Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata!
"Uneori şchiopătând, alteori târându-se pe brânci, viaţa merge înainte."
Zaharia Stancu
Primavara isi vede de treaba.
Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata!
"Uneori şchiopătând, alteori târându-se pe brânci, viaţa merge înainte."
Zaharia Stancu
Primavara isi vede de treaba.
„Pășește cu grijă, calci pe suflete!”
Apoi omul a învățat să se încalțe, să nu mai simtă suflete strivite sub tălpile goale. A uitat că fiecare pas al lui ucide fire de iarbă și gâze mărunte. A început să pășească mai apăsat și mai grăbit, prea grăbit să mai ducă grija altora.
Nu degeaba ne naștem desculți - să simțim!”
Se spune că timpul vindecă tot, un fel de medicament bun la toate, de la dureri de articulații la cele de suflet. Adevărat, de cele mai multe ori vindecă, face totul ca nou, dar, uneori adâncește rănile și cronicizează suferința.
Tocmai am luat o capsulă de timp. Posibil să mă vindece sau să atenueze, posibil să mai am nevoie de încă o capsulă sau de toată cutia! Posibil să fie doar un calmant iar eu să am nevoie de un antibiotic. Prea multe necunoscute! Cert este că efectele pot fi imprevizibile iar medicamentul într-o cantitate limitată.
Moise D. (Naivul)
Ultima modificare făcută de latan.elena; 24.03.2022 la 13:21.
"Aminteşte-ţi să-ţi petreci timp cu persoanele iubite,
pentru că nu vor fi lângă tine o eternitate.
Aminteşte-ţi să spui o vorbă bună copilului care te venerează, pentru că acel copil va creşte curând şi va pleca de lângă tine.
Aminteşte-ţi să-l îmbrăţişezi cu dragoste pe cel de lângă tine pentru că aceasta este singura comoară pe care o poţi oferi cu inima şi nu te costă nimic.
Aminteşte-ţi să spui “Te iubesc” partenerului şi persoanelor pe care le îndrăgeşti, dar mai ales să o spui din inimă.
O sărutare şi o îmbrăţişare vor alina durerea atunci când sunt sincere.
Aminteşte-ţi să-i ţii pe cei dragi de mână şi să preţuieşti acel moment pentru că într-o zi acea persoană nu va mai fi lângă tine.
Fă-ţi timp să iubeşti, fă-ţi timp să vorbeşti, fă-ţi timp să împărtăşeşti gândurile preţioase pe care le ai."
Octavian Paler
Cuvintele sunt sacre. Merită respect.
Dacă le alegi pe cele potrivite în ordinea corectă,
poți mișca puțin lumea.
Tom Stoppard
Unele cuvinte sunt probabil capabile să schimbe lumea, au puterea de a ne consola și de a ne usca lacrimile.
Unele cuvinte sunt gloanțe de pușcă, altele sunt note de vioară.
Unele sunt capabile să topească gheața care ne stăpânește inimile și chiar este posibil să le trimitem ca niște cohorte de salvatori atunci când zilele sunt nefavorabile și poate nu suntem nici vii, nici morți.
Jon Kalman Stefansson-Între cer și pământ
Vita con Lloyd
"Bine ați revenit, domnule"
“Nu m-am mutat niciodată de aici, Lloyd... "
“Chiar dacă era foarte departe, domnule”
“Și unde aș fi ajuns? "
“În disperare, domnule. Un loc în care ajungi fiind blocat"
“Și cum ieși din asta, Lloyd? "
“Doar fă un pas înainte, domnule”
“Poate merge un singur pas atât de departe, Lloyd? ””
"Da, dacă asta ne pune înapoi pe drumul cel bun, domnule"
''Viata noastră-ascunde-adese
într-un colț de paradis
scrisori ce nu ne-au fost trimese
de-o mâna care nu ne-a scris.''
Radu Gyr
Cântec de primăvară - Radu Gyr
Prin somn auzi cum ramuri mari se scoală
Și-ți cresc pe umeri ca pe crengi de foc.
E ceasul când, zvâcnind în noaptea goală,
mai sus de ramuri, tainele se coc.
Se-ntind pe lume drumuri de miresme,
nu pentru pași, ci poate pentru sfinți.
E ceasul când răsar catapetesme
la capătul potecilor fierbinți.
Hai! Rupe-ți lanțul! Calcă-n lut parâmii
Și inima, să mergem amândoi . . .
E ceasul când foșnesc în cer salcâmii
Și când miroase luna a trifoi.
Viata nu este intotdeauna cum ne-o dorim, dar o traim cum putem mai bine. Nu exista viata perfecta, dar exista momente perfecte.
"Luna este „sus”, atunci când ne uităm la ea de pe Pământ. Cu toate acestea, cineva care se află în spaţiu, se poate uita la Lună „în jos”. Toate definiţiile dispar, atunci când perspectivele se schimbă. Nimic nu este adevărat – nimic, în sensul absolut. Adevărul este, ca să folosim expresia lui Hemingway, o sărbătoare cu dată schimbătoare."
Neale Donald Walsch
" Pentru a ne pastra pacea sufleteasca, trebuie sa intram mai des in noi insine si sa ne intrebam: unde sunt? "
Sfantul Serafim de Sarov
Buna Vestire - Zorica Laţcu
Venit-a sol din Cer, pe aripi de vânt,
Și s-a oprit pe prag cu-nchinăciune.
În mână duce crinul proaspăt frânt,
Smerite, buzele-i solesc minune.
Vestirea lui pe Tine Te uimește:
Ridici spre El privirea Ta mirată;
Mișcarea mâinii stângi parcă oprește
Departe, spusa binecuvântată.
Și dreapta, ca o pată grea de soare,
Veșmântul verde peste piept l-apasă.
În gând Te-ntrebi: „Cum se poate oare,
Să-i fiu Stăpânului Prea-nalt, mireasă?”
Ființa Ta e foaia cea nescrisă,
Din veci, Cuvântului Preasfânt gătită.
Se vede-n zare, prin ușa larg deschisă,
Un colț de cer și-o ramură-nflorită.
Din slava sufletelor preacurate,
Lumină peste chipul Tău se țese
Pe creștetu-ți cununi de nestemate
Prind văl ușor cu-nflorituri alese.
Și pe sub văl strălucitor s-arată
Bogatul păr arzând cu flăcări pline,
Orbit de-atâta slavă, ochiul cată
Un colț întunecos printre lumine.
Privirea mea încet prin foc străbate
Ci nu-ntâlnește decât raze-n cale.
Un trandafir, cu pete-ntunecate,
A nins încet, în jurul Tău petale.
Și-n plecăciunea plină de avânt,
Pe care Îngerul Ți-o-nchină Ție
Și-n buzele lui scris-a Duhul Sfânt
Un viers smerit, soliri de bucurie.
" Suntem inconjurati de miracole, dar habar nu avem"
Ernesto Cardenal
"E prea frumos cerul ca Dumnezeu sa nu fie acolo."
Paul Feval
Momentan sunt 219 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 219 vizitatori)
Marcaje