Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata!
"Zece mii de ani de civilizaţie nu preţuiesc cât o singură clipă de adevărată împăcare sufletească!"
Liviu Rebreanu
Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata!
"Zece mii de ani de civilizaţie nu preţuiesc cât o singură clipă de adevărată împăcare sufletească!"
Liviu Rebreanu
„În mijlocul urii,
Am descoperit că era acolo,
inauntrul meu,
o iubire de neînvins.
În mijlocul lacrimilor,
Am descoperit că era acolo,
inauntrul meu,
un zâmbet invincibil.
În mijlocul haosului,
Am descoperit că era acolo,
inauntrul meu,
un calm invincibil.
În mijlocul iernii,
Am aflat în sfârșit că în mine era o vară de neînvins.
Și asta mă face fericit.
Pentru că înseamnă că, oricât de greu lupta lumea împotriva mea,
este ceva mai puternic în mine,
ceva mai bun care mă împinge în direcția bună.”
Albert Camus
Iubesc sufletul timid.
Sufletul care se înroșește,
sufletul care se retrage,
care se ascunde pentru că îi este frică.
Eu îi iubesc,
nevoile sale prețioase, mici.
Emily Dickinson
"Trimite flori în viata altora, iar la tine se va întoarce parfumul lor..."
„Când un prădător intră în cochilie în încercarea de a-și devora conținutul și nu reușește să facă acest lucru, el lasă o parte din sine în interior care rănește și irită carnea moluștei, iar stridia se închide și trebuie să se ocupe de acel inamic. Apoi molusca începe să elibereze straturi de ea însăși în jurul intrusului, de parcă ar fi lacrimi: sidef. În cercuri concentrice construiește o perlă cu caracteristici unice și irepetabile pe o perioadă de patru sau cinci ani. Pentru a elibera și a apăra cochilia de ceea ce a iritat-o și a distrus-o, ea devine un ornament, o bijuterie prețioasă și inimitabilă. Aceasta este frumusețea: ascunde povești, adesea dureroase. Dar numai poveștile fac lucrurile interesante... "
Alessandro D'Avenia-Lucruri pe care nimeni nu le știe
(n. 29 martie 1878 - d. 4 ianuarie 1954).
Elena Farago a fost o poetă română care a compus poezii pentru copii. Creațiile cunoscute sunt „Cățelușul șchiop”, „Gândăcelul”, „Cloșca”, „Sfatul degetelor” și „Motanul pedepsit”.
S-a născut pe 29 martie la Bârlad în familia Francisc și Anastasia Paximade. În anul 1890 a rămas orfană de mamă și a fost nevoită să se ocupe de îngrijirea surorilor mai mici. În 1895 Elena a rămas și fără tată, ceea ce a dus la plecarea ei la București, unde a locuit la un frate mai mare. S-a angajat ca guvernantă la familia lui Ion Luca Caragiale, unde a luat contact cu literatura clasicilor. Tot aici l-a cunoscut pe Francisc Farago, cel care avea să-i devină soț. Elena Farago a debutat în 1898 cu un reportaj, pe care îl semnează Fatma. În 1902 publică prima poezie în ziarul România muncitoare.
Wikipedia
O mie de semne
Ochii sunt capabili să vadă
dar nu sunt suficienti pentru a vedea:
Pliniu a scris că se vede cu mintea
si nu cu ochiul,
iar Saint-Exupery spunea că se vede bine
doar cu inima:
a privi este ușor, a vedea este o artă!
Enzo Bianchi
„Muzica lui Schubert este între viață și moarte; el visează, cu ochii spre orizontul îndepărtat. Muzica lui este în același timp personală și profundă. Fiecare notă vorbește și îți atinge sufletul. ”
Mitsuko Uchida
Pictură de iarnă - Adrian Păunescu
Sînt pictori, în cer, care lasă
Culorile lor să mai cadă
Pe-aci, pe pămînt, pe acasă,
Şi asta se cheamă zăpadă.
Sub bîrne albastre-celeste
Lumina privirii tresare,
Cînd strigătul nostru mai este
Zidit într-o sfîntă ninsoare.
Mai vindem din fumul năpraznic
Al zilnicei noastre redute
Un bon de intrare la praznic
Cînd ninge din stelele mute.
Ninsoarea e-aproape abstractă,
Atîta-i de sfîntă şi mare,
Că tronuri sub regi se cotractă
În sinucigaşa ninsoare.
Dar, domnule pictor al iernii,
Ce rar te arăţi de o vreme
Şi noi te rugăm cu vecernii
Şi noi îţi trimitem poeme.
Pe fiece fulg se citeşte
Un chip de bărbat sau femeie
Şi unele cad îngereşte
Şi loc îşi găsesc în muzee.
"Pentru a judeca drept, nu asculta numai toate vocile, ci ascultă şi toate tăcerile."
Richard Wurmbrand
„Timpul linişteşte și lămureşte. Nicio stare sufletească nu poate rămâne neschimbată de-a lungul timpului.”
Thomas Mann
''Când zările din suflet ni-s singura avere,
Păstrează-le în taină, ascundele-n tăcere.
Atât timp cât ţi-s limpezi şi văz, şi-auz, şi grai -
Nici ochi şi nici ureche, nici limbă să nu ai.
Nu ştie nimeni taina ascunsă Sus sau Jos.
Şi nici un ochi nu vede dincolo de cortină.
Străini suntem oriunde. Ni-i casa în ţărânâ.''
Omar Khayyam
Momentan sunt 161 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 161 vizitatori)
Marcaje