi o atitudine de recunoştinţă şi mulţumeşte pentru tot ce se întâmplă cu tine fiindcă trebuie să ştii că fiecare pas înainte este un pas spre realizarea a ceva care este mai mare şi mai bun decât situaţia ta de acum.''

Brian Tracy

[latan.elena]

''Chiar si o gradina are propria sa identitate distincta. Exista insa colturi misterioase unde cu greu facem ca sa se nasca si sa se dezvolte ceea ce dorim. Plantele si florile sunt precum proiectele noastre, unele nu se dezvolta, altele cresc atunci cand ne asteptam cel mai putin.''

Romano Battaglia

[latan.elena]

Ești singura persoană cu care pot vorbi despre umbra unui nor, muzica unui gând.
Și cum, când am fost azi la muncă și m-am uitat la o floarea soarelui, mi-a zâmbit cu toate semințele ei.

Cred că totul este o chestiune de dragoste: cu cât iubești mai mult o amintire, cu atât este mai puternică și mai ciudată.

Nimic nu reînvie trecutul atât de complet ca un miros care a fost odată asociat cu el.

Vladimir Nabokov

[latan.elena]

Şi nimic nu-i mai frumos decât clipa premergătoare călătoriei,
clipă în care orizontul de mâine vine să ne viziteze spre a ne face promisiunile sale.

Milan Kundera




Am încetat să mai cred în trenul vieții,
care trece o singura data,
când mi-am dat seama că trenul sunt eu.

Gio Evan

[latan.elena]

Cum să iubeşti.Învăţăturile maestrului Zen Thich Nhat Hanh


„A iubi fără să ştii cum să iubeşti răneşte persoana iubită.”

Un legendar călugăr buddhist Zen de origine vietnameză, Thich Nhat Hanh a scris o carte de excepţie, cu titlul „Cum să iubeşti,” în care se cufundă cu o înţelegere pătrunzătoare în cel mai complex şi frumos simţământ uman.

În concordanţă cu practica generală din învăţăturile buddhiste, Thich Nhat Hanh descrie dragostea cu o limpezime ieşită din comun, folosind un limbaj aparent simplu din care nu lipsesc metaforele. Pentru a fi cu adevărat pătrunşi de scrierea sa, trebuie să ne debarasăm de cinismul patologic din cultură occidentală, de mecanismul de autoapărare ce respinge grăbit orice ni se pare a fi prea sincer, prea simplist, prea „adevărat.”
În centrul învăţăturilor lui Thich Nhat Hanh este ideea că „înţelegerea este celălalt nume al dragostei,” însemnând că a iubi pe cineva presupune să-i înţelegi întru totul suferinţa. Nu trebuie să uităm că în buddhism suferinţa se referă la orice fel de sursă de nefericire, fie ea fizică, emoţională, sufletească sau spirituală. La urma urmei, oricine are nevoie să fie înţeles, însă, adeseori, nu reuşim să ne desprindem cu totul de ideile, credinţele, prejudecăţile noastre pentru a înţelege în mod real o persoana pe care o iubim. Maestrul Zen ilustrează acest lucru cu o metaforă:
„Dacă pui o mână de sare într-un pahar cu apă, nu mai poţi bea din acea apă. Dacă, însă, presari sarea într-un râu, oamenii vor continuă să ia apă din el pentru a bea, a face mâncare şi a spăla. Râul este imens, şi are capacitatea să primească, să îmbrăţişeze şi să transforme. Când inimile noastre sunt mici, înţelegerea noastră şi compasiunea noastră sunt limitate, şi ajungem să suferim. Nu putem accepta sau tolera pe alţii ori defectele lor, şi le cerem să se schimbe. Atunci, însă, când inimile noastre se extind, aceleaşi lucruri nu ne mai deranjează în nici un fel. În acest caz, avem o mulţime de înţelegere şi compasiune, şi putem să-i îmbrăţişăm pe ceilalţi, îi acceptăm pe alţii aşa cum sunt, şi apoi ei au cu adevărat şansa să se transforme.”
Cum ne extindem inimile? Pentru început, trebuie să ne recunoaştem şi înţelegem propria suferinţă:
„Când ne cultivăm şi ne sprijinim propria fericire, ne cultivăm capacitatea de a iubi. Din această cauză, a iubi înseamnă a învaţă arta de a ne cultivă propria fericire… Înţelegerea suferinţei altuia este cel mai mare dar pe care i-l poţi face. Înţelegerea este celălalt nume al dragostei. Dacă nu înţelegi, nu ai cum să iubeşti.”
Uneori, suntem avantajaţi în arta de a iubi de felul cum am fost crescuţi. Thich Nhat Hanh scrie:
„Dacă părinţii noştri nu s-au iubit şi nu s-au înţeles, cum am putea şti ce este dragostea? … Cea mai preţioasă moştenire pe care părinţii o pot lăsa copiilor este propria lor fericire. Părinţii noştri pot fi în stare să ne lase bani, case şi pământuri, dar, cu toate astea, pot să nu fie fericiţi. Dacă avem părinţi fericiţi, primim cea mai valoroasă moştenire din toate.”
Maestrul Zen subliniază diferenţa dintre pasiune, patimă oarbă, care răpeşte orice fel de înţelegere reală a celuilalt, şi adevărata dragoste:
„Adeseori, ne îndrăgostim de alţii nu pentu că îi iubim şi îi înţelegem cu adevărat, ci pentru a ne distrage de la suferinţa noastră. Când învăţăm să ne iubim şi să ne înţelegem pe noi înşine şi avem o compasiune autentică faţă de noi înşine, abia atunci putem iubi şi înţelege cu adevărat o altă persoană.”



Thich Nhat Hanh explică:
„Uneori ne simţim goi, simţim un vacuum, marea lipsă de ceva. Nu ştim care-i cauza; este foarte vag, dar acest simţământ de a fi goi pe dinăuntru este foarte puternic. Aşteptăm şi sperăm ceva mai bun astfel încât să ne simţim mai puţin singuri, mai puţin goi. Dorinţa de a ne înţelege pe noi înşine şi a înţelege viaţa este o sete profundă. Există, de asemeni, setea adâncă de a fi iubiţi şi de a iubi. Suntem gata să iubim şi să fim iubiţi. Este cât se poate de natural. Dar întrucât ne simţim goi, încercăm să gasim un obiect al iubirii. Câteodată, nu am avut timpul necesar pentru a ne înţelege pe noi dar găsim totuşi un obiect al iubirii noastre. Când ne dăm seama că toate speranţele şi aşteptările noastre nu pot fi împlinite, desigur, de acea persoană, continuăm să ne simţim goi pe dinăuntru. Vrei să găseşti ceva, însă nu ştii ce anume să cauţi. În oricine există o continuă dorinţă şi aşteptare; adânc înăuntru, aştepţi totuşi să se întâmple ceva mai bun. De asta îţi verifici emailul de mai multe ori pe zi!”
Dragostea adevarată, reală, argumentează călugărul Zen, işi are rădăcinile în patru elemente – bunătate iubitoare, compasiune, bucurie şi calm – acestea patru dăruind iubirii „elementul sfinţeniei.” Primul element este legat de relaţia în dialog dintre propria noastră suferinţă şi capacitatea noastră de a o înţelege deplin pe cea a celor iubiţi:
„Esenţa bunătăţii iubitoare este de a fi capabil să oferi fericire. Poţi fi căldura şi strălucirea razelor soarelui pentru o altă persoană. Nu poţi să-i dăruieşti fericirea până când nu o ai în tine. Clădeşte-ţi, aşadar, o casă în interiorul tău, acceptându-te şi învăţând să te iubeşti şi să te vindeci pe ţine însuti. Învaţă cum să practici grijă, înţelegerea astfel încât să creezi clipe de fericire şi bucurie pentru propria ta împlinire. Abia apoi ai ceva de oferit celeilalte persoane… Dacă ai îndeajunsă înţelegere şi dragoste, atunci fiecare moment – indiferent dacă este vorba despre timpul petrecut făcând micul dejun, spălând maşină, udând grădina, sau făcând orice altceva în cursul zilei – poate fi un moment de fericire.”



Interrelaţionarea sinelui cu celălalt este descrisă prin cel de-al patrulea element, calmul, seninătatea, prin cuvântul din sanscrită „upeksa,” tradus drept „includere’ şi „nediscriminare”:
„Într-o relaţie profundă, nu mai există vreun hotar între tine şi cealaltă persoană. Tu eşti ea şi ea este tu. Suferinţa ta este suferinţa acesteia. Înţelegerea de către tine a propriei tale suferinţe ajută pe cel iubit să sufere mai puţin. Suferinţa şi fericirea nu mai sunt lucruri separate. Ceea ce i se întâmplă persoanei iubite ţi se întâmplă şi ţie. Ceea ce ţi se întâmplă ţie i se întâmplă şi celui iubit… În dragostea adevărată, nu mai este vreo separare sau discriminare. Fericirea celui/celei de lângă tine este fericirea ta. Suferinţa ta este suferinţa lui/ei. Nu mai poţi spune, „Asta este problema ta.”
Pe lângă cele patru elemente de baza, există şi altele, precum cele ale încrederii şi respectului, ce condiţionează reciprocitatea unei iubiri adânci:
„Când iubeşti pe cineva, eşti pătruns de încredere. Dragostea fără încredere nu este totuşi dragoste. Desigur, mai întâi trebuie să ai încredere, respect faţă de tine însuţi. Încrederea că ai o natură înzestrată cu bunătate şi compasiune. Eşti o parte a universului; eşti făcut din stele. Atunci când te uiţi la persoană iubita, vezi că şi ea este făcută din stele şi poartă înăuntru eternitatea. Privind din acest punct de vedere, simţim în mod natural respectul. Adevărata dragoste nu poate există fără încrederea şi respectul faţă de tine însuţi şi faţă de cealaltă persoană.”



Pincipalul mecanism pentru instaurarea încrederii şi respectului este ascultarea:
„A iubi fără să ştii cum să iubeşti răneşte persoana iubită. Pentru a şti cum să iubeşti un om, trebuie să îl înţelegi. Pentru a înţelege, trebuie să ascultăm… Când iubeşti o persoană, este necesar să ai capacitatea de a o alina şi a o ajuta să sufere mai puţin. Aceasta este artă. Dacă nu înţelegi rădăcinile suferinţei sale, nu o poţi ajuta, la fel cum un medic nu poate să-ţi vindece boala dacă nu-i ştie cauza. Trebuie să înţelegi cauza suferinţei persoanei iubite pentru a reuşi să o alini… Cu cât o înţelegi mai mult, cu atât mai mult o iubeşti; cu cât iubeşti mai mult, cu atât mai mult înţelegi. Sunt două faţete ale aceleiaşi realităţi. Mintea iubirii şi mintea înţelegerii sunt una şi aceeaşi.”
Iată cât de poetic, sugestiv ştie Thich Nhat Hanh să descrie dragostea:
„Adeseori, când spunem „Te iubesc” ne focalizăm mai ales pe ideea de „te,” adică a acelui care iubeşte şi mai puţin pe calitatea iubirii care este oferită. Acest lucru se petrece întrucât suntem captivi în ideea de sine. Gândim că avem un sine. Dar nu există aşa ceva precum un sine individual, separat. O floare este alcătuită numai din elemente ‘neflorale’, cum ar fi clorofila, lumina soarelui şi apa. Dacă am îndepărta elementele neflorale ale florii, floare nu ar mai exista. O floare nu poate fiinţa numai prin ea singură. O floare poate fi numai interexistenţa noastră, a tuturor… Fiinţele umane sunt la fel. Nu putem există numai prin noi înşine. Putem numai să interexistăm. Sunt alcătuit numai din elemente de nesine, precum pământul, soarele, părinţii şi strămoşii mei. Într-o relaţie, poţi vedea natura interexistenţei dintre tine şi cealaltă persoană, poţi vedea că suferinţa sa este propria ta suferinţă, şi că fericirea ta este propria sa fericire. Din această perspectivă, vorbeşti şi acţionezi diferit. Acest lucru în sine poate alina atât de multă suferinţă.”
În concluzie, cartea lui Thich Nhat Hanh „Cum să iubeşti” explorează practicile simple şi totuşi profunde de transformare către o dragoste şi o înţelegere veritabile, care se aplică nu numai relaţiilor de iubire, ci şi tuturor formelor de „interexistenţă.”
Sursa:diane.ro

[latan.elena]

Perla de mare valoare stă adânc.
Ca un pescar de perle, o, sufletul meu, scufundă-te,
scufundă-te în capătul adânc,
scufundă-te mai adânc și caută.
Poate nu vei găsi nimic din prima.
Ca un pescar de perle, o, sufletul meu,
fără să obosesc, persistă și persistă,
scufundă-te mai adânc, mai adânc și mai adânc,
și caută!
Cei care nu știu secretul,
își vor bate joc de tine,
și vei fi trist din cauza asta.
Dar nu-ți pierde speranța,
pescar de perle, sufletul meu.
Perla prețioasă este ascunsă chiar acolo.
ascunsă în adâncul capăt.
Credința ta te va ajuta să găsești comoara
Și ea este cea care va permite ceea ce a fost ascuns
să fie dezvăluit în cele din urmă.
Scufundă-te adânc, scufundă-te mai adânc,
ca un pescar de perle, vai sufletul meu.
Și caută, caută fără să obosești.

Swami Paramananda - “Săracul și perla”

[latan.elena]

Alex Venezia s-a născut Virginia Beach, Virginia; în prezent locuiește și lucrează în Raleigh, Carolina de Nord.
În primul rând, un pictor autodidact, Alex Venezia, a conștientizat pentru prima dată puterea transcendentă a artei în timpul unei lecții de artă de liceu despre clarobscur, în timp ce examina operele lui Caravaggio . Această clasă a marcat un punct de cotitură unic pentru tânărul student, deoarece a început să se gândească la o vocație în arte.

Alex Venezia




Creștem tăcând, închizând ochii din când în când, creștem brusc simțind o mare distanță de toți oamenii.

Erri De Luca
























alex venezia paintings

[latan.elena]

Avem nevoie de muzică,
de apusuri fără cuvinte
și de oameni adevărați.

Alessandro Di Domizio




"Niciodată nu trebuie să îndrepți oamenii spre fericire, pentru că și fericirea este un idol în piață. Acestea ar trebui îndreptate către afecțiunea reciprocă. Chiar și o bestie care își roade prada poate fi fericită, dar numai oamenii pot simți afecțiune unii față de alții, iar aceasta este cea mai înaltă realizare la care pot aspira. "

Alexander Soljenițîn




Alberto Villoldo

Focul.

Un element care este viu cu lumina lui Ti.

Are puterea de a transforma energia și materia într-un timp foarte scurt și realizăm ceremonii de foc pentru a sărbători și a onora ceva sacru.

Când facem parte dintr-o ceremonie a focului, ne adunăm în jurul focului sau al lumânării pentru a ieși din limita vieții noastre obișnuite și a timpului obișnuit.

Într-o ceremonie a focului, pășim în timpul sacru și experimentăm infinitul.

Ne creștem corpurile de lumină și ne simțim legătura cu toate lucrurile.

Într-o ceremonie a focului, ne dăm seama că totul este sacru și că toată viața este o ceremonie.

Putem folosi focul pentru a transforma instantaneu ceea ce ar dura perioade lungi de timp pentru a procesa, pentru că focul ne consumă energia grea și o transformă înapoi în lumină, purtând cu el rugăciunile noastre.

De fapt, focul are o putere atât de mare încât chiar și o lumânare sau un chibrit mic poate avea mai multă energie decât vom avea vreodată nevoie într-o singură ceremonie sau o singură viață.

[latan.elena]

''Acordă-ți timp
să poţi avea grijă de tine,
să faci lucrurile pe care le iubești
să stai cu oamenii pe care îi iubești.
Acordă-ți timp
să poți fi singur pentru a asculta tăcerea,
să te bucuri de frumusețea naturii,
să te pierzi în peisajele sufletului tău.
Acordă-ți timp să te poţi juca,
timp să iubești,
timp să visezi,
timp să traiești.
Si nu uita niciodată ca nu există om mai bogat
decât cel care are timp.''

Antonio Curnetta

[latan.elena]

,,Fă din Dumnezeu locul tău de scăpare. Nu din slujba ta, nu din partenerul tău, nu din reputaţia ta sau din fondul tău de pensie. Fă din Dumnezeu locul tău de scapare. Lasă-L pe EL să fie tavanul care întrerupe lumina soarelui, zidurile care opresc vântul, temelia pe care stai.''

Max Lucado




E prea frumos cerul ca Dumnezeu sa nu fie acolo.

Paul Feval