Elena Latan

[latan.elena]

SÂNZIENELE, NOAPTEA CÂND SE DESCHID PORȚILE CERULUI



Sărbătoarea Sânzienelor se mai numește și Amuțitul cucului. Cucul cântă doar trei luni pe an, până la sărbătoarea Sânzienelor.
Sărbătoarea este una solară, iar noaptea se aprind focuri. În noaptea de Sânziene se deschid porțile cerului și lumea de dincolo vine în contact cu noi.



“Du-te Soare, vino Lună, Sânzienele îmbună…”

„Plante magice, tămăduitoare, sânzienele sunt ipostaze vegetale ale zânelor cu acelaşi nume…





Sărbătoare solară şi lunară totodată, (24 iunie), i se mai spune Drăgaica, Ziua Soarelui, Ursina, Amuţitul Cucului. Se spune că sânzienele sunt zâne, că sunt fete-flori. Sunt personaje mitice ce stau sub semnul unei tainice antropomorfizări a plantei cu acelaşi nume. În unele locuri li se spune drăgaice. Spre deosebire de Rusalii, care sunt frumoase şi rele, Sânzienele sunt frumoase şi bune. Trăiesc în cete, ascunse de ochiul omenesc, şi îşi fac simţită prezenţa doar în noaptea de 23 spre 24 iunie, când cerurile se deschid. Atunci dansează în poieni şi pe maluri de ape, intensifică mirosul florilor, sporesc puterea tămăduitoare a plantelor de leac. Dacă oamenii sunt răi, Sânzienele devin nemiloase şi îi pedepsesc pe măsură.





Noaptea de Sânziene este, aşadar, una dintre marile nopţi de peste an, când cerurile se deschid iar cele două lumi comunică. Este o noapte magică în care plantele tămăduitoare au cel mai mare leac, florile câmpului au cel mai puternic parfum, iar luna are cea mai frumoasă lumină. Este singurul moment din an în care feriga face o floare albă, strălucitoare ca o stea, ce în zorii zilei dispare. Se povesteşte că cine o vede capătă puterea de a citi gândurile oamenilor şi de a afla comorile ascunse… În Noaptea de Sânziene înfloreşte şi “iarba-fiarelor”, care va lumina în întuneric ca aurul iar la răsărit va picura sânge, lăsând urme roşiatice pe pământ. I se mai spune “iarba-tâlharilor”, pentru că hoţii şi haiducii pot deschide orice încuietoare cu ea. Tot atunci se culege “nebunariţa”, cea mai veche plantă folosită în ritualurile magice, folosită de vrăjitoare pentru a putea zbura. În Noaptea de Sânziene animalele grăiesc cu glas de om şi, dacă le asculţi, poţi afla de la ele toate tainele lumii.






În Noaptea de Sânziene porţile cerului sunt deschise şi se întorc strămoşii acasă, Moşii de Sânziene. În Noaptea de Sânziene înfloresc sânzienele. Dacă dormi cu ele sub pernă, îţi arată ursitul, dacă le prinzi în păr ori le pui în sân, eşti drăgăstoasă tot anul, dacă te scalzi în roua lor, eşti frumoasă şi dragă cui vrei tu. Plante oracol, plante magice, plante tămăduitoare, sânzienele sunt ipostaze vegetale ale zânelor cu acelaşi nume… “Du-te Soare, vino Lună, Sânzienele îmbună,/ Să le crească floarea floare,/ Galbenă, mirositoare,/ Fetele să o adune,/ Să le prindă în cunune…”.




Iulia Gorneanu (jurnalul.ro)



SURSA: http://www.cunoastelumea.ro/bate-la-...ienele-imbuna/

[latan.elena]

✿ Floarea Sacra Frangipani (Plumeria) ✿




Frangipani (Plumeria)




Frangipani (Plumeria) este un arbust originar din Insulele Caraibe, care creste din abundenta si in insulele tropicale si India, unde este cunoscut ca si “arborele vietii” si unde intruchipeaza conexiunea infinita cu divinitatea.







Sunt considerate de multe culturi ca fiind flori sacre cu 5 petale, albe, galben, roz sau rosii, ori in culori pastelate, cu un parfum puternic exotic (aroma de migdale si vanilie, iasomie, citrice, condimente, gardenie si alte miresme placute) greu de descris, spunandu’se despre aroma lor ca determina adictie.







Veți găsi aceste flori reprezentate pe mai multe forme de artă cum ar fi tablouri, bijuterii, etc., din cauza atractivității lor. Ele sunt, de asemenea, folosite pentru a face arome si parfumuri. De fapt, denumirea “Frangipani” provine de la numele unui nobil italian, Marquis Frangipani, care a făcut un parfum cu acest parfum în secolul al XVI-lea. O altă versiune spune ca numele “frangipani”, vine de la termenul francez frangipanier, care este un tip de lapte coagulat cu care laptele de Plumeria seamănă.













































MAI MULT: https://cufarulmonicai.wordpress.com...ria-%e2%9c%bf/

[latan.elena]

''A nu mai avea timp înseamnă a fi rezolvat toate problemele, a trăi într-un perfect echilibru.''



''Destinul este acea parte din Timp în care Istoria îşi imprimă voinţa ei asupra noastră. De aceea trebuie să-i rezistăm, să fugim de el, să ne refugiem în Spectacol.''



''Toţi suntem nemuritori. Dar trebuie să murim întâi.''










''Dacă nimic nu e real, dacă totul e o creaţie gratuită şi absurdă, ca într-un mare vis, un joc iresponsabil repetându-se la infinit, existenţa noastră n-ar mai avea nici o semnificaţie şi nici o valoare. Am fi definitiv pierduţi.''



''După o anumită vârstă, toţi oamenii au impresia că au naufragiat, că şi-au ratat viaţa, că au trăit o viaţă idioată, absurdă - o viaţă care nu putea fi a lor, care nu putea fi decât viaţa altuia.. Pentru că avem o părere prea bună despre noi înşine şi nu putem crede că dacă am fi trăit într-un adevăr viaţa noastră, ea ar fi putut fi atât de idioată.''



''Suntem păcăliţi; ni se spune că a mai trecut o jumătate de oră, sau că e şase - ca şi cum asta ar avea vreo importanţă. Important e faptul că Timpul nostru, aşa zis al Vieţii, e un Timp al Morţii.''



''Binele făcut la nevoie ţi-l răsplăteşte înzecit Dumnezeu când nici cu gândul nu gândeşti...''







''S-ar putea întâmpla fel de fel de miracole. Dar trebuie să te înveţe cineva cum să le priveşti, ca să ştii că sunt miracole. Altminteri, nici măcar nu le vezi. Treci pe lângă ele şi nu ştii că sunt miracole. Nu le vezi...''




''Pe Pământ omul e dator să trăiască numai viaţa. Moartea lui adevărată o va trăi în Cer. Dacă încearcă să trăiască moartea pe pământ, păcătuieşte şi se mistuieşte în deznădejde. Şi atunci, nici nu trăieşte cu adevărat, nici nu moare. E ca un fel de strigoi.''



''Dar ce poate însemna o iubire? Cât poate ea dura? Nimic nu durează în lumea asta; totul trece, totul se preface, totul moare ca să se nască din nou, altfel, în altă parte, cu alţi oameni.''




Mircea Eliade în Noaptea de Sânziene

[latan.elena]

Sandor Kasza


Bună dimineața!
Vă doresc o zi a abundenței binelui și iubirii în viața voastră și puterea vindecătoare a sufletului, dobândită prin capacitatea de a dărui și a vă dărui. Dăruirea prin iubire, iertare, sprijinire și slujire, este singura cale care dărâmă în conștiința noastră, barierele separării, și învinge frica, slăbind vanitatea ego-ului minții.

Dăruirea, permite celorlalți să știe și să afl... Vezi mai mult











Lifespirit.tv



'' Noaptea asta, a fost cea mai linistita noapte de sanziene din ultimii 77 de ani, conform cercetarilor mele si ale altor cunoscatori.

Aproape nicaieri pe glob, Ielele, Dragaicele, Zanele nastrusnice, Sanzienele, cele care amutesc cucul, nu au mai aparut nici macar invocate. Cucul, in dimineata asta, cat si noaptea, a cantat aproape peste tot, adica cucul nu a fost amutit.
Asta nu e bine deloc.

Cand Dragaicele nu apar nici macar invocate, provocate, starnite, inseamna ca nu le mai este draga lumea asta ( ca urmare, apar ploi torentiale, grindina, inundatii) si ca ceva urmeaza sa se produca, o schimbare.
Ceva care va transforma lumea asta din temelie, dupa care, poate, vor incepe sa reapara chiar si neinvocate.

Totul pare a fi o legenda, o poveste, dar nu este deloc asa. Chiar daca noi, cei contemporani, credem ca Dragaicele, Ielele, Sanzienele sunt doar niste reprezentări fitomorfe, Divinităţi antropomorfe, lucrurile sunt mult mai profunde si implica mecanisme, stiinta ezoterica mult mai vasta decat ne putem imagina.
Este ora 3.58. Daca pana la ora 4.00 nu se intampla nimic, nu se va intampla nici de la 4.00 mai departe.
Noaptea a fost linistita, dar anunta neliniste mare pentru viitor.''
(Anatol Basarab)

LIFESPIRIT este de acord cu Ele!
Cu Zanele Bune- Sanzienele!

Pentru ce, sa mai apara?
Oamenii sunt pe cont propriu! (pentru o perioada)
Acum se va vedea!

Este un proces de disociere a Lumii, in trei Grupe, spiritual vorbind,
inceput de ceva timp!
Disocierea (pronuntata) de Dincolo, din Planurile subtile,
se vede si se va vedea si aici!

Ele, insa,(Sanzienele) pot fi accesate de la un alt nivel!

[latan.elena]

Viaţa este o celebrare




Oricât de mult am încerca să argumentăm faptul că marii înţelepţi ai lumii vorbesc despre lucruri nepragmatice şi idealiste, mai devreme sau mai târziu vom recunoaşte că ei au ajuns la nişte înţelegeri valoroase şi necesare. Şi mai mult decât atât, unii dintre noi trec prin situaţii care confirmă multe dintre afirmaţiile înţelepţilor. Pentru că ceea ce ei spun este rezultatul unor trăiri profunde, a unei experienţe acumulate în timp. Desigur, înţelegerilor lor sunt personale şi de aceea nu e obligatoriu să fie integrate în aceeaşi manieră de către toţi oamenii. Cine rezonează cu adevărul lor îi va înţelege. Cine nu, va spune probabil: “Prostii. Vorbesc din cărţi!” sau simplu: „Poate. Eu nu am trăit experienţa asta.”
Personal, consider că fiecare om rezonează cu câte ceva, în funcţie de deschiderea sufletească, maturitatea emoţională şi mentală, educaţie, cultură, vârstă, sex, religie etc. Pentru tine, pentru mine sau pentru oricine altcineva există o cale. Noi ne alegem şi ne creăm calea. Experienţele mele s-ar putea să nu coincidă cu ale tale, sau mai bine spus, deşi aparent trecem prin aceeaşi experienţă, înţelegerile şi trăirile noastre interioare sunt diferite. Aceasta înseamnă că suntem unici. Există căi infinite. Există calea Iubirii, a confortului, liniştii, pasiunii, dăruirii, abandonării de sine, monotoniei, extremelor, furiei, vinovăţiei, bucuriei, fericirii, modestiei, familiei, evoluţiei spirituale, descoperirii de sine şi multe, multe altele… Fiecare dintre noi alege de-a lungul vieţii mai multe căi pentru că ele corespund diferitelor etape şi experienţe acumulate în această călătorie. Important este să fim în ascensiune, să creştem, să înţelegem adevăruri profunde şi să ne deschidem sufletul cât mai frumos şi să ni-l umplem cu dragostea de Viaţă. Important este să nu ne supunem falselor reguli impuse din exterior care ne împiedică să înflorim… să iubim… să trăim intens… să fim fericiţi…“Gândeşte-te la un lucru oarecare, la orice vrei tu şi cu siguranţă se va găsi o religie care să condamne acel lucru. Aceste condamnări nu-ţi permit să trăieşti plenar. Şi dacă n-ai să trăieşti plenar, n-ai să-l cunoşti niciodată pe Dumnezeu – pentru că Dumnezeu nu poate fi atins decât atunci când trăieşti cu intensitate maximă: atunci când flacăra ta arde intens, atunci când tu însuţi eşti un adevărat foc plin de energie, numai atunci îl poţi cunoaşte pe Dumnezeu. Primul pas către Dumnezeu îl faci atunci când atingi acest punct culminant.De-a lungul secolelor, religia a avut semnificaţia unei renunţări la viaţă: fugi de viaţă, viaţa e rea, devino un călugăr, un ascet, retrage-te din faţa vieţii! Ca şi cum a fi viu ar fi fost un păcat, ca şi cum a trăi ar fi fost o pedeapsă. Conceptul creştin face din tine un mare păcătos: deoarece Adan nu s-a supus Domnului, de la el încoace, fiecare om poartă acest păcat. V-aţi născut din păcat. Budiştii repetă fără încetare că viaţa este o sclavie, aşa că ieşiţi din ea! Kabir spune: Eu nu sunt pentru renunţare. Dacă Dumnezeu a creat lumea, lumea este frumoasă. Dacă vine de la Dumnezeu e frumoasă, nu poate fi o pedeapsă, este o recompensă. Dumnezeu nu ne-a aruncat într-o celulă sumbră şi lugubră. Este o sărbătoare. Dumnezeu ne iubeşte atât de mult încât a creat această lume pentru noi, pentru ca să ne bucurăm şi să dansăm cu el. Este o celebrare.” (Osho – Calea Iubirii)Într-un alt context, Osho spune că în locul legilor şi regulilor unor religii ipocrite este bine ca singura noastră scriptură să fie cea a Iubirii. Trecând prin diferite etape – de la respingere, la curiozitate, deschidere, înţelegere şi experienţă – am ajuns să trăiesc un adevăr pur şi frumos: Iubirea nu înseamnă doar ceea ce simţi pentru iubitul tău şi, mi se pare trist că mulţi oameni se agaţă de ideea că iubirea adevărată e numai aceea primită sau dăruită unui partener de viaţă. E ca şi când limitezi abundenţa, frumuseţea şi generozitatea acestui Univers fascinant doar la un singur fel de iubire, în absenţa căreia viaţa nu are farmec, nu merită trăită. Nu sunt de acord. În primul rând Iubirea începe în tine, pentru tine şi pentru Dumnezeul din tine. Dacă îţi lipseşte această Iubire, nu văd cum ar putea fi autentică o altfel de Iubire.Apoi, când un bărbat special sau o femeie deosebită îţi trezeşte sentimente frumoase, profunde, Iubirea înfloreşte cu alte culori, iar aceste trăiri se revarsă în tot şi toate. Te simţi împăcat cu Viaţa şi cu tine însuţi. Chiar dacă persoana dragă lipseşte, Iubirea curge în continuare. Este adevărat că în doi se trăiesc experienţe minunate, profunde şi înălţătoare. Şi mi se pare normal să ni le dorim cu ardoare. Sunt unice. Dar a-ţi pierde dragostea pentru Viaţă atunci când omul iubit nu-ţi poate fi alături sau a ales un alt drum, mi se pare un păcat. Cineva a spus la un moment dat (nu un profet, ci un om obişnuit) că Iubirea se coace lent la focul răbdării. Am simţit atât de adevărat lucrul acesta. Răbdarea la care ne referim de obicei este aceea când cerem şi nu primim, cerem din nou şi aşteptăm să primim, şi ni se pare că suntem răbdatori, dar atunci noi suntem de fapt agăţăţi şi prea ataşaţi ca să ne putem desprinde… şi spunem că suntem răbdători. Iată… Iubirea se coace la focul lent al răbdării, ceea ce pentru mine înseamnă că poţi avea inima la fel de plină şi atunci când persoana iubită nu este lângă tine. Când Iubirea înfloreşte în toată fiinţa ta, cum te poţi simţi oare în acelaşi timp nefericit? Nu are sens…Şi apoi, există dragostea pentru Viaţă care se poate manifesta plenar în orice moment alegi să simţi asta. Dragostea pentru un răsărit plin de pace sau pentru un cer albastru senin. Dragostea pentru un prieten drag pe care îl simţi la suflet. Dragostea pentru un hobby, pentru un loc special sau pentru natură. Dragostea pentru Viaţă! De ce trebuie să avem totul ca să ne simţim fericiţi? De ce trebuie să aşteptăm sufletul pereche ca să ne simţim fericiţi? De ce trebuie să cerem atât de multe lucruri ca să ne bucurăm de viaţă? Oare aşteptarea fericirii nu este o problemă în sine… ?Dacă Dumnezeu a creat lumea, lumea este frumoasă. Dacă vine de la Dumnezeu e frumoasă, nu poate fi o pedeapsă, este o recompensă. Dumnezeu nu ne-a aruncat într-o celulă sumbră şi lugubră. Este o sărbătoare. Dumnezeu ne iubeşte atât de mult încât a creat această lume pentru noi, pentru ca să ne bucurăm şi să dansăm cu el. Este o celebrare. (Kabir)

[latan.elena]

''Esti cu mult mai minunat decat ai visat vreodata sa fii si, indiferent ce experimentezi in viata ta acum, ai incredere ca totul e bun si se desfasoara spre binele tau. Poate ca nu arata prea bine, dar este exact ceea ce trebuie sa inveti pentru a deveni persoana care ai fost destinata sa devii. Tot ce se petrece in viata ta a fost perfect orchestrat pentru ca tu sa-ti atingi potentialul maxim ca fiinta umana si sa ajungi la adevarata ta putere. Invata de la viata si las-o sa te duca acolo unde esti menit sa ajungi – ea vrea tot ce este mai bun pentru tine.'' Robin S. Sharma

[latan.elena]

Raziel White


Paradisul începe când te dăruiești


Și nu se termină niciodată pășind pe acest drum, ci crește și crește pentru tine și pentru fiecare fiindcă dăruindu-te sădești Paradisul în cei cărora te dăruiești.

Simplu, nu?
Chiar deloc.
Și se cuvine a face două scurte precizări înainte de a plonja în savoarea dăruirii și această cheie a paradisului.
Cuvintele ce curg prin mine par multora poetice și cumva există tendința de a fi plasate într-un plan ideal, nepămîntean, visător, suflet de artist. E cea mai gravă eroare de percepție. Prin muzica specifică limbajului poetic, cuvintele sunt încărcate cu cea mai înaltă energie posibilă și, învăluite cu iubire, ele sunt niște semințe vii ce intră în ogorul sufletului celui ce le citește. Sufletele raționale nu prind seva și nu se lasă purtați pe valurile cristaline prin care „zeii” își spun mesajele. Însă fiecare, deschizându-se către acest mod de exprimare și primind energia care oricum pulsează prin cuvinte, ar putea călători adânc și departe.
Fiind educați într-un spirit rațional deja cuvintele sunt mai degrabă noțiuni decât verbe. Știm totul despre ele. E suficient să citim un cuvânt și să credem că știm ce vrea să zică acel cuvânt, fără să ne mai intereseze complexitatea mesajului pe care cuvintele îl construiesc. IUBIRE? Știu ce e iubirea. A DĂRUI? Firește că înțeleg fiindcă știu ce înseamnă a dărui. Însă de cele mai multe ori vedem doar ceea ce vrem să vedem sau mai exact spus cât putem să vedem, cât ne lasă lesa conceptualului să percepem.
Ei, cele două „zise” de mai sus pot fi un mare impediment în a primi darul acestor vibrații topite în cuvinte.
Dar oare știm ce înseamnă a (te) dărui?
Rostiți de câteva ori titlul acestei scrieri pentru a putea porni într-o călătorie transformatoare din toate punctele de vedere. Lăsați-vă impregnați de articulațiile intime ale verbului a (te) dărui, simțiți intima relație dintre a dărui și paradis. Și veți înțelege că definiția dăruirii nu poate fi oferită de vreun dicționar și că sensul acestui verb sacru poate fi cuprins prin experiență și multă meditație în jurul curgerii vieții ce o observăm la superlativ în natură.
A (se) dărui este logica și expresia Vieții. De la sursa din care înfloresc încontinuu toate universurile, de la centrii galactici ce prin Sori nasc și însuflețesc planete, de la apa din care viața izvorăște pe Pământ, de la plantele și aborii ce își oferă cu drag rodul, de la animalele ce se jertfesc pentru suratele lor carnivore, totul înseamnă a dărui, totul există prin dăruire.
“Nimic în Natură nu trăieşte pentru sine. Râurile nu îşi beau apa. Copacii nu îşi mănâncă fructele. Soarele nu se încălzeşte pe el. Florile nu sunt parfumate pentru ele.
A Trăi Pentru Ceilalţi, aceasta este regula Naturii.”
Foarte mult m-a încântat și înflorit diamantinul vorbelor de mai sus. Și sclipește în mine.
Doar oamenii (majoritatea copleșitoare al căror număr începe să scadă) au uitat să se dăruiască și au început să jefuiască Viața. Și astfel s-au izgonit din Paradis. Uitând să dăruiască, au uitat esența lor și au luat cu asalt tot ce mișcă. Au pornit un lung război cu Viața și cu ei înșiși. Iar acest război a fost cosmetizat și botezat CIVILIZAȚIE.
Și în cadrul ei oamenii nu mai știu și nici nu prea vor să se dăruiască. Ei își oferă serviciile. Se vând. Fiindcă așa au învățat și așa au fost constrânși de ieșirea din dăruire multimultimilenară.
Încă de copii instinctul lor de a se dărui mereu prin joacă și curiozitate și frumusețe a fost controlat, măsurat, direcționat către oferte de seviciu necesare războiului numit Civilizație.
Doar unele ființe de-a lungul vremii au spart normele rigide și și-au făcut de cap și inimă și au readus dăruirea în atenția colectivităților. Colectivitate ce apoi a făcut tot posibilul să le normeze darul și să reînchidă ușile paradisului.
Mulți artiști au spart normele, multe genii, multe suflete limpezi. Insuficient de mulți pentru a crea o transformare radicală a civilizației războiului, suficient de mulți pentru a deschide noi drumuri și pentru a inspira pe cei ce vor să pășească pe drumul dăruirii.
A dărui nu înseamnă a oferi din ce ai. A dărui se arată paradisiac prin a te dărui. Total, integral vieții și semenilor. Fără plată, fără dorință de răsplată. Fără să cauți un câștig, fără negociere, fără să te condiționezi în dărnicie și astfel să nu condiționezi pe nimeni în a se dărui. Iar viața îți va răspunde pe măsură. Dincolo de ceea ce poți tu să îți imaginezi.
A te dărui înseamnă a rupe barierele între tine și ceilalți, între tine și natură și în mod magistral a spulbera cererea și oferta socială ce au creat închisoarea în care ne-am torturat prea multă vreme.
A dărui înseamnă a păși în a te cunoaște cu adevărat, dar în contextul țesăturii vieții și nu cel al formării tale ca individ, perspectivă ce te duce cel mai rapid către înțelesul că tu nu îți aparții și nu ți-ai aparținut niciodată, ci mereu ai fost al vieții ce te-a dăruit pentru ca tu să fii un etern dar. Conștient și recunoscător. Aici și acum începe iubirea, aici și acum se realizează cunoașterea de sine. Aici și acum porțile Raiului se deschid.
Da. E al naibii de înspăimântător să te dăruiești. E înnebunitor. Înfiorător. E provocarea provocării din viața unui om.
Fiindcă a dărui nu înseamnă a face favoruri, caritate, a dona niște bani, a hrăni săracii, a ajuta.
A dărui înseamnă să fii gol în brațele vieții lăsând-o să curgă prin venele tale, tu curgând prin seva ei. Nestăvilit și magistral.
Și cum poți tu ca om să înveți să te dăruiești, după ce o viață întreagă ai fost învățat contrariul?
Îndrăznind să pășești în necunoscut și să ieși din confortul tuturor programelor și limitărilor. Renunțând la tot ce ai, la tot ce ai adunat o viață. La toată avuția. Punându-ți viața fără să ceri nimic în schimb în serviciul semenilor și al tuturor formelor de viață și astfel în serviciul întregii existențe multidimensionale.
Și mai ales observând natura și înțelegând că a ei curgere între toate formele de viață înseamnă dăruire. Da, sinonimul cristalin al dăruirii este curgerea, iar natura și pământul prin care am răsărit ne sunt cei mai buni maeștri în a învăța să curgem în dansul vieții. Apa, vântul, focul, animalele, pietrele, arborii, tot ceea ce mișcă, curg într-o spiralată infinită floare a vieții.
Știu. E simplu, foarte dificil și extrem de delicat. Dar merită toate stelele universului această cutezență.
E greu la început ca orice început. Să spulberi toată condiționarea și programarea mai ales cea de care nici nu îți dai seama că există. Ohoooo ce îndrăzneală, ce luptă și ce coșmar începe pentru cel ce ai fost, ce va încerca să se agațe cu toate ghearele de avuția lui prăfuită.
Însă și dăruirea, ca și toate, se practică. Sunt obiceiuri și medalii la care renunți, atitudini și normalități de alchimizat, drumuri și felurite călătorii pe care le faci către altar, sunt pași și pași până când ajungi gol la poarta Raiului și vei deschide ușa. Pentru tine și pentru toți. Fiindcă alegând să fii dăruire vei pune semințele Paradisului în toți cei cărora te vei dărui. Și le vei mulțumi lor pentru că îți oferă șansa de a fi Paradis.
După cum eu îți mulțumesc că primești darul acestor cuvinte.
Cu bucurie de smaralde, diamante și safire, Raziel, 24 iunie 2016



SURSA: http://www.theshiningearth.com/parad...e-daruiesti-2/

[latan.elena]

Val Răzeşu


Ochii tăi

În temnița tăcerii nu se moare,
Doar se cioplesc destinele pe cruci...
Te strig mereu pe numele de floare,
In amintiri ascunse să mâ duci.

Tu desenezi pe gratii uşi secrete
Şi evadează crinii în parfum
Cånd îi apucă o ciudată sete
De a porni spre Necuprins la drum.

Cuvintele îşi caută un trup
De rouă, de lumină, de mister,
Şi din tăcerea lumii când se rup,
Tu le deschizi aripile spre cer.

Ca în văzduh, pe tâmpla-ngândurată
Îşi strigă pescăruşii visul lor,
În ochii mei, ce nu plâng niciodată,
Doar tu îi vezi, în lacrima de dor.

Doar ochii ce iubesc fără măsură
Văd Nevăzutul cum îmbracă chip,
Te-mbrățişează mârile din mine,
Când locuieşti castele de nisip.

Tot ce nu poate clipa să cuprindă
Şi zămisleşte Timpul pe ascuns,
Se vede-n ochii tăi, ca-ntr-o oglindă
În care Veşnicia a pătruns..
iunie 2016

[latan.elena]

Sublim!!!!!!!








SURSA: https://daniilgaucan.wordpress.com/2.../02/sublim-10/

[latan.elena]

''Se spune în Biblie că parfumul sacrificiilor celor drepţi urca până la nările lui Dumnezeu care se delecta. Da, e adevărat, Dumnezeu respiră suflete, e o reali*tate: sufletul celor drepţi degajă un parfum care atrage prezenţa entităţilor luminoase, şi chiar Sfântul Duh vine să respire parfumul acestor suflete. Evident, aceste parfumuri spirituale sunt aşa de subtile că nu le putem simţi în planul fizic. Este deci foarte important de a ajunge prin munca noastră spirituală să ameliorăm calitatea parfumurilor corpului nostru fizic, nu pentru a atrage oamenii ci pentru a atrage prietenii din lumea invizibilă, pentru că ei iubesc parfumurile unui suflet pur. De ce să nu le oferim această bucurie? Prin arderea esenţelor, alungaţi spiritele tenebroase şi atrageţi entităţile celeste, e minu*nat. Dar aceasta nu ajunge, trebuie să ştiţi cum să răspândiţi din interior parfumul purităţii, al sfin*ţeniei.''

Omraam Mikhaël Aïvanhov in "Cartea Magiei Divine"















''Femeile din picturile mele exprimă mireasma şi esenţa feminităţii asa cum eu o percep şi o experimentez în femeile pe care le cunosc. Multe îmi spun că recunosc ceva din ele însele în portretele mele feminine. Am ajuns să intuiesc că ceea ce se reflectă pe pânzele mele este natura feminină a sufletului care există atât în femei cât şi în bărbaţi.''

Rassouli