Emil Cioran-Despre munca
Oamenii muncesc în general prea mult pentru a mai putea fi ei inşişi. Munca este un blestem. Iar omul a făcut din acest blestem o voluptate.
A munci din toate forţele numai pentru muncă, a găsi o bucurie într-un efort care nu duce decît la realizari irelevante, a concepe că te poţi realiza numai printr-o muncă obiectivă şi neîncetată, iată ceea ce este revoltător şi ininteligibil.
Munca susţinută şi neîncetată tâmpeşte, trivializează şi impersonalizează.
Ea deplasează centrul de preocupare şi interes din zona subiectivă într-o zonă obiectivă a lucrurilor, într-un plan fad de obiectivitate. Omul nu se mai interesează atunci de destinul său personal, de educaţia lui launtrică, de intensitatea unor fosforescenţe interne şi de realizarea unei prezenţe iradiante, ci de fapte, de lucruri.
Munca adevarată, care ar fi o activitate de continuă transfigurare, a devenit o activitate de exteriorizare, de ieşire din centrul fiinţei. Este caracteristic ca în lumea modernă munca indică o activitate exclusiv exterioară.
De aceea, prin ea omul nu se realizează, ci realizează…
Faptul că fiecare om trebuie să aibă o carieră, să intre intr-o formă de viaţă care aproape niciodată nu-i convine, este expresia acestei tendinţe de imbecilizare prin muncă.
Să munceşti pentru ca să traieşti, iată o fatalitate care la om e mai dureroasă decît la animal, căci la acesta activitatea este atât de organică, încât el n-o separa de existenţa sa proprie, pe cind omul işi da seama de plusul considerabil pe care-l adaugă fiinţei sale complexul de forme al muncii.
În frenezia muncii, la om se manifestă una din tendinţele lui de a iubi răul, cînd acesta este fatal şi frecvent. Şi în muncă, omul a uitat de el insuşi.
Dar n-a uitat ajungând la naivitatea simplă şi dulce, ci la o exteriorizare vecină cu imbecilitatea.
Prin muncă a devenit din subiect, obiect, adică un animal, cu defectul de a fi mai puţin sălbatic.
În loc ca omul să tindă la o prezenţă strălucitoare în lume, la o existenţă solară şi sclipitoare, în loc să trăiască pentru el insuşi – nu in sens de egoism, ci de creştere interioară – a ajuns un rob păcătos şi impotent al realităţii din afară.
Ideea din spatele citatului este că munca în exces diminuează personalitatea umană, cu cât munceşti mai mult, cu atât te transformi mai mult într-un automat, robot. Ţi se diminuează sau chiar dispare timpul să-ţi pui întrebări, să gândeşti, timpul destinat contemplaţiei, artei, amicilor, persoanei iubite, adică exact ceea ce ne defineşte ca oameni.
Viaţa ţi se petrece într-o rutină obositoare (de la a da cu sapa, pâna la a aduna cifrele într-un cabinet de contabil şi chiar până la a preda aceeaşi materie, ani de-a rândul, elevilor de aceeaşi vârstă), pe care când o termini, nu mai poţi face altceva decât să dormi, pentru a o putea lua de la cap a doua zi..
Munca în exces dezumanizează şi de aceea e imperativ să vedem munca cel mult ca pe un rău necesar, ce trebuie evitat sau scurtat ori de câte ori avem ocazia, dacă vrem să ne păstrăm integritatea fizică şi sănătatea mintală.
Un Bun Exemplu :
Un vapor a ancorat în Mexic, lângă un micuț sat de pescari. Un turist, i-a complimentat pe pescari pentru calitatea produselor și i-a întrebat cât timp le ia să prindă acei pești.
- Nu foarte mult timp, au raspuns pescarii la unison.
- Dar de ce n-ați mai stat, ca să prindeți mai mult pește?
Pescarii i-au răspuns că micile cantități pe care le prind, sunt suficiente pentru nevoile lor și ale familiilor lor.
- Și ce faceți în restul timpului? a întrebat turistul.
- Dormim până târziu, pescuim puțin, ne jucăm cu copiii și ne facem siesta împreună cu soțiile noastre. Mai târziu, pe seară, mergem în sat, unde ne întâlnim cu prietenii, bem puțin, cântăm la chitară câteva cântece şi tot aşa…. Avem o viață plină.
Turistul i-a intrerupt,
- Stați puțin! Eu am absolvit Harvard-ul, am o diplomă în economie și pot să vă ajut! Trebuie să pescuiți mai mult timp în fiecare zi. În felul acesta, o să puteți vinde peștele pe care îl prindeți în plus. Cu veniturile suplimentare, veți putea cumpăra o barcă mai mare.
- Și după asta? au întrebat pescarii.
- Cu banii suplimentari pe care-i va aduce barca, veți putea cumpăra o a doua și o a treia barcă și tot așa, până când veți avea o întreagă flotă. În loc să vindeți peștele unui intermediar, veți putea negocia direct cu marile fabrici de procesare, poate chiar să vă construiți propria fabrică. Atunci veți putea părăsi sătucul ăsta micuț și să vă mutați în Mexico City , Los Angeles , sau poate chiar la New York! De acolo vă veți putea conduce noua întreprindere prosperă.
- Și cam cât timp ne-ar lua asta? au întrebat pescarii.
- Douăzeci, poate chiar douăzeci și cinci de ani, a replicat turistul.
- Și după asta?
- După asta? Ei bine, prietene, ăsta-i momentul când devine cu adevărat interesant,” a răspuns zâmbind larg turistul. Când afacerea ta este cu adevărat uriașă, poți să începi să vinzi și să cumperi active și să faci milioane de dolari!
- Milioane? Serios? Și după asta? au întrebat pescarii.
- După asta, veți putea să vă retrageţi din afaceri, să traiți într-un sătuc liniștit și retras pe malul mării, să dormiți târziu, să vă jucați cu copiii voștri, să vă faceți siesta cu soțiile și să vă petreceți serile împreună cu prietenii distrandu-vă cum vreți voi.
- Domnule, dar asta e exact ce facem acum…. Care ar fi rostul să irosim douăzeci și cinci de ani? au întrebat mexicanii…
Răspunde cu citat
.jpg)
Marcaje