,,Când nu mă va mai încânta prima zăpadă a iernii voi ști că am îmbătrânit."
Lady Bird Johnson
Ionel Cotos
,,Când nu mă va mai încânta prima zăpadă a iernii voi ști că am îmbătrânit."
Lady Bird Johnson
https://www.youtube.com/watch?v=xlBZlcgUIfA
La blouse roumaine
#CeatadeFeciori
Ceata feciorilor era odinioară una dintre celei trei cete care participau la conducerea satului, pe lângă Ceata oamenilor zdraveni și Ceata oamenilor buni și bătrâni, aceasta din urmă fiind și cea mai importantă în ordinea ierarhiei de vârstă și experiență. Ceata oamenilor buni și bătrâni numea de fapt « capul sfatului satului ». Ea coordona activitatea celorlalte două cete din subordine.
Ceata feciorilor era alcătuită din tineretul satului. Ea reprezenta unitatea de pază a satului, echipa de ștafete ce ducea veștile în sat, grupul strigătorilor peste sat care organiza ceremoniile festive de peste an.
În ea erau numiți numai feciorii care la « sorocul primirii lor », adică înaintea Anului Nou, trecuseră deja ritul de inițiere numit « intratul in horă » din duminica Paștilor.
Feciorii ieșeau din ceată când se însurau sau când comiteau vreo infractiune gravă care încălca ordinea morală enunțată în statutul cetei.
Referințe din Judecata cetelor de bătrâni - Etnologie Juridică, lucrare de Ionuț Vlad Morar, student la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Facultatea de Drept Simion Bărnuțiu (2013)
Foto - Ceată de feciori din zilele noastre, din Țara Făgărașului
Gradina Hestiei
Un colind arhaic din Moldova, cu o melodie profund emotionanta. La baza acestui colind se afla duhul Marii Negre intruchipat de 'dulf', delfin. Marea, furioasa, periculoasa, apare in colindele cele mai vechi ale romanilor.
"Cu mult înaintea creştinismului, pe când oamenii Pontului mai credeau încă în divinităţi păgâne şi în spirite ale naturii, s-a născut mitul unui Duh al Mării Negre, ce stăpânea apele întunecate şi care hotăra soarta celor ce se încumetau să iasă pe valuri. Poeziile populare ale Dobrogei, transmise mii de ani, din generaţie în generaţie, până în zilele noastre, păstrează încă aşa-zisa amintire a acestui spirit al apelor. În unele balade şi basme populare de la început de veac XX, Duhul Mării apărea fie ca fiind rău-voitor, făcător de rele, cu puteri miraculoase, fie ca salvator al pescarilor prinşi de furtuni (în mai puţine cazuri). Poemele şi baladele adunate timp de mai bine de un deceniu de învăţătorul Ioan Georgescu ne spun însă, în mare, aceeaşi poveste: Duhul Mării vede pe ţărm, pe un “prunduleţ de mare” o livadă minunată de meri, care îi aparţinea unei frumoase Ileana. Spiritul apare, în general, sub forma unui “duşman de peşte” sau “peşte de mare” (n.r.poate delfin, poate chiar acel Dolf de Aur din legendele din sud-estul Dobrogei), care avea şi marea putere de a umbla pe uscat. Acest duh rău distruge merii frumoasei Ileana, iar de pe urma acestora nu rămân decât “frunze rupte” şi „trunchiuri betegite”. Toţi vitejii din Dobrogea se adună să îl pedepsească pe “netrebnic”, dar mulţi pier în valurile Mării pe care Duhul o stăpânea. În poveste apare însă şi Feciorul de Cneaz (!) care reuşeşte să îl prindă pe Duh într-o “lesă” (plasă) fermecată, împletită din 12 fire de mătase. “Duşmanul de peşte” se zbate fără scăpare şi apoi îi roagă pe Fecior şi pe Ileana să îl lase să se întoarcă în adâncul mării, promiţându-le că le va polei casele cu aur şi că nu vor mai auzi vreodată de el. Cei doi acceptă iar spiritul îşi ţine făgăduiala, iar apoi dispare, pentru a nu se mai întoarce niciodată pe uscat. Într-o altă variantă a poveştii, Ileana cea frumoasă nici nu există, grădina fermecată aparţine unui viteaz care avusese „opt fraţi, ce au pierit săgetaţi”, şi care mai avea doar o soră prea-frumoasă “ca soarele potrivită” (n.r.legătură cu legenda Sora Soarelui?), de care Duhul de Mare se îndrăgostise. Viteazul fără nume din această variantă a poveştii îl prinde şi el în plasă pe Duh. Salvarea acestuia vine chiar de la sora cea frumoasă, care i se oferă de soaţă, sub promisiunea ca Duhul să nu mai facă niciodată rău oamenilor şi să nu mai iasă vreodată pe uscat. Două basme aparent diferite, aşadar, ale aceleiaşi poveşti: într-una Ileana şi Feciorul de Cneaz îl prind pe Duh şi îl obligă să promită că nu se va mai întoarce vreodată; în cealaltă variantă Sora Viteazului se oferă ca soaţă pentru Spirit, dar sub aceeaşi promisiune. Două poveşti, dar acelaşi final: Duhul Mării dispare de pe uscat, se retrage în largul Mării şi nu mai face niciodată rău oamenilor. Cu timpul este uitat… iar amintirea sa o regăsim doar în astfel de legende"
Sursa: Marea Neagră în poezia noastră poporană de Ioan Georgescu in Analele Dobrogei serie veche 1920-1932
Dulful Marii Negre:
"Lerui, Lio,
Gheorghiaş Voinicu,
El s-a lăudatu,
Lerui, Lio,
C-are oi mai multe.
Lerui, Lio.
Câte pietre-n munte
–Atâtea oi de multe,
Lerui, Lio.
Dar un' mi le paşti?
Lerui, Lio,
Pe cer, pe seninu,
Dar un' mi le-adapă?
Lerui, Lio,
La cel nor de ploaie,
Lerui, Lio.
Dar un' mi le culcă?
La cel cerc de lună,
Lerui, Lio.
La uşă ci-mi puni?
Lerui, Lio,
Atâtea clopoţele;
Când s-or scuturară
Lerui, Lio,
Vai ог răsuna,
Lerui, Lio
Dulful de-auzeară,
Dulful Mării Negre.
Lerui, Lio,
Cum seara-nserează
Lerui, Lio
Şi noaptea-nnoptează
La perdea-mi sosește,
Lerui, Lio,
La oi tare-mi strică,
Lerui, Lio
Mieluşei mănâncă,
Gheorghiaş Voinicu.
Lerui, Lio,
El îşi mai avea,
Lerui, Lio,
Nouă căţelandri,
De-un an jumătate,
Lerui, Lio,
El cand auzea,
Lerui, Lio,
Pe dulf l-alungară,
La vali, la vali
Lerui, Lio
Pe-o gură de rai,
Lerui, Lio,
Gheorghiaş Voinicu,
Fie sănătosu!
Lerui, Lio,
Gheorghiaş Voinicu"
Dulful Mar
https://dragusanul.ro/colindele-stra...-dumnezeiesti/
Nu-i nicăierea pe pământ,
Nici omenie mai frumoasă,
Nici ceruri nu-s, nici munţi nu sunt,
Ca-n Bucovina mea de-acasă.
Aici şi cerul pare-un sat,
Precum în orice sat e cerul,
Aici e, parcă, mai curat
Şi mai puternic adevărul.
Adrian Paunescu, Cantec pentru Bucovina
“Existam vremelnic prin ceea ce luam din jur, dar vom trai vesnic prin ceea ce daruim.”
Douglas Lawson.
Ce este fericirea dacă nu simpla armonie între om și viața pe care o duce?
Albert Camus
Poate cel mai bine este să nu te mai gândești unde te îndrepți ci sa te bucuri unde te afli.
Bill Lawrence
M-a vrăjit.
Nu trebuie să fie o cameră sau o casă pentru a fi vrăjit; creierul are coridoare care trec dincolo de spațiile materiale.
Emily Dickinson
La început, este greu de crezut că sentimente ca respectul, stima, veneraţia ar putea avea legatură cu cunoaşterea, având în vedere că există tendinţa de a considera cunoaşterea ca fiind o facultate în sine, independentă de tot ceea ce se întâmplă în viaţa interioară. Se uită un lucru: că sufletul este cel care cunoaşte. Şi sentimentele sunt hrana sufletului tot aşa cum alimentele o reprezintă pe cea a corpului. Dacă un corp primeşte pietre în loc de pâine, activitatea lui moare. La fel se întâmplă şi în cazul sufletului: respectul, stima, devotamentul sunt substanţe hrănitoare ce asigură sănătatea şi puterea activităţilor lui în general şi a cunoaşterii în special. Pe când dispreţul, antipatia şi denigrarea paralizează şi distrug forţa cunoaşterii. Dacă într-un om pe care-l întâlnesc nu remarc decât slăbiciunile - pentru a le judeca - nu fac decât să mă lipsesc de o forţa de cunoaştere superioară. Dimpotrivă, dacă mă apropii cu dragoste pentru a-i descoperi calităţile, concentrez această forţă în mine.
Rudolf Steiner
martin eichinger sculpture
https://www.youtube.com/watch?v=2A0_B7SXD-4
https://www.youtube.com/watch?v=1lS4t3l7L6U
Marin Sorescu (n. 29 februarie 1936, Bulzeşti, jud. Dolj – d. 8 decembrie 1996, Bucureşti) – poet, dramaturg, prozator, eseist, pictor, membru titular al Academiei Române (din 1992)
Marin Sorescu - Wikipedia
Mă întorc cu faţa
Spre perete
Şi le spun prietenilor
Îndureraţi:
Mă întorc repede.
Marin Sorescu-Plecare
,,Povară” -Marin Sorescu
N-am luat cu mine
Decat o carte subțire,
Așa ca o frunză.
Așa ca o viață de om.
M-am gandit c-o să mă doară spinarea.
C-o să mă doară numele
Care-o va căra.
O carte mică,
N-am luat cu mine
Decat o carte subțire,
Așa ca o frunză.
Așa ca o viață de om.
M-am gandit c-o să mă doară spinarea.
C-o să mă doară numele
Care-o va căra.
Contabilitate
Vine o vreme
Cand trebuie sa tragem sub noi
O linie neagra
Si sa facem socoteala.
Cateva momente cand era sa fim fericiti,
Cateva momente cand era sa fim frumosi,
Cateva momente cand era sa fim geniali.
Ne-am intalnit de cateva ori
Cu niste munti, cu niste copaci, cu niste ape
(Pe unde-or mai fi? Mai traiesc?),
Toate acestea fac un viitor luminos -
Pe care l-am trait.
O femeie pe care am iubit-o
Si cu aceeasi femeie care nu ne-a iubit
Fac zero.
Un sfert de ani de studii
Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere
A caror intelepciune am eliminat-o treptat.
Si, in sfarsit, o soarta
Si cu inca o soarta (de unde-o mai fi iesit?)
Fac doua (Scriem una si tinem una.
Poate, cine stie, exista si viata de apoi).''
''m-am obișnuit să dorm cu ochii deschiși
de spaima să nu fiu luat prin surprindere
să am controlul meu asupra lumii
până în ultimul moment.
ca un far care nu vrea să se stingă ziua
ține orizontul mării mereu
în magia unei priviri disperate.
te rog să-mi închizi ușor pleoapele atunci
ce-a fost de vazut am vazut
să tragi cu grijă aceste obloane fine
peste ochii mei obosiți.''
sper să fie cât mai târziu
cândva într-o noapte cu multe stele
și cu salcâmi înfloriți.
'' Nimic din ceea ce s-a intamplat,
nu se putea intampla altfel!
Si daca s-a intamplat
este pentru ca asa trebuia sa se intample! ''
"Calea Budo este de a face inima universului, propria noastra inima".
Morihei Ueshiba
Aaron Jenkin Photography
"Dacă omul și-ar aminti mereu de fragilitatea lui,ar învăța să fie modest."
Emil Cioran
" Nu te sprijini de om : va muri. Nu te sprijini de copac : se va usca. Nu te sprijini de zid : se va prăbuși. Să te sprijini de Dumnezeu, doar de Dumnezeu. El rămâne întotdeauna. "
Francis de Assissi
Momentan sunt 155 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 155 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
:strip_icc():format(jpeg)/kly-media-production/medias/1034214/original/069498000_1445928875-Silhouette_Dark_Sky.jpg)
Marcaje