Elena Latan

[latan.elena]

Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata!







Rasarit de soare pe Varful Rarău

[latan.elena]

"Plec, şopti Toamna..
E timpul, i-a spus Iarna..."




Decembrie, cu mâna lui rece,
mută flori, terase și iluzii,
pentru a face loc iernii care trebuie să treacă.

Fabrizio Caramagna




„În fiecare plimbare cu natura se primește mult mai mult decât se caută.”

John Muir

[latan.elena]

Nicolae Labiș a fost un poet român. Criticul Eugen Simion l-a supranumit, metaforic, „buzduganul unei generații”. Wikipedia

Anul nașterii: 2 decembrie 1935, Comuna Mălini

Data morții: 22 decembrie 1956, București


https://www.slideshare.net/GyaNinaBarbura/nicolae-labi





Uită-te

Uită-te, încă e rouă
Și toamna începe să-și țeasă
Foile galbene-n suflete,
Pale neliniști în pomi de matasă.

Și uită-te, noaptea e rece
Și vara-i alături, dar frunzele pică,
Și uită-te, -i rece dar trece
Fiorul fierbinte de care ni-i frică.




Maturizare

Ca să iubesc lumina aspră-a zilei
Și tot ce-i omenesc, născut eu îs
Și îs născut s-aprind cu rouă-n ierburi
Vii lacrimi și cascade vii de râs.

De când mă știu copil, iubeam pădurea
Și mierlele, și vulturii din nori,
Și mieii blânzi, și râșii iuți și ageri,
Și șerpii cei cu solzii lucitori.

Trecură anii... Râșii iuți răpiră
Mielul meu alb cu capul bucălat,
Și-adeseori pe când voiam să-i mângâi,
Șerpii frumoși de mână m-au mușcat.

Nu înțeleg să plâng acele clipe
Când ura încă nu o cunoșteam.
Când nu plângeam chiar de-mi zdreleam genunchiul,
Ci soarelui-părinte-i surâdeam.

Acum în piept port o avere nouă
Lângă iubire - ura ca un scut.
Strugurii-s copți și stors-am mustul dulce,
Și mustul dulce-n vin s-a prefăcut.

Nicolae Labiş




Crâmpeie de idei neterminate,
Si-un zbor de păsări albe și un vis
Si cântecul sunat pe jumătate
Despre-un tărâm ce încă nu-i descris.

Iar liniștea, în cadențare fină,
S-a mlădiat smerită peste burg
Si te topești și curgi fără pricină,
Felină ceară, dragoste-n amurg.

Nicolae Labiş




Ceas greu

Doamne, câtă tristețe și frunză!
Te dărui și n-ai cui,
Te dărui nimănui.
Buzele se desfac zâmbind a milă,
Vinul gâlgâie-n silă.
O durere estompată și surdă
Bântuie inima mea.

Singuratatea vibrează-n timpane
Cu sunet de scoică,
E ceasul somnului.
Pași stinși, pași stinși. E ea?
Altcineva.
Iți vine să țipi de mânie
Că nu simți părere de rău!
Ceasul somnului. Ochi ațintit.
Orb, surd, cu voce anemică.
Plâns de neputință-n infinit.

Nicolae Labiș

[latan.elena]

Moartea caprioarei de Nicolae Labis

Seceta a ucis orice boare de vant.
Soarele s-a topit si a curs pe pământ.
A rămas cerul fierbinte si gol.
Ciuturile scot din fantana namol.
Peste paduri tot mai des focuri, focuri,
Danseaza salbatice, satanice jocuri.
Mă iau dupa tata la deal printre tarsuri,
Si brazii mă zgarie, rai si uscati.
Pornim amandoi vanatoarea de capre,
Vanatoarea foametei în muntii Carpati.
Setea mă naruie. Fierbe pe piatra
Firul de apa prelins din cismea.
Tampla apasa pe umar. Pasesc ca pe-o alta
Planeta, imensa si grea.

Asteptam intr-un loc unde inca mai suna,
Din strunele undelor line, izvoarele.
Când va scapata soarele, când va licari luna,
Aici vor veni să s-adape
Una cate una caprioarele.

Spun tatii ca mi-i sete si-mi face semn să tac.
Ametitoare apa, ce limpede te clatini!
Mă simt legat prin sete de vietatea care va muri
La ceas oprit de lege si de datini.

Cu fosnet vestejit rasufla valea.
Ce-ngrozitoare inserare pluteste-n univers!
Pe zare curge sange si pieptul mi-i rosu, de parca
Mainile pline de sange pe piept mi le-am sters.

Ca pe-un altar ard ferigi cu flacari vinetii,
Si stelele uimite clipira printre ele.
Vai, cum as vrea să nu mai vii, să nu mai vii,
Frumoasa jertfa a padurii mele!

Ea s-arata saltand si se opri
Privind în jur c-un fel de teama,
Si narile-i subtiri infiorara apa
Cu cercuri lunecoase de arama.

Sticlea în ochii-i umezi ceva nelamurit,
Stiam ca va muri si c-o s-o doara.
Mi se parea ca retraiesc un mit
Cu fata prefacuta-n caprioara.
De sus, lumina palida, lunara,
Cernea pe blana-i calda flori calde de cires.
Vai cum doream ca pentru-intaia oara
Bataia pustii tatii să dea gres!

Dar vaile vuira. Cazuta în genunchi,
Ea ridicase capul, il clatina spre stele,
Il pravali apoi, starnind pe apa
Fugare roiuri negre de margele.
O pasare albastra zvacnise dintre ramuri,
Si viata caprioarei spre zarile tarzii
Zburase lin, cu tipat, ca pasarile toamna
Când lasa cuiburi sure si pustii.

Impleticit m-am dus si i-am inchis
Ochii umbrosi, trist strajuiti de coarne,
Si-am tresarit tacut si alb când tata
Mi-a suierat cu bucurie: - Avem carne!

Spun tatii ca mi-i sete si-mi face semn să beau.
Ametitoare apa, ce-ntunecat te clatini!
Mă simt legat prin sete de vietatea care a murit
La ceas oprit de lege si de datini...
Dar legea ni-i desarta si straina
Când viata-n noi cu greu se mai anina,
Iar datina si mila sunt desarte,
Când soru-mea-i flamanda, bolnava si pe moarte.

Pe-o nara pusca tatii scoate fum.
Vai, fără vant alearga frunzarele duium!
Inalta tata foc infricosat.
Vai, cat de mult padurea s-a schimbat!
Din ierburi prind în maini fără să stiu
Un clopotel cu clinchet argintiu...
De pe frigare tata scoate-n unghii
Inima caprioarei si rarunchii.

Ce-i inima? Mi-i foame! Vreau să traiesc si-as vrea ....
Tu, iarta-mă, fecioara - tu, caprioara mea!
Mi-i somn. Ce nalt îi focul! Si codrul, ce adânc!
Plang. Ce gandeste tata? Mananc si plang. Mananc!

[latan.elena]

Primele iubiri de Nicolae Labis

1.

Azi, iata, am vazut un curcubeu
Deasupra lumii sufletului meu.
Vin cerbii mei in goana sa se-adune
Si catra el privirile-si tintesc -
Un codru nesfarsit de coarne brune
in care mii de stele stralucesc.
Sosind din dunga zarii de argint
Vin pasarile-mi mari de sarbatoare
Si-nchipuiesc pe ceruri, falfaind,
Un ocean de aripi miscatoare;
intreaga lume-a sufletului, vie,
Palpita-ntr-o frenetica betie.

Azi sunt indragostit.
E-un curcubeu
Deasupra lumii sufletului meu.
Izvoarele s-au luminat si suna
Oglinzile ritmandu-si-ie-n dans,
Si brazii mei vuiesc fara furtuna
intr-un ametitor, sonor balans,
in vii vibreaza struguri stravezii
-Cristalurile cantecelor grele
-Si stropi scaparatori de melodii
Ca roua nasc in ierburile mele.
Eu curg intreg in acest cantec sfant:
Eu nu mai sunt, e-un cantec tot ce sunt.

2.
Mi-am taiat in suflet temple,
Chip cioplit s-asez in ele,
Cerbii mei au sa-l contemple
Adunati sub ploi de stele.

Brazii mei inalti si plopii
Sub poleiuri de zapada,
inmultit in mii de copii,
Chipul tau au sa ti-l vada.

Iar izvorul inserarii
Oglindi-va-n ape pale
Arcul strans al cugetarii
De pe bolta fruntii tale.

Peste stanci mi s-or desprinde
Flacari verzi, cand ai sa treci,
C-o privire vei aprinde
Roua ierbii mele, reci.

Daca alte lumi, plecata
Cu-ai tai pasi ai sa alinti,
iti va fi si-atunci pastrata
Urma pasilor fierbinti.

Caci fosnindu-ti unduirea
Calma,-a palmelor subtiri,
Mi-a stins pana si-amintirea
Trecatoarelor iubiri.

Doar o singura iubire
Lang-a ta o mai pastrez -
Este prima mea iubire,
Ea mi-a dat in viata-un un crez.

Ea, al vietii mele soare,
incalzi-va din senin
Toate cantecele care
tie am sa ti le-nchin.

3.
Chiar de-a crescut sub aripile foamei
Si-au ingrozit-o bombele-n razboi,
Mozaicata-n vesele stridente,
Copilaria mea era in toi.
Erau tristeti sensibile, dar scurte,
Punctate de naive bucurii,
Era betia rasului, deplina
In jocurile noastre de copii.

Salasluia in noi o alta lume,
Nelogica, dac-o privim acum,
O lume populata de imagini
Fantastice, cu-ametitor parfum,
Imagini ce-si schimbau mereu conturul
Si ne-ntartau sa le urmam in vis,
Si ne-naduceau din bezna noptii rasul
Sub cerul de amiaza, larg deschis.

Priveam cu-ncantatoare simplitate
Viata - ca pe-un joc ori ca pe-un rit -
Doar jocurile au pana si ele
Cate-un aspect, mai trist, mai innegrit;
In joc si-n rit se naste pasiunea
Ce se maturizeaza mai tarziu!
Atata numai, ca-ntre noi si viata
Plutea un val de ceata, fumuriu.

Razboiul se topise. Un popor
Infometat se agita in tara.
Vedeam cum pentr-un semn pictat pe zid
Se-njura oamenii si se omoara.
Tata-mpartea Scanteia prin vecini -
Odata un vecin a vrut sa-l taie.
De oftica-n bordeiu-i se stangea
Vadana Melentina, cea balaie.

Eu presimteam ceva. O tulburare
Se-adapostise-n sufletul meu pur.
Inca tineam un ochi deschis spre jocuri
Si-un ochi spre framantarile din jur.
Cand tata se-ntorcea trudit acasa.
Cand vesnic cu alti oameni sta la sfat.
Mie-mi era din cand in cand rusine
Ca-n timpul asta eu ma joc, ma bat...

Eram nelinistit si nici eu insumi
Nu-ntelegeam prea bine tot ce samt.
Doream sa prind a vremii intelesuri
Intregi in craniul meu atunci prea stramt.
Carti peste carti in nopti sfaraitoare.
Eu rasfoiam cu degete subtiri,
Simteam un aer nou fosnind in juru-mi,
Eram ca-n preajma unei mari iubiri.

Ea a venit - un vant de bucurie
Ce mi l-am talmacit mult mai tarziu,
Un vant de bucurie ma patrunse
Cand am strigat deodata tare: -Stiu!
Stiu pentru ce adesea-i palid tata,
Stiu ce inseamna-aceste noi furtuni,
In fata unui semn pictat pe ziduri,
Stiu pentru ce va bateti, oameni buni!

Viata, mi-ai deschis infatisarea
Compusa din lumini si umbre, crud.
Neregulate si bubuitoare
Pulsarile-ti launtrice le-aud.
Si-n miezul unui ocean de patimi
Azi am vazut mai clar decat oricand
In gloriosu-i car de batalie
Partidul Comunist inaintand.

Si ochii mei indragostiti de dansul
Cu stralucirea lui mi i-am umplut.
Si-n oastea lui, transfigurati si mandri,
Pe-ai mei, cei mari si dragi, i-am cunoscut.
Si zile-ntregi n-am fost decat lumina
Si numai fericire eu am fost.
Asa a inceput atunci intaia
Iubire-a mea, si-al vietii mele rost.

4.
Mergeam tacuti alaturi, straini, odinioara
si presimteam ca astazi voi fi indragostit
De fata ta curata ca zorile de vara,
De parul tau de aur impletit.

Dar nu stiam ca nimeni n-are sa poata sterge
Vapaile din inimi, acest pojar nestins,
Ca pe carari de sticla alaturi ne vor merge
Ideile, imbratisate strans.

Ca prins de-o vraja noua si-atotcuprinzatoare
Voi parasi boema cu gustul ei amar,
Ca vinul, desi-mi place cand scapara-n pahare,
Ma va-mbia din ce in ce mai rar.

Vazusem frumusetea privirilor semete,
Izvoare de lumina, de umbre si scantei,
Dar banuisem numai adanca frumusete
De dincolo de ochii mari si grei,

Ce mai tarziu, prin lupte launtrice-am aflat-o
si-o aflu-n intregime in fiecare zi
Iluminandu-mi viata cu flacara-i curata
Fara de care n-as putea trai.
*
* *
Iubirea-mi inchinata Partidului avuse
De strabatut aceleasi etape, pe alt plan.
M-a incantat miscarea multimii nesupuse,
Acest aspect maret de uragan.

Mari nedreptati: belsugul stramb impartit, cumplita
Robia de pe-goare - le-ntelegeam abia,
Iar El cu fapta - palos si vorba - dinamita
Sub ochii-mi le slabea ori le surpa.

Cand altii plini de spaima priveau acestea toate,
Pandind ce-o sa se-aleaga din acest viu tumult,
Mai stiu? Si o bravada involuntara, poate,
M-a indemnat sa-l indragesc mai mult.

Stiu, instrinctiva-mi fuse intaia mea pornire -
Visam sa smulg vieti clocotitoare prazi -
Ma imbata galopul pe cal, in nesfarsite,
Si ma-mbatau uralele pe strazi.

Dar s-a-nchegat gandirea in zori de varsta noua,
In zori incendiate de-un chin nehotarat.
Cand zbori sa prinzi ideea cu palmele-amandoua,
Si-o scapi, si te framanti, si ti-i urat...

Nepotolita sete in pragul tineretii
Iti mistuie adancul cu jaru-i amarui.
Dorinta de-a patrunde problemele vietii
Mi-am adapt-o la izvorul Lui.

Unii mi-au spus - ia seama, e fermecata apa,
Tot ce-i al tau, in tine, de-o bei, iti va starpi,
Nu vei mai fi tu insuti si deschizaindu-ti pleoapa
Cu ochi strain, al gloatei, vei privi.

Nesatios sorbit-am din apa cercetarii
Pornite-n zbor pe drumul cel mai inalt si drept;
Ramas-am eu - cu proprii mei ochi vad largul zarii,
Doar inima mi-i mai calita-n piept.

Din fenomene oarbe ce ma-ngrozeau alt'data,
Am deslusit natura necontenit lucrand,
Materia-n miscare si-n forme distilata,
Simetrica priveliste de gand.

Mai multe ca inainte iubind acum pamantul
Impadurit cu oameni, am inteles sa-i cer
Adanca simfonie ce-n codri-o suna vantul,
Nu murmurul copacului stingher.

Eu am vazut cum chipuri impure: saracia.
Cu-ntreaga ei povara de certuri si batai,
Dorinta de avere ce roade omenia
Si-i tulbura inaltele vapai,

Se schimba-n alte chinuri, inalte si curate;
Ingrijorarea pentru destinul tuturor.
Ori smulgerea din suflet a vechilor pacate,
Nedemne de-acest ev innoitor.

Cand vrei sa urci mai slobod ai innoirii munti,
I-i dat si renuntarii sa-si aiba-n toate partea;
La pasiuni nedemne ce le-ai nutrit, renunti
Cand vrei ca evul tau sa-nfranga moartea.

Iar disciplina, care te ingrozea candva,
O iei acum, cu tine, tovaras de-naltime,
Precum ideea care in mine clocotea
Se lasa stransa-n ritmuri si in rime.

5.
Steaua polara pe cer, departe,
in scurgerea timpului nu are moarte
Statornic arde in orice seara,
Capat de osie, steaua polara.
Stelele, luminile, roiuri astrale
Se-nvart in jurul osiei sale.
Sobra-armonie pururea vie,
Nezdruncinata putere-n tarie.

Osie-a luminilor, daca te-ai rupt,
Lumile cad huruind dedesubt,
Ca-nvalmasite de tari alcooluri
Lumile cad fulgerate in goluri!
ingrozitoare schimbare atunci:
Floarea vulcanilor creste din pungi,
Pale se sting ale luncilor flori,
Mori, vegetatie, suflete, mori.

Arde o stea intre multele stele,
Arde pe ceruri si pe drapele,
Capat de osie - rosie stea -
Osia trece prin inima mea.
Lumea-mi se-nvarte pe osia dura
in anotimpuri de frig si caldura,
si cand furtunile ma bantuiesc,
Cerbii si vulturii mei o privesc.

Daca s-ar frange osia mea,
Cerbii si vulturii mei ar zbura,
Spre alte lumi ar zbura si-ar tipa,
Daca s-ar frange osia mea.
Ar navali pustiirea secreta,
Cantecu-ar prinde scrasnet de creta,
Cerbii si vulturii mei ar zbura,
Daca s-ar frange osia mea.

Osia mea-i doar o parte, stiu bine,
Osia mare trece prin mine,
Osia este numai o parte
Din marea osie, fara de moarte.
Osia mea nu se frange nicicand,
Trece prin miezul acestui pamant,
Pe ea, iubito, sunt lumile noastre,
Doua planete, margele albastre.

(1956)

[latan.elena]

Viata ne trimite uneori daruri pe care nu le luam in seama... sunt impachetate modest, in hartie de ziar si legate cu sfoara. Il aruncam in uitare... intr-un colt de viata, fara sa avem curiozitatea de a-l desface... nestiind ca de acolo ne priveau cei mai frumosi ochi din lume care venisera sa iubeasca prin noi.

E.

[latan.elena]

Există o promisiune în fiecare problemă,
un curcubeu după fiecare furtună,
căldura din fiecare iarnă.

John Powell



Lauda și vina, câștigul și pierderea, plăcerea și tristețea vin și pleacă ca vântul. Pentru a fi fericit, odihnește-te ca un copac uriaș în mijlocul tuturor.

Gautama Buddha


José Ramos Photography

[latan.elena]

După ce ai întâlnit un înger te simți umil și realizezi cât de mic ești în comparație cu totul; încearcă un sentiment profund de pace și iubire în inimă și să te simți bine, să simți compasiune, siguranță și protecție. Îți dai seama că nu ești singur.

Roy Martina




Ne atingem.
Cu ce?
Cu bătăi de aripi.
Cu distanțele pe care le atingem.

Rainer Maria Rilke




„În întâlnire, ne îndreptăm unul spre celălalt pentru că fiecare reușește să activeze o nouă dimensiune psihologică care este trăită ca exterioară lui însuși, întruchipată de celălalt, ceva la care devine esențial să se reîntregească.
Erosul creează conexiunile, legăturile dintre diferitele dimensiuni psihologice, dând viață unei noi esențe, dând sens, interioritate și sacralitate experienței erotice.
Dacă o ființă umană devine ceva important pentru că a reușit să activeze divinul în mine, asta înseamnă că, atunci când îmi întâlnesc subiectivitatea, trebuie să țin cont și de faptul că aceasta se leagă și se conectează la o nouă dimensiune, sacră.”

Aldo Carotenuto

[latan.elena]

Întrebări

Trăim un prezent pur ?
A trăi înseamnă timp ?
Timpul este tot ceea ce nu înțelegem ?
Timpul este tot ceea ce nu suntem noi ?
Există timp acolo unde nu este nimic altceva ?
Timpul este fără să fie ?
Timpul este însuși Dumnezeu ?
Inima mea bate în timp ?
Sunetele, mirosurile,
pipăitul, gustul, vederea
sunt chipuri ale timpului ?

Timpul este legat de lucruri ?
Timpul este legat de cuvinte ?
Gândurile sunt timp ?
Timpul este însuși Dumnezeu ?
A fi, înseamnă timp ?
A avea, înseamnă timp ?
Ceasurile sunt bisericile noastre
de mână sau de buzunar,
de perete...
Ne rugăm luând cunoștință
de bătaia lor înscrisă pe cadrane...

Nichita Stanescu

























eduardo rodriguez calzado paintings

[latan.elena]

”Învăţ liniştea în toate limbile pământului privind spre cer.”
Wislawa Szymborska




''Poate că povestea este partea cea mai frumoasă a vieţii omeneşti... cu poveşti ne leagănă lumea, cu poveşti ne adoarme... Ne trezim şi murim cu ele.''

Mihai Eminescu