Ultima modificare făcută de latan.elena; 31.10.2016 la 11:57.
"Ceea ce cauţi te caută pe tine."( Rumi)
"In Japonia există frumoasa poveste a unui buddha ( unei fiinţe trezite) cu adevărat mare, Hotei. In Japonia el este numit "Buddha care râde ", pentru că a inceput să râdă în momentul în care s-a trezit ( iluminat); vedeţi semnificaţia trezirii sau iluminarii in articolul .
"Oamenii l-au întrebat: 'De ce râzi ?'
"El a spus, 'Pentru că am devenit iluminat !'
" 'Dar', au spus ei, 'nu putem vedea nici o legătură între iluminare şi râs. Care este motivul râsului ?' "
"Hotei a spus, 'râd pentru că am fost în căutarea unui lucru care era deja în mine.' "
" 'Am fost în căutarea căutătorului. A fost imposibil să-l explorez.' " /
" 'Unde puteţi căuta căutătorul. Cum poţi cunoaşte cunoscătorul. ' "
" 'Am fost ca un câine care alerga după propria coadă sau ca cineva care căuta să-şi prindă propria umbră; nu puteţi să puneţi mâna pe ea ( pe ceva virtual, pe o umbră). A fost atât de ridicol, intregul efort a fost atât de absurd. !
" 'De asta râd: am fost dintotdeauna un buddha (o fiinţă trezită)! Acum mi se pare foarte ciudat că pentru milioane de vieţi am rămas adormit (inconştient).' "
Pare de necrezut cum m-am ratat pe mine insumi (cum de nu am fost in stare să mă văd). Acum, că am aflat cine sunt, un mare râs izvoreşte în mine. "
Şi se spune că a continuat să râdă până la moarte; acesta a fost singurul lui mesaj pentru lume." Osho
Fericirea nu constă în a fi iubit.
Fiecare fiintă umană are iubire pentru ea însăsi,
si totusi, sunt mii care trăiesc o existentă damnată.
Nu, faptul de a fi iubit nu-ti aduce fericirea.
Dar a iubi, aceasta este fericirea !
(Hermann Hesse, Klein et Wagner)
Ultima modificare făcută de latan.elena; 07.07.2016 la 13:04.
Omul nu este abandonat pe Pământ. El este un copil al lui Dumnezeu, care este implicat într-o activitate constructivă, fiind temporar îmbrăcat în carne. Este un elev în cadrul unei şcoli meritorii, în care trebuie să înveţe să crească spiritual, să se ridice la un nivel mai înalt. Efortul depus în ipostaza de om este şansa, unealta şi manualul său.
Interacţiunea omului cu invizibilul este un proces sacru, având scopul de a restabili creştinismul pur. Fie ca nimeni să nu îşi neglijeze îndatoririle acolo unde îi este locul în cadrul Planului Divin.
Chico Xavier - Nosso Lar, Ganesha Publishing House
Prefata si primul capitol aici
SURSA: http://www.ceruldinnoi.ro/
Christine Ellger
Nu sunt în tămâie
Asezat pe altare ridicate,
Nici în fastul ceremoniilor.
Nu sunt nici în chipul cioplit,
Nici în cântarea unei voci melodioase.
Nu sunt legat de teorii,
Nici corupt de credințe.
Nu sunt deținut de robia religiilor,
Nici în agonia pioasa a preoțior.
Nu sunt prins in filozofii,
Nu sunt prins în puterea sectelor lor.
Nu sunt nici mic, nici mare,
Sunt credincios și cel care se inchina.
Sunt liber.
Cântecul meu este cântecul râului
Chemat de mările deschise,
Hoinărind, hoinarind,
Sunt viata.
Nu am nici un nume,
Sunt la fel ca briza proaspătă al muntelui.
Jiddu Krishnamurti
Furia – povestire zen
Se povesteste că odată, o femeie care era mereu furioasă a mers la un călugăr zen si i-a cerut să-i spună cum să facă pentru a nu mai fi mereu în această stare în care producea atat de multă nefericire în jurul ei, prietenilor, rudelor si îsi crea probleme.
– Nu vreau să fiu furioasă! Dar nu mă pot abtine!
Privind-o, călugărul a observat că era o doamnă extrem de bine îmbrăcată, elegantă si îngrijită făcea evident dovada că era o persoană orgolioasă care punea mare pret pe modul în care arăta. Asa că i-a spus:
– Doamnă, tot ce trebuie să faceti este să purtati mereu la dumneavoastră o oglindă. Si, data viitoare cand vă înfuriati, scoateti oglinda si puneti-o în fata dumneavoastră.
Avand încredere în spusele călugărului, doamna si-a pus oglinda în sacul de mană. Iar cand inevitabilul s-a produs, cand s-a înfuriat si a început să tipe la cineva, si-a reamintit si a scos oglinda:
– Aaaaa! a tipat speriată. A fost socată de imaginea pe care a văzut-o! Niciodată nu-si dăduse seama că putea să arate astfel!
Tot machiajul din lume nu pot face o femeie furioasă să arate frumos! Ca să nu mai spunem de un bărbat furios: arată ca un monstru!
A fost atat de tulburată de felul în care arăta, încat din acel moment nu s-a mai înfuriat niciodată!
Asa se povesteste.
Ajahn Brahm spune mai departe:
Eu nu cred în ce spune povestea asta nici măcar o secundă!
Dar trebuie să aibă o semnificatie mai adancă! Evident că am reprodus povestea exact asa cum am auzit-o. Dar eu nu voiam containerul voiam continutul. De fapt la ce se referea? La oglinda mindfulness* în care să te privesti.
Data viitoare cand te înfurii – cum te simti? Tine oglinda mindfulness în fata mintii tale si priveste: cum te simti în interior? Cum este cand esti furios pe cineva?
Mintea ta este ca un dragon care zgarie cu ghearele, muscă cu coltii si loveste cu coada! Si, mai presus de toate aruncă flăcări pe gură si fulgere pe ochi! Tot ce se află în jur e în mare pericol! Mintea ta e ca o persoană nebună!
Dacă reusesti să vezi asta de mai multe ori, va veni o vreme cand nu te vei mai înfuria.
De ce să-mi fac mie una ca asta?!
Cand realizezi cum se simte – prin putină reflectare, prin a privi în interiorul tău în loc să te pierzi în furie asta e suficient pentru ca, după o vreme să încetezi. Nu mai vrei să te simti astfel! E cu adevărat extrem de dureros! Si te urateste, te face neplăcut!
Despre înțelepciune, iertare și detașare
Înţeleptul zen
Un înţelept zen se plimba pe stradă, când un om a ieşit brusc dintr-un gang şi cei doi s-au izbit puternic unul de celălalt. Străinul şi-a ieşit din minţi de furie. Înţeleptul a făcut o mică plecăciune, a zâmbit amabil şi i-a spus:
„- Prietene, nu ştiu care dintre noi este răspunzător de această întâlnire bruscă. Nu am intenţia să-mi pierd timpul făcând investigaţii în această direcţie. Dacă a fost vina mea, îmi cer iertare. Dacă a fost vina ta, consideră-te iertat.”
După care a zâmbit din nou şi şi-a văzut de drum.
Disputa filozofică
„- Spune-mi un singur efect practic, concret, al spiritualităţii, i s-a adresat scepticulGhidului spiritual, gata de o dispută filosofică.
„- Iată unul, i-a răspuns Ghidul spiritual. Când cineva te insultă, îţi poţi ridica spiritul la o înălţime la care insulta nu mai poate ajunge.”
Aspirantul spiritual
Un aspirant a făcut o greşeală foarte mare şi toată lumea se aştepta ca Ghidul spiritual să îl pedepsească. Însă Ghidul spiritual s-a comportat ca şi cum nimic nu s-ar fi petrecut.
După o lună a venit un aspirant la el şi i-a zis foarte indignat: „Nu pot să cred că nu i-ai zis nimic când ai văzut că a greşit. Doar de asta ne-a dat Dumnezeu gură”.
Ghidul spiritual i-a răspuns: „Da, dar ne-a dat şi pleoape”.
Rabinul și călătorul
Într-o bună zi, un călător trecu pe la un rabin faimos. Fu uimit să vadă că rabinul nu avea altceva decât o odaie plină de cărţi. Avea drept mobilă doar o masă şi o laviţă.
„- Dar, învăţătorule, unde-ţi este mobila? întrebă călătorul nostru.
- Dar a ta unde este? întreba la rându-i rabinul.
- A mea? Păi, eu sunt doar în trecere pe aici, răspunse calatorul.
- Şi eu la fel, zise rabinul.”
Samuraiul
Lângă Tokio trăia un vestit războinic samurai, care a decis să-i îndrume pe cei tineri în budismulZen. Se spune că în ciuda vârstei înaintate, el putea înfrânge orice adversar.
Într-o după-amiază, un luptător – cunoscut pentru lipsa lui de scrupule – a ajuns în localitatea unde trăia bătrânul samurai. Era cunoscut pentru tehnicile lui de a provoca la lupta, aştepta până când adversarul făcea prima mişcare şi apoi contraataca foarte repede.
Tânărul luptător nu pierduse încă nicio luptă. Auzind de reputaţia samuraiului, a decis să-l învingă pentru a-şi mări faima.
Toţi studenţii erau împotriva luptei, dar bătrânul samurai a acceptat provocarea. S-au adunat toţi în piaţa din centrul oraşului, iar tânărul a început să-l insulte pe samurai. A aruncat câteva pietre în direcţia lui, l-a scuipat în faţă, l-a insultat, i-a insultat până şi pe strămoşii săi.
Timp de câteva ore, a făcut totul pentru a-l provoca pe maestru, dar bătrânul rămânea impasibil. La sfârşitul după-amiezii, simţindu-se obosit şi umilit, războinicul a abandonat lupta şi a plecat.
Decepţionaţi de faptul că Ghidul spiritual primise atât de multe insulte şi provocări, studenţii l-au întrebat:
„- Cum ai putut răbda atât de multă umilinţă? De ce nu ţi-ai folosit spada, chiar dacă ştiai că ai fi pierdut, în loc să-ţi expui laşitatea în faţa tuturor?
- Dacă cineva vine la tine cu un dar şi tu nu îl primeşti, cui aparţine darul? întrebă samuraiul.
- Celui care ţi l-a oferit, replică unul dintre discipoli.
- La fel şi cu orice mânie, insultă sau invidie, spuse Ghidul spiritual. Când nu sunt acceptate, continuă să aparţină celui care le-a purtat.”
In viata de zi cu zi sunt nenumarate situatiile in care ne trezim prinsi fara sa vrem in tot felul de situatii nedorite...Fiecare clipa isi are darul ei. Unele daruri ne sunt de folos, altele ne incurca. Totul depinde de noi!
Putem alege sa acceptam orice dar si sa ne lasam atrasi in jocul altora, sau sa fim selectivi… si sa acceptam doar acele daruri care ne ajuta in cresterea, dezvoltarea si realizarea scopului nostru.
SURSA: http://adevarul2012.blogspot.ro/2013/09/despre-intelepciune-iertare-si-detasare.html
Iluminarea este adevărul ultim. Căutătorul dispare, dar adevărul e găsit. Călătorul dispare, dar Dumnezeu e găsit. E important să înţelegi diferenţele…
De la iluminare nu mai e posibil să recazi, fiindcă tu nu mai eşti acolo, ca să poţi să recazi. Dar atâta vreme cât eşti, e posibil. Numai absenţa ta reprezintă garanţia că nu mai poţi recădea.
Înflorirea e începutul intrării în tine însuţi – tot aşa cum intri într-o grădină. E de o importanţă uriaşă, căci fără să intri nu vei ajunge niciodată la centru. Înflorind, îţi recunoşti pentru prima dată potenţialul. Înflorirea e perioada de tranziţie, de la omenesc la divin. Dar poţi să recazi, fiindcă înflorirea e atât de recentă şi de fragilă, iar trecutul tău e atât de vechi şi de puternic – te poate trage la loc; e încă acolo.
Trezirea înseamnă că te-ai apropiat foarte mult de centrul tău. Şi pe măsură ce te apropii de centru, căderea devine din ce în ce mai dificilă deoarece noua ta experienţă capătă putere, forţă, experienţă, iar vechiul pierde teren. Dar vechiul e încă acolo; el n-a dispărut. De obicei oamenii ajunşi la trezire nu mai cad, dar posibilitatea rămâne: se poate cădea.
Realizarea de sine înseamnă că ajungi la centrul tău. Multe religii au crezut că realizarea de sine e finalul – jainismul, de pildă – că ai ajuns la adevărul tău suprem. Nu e adevărat. Realizarea de sine nu e decât un strop de rouă care a devenit conştient, vigilent, mulţumit, împlinit. E aproape imposibil să mai cazi odată ce ai ajuns la realizarea de sine, dar spun aproape imposibil, nu absolut imposibil, fiindcă sinele te poate amăgi; îţi poate aduce egoul înapoi.
Sinele şi egoul sunt foarte asemănătoare. Sinele e cel natural, iar egoul e cel sintetic, aşa că se întâmplă uneori ca un om care a ajuns la realizarea de sine să devină un egoist pios. Egoismul lui nu va face niciun rău nimănui, dar cu siguranţă îl va împiedica să cadă în ocean şi să dispară cu desăvârşire.
Iluminarea e stropul de rouă care alunecă de pe frunza de lotus în oceanul vast, infinit. Odată picătura căzută în ocean, acum nu mai există cale nici măcar să fie găsită. Problema întoarcerii nu se mai pune.
Iluminarea este, aşadar, adevărul ultim. Ceea ce începe ca înflorire merge pe calea trezirii, ajunge la realizarea de sine. Apoi încă un salt cuantic şi dispari în ceea ce e veşnic, în ceea ce e infinit.
Tu nu mai eşti, doar existenţa e.
V-am vorbit despre Kabir, misticul cel mai mare al Indiei. Când era tânăr, a ajuns la realizarea de sine şi a scris un distih:
Herat, herat he sakhi Rahya Kabir, herai
„Căutând şi căutând şi tot căutând, o, prietene, căutătorul s-a pierdut.
Explorând şi explorând şi tot explorând, exploratorul s-a pierdut.”
Bund samani samund mein Sokat herijai
„Picătura de rouă a alunecat în ocean; acum nu mai e chip să fie adusă înapoi.”
Dar era prea devreme pentru a spune asta. Picătura de rouă era încă acolo, alunecând către ocean, dar încă nu căzuse în ocean.
Când i se apropia sfârşitul, Kabir s-a iluminat. L-a chemat pe fiul său, Kamal, şi i-a zis: „Am scris ceva greşit. La momentul respectiv acela era sentimentul meu, că ajunsesem la adevărul ultim. Înainte să mor, modifică şi scrie ceea ce am să-ţi spun acum.”
Modificarea e foarte mică la nivel de cuvinte, dar la nivel de experienţă e uriaşă. A folosit din nou aceleaşi cuvinte:
Herat, herat he sakhi
„O, preaiubite, căutând şi explorând, căutătorul s-a pierdut.”
Samund samund bund mein Sokat herijai
„Şi oceanul a alunecat în picătura de rouă; acum e imposibil de găsit.”
O mică diferenţă la nivel de cuvinte… „Picătura de rouă a alunecat în ocean” – ceva din sine a rămas în ea. Dar „oceanul a alunecat în picătura de rouă”… aceasta este extraordinara experienţă şi explozie a iluminării. Prima afirmaţie era despre realizarea de sine; a doua afirmaţie e despre iluminare.
Din iluminare, căderea e pur şi simplu imposibilă. Eşti dus – şi eşti dus pentru totdeauna; nici măcar o umbră sau o urmă a ta n-a mai rămas în urmă.
Până la realizarea de sine, posibilitatea rămâne – ea se micşorează tot mai mult, dar rămâne. Poţi începe să fii egoist cu privire la realizarea ta de sine. „Am ajuns la cunoaştere, sunt o persoană realizată. Sunt un sfânt, l-am întâlnit pe Dumnezeu” – „dar acel ‚eu’ e acolo, indiferent cât de pios. Până şi umbra lui e periculoasă; te poate trage înapoi.
Şi puteţi vedea şi la sfinţii voştri… un ego ciudat, dar foarte subtil. Spiritualitatea a devenit realizarea lor. Unii au toate bogăţiile din lume, alţii sunt cei mai frumoşi, alţii cei mai puternici, iar alţii sunt cei mai pioşi. Ceea ce contează nu e ce anume alimentează egoul – orice idee te poate face să cazi.
Nu trebuie să te opreşti până când nu ai ajuns în punctul în care nu mai eşti: atunci când nu mai există nimeni care să revendice experienţa, când ai parcurs tot cercul şi te-ai întors la lume ca un nimeni. Poate că oamenii nu te vor recunoaşte ca pe un mare sfânt… şi după cum am văzut eu, cei mai mari sfinţi au rămas nerecunoscuţi, fiindcă oamenii înţeleg numai limbajul egoului. Ei nu înţeleg limbajul absenţei egoului.
Cel mai mare înţelept le va părea oamenilor un om obişnuit, fără să aibă nimic special, fără să susţină că are vreun talent, vreo avere, vreo putere, geniu, cunoaştere – fără să susţină nimic. A devenit absolut un zero. Dar zeroul nu e negativ, e plin de dumnezeire, debordează de dumnezeire.
OSHO – ” SPLENDOARE ASCUNSA ”
SURSA: https://fiituinsutimaa.wordpress.com/2014/06/28/
Ultima modificare făcută de latan.elena; 08.07.2016 la 08:56.
"Muzica este un raspuns careia nu i s-a pus nicio intrebare"
Nichita
Aici MUZICA:
http://uwall.tv/
"Muzica este o lege morală, ea dă suflet universului, aripi gândirii, avânt închipuirii, farmec tinereţii, viaţă şi veselie tuturor lucrurilor, ea este esenţa ordinii, înălţând sufletul către tot ce este bun, drept, frumos." (PLATON)
Am primit acest cadou minunat si-l retransmit. Pastrati-l!!! Poate sa cante neintrerupt in timp ce faci altceva (chiar pe calculator). http://www.saigonocean.com/nghenhacHoaTau/jukebox.swf
Make Money Online : http://ow.ly/KNICZ
Beautiful Art
Ultima modificare făcută de latan.elena; 09.07.2016 la 09:55.
Libertatea si dragostea merg impreuna. Dragostea nu este o reactie. Daca eu te iubesc pentru ca ma iubesti aceasta e un fel de comert, un lucru care urmeaza sa fie cumparat din piata si deci nu este iubire. Iubirea nu este pentru a astepta ceva in schimb, si nici atunci cand simti ca esti generos. Iubirea inseamna libertate.
Libertatea fata de dorinta de a da un raspuns este esentiala pentru întelegerea unei probleme.
Educatia nu se termina niciodata. Ea nu se intampla doar cand citesti o carte, treci un examen si ai terminat, Intreaga viata, din momentul in care te nasti si pana cand mori, este un proces de invatare.
A descrie ceva nu este obiectul descris. Poti descrie un munte dar descrierea nu este muntele in sine, si daca prinzi muntele intr-o descriere, asa cum multi oameni o fac, atunci nu vei vedea niciodata muntele.
De ceea ce este nevoie, dincolo de orice fuga, control, suprimare sau orice alta rezistenta, este de a intelege frica, ceea ce inseamna: sa o privesti, sa inveti despre ea, sa vii in contact direct cu ea. E nevoie sa invatam despre frica, nu cum sa scapam de ea.
Jiddu Krishnamurti
Momentan sunt 97 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 97 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje