Elena Latan

[latan.elena]

24 IANUARIE 1859 - UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE

Unirea Principatelor Române (premergătoare Marii Uniri de la 1918), a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea și reprezintă unirea statelor: Moldova și Țara Românească. Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească. Totuși, unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări. Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodământul războiului Crimeii a dus la un context european favorabil realizării unirii. Votul popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor Adunări ad-hoc în 1857 a dus la Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune. La începutul anului următor, liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, aducându-le într-o uniune personală. În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituția adoptată în acel an a denumit noul stat România.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Unirea_Principatelor_Român






Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; n. 20 martie 1820, Bârlad, Moldova – d. 15 mai 1873, Heidelberg, Germania^[1]) a fost primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România. Prin alegerea sa ca domn al Moldovei, la 5 ianuarie 1859, și al Țării Românești, la 24 ianuarie 1859, a fost înfăptuită Unirea celor două principate.
Ales domnitor, Cuza a dus o susținută activitate politică și diplomatică pentru recunoașterea Unirii Moldovei și Țării Românești de către Puterea suzerană (Imperiul Otoman) și Puterile Garante și apoi pentru desăvârșirea Unirii Principatelor Române prin înfăptuirea unității constituționale și administrative. Aceasta s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova și Țara Românească au format statul român unitar modern, adoptând oficial numele de România,^[3] cu capitala la București, cu o singură adunare și un singur guvern.^[4]
În anul 1866, o largă coaliție a partidelor vremii, cunoscută sub denumirea de Monstruoasa Coaliție din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, l-au forțat pe Alexandru Ioan Cuza să abdice.

Alexandru Ioan Cuza - Wikipedia

[latan.elena]

HORA UNIRII
de Virgil Carianopol

Hai , copii , sa ne dam mana
Sa jucam cu toti copiii ,
Sa-ntindem hora unirii ,
Pe pamantul Romaniei !
Vino , frate ardelean ,
Vino, frate moldovean ,
Sa intindem hora mare
Ca in fiecare an !
Faceti roata cat mai mare ,
Mana stransa , pasul foc ,
Sa jucam hora Unirii
Cu tot neamul la un loc !

[latan.elena]

Iarna -Vasile Alecsandri

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fiori de gheaţă pe ai ţării umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară!
Cu o zale argintie se îmbracă mândra ţară;
Soarele rotund şi palid se prevede pintre nori
Ca un vis de tinereţe pintre anii trecători.

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împregiur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înşiraţi se perd în zare,
Şi pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbuci albii de fum.

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare
Străluceşte şi dismiardă oceanul de ninsoare.
Iată-o sanie uşoară care trece peste văi…
În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.




Bejan Sergiu Vasile

[latan.elena]

Dacă suntem treji și atenți la viață un fir de iarbă ne asigură că pământul este viu,
un brad cu ramuri încărcate de zăpadă ne da compasiune,
robișorul care vine să ne viziteze ne amintește că toți așteptăm firimituri de atenție.

Enzo Bianchi

[latan.elena]

"Fiecare om este o icoană. Ce frumos se vede Dumnezeu prin tine. Deschide cerul cu lucrul mărunt..."

Monahia Siluana Vlad





Bunatatea si mangaierea

A fi bun este în firea omeneasca; bunatatea nu este dincolo de noi, ci în noi ca fiinta spirituala, este odata cu omul faptura a lui Dumnezeu. Omul o poate pierde sau câstiga, adica se poate înrai sau deveni mereu mai bun; omul o poate pierde sau câstiga, dupa calea pe care umbla.
Bunatatea nu poate veni din nimic si nici din întunericul fapturii noastre cazute. Bunatatea este expresia fiintei renascute, a prezentei duhului viu în noi, semn al originii noastre nepmântene.
Întrucât omul este al lui Dumnezeu, întru atât are în sine bunatatea. Dumnezeu viu în sufletele noastre îndreptateste si face posibila bunatatea. Omul cunoaste aceasta stare interioara numai mergând pe caile adevarului. Prin bunatate, omul este mai om si culege urma pasilor lui Iisus.
Bunatatea nu poate fi aparenta, adica nu poate fiinta în anumite gesturi ale noastre. Bunatatea nu poate fi o stare a omului politic, a omului social, ci a omului duh.
Bunatatea vine ca un val care ne inunda fiinta noastra, ca un prisos de omenie. Ce face ca omul prin ea sa aiba un cuprins atât de mare?

La temelia bunatatii sta dragostea; ea are un izvor în dragoste. Centrul de radiere, sâmburele de crestere este dragostea. Nu poate fi cineva bun fara dragoste, pentru ca ea este izvorul tuturor creatiilor si puterea întregii existente.
Plinatatea pe care o gasim în bunatate vine în primul rând din dragoste.

Bunatatea încheaga, într-un manunchi, dragostea, blândetea, mila, mângâierea; toate sunt topite aci si alcatuiesc o stare morala unitara. În bunatate gasim blândetea. Omul bun este blând, adica are sufletul catifelat. Mai putin activa decât dragostea, blândetea, în calmul ei, nu este lipsita de puterea creatoare, ci dimpotriva. Într-o lume de potrivnicie, blândetea vine ca un întaritor, ca o înseninare, lacrima luminata
Mângâierea este acea stare launtrica legata de setea de mai bine în întelesul luptei pentru alungarea raului si durerii, lupta fara frângere si fara asprime. Mângâierea este o stare creatoare de bine, peste întunericul care inunda. Mângâierea este un leac al carui izvor sta în sufletul nostru si prin care se savarseste un act exterior de binefacere.
Mângâierea este prezenta în bunatate, o alcatuieste partial. Omul bun simte permanent nevoia de a înlatura durerea care seaca sufletul si madularele omului, de a-i curataa fiinta de poveri, de a-l face sa cunoasca bucuria luminii.
Viata ne face sa sângeram pentru ca este colturoasa si cu drumuri întoarse. Acela care traieste bunatatea, care simte vibratia si caldura ei, are darul de a îndruma si de a împaca contradictiile, are darul de a rotunji si usura durerile. Omul bun nu numai ca nu le aduce la viata, dar firea lui este facuta sa le înlature. Omul bun modeleaza viata dupa frumusetea ce a pus-o mâna lui Dumnezeu în inima fiintei sale.
Omul, asa cum l-a lasat Dumnezeu, închide în el frumuseti nebanuite. Numai sa le stie lucra pâna ce urâtul nu-l îneaca.

Ernest Bernea – Îndemn la simplitate

[latan.elena]

Păstor de fulgi
de Ana Blandiana

Mi-ar place să mă fac păstor de fulgi,
Să am în grijă turme mari de-omăt
Pe care să le port prin ceruri lungi
și să le-aduc mai albe îndărăt.

În nopți clinchetitoare să stau și să contemplu
Singurătatea lumii și plânsul ei enorm
Reverberat în nouri ca-n murii unui templu
Pe când viața-mi trece și turmele îmi dorm.

S-aștept să vină vara să-mi răpună
Mieii sortiți spre setea dulcii hume
Și-n transhumanța sfântă să curgem împreună
Mulți, fără de prihană, dar anume

[latan.elena]

Prefer să dansez singură în centrul singurătății mele decât în colțul vieții cuiva.

Giulia Carcasi



Nu judeca
oameni cărora le place să fie singuri.
Să nu o faci
Ei nu sunt răi..
Nu e mare lucru.
Dar o adevărată necesitate.
Trebuie să fie. Calitatea de membru.
Aveți grijă întotdeauna să-i așteptați.
Să-i respecti.
Nu-i grăbi.
Dacă vremurile lor nu sunt ale tale
lasă-i sa plece.
Daca ai rabdare
vor ști să te răsplătească
pentru că vocea lor
este o mângâiere din buze
care se topește în ochi.
Pentru că inima lor
este un loc cald si linistit
capabil să primească și să protejeze.
Nu judeca
oameni cărora le place să fie singuri.
Nu ai nici o idee
cât au avut de luptat.
De ce miracol au fost capabili
pentru a împlini.
Singurătatea este înspăimântătoare.
Singurătatea este un legământ.
de iubire curată.
Singurătatea este o afacere
de iubire curată
cu propriul suflet
ce aproape nimeni.
nu are curajul să facă.
Dar o fac, și sunt bucuroși de asta.
Au trecut peste asta.
Au trecut cu bine...

Andrew Faber

[latan.elena]

''Să trăieşti în lumea ta, nu-i o nebunie, e doar un refugiu pe care-l agreezi, când şi când.''



''Când ţi se vor deschide in faţă mai multe căi şi nu vei şti pe care să apuci, nu alege la întâmplare, ci aşază-te şi aşteaptă. Aşteaptă oricât e nevoie. Nu te mişca, nu spune nimic, ascultă-ţi inima. Apoi, când o să-ţi vorbească, ridică-te şi urmează-i sfatul.''

Susanna Tamaro




'' Viaţa a luat naştere chiar din centrul Inimii tale, cel mai frumos loc de pe Pământ.''

Rumi

[latan.elena]

Copilă înger – vis în mirare,
Când lipeşti sânul de capul meu,
Dispare lumea de sub picioare,
Mă cred în raiul lui Dumnezeu.

Tu-mi pari un inger de flacări albe,
Văd fruntea-ţi blondă în rece-eter,
Haina-ţi lumin-a serei rozalbe,
Tu eşti un geniu gândit de cer.

Tu eşti cântarea înaripată,
Iar eu suspin sunt ce te îngân;
Cântare dulce şi tremurată
O, du cu tine al meu suspin.

Copilă înger – Mihai Eminescu

[latan.elena]

Iubirea divinã este asemãnãtoare unei presiuni atmosferice
care înconjoarã, cuprinde fiecare fiintã si apasã asupra ei.
Ea asediazã fiecare om, vrea sã-l cuprindã.
Cautã sã-si croiascã o deschizãturã,
sã gãseascã calea care duce spre inimã
si permite sã pãtrundã peste tot.
Diferenta între pãcãtos si sfânt este cã pãcãtosul îsi închide inima Iubirii, în timp ce sfântul se deschide acestei Iubiri.
Dar este vorba de aceeasi Iubire, de aceeasi presiune.
Unul o respinge, altul o acceptã.
Nu existã acceptare fãrã un har, dar acest har nu se mãsoarã.

Un Moine de l'Eglise d'Orient - Amour sans limites