Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata!
Din ce în ce mai puţin soare şi din ce în ce mai multă amintire a soarelui...
Octavian Paler
Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata!
Din ce în ce mai puţin soare şi din ce în ce mai multă amintire a soarelui...
Octavian Paler
Eu cred că pământul e plat asemeni unei scânduri groase... că soarele nu răsare mereu în acelaşi loc şi nici nu răsare acelaşi soare, ci cu totul altul după noroc mai mic sau mai mare.
Nichita Stănescu
Omul e mai tare decât soarele neîndurător al secetei, decât ploile nemiloase ale toamnei, decât viscolele cumplite ale iernii. Le înfruntă şi le biruie pe toate.
Zaharia Stancu
Nu te preda, nu ceda, te rog! Chiar dacă frigul arde, chiar dacă teama muscă, chiar dacă soarele se ascunde iar vântul tace. Încă mai există foc în sufletul tău, încă mai există viaţă în visele tale.
Mario Benedetti
,,Pe cât de repede te ofilesti, vei creşte
Prin cel în care urmele-ţi rămân
Şi-n sângele ce-l dărui tinereşte
Vei dăinui şi când vei fi bătrân.
În asta-i toată-nţelepciunea, sporul
Şi frumuseţea; restul, ani pustii.
De-ar fi ca tine toţi, s-ar frânge zborul
Fugarei vremi şi lumea s-ar sfârşi.
Să piară ne-ndrăgiţii de natură –
Răi sau urâţi sau proşti – fără urmaşi!
Dar tu, cel înzestrat peste măsură,
Iubeşte-ţi darul, dăruit să-l laşi.
Ca un sigil îndeplineşte-ţi ţelul
Întipărind, nu îngropând modelul.,,
William Shakespeare, Sonet 11
Ultima modificare făcută de latan.elena; 02.10.2021 la 12:48.
''Luna octombrie, o lună de zile scurte,de lumină aurie din zori până la amurg. ''
Am tras sforile toamnei
și-am scris strâmb, pe ușă,
inventar
acum,
hai să-mpărțim toamna
și la partaj să luăm
o frunză tu, o frunză eu,
cinci vise tu, cinci vise eu
și tăcerea,
apusul ți-l las ție.
ploile le voi lua eu,
iar tu o să ai toate furtunile
stoarse de ultimele picături de vlagă.
cu răsăriturile va fi mai greu.
sigur ne vom târgui
ca-n piață.
am să ți le cedez, totuși,
numa ca să-mi lași mie
nopțile
și toate neîmplinirile mele
de fiecare zi…
Ion Minulescu
Radio România
Sâmbătă, 2 octombrie, se împlinesc 82 de ani de la nașterea lui Dan Spătaru, un simbol al muzicii ușoare românești.
Dan Spătaru s-a născut la 2 octombrie 1939, în Aliman, județul Constanța.
Artistul era student când a început să cânte la Casa de Cultură a Studenților ”Grigore Preoteasa” din București, în anul 1962, interpetând preponderend piese în italiană, la modă atunci. A fost remarcat de compozitoarea și profesoara de canto Camelia Dăscălescu, care l-a ajutat să-și îmbunătățească tehnica vocală dar și să stabilească primele contacte importante în industria muzicală. Redactor muzical la Casa de discuri Electrecord din București și îndrumător artistic și dirijor la Casa de Cultură a Studenților ”Grigore Preoteasa” din București, Camelia Dăscălescu a fost omul potrivit la locul potrivit pentru Dan Spătaru.
Dan Spătaru s-a lansat în muzica românească în 1966, la Festivalul „Mamaia”, unde a fost remarcat imediat de toată lumea. A cucerit Premiul de Popularitate, cu melodia „Trecea fanfara militară”, dar si premiul I la interpretare, alături de Dorin Anastasiu, cu șlagărul „Te-așteaptă un om”.
O întâlnire la o terasă cu Temistocle Popa este cea care i-a marcat viața artistului și i-a adus multe compoziții devenite șlagăre.
Printre piesele de mare succes lansate de Dan Spătaru se numără și „Țărăncuță, țărăncuță”, „Nici o lacrimă”, „Nu-ți șade bine când plângi”, „Nu m-am gândit la despărțire”, „Oare, oare, îți pare rău”, „În rândul patru” și „Drumurile noastre”.
În octombie 2014, trupa BZN a înregistrat un cover după ”Drumurile noastre”, devenit viral.
„Veneam de la aeroport şi în taxi am auzit pentru prima oară melodia «Drumurile noastre». Ne-am privit şi ne-am spus «Ce cântec minunat». Aşadar, l-am întrebat pe şoferul de taxi cum se numeşte cântăreţul şi ne-a spus: Dan Spătaru, cel mai cunoscut cântăreţ şi actor din România. Am continuat căutările, am vrut să ştim din ce perioadă era cântecul şi ne-am dorit să cântăm acea melodie. (…) Am vorbit cu doamna Spătaru, ea era un «mic» fan al nostru, şi i-am spus că am vrea să facem această melodie ca un tribut pentru Dan Spătaru”, a precizat Jan Keizer, membru trupei BZN.
Pe 8 septembrie 2004, la ora 7.00, Dan Spătaru a încetat din viață, in urma unui stop cardiac, în locuința sa din București, la numai 64 de ani.
Când muzica este perfectă, ea pune inima exact în aceeași situație ca atunci când se bucură de prezența obiectului iubit; adică oferă în mod evident cea mai vie fericire care există pe acest pământ. Dacă acest lucru s-ar întâmpla pentru toți oamenii, nimic din lume nu ar predispune mai mult la iubire.
(Stendhal, Despre dragoste,1822)
DAN SPATARU YOUTUBE
https://www.youtube.com/results?sear...ry=Dan+Spataru
"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă."
George R.R. Martin
„Nu ideea, ci sentimentul este acela care conferă artei sublima uşurinţă a simbolului: o aspiraţie închisă într-o reprezentare, iată ce-nseamnă arta.”
Benedetto Croce
Carole Choucair Oueijan
,Am hotărât de multe ori să mă analizez până la capăt, să pătrund cât mai adânc în suflet. Dar n-am izbutit. Niciodată nu m-am putut concentra. Nu m-am putut gândi asupra mea însumi.De câte ori încercam să mă analizez, mă trezeam într-un întuneric desăvârşit. De unde să încep să mă caut? Unde aş putea fi eu însumi? Ce căutam eu? Sufletul meu.Unde? Şi cum se putea recunoaşte adevăratul meu suflet între miile de suflete pe care le purtam în mine? Gîndurile se risipeau. Mă deşteptam cugetând la alta lucruri. Începeam din nou, încăpăţânat, închizând ochii, astupându-mi urechile, apăsând tâmplele. Acelaşi întuneric. Şi nu întâlneam nicăieri nici o lumină, nici un sprijin. Cum să ajung la mine însumi? Cum să-mi cunosc eu sufletul şi să vieţuiesc întocmai după nevoile lui?....Am aflat un singur lucru pe care-l bănuiam însă de mult: că eul meu din ceasul acesta nu e aemenea celui din ceasul trecut şi cu atât mai puţin celui din ziua trecută. Ceea ce m-a uluit....Dacă sufletul meu nu e unul, ci o infinitate, cum l-aş putea cunoaşte pe cel adevărat?``
Mircea Eliade
De as grăi în limbile oamenilor si ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare si chimval răsunător.
Si de as avea darul proorociei si tainele toate le-as cunoaste si orice stiintă, si de as avea atâta credinta încât să mut si muntii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
Si de as împărti toată avutia mea si de as da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseste.
Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pismuieste, nu se laudă, nu se trufeste.
Dragostea nu se poartă cu necuviintă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeste răul.
Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieste, toate le rabdă.
Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii – se vor desfiinta; darul limbilor va înceta; stiinta se va sfârsi;
Pentru că în parte cunoastem si în parte proorocim.
Dar când va veni ceea ce e desăvârsit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinta.
Când eram copil, simteam ca un copil, judecam ca un copil; dar când m-am facut barbat, am lepadat cele ale copilului.
Căci vedeam acum ca prin oglindă, in ghicitură, iar atunci fata către fată; acum cunosc in parte, dar atunci voi cunoaste pe deplin, precum am fost cunoscut si eu.
Si acum rămân acestea trei: credinta, nădejdea, dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.
Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, cap.13
''Venim învârtindu-ne din nimic, împrăştiind stelele precum praful.''
Rumi
"Liniştea ne dezvăluie că lumina stelelor şi lumina din noi sunt făcute din aceeaşi iubire."
Bruce Davis
Momentan sunt 157 utilizatori care navighează în acest subiect. (1 membri și 156 vizitatori)
Marcaje