Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata!
''Ceea ce este sus este și ceea ce este jos, Ceea ce este jos este și ceea ce este sus.''
Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata!
''Ceea ce este sus este și ceea ce este jos, Ceea ce este jos este și ceea ce este sus.''
Cele mai mici acte de bunătate, o floare sau o carte, plantează zâmbete ca niște semințe care încolțesc în întuneric.
Emily Dickinson
Dacă aș avea un mic magazin
formata dintr-o singura camera
As dori sa incep sa vand
Știi ce? Speranta.
Gianni Rodari
Pentru că sunt atât de, retro, din timp, din loc, din modă, din mintea mea...Eu sunt pacea și osânda.
Eu sunt înger și diavol.
Sunt o mare furtunoasă și apă plată.
Sunt o încurcătură de o mie de lucruri toate împreună, dar asta nu este sinonim cu minciuna sau cu o mie de chipuri, ci mai degrabă, oglinda unui personaj complex pe care nici măcar eu nu îl înțeleg.
Și nu contează dacă există cei care judecă, fiecare este el însuși în felul lui. Adevărat, autentic... dar în felul lui.
CarmenPistoia
''Paginile vieții sunt pline de surprize...
Sunt capitole de bucurie, dar și de tristețe...
Există mistere și fantezii, suferințe și dezamăgiri!
Așa că nu rupe pagini și nu sări peste capitole!
Nu te grăbi să-i descoperi misterele.
Nu-ți pierde speranța, pentru că există o mulțime de finaluri fericite...
Și nu uita niciodată esențialul:
În cartea vieții, autorul ești tu!''
Viața este ca un ecou: dacă nu-ți place ce trimiți, trebuie să schimbi mesajul pe care îl transmiți.
James Joyce
Până la sfârșitul zilelor mele voi fi discipol. Îmi cunosc imensa, imensa, imensa, imensa ignoranță. Ignoranța corporală și ignoranța mentală. În primul rând, nu știu ce este viața asta care îmi face inima să bată, celulele mele să se înmulțească și fixează perioada de timp în care voi exista. Care este voința care va face să crească părul și unghiile pe cadavrul meu?
De asemenea, mental, având un creier format din milioane de neuroni, câte stele pe care le vedem pe cer, nu surprind în conștiința mea decât un procent minuscul din această imensitate. Sinele meu conștient nu este conștient de puterile care stau ascunse în inconștientul meu vast. La fel ca tine și toți ceilalți, port în craniu un aliat puternic, ale cărui imense capacități nu le cunosc. Consider că creierul uman are calități pe care noi le vom putea folosi doar atunci când corpul nostru, aflat în evoluție, a devenit un organism, dotat cu noi simțuri capabile să producă modificări în materie, să depășească gravitația terestră, să prelungească durata noastră. viata cu mii de ani in plus.
La fel cum nu-mi cunosc pe deplin corpul sau mintea, nici eu nu-mi cunosc planeta. Locuiesc pe o suprafață de relativ câțiva kilometri, a cărei căldură extremă nu ne permite să pătrundem mai adânc. Unii își imaginează că în adâncurile ei există o mare, sau munți imenși, copaci gigantici, poate o rasă de monștri inteligenți, un soare mic etc. Călătoresc într-o minge grozavă care navighează cu o viteză vertiginoasă printr-un Cosmos misterios, poate infinit. La fel, lumea microscopică poate fi infinită. Oamenii de știință sunt departe de a găsi finalul problemei.
Înțelepciunea umană se bazează pe ignoranță absolută. Pot să cred într-un Dumnezeu creator, dar nu am suficiente organe cognitive ca să știu ce sau cine este. Din moment ce nu putem spune nimic despre Dumnezeu, nu știu ce suntem, sau de unde venim sau unde mergem.
Acceptând cu umilință această ignoranță, mă predau vieții indefinibile. Făcând parte din ea, trebuie să am o utilitate misterioasă, să fiu util pentru ceva. Sunt un ignorant privilegiat, fiind o parte a întregului, acel Întreg este al meu. Trebuie să învăț să mă iubesc pentru a iubi apoi întregul: Dumnezeu este al meu, universul este al meu, Pământul, planetele, soarele sunt ale mele. Al meu sunt mineralele, legumele, animalele, ființele umane. Aceasta este comoara mea, realitatea completă. Aceasta este înțelepciunea mea, să-mi cunosc ignoranța sacră, să nu încerc să fiu ceea ce nu sunt, să accept că totul este una, că trebuie să respect ceea ce sunt, să-mi respect schimbările continue, să mă nasc înseamnă să mă schimb, să mor este schimbarea, sunt o schimbare eternă și infinită, sunt Adevărul, Frumusețea, Bunătatea, Eu sunt Iubire, Eu sunt Fericirea, Eu sunt Noi, Eu sunt Zeii, Eu sunt Eu, ca tine, ca toată lumea.
Alexander Jodorowsky
Ce îţi dau ţie mie îmi dau, ce nu îţi dau fur de la mine însumi.
Alejandro Jodorowsky - Wikipedia
O, prietene, cum este albastrul tau?
Nichita Stanescu
"Mi-a spus cineva, dar nu mai știu cine,
Că vremea va sta și apoi va fi bine.”
Nichita Stanescu, “Prevestire"
Dan Cristian Mihăilescu
"Am trei comori pe care le pastrez cu strasnicie: prima e iubirea de oameni, a doua e simplitatea si cumpatarea, si a treia este lipsa de indrazneala de a fi primul in lume.
Eu ii iubesc pe oameni, de aceea pot fi indraznet. Sunt simplu si curat, de aceea pot fi darnic. Nu indraznesc sa fiu inaintea altora, de aceea pot sa le fiu invatator.
Parasind dragostea si blandetea, oamenilor de astazi le ramane doar darzenia; pierzand simplitatea si cumpatarea ei cauta sa se indestuleze; lasand la o parte smerenia, ei lupta pentru intaietate. Aceasta este moartea!
Dragostea folosita la atac aduce izbanda; folosita in aparare aduce rezistenta. Cand Cerul mantuieste un om, il pazeste prin dragoste."
Lao Zi
! nimeni nu te înţelege,
pentru ce-ai mai fi rămas,
Suflete, sub cruntă Lege,
pentru gura cărui glas !
! de-acum n-or să te mai lege
mînurile de pripas
liberat de orice Lege,
singur Lege ţi-ai rămas !
! cum nu pot să te mai lege
gîndurile de pripas,
liberat de orice Lege,
singur Lege ţi-ai rămas !
Cezar Ivănescu
Corbul -Edgar Allan Poe
Stând, cândva, la miez de noapte, istovit, furat de şoapte
Din oracole ceţoase, cărţi cu tâlc tulburător,
Piroteam, uitând de toate, când deodată-aud cum bate,
Cineva părea că bate – bate-n uşa mea uşor.
"E vreun trecător – gândit-am – şi-a bătut întâmplător.
Doar atât, un trecător."
O, mai pot uita vreodată? Vânt, decembrie cu zloată,
Jaru-agoniza, c-un straniu dans de umbre pe covor,
Beznele-mi dădeau târcoale – şi niciunde-n cărţi vreo cale
Să-mi aline greaua jale – jalea grea pentru Lenore –
Fata fără-asemuire – îngerii îi spun Lenore –
Nume-n lume trecător.
În perdele învinse roşul veşted de mătase
Cu-o foşnire de nelinişti, ca-ntr-un spasm chinuitor;
Şi-mi spuneam, să nu mai geamă inima zvâcnind de teamă:
"E vreun om care mă cheamă, vrând să afle-un ajutor –
Rătăcit prin frig şi noapte vrea să ceară-un ajutor –
Nu-i decât un trecător."
Astfel liniştindu-mi gândul şi de spaime dezlegându-l
"Domnule – am spus – sau doamnă, cer iertare, vă implor;
Podidit de oboseală eu dormeam, fără-ndoială,
Şi-aţi bătut prea cu sfială, prea sfios, prea temător;
Am crezut că-i doar părere!" Şi-am deschis, netemător,
Beznă, niciun trecător.
Şi-am rămas în prag o vreme, inima simţind cum geme,
Năluciri vedeam, cum nimeni n-a avut, vreun muritor;
Noapte numai, nesfârşită, bezna-n sinea-i adâncită,
Şi o vorbă, doar şoptită, ce-am şoptit-o eu: "Lenore!"
Doar ecou-adânc al beznei mi-a răspuns şoptit: "Lenore!"
Doar ecoul trecător.
Întorcându-mă-n odaie, tâmplele-mi ardeau văpaie,
Şi-auzii din nou bătaia, parcă mai stăruitor.
"La fereastră este, poate, vreun drumeţ strein ce bate...
Nu ştiu, semnele-s ciudate, vreau să aflu tâlcul lor.
Vreau, de sunt în beznă taine, să descopăr tâlcul lor!"
Vânt şi niciun trecător.
Geamul l-am deschis o clipă şi, c-un foşnet grav de-aripă,
a intrat un Corb, străvechiul timpului stăpânitor.
N-a-ncercat vreo plecăciune de salut sau sfiiciune,
Ci făptura-i de tăciune şi-a oprit, solemn, din zbor,
Chiar pe bustul albei Palas – ca un Domn stăpânitor,
Sus, pe bust, se-opri din zbor.
Printre negurile-mi dese, parcă-un zâmbet mi-adusese,
Cum privea, umflat în pene, ţanţoş şi încrezător.
Şi-am vorbit: "Ţi-e creasta cheală, totuşi intri cu-ndrăzneală,
Corb bătrân, strigoi de smoală dintr-al nopţii-adânc sobor!
Care ţi-e regalul nume dat de-al Iadului sobor?"
Spuse Corbul: "Nevermore!"
Mult m-am minunat, fireşte, auzindu-l cum rosteşte
Chiar şi-o vorbă fără noimă, croncănită-ntâmplător;
Însă nu ştiu om pe lume să primească-n casă-anume
Pasăre ce-şi spune-un nume – sus, pe bust, oprită-n zbor –
Pasăre, de nu stafie, stând pe-un bust strălucitor-
Corb ce-şi spune: "Nevermore".
Dar, în neagra-i sihăstrie, alta nu părea că ştie,
Sufletul şi-l îmbrăcase c-un cuvânt sfâşietor.
Mult rămase, ca o stană n-a mişcat nici fulg, nici pană,
Până-am spus: "S-au dus, în goană, mulţi prieteni, mulţi, ca-n zbor –
Va pleca şi el, ca mâine, cum s-a dus Nădejdea-n zbor".
Spuse Corbul: "Nevermore".
Uluit s-aud că-ncearcă vorbă cugetată parcă,
M-am gândit: "E-o vorbă numai, de-altele-i neştiutor.
L-a-nvăţat vreun om, pe care Marile Dezastre-amare
L-au purtat fără-ncetare cu-ăst refren chinuitor –
Bocetul Nădejdii-nfrânte i-a ritmat, chinuitor,
Doar cuvântul: "Nevermore"".
Corbul răscolindu-mi, însă, desnădejdea-n suflet strânsă,
Jilţul mi l-am tras alături, lângă bustul sclipitor;
Gânduri rânduiam, şi vise, doruri, şi nădejdi ucise,
Lângă vorba ce-o rostise Corbul nopţii, cobitor –
Cioclu chel, spectral, sinistru, bădăran şi cobitor –
Vorba Never – Nevermore.
Nemişcat, învins de frică, însă negrăind nimică,
Îl priveam cum mă fixează, până-n gând străbătător,
Şi simţeam iar îndoiala, mângâiat de căptuşeala
Jilţului, pe care pala rază-l lumina uşor –
Dar pe care niciodată nu-l va mângâia, uşor,
Ea, pierduta mea Lenore.
Şi-am simţit deodată-o boare, din căţui aromitoare,
Nevăzuţi pluteau, c-un clinchet, paşi de înger pe covor;
"Ţie, ca să nu mai sângeri, îţi trimite Domnul îngeri" –
Eu mi-am spus – "să uiţi de plângeri, şi de dusa ta Lenore.
Bea licoarea de uitare, uită gândul la Lenore!"
Spuse Corbul: "Nevermore".
"Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Sol al Beznei sau Gheenei, dacă eşti iscoditor,
În noroasa mea ruină, lângă-un ţărm fără lumină,
Unde spaima e regină – spune-mi, spune-mi te implor,
Este-n Galaad – găsi-voi un balsam alinător?"
Spuse Corbul: "Nevermore".
"Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Spune-mi, pe tăria bolţii şi pe Domnul iertător,
Sufletu-ntâlni-va oare, în Edenul plin de floare,
Cea mai pură-ntre fecioare – îngerii îi spun Lenore –
Fata căreia şi-n ceruri îngerii îi spun Lenore?"
Spuse Corbul: "Nevermore".
"Fie-ţi blestemat cuvântul! Piei, cu beznele şi vântul,
Piei în beznă şi furtună, sau pe ţărmul Nopţii-n zbor!
Nu-mi lăsa nici fulg în casă din minciuna-ţi veninoasă!
Singur pentru veci mă lasă! Pleacă de pe bust în zbor!
Scoate-ţi pliscu-nfipt în mine, pleacă la Satan, în zbor!"
Spuse Corbul: "Nevermore".
Şi de-atunci, pe todeauna, Corbul stă, şi stă întruna,
Sus, pe albul bust, deasupra uşii mele, pânditor,
Ochii veşnic stau de pază, ochi de demon ce visează,
Lampa îşi prelinge-o rază de pe pana-i pe covor;
Ştiu, eu n-am să scap din umbra-i nemişcată pe covor.
Niciodată – Nevermore.
Edgar Allan Poe - Wikipedia
(19 ianuarie 1809-7 octombrie 1849)
Ultima modificare făcută de latan.elena; 19.01.2022 la 17:44.
Nu ştiu câte suflete am.
Le-am schimbat în fiecare moment.
Mă simt întotdeauna un străin.
Niciodată nu m-am văzut şi nici întâlnit.
Fiindcă am fost atât de mult, sunt numai suflet.
Un om care are suflet nu are linişte.
Un om care vede e doar ceea ce vede.
Un om care simte nu este el cel care este.
Atent la ceea ce sunt şi văd,
Am devenit ei şi-am încetat să fiu eu.
Fiecare din visele sau dorinţele mele
Apaţin celui care le-a avut, nu mie.
Eu sunt propriul meu peisaj,
Îmi supraveghez călătoria –
Diferit, mobil şi singur.
Aici unde sunt nu mă pot simţi pe mine însumi.
De aceea îmi citesc, ca un străin,
Fiinţa, de parcă-ar fi o o carte.
Neştiind ce va veni
Şi uitând ce-a trecut,
Notez pe marginea paginilor
Ceea ce cred că simt.
Mă mir, recitind,:" Acesta am fost eu?"
Doar Dumnezeu ştie, pentru că El a scris.
Fernando Pessoa
N-am nici ambiţii, nici dorinţe. Să fiu poet nu-i din ambiţii,
e-un fel al meu de a fi singur.
În totul am dat greş, dar cum n-aveam ambiţii,
probabil acest tot să nu fi fost nimic.
Fernando Pessoa
Practicing Detachment, de Fernando Pessoa
Întotdeauna trebuie să știi când o etapă a ajuns la final.
Dacă insistăm să rămânem în ea mai mult decât este necesar....
Pierdem bucuria și sensul celorlalte etape pe care trebuie să le trăim.
Închiderea ciclurilor, închiderea ușilor, încheierea capitolelor.
Nu contează ce nume îi punem, ceea ce contează este să lăsăm în trecut momentele care s-au terminat.
Lucrurile trec și cel mai bun lucru pe care îl putem face este să le lăsăm să plece.
Dă drumul. cădere brusca. relaxeaza-te.
Nimeni nu joacă în această viață cu cărți marcate, așa că uneori câștigăm și alteori pierdem.
Înainte de a începe un nou capitol, trebuie să-l termini pe cel vechi: Spune-ți că ceea ce a trecut nu se va mai întoarce niciodată.
Amintește-ți că a fost o vreme când ai putea trăi fără asta...
- Nimic nu este de neînlocuit, un obicei nu este o necesitate.
Închiderea ciclurilor, nu din cauza mândriei, incapacității sau aroganței...
Ci pur și simplu pentru că asta nu se mai potrivește în viața ta.
Închideți ușa, schimbați înregistrarea, curățați casa, scuturați praful.
Când într-o zi decizi să pui capăt a ceea ce nu te mai adaugă.
Fie ca tu să fii foarte sigur de asta, ca să poți merge înainte, să pleci definitiv.
A renunța înseamnă a reînnoi jurămintele de speranță pentru tine,
înseamnă a-ți oferi o nouă oportunitate de a construi o poveste nouă, mai bună.
Eliberează-te de tot ceea ce nu ți-a făcut bine, de ceea ce nu mai are nicio valoare și urmează, urmează noi direcții, deblochează noi lumi.
Viața nu așteaptă.
Timpul nu iartă.
Și speranța este întotdeauna ultima care te părăsește.
Așa că începe de la capăt, dă-i drumul!
A fi liber nu are preț!
Ultima modificare făcută de latan.elena; 19.01.2022 la 18:16.
"Ele, cuvintele, par a fi uneori însăși existența noastră"
Nichita Stănescu
Nu există decât o singură viaţă mare
la care noi participăm.
Nu există decât o singură viaţă mare
restul, nu suntem.
Nichita Stanescu
Momentan sunt 218 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 218 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje