Elena Latan

[latan.elena]

„Iubirea? Ce-i iubirea? se gândea el. Iubirea stă în calea morţii. Iubirea este viaţa. Tot, tot ce înţeleg, înţeleg numai pentru că iubesc. Tot ce există, există pentru că iubesc. Totul e legat numai de iubire. Iubirea este Dumnezeu şi, când mori, înseamnă că tu, o particică din iubire, te întorci la izvorul veşnic al tuturor lucrurilor.”

Lev Tolstoi










Prima ZOOM un clip video SUPERB !!!










"Cine n-are nici o nostalgie si nu s-a legat de nici un lucru atât de mult încât să regrete că timpul i l-a smuls, nu mi se pare însetat de progres. Mi se pare sărac, şi atât. Chiar dacă îi e mai uşor sa trăiască fără bagaje. Amintirea şi speranţa ne modelează în aceaşi măsură, iar prezentul, pentru a fi adevărat, nu poate fi nici orb, nici surd." - Octavian Paler

[latan.elena]

[latan.elena]

Între cer și pământ - Moise D. (Naivul)



''-Spune-mi o poveste albastră!
-Cât de albastră?
-Nu știu, pur și simplu albastră!
-A fost odată ca niciodată, undeva departe, o poieniță plină cu flori albe. Albe ca zăpada proaspăt căzută! Era atât de multă liniște și pace încât chiar și Timpul se oprise din goana lui nebună și își întinse spatele pe iarba grasă. Vântul se furișa printre ramurile copacilor. Se juca de-a v-ați ascunselea cu Cerul.
-Te văd Cerule, oriunde te-ai ascunde! râdea vântul în hohote alergând pe sub flori și frunze.
Supărat, Cerul se uita în toate părțile căutându-și un loc bun. Dar... nimic! Se opri deasupra pajiștii iar Timpul îi zâmbi și îi arătă discret florile albe. Fericit, Cerul s-a scurs printre petale și privea vesel cum îl caută Vântul peste tot. Abia când soarele s-a apropiat de apus Vântul îmbufnat a renunțat la căutare și s-a dat bătut. Cerul s-a ridicat dintre flori, dar picături mici de culoare au rămas printre petale. Somn albastru!''
Naivul

[latan.elena]

Copiii despre iubire )

Un grup de copii cu vârste cuprinse între 4 şi 8 ani au fost întrebaţi ce înseamnă iubirea.
Răspunsurile lor sunt foarte profunde:

Când bunica a avut artrită, nu putea să se aplece ca să-şi vopsească unghiile de la picioare, şi atunci bunicul se apleca şi i le vopsea el, chiar şi când a avut şi el artrită la mâini. Aşa este iubirea. ~Rebecca, 8 ani



Atunci când cineva te iubeşte, el îţi spune numele într-un fel mai special. Ştii că numele tău este în siguranţă în gura lui. ~Billy, 4 ani


Iubirea este atunci când o fată pune parfum pe ea, şi un băiat pune apa de bărbierit pe el, şi pe urma merg şi încep să se miroasă. ~Karl, 5 ani


Iubirea este atunci când mergi să mănânci şi îi dai toţi cartofii tăi prăjiţi, fără să îi ceri în schimb să-ţi dea cartofii lui. ~Chrissy, 6 ani



Iubirea este o chestie care te face să râzi atunci când eşti obosit. ~Terri, 4 ani


Iubirea este atunci când mămica îi face cafea lui tăticu, şi gusta întâi ea din cafea, ca să vadă dacă a nimerit-o tocmai bine. ~Danny, 7 ani


Iubirea este atunci când te săruţi tot timpul. Pe urmă, după ce ai obosit cu sărutatul, mai vrei încă să fii împreună, şi atunci începi să stai de vorba. Aşa fac mama şi cu tata, dar arată extraordinar când încep să se sărute! ~Emily, 8 ani


Iubirea este ceva care se află în cameră atunci când deschizi cadourile de Craciun, şi la un moment dat te opreşti din despachetat şi asculţi cu atenţie.~Bobby, 5 ani


Dacă vrei să înveţi mai bine să iubeşti, trebuie să începi cu un prieten care nu-ţi place deloc sau pe care chiar îl urăşti. ~Nikka, 6 ani


Sunt două tipuri de iubire: iubirea noastră şi iubirea Divină. Dar Cel de Sus le face de fapt pe amândouă, aşa că amândouă sunt bune. ~Jenny, 4 ani


Iubirea este cand îi spui unui băiat că-ţi place cămaşa lui, şi atunci el se îmbracă cu ea în fiecare zi. ~Noelle, 7 ani


Iubirea este ca o femeie în vârstă care trăieşte cu un bărbat în vârstă, şi care sunt încă prieteni, cu toate că se cunosc deja chiar foarte bine. ~Tommy, 6 ani


Iubirea este atunci când am avut concert de pian, şi eram pe scenă şi mi-era frică. Când m-am uitat în sală, toată lumea se uita la mine şi nu zicea nimic, dar l-am văzut pe tăticul zâmbind şi făcându-mi cu mâna. El era singurul care făcea aşa ceva, şi atunci nu mi-a mai fost frică. ~Cindy, 8 ani


Mămica mea mă iubeşte mai mult decât oricine. Pentru că ea mă sărută întotdeauna seara la culcare. ~Clare, 5 ani


Iubirea este atunci când mămica îi dă lui tăticu cea mai bună bucată din friptura de pui. ~Elaine, 5 ani


Iubirea este atunci când mama îl vede pe tata cum este, adică transpirat şi nespălat, şi totuşi îi zice că e mai frumos decât Robert Redford. ~Chris, 8 ani


Când iubeşti pe cineva, atunci genele tale se arcuiesc în sus, şi din ochi încep să-ţi iasă steluţe. ~Kare, 7 ani



Iubirea este atunci când căţeluşul vine şi te linge pe faţă chiar dacă l-ai lăsat singur toată ziua. ~Mary Ann, 4 ani


Ştiu că surioara mea mai mare mă iubeşte, pentru că îmi dă mereu hainele ei, şi ea trebuie să meargă să-şi cumpere altele. ~Lauren, 4 ani


Iubirea este atunci când mama îl vede pe tata stând pe toaletă şi nu-i zice că e dezgustător. ~Mark, 6 ani



O las pe sora mea mai mare să mă certe pentru că mămica a zis că ea mă ceartă pentru că mă iubeşte. Şi atunci o cert şi eu pe cea mai mică, care este în faşă, şi este aşa de drăguţă, că nu poţi să n-o iubeşti! ~Bethany, 4 ani

[latan.elena]

[latan.elena]

Osho: Într-o lume plinã de iubire, terapia nu ar fi necesarã deloc. In timpul uneia dintre intalnirile cu discipolii sai, Osho a fost rugat sa raspunda la urmatoarea intrebare: ”De ce este îmbrãţişarea un instrument vindecãtor atât de eficient?
Pânã nu demult credeam cã luciditatea, inteligenţa şi autoanaliza sunt principalele instrumente vindecãtoare, dar ele nu înseamnã nimic prin comparaţie cu îmbrãţişarea.”





Te invit sa citesti raspunsul sau, mai jos. Lectura placuta!
Omul simte nevoia sã fie dorit. Aceasta este una din principalele nevoi ale fiinţei umane. Dacã nu se simte iubit, omul începe sã moarã. Dacã simte cã viaţa sa nu conteazã pentru nimeni, ea îşi pierde semnificaţia chiar pentru el însuşi.
De aceea, iubirea este cea mai mare terapie posibilã.





Lumea are nevoie de terapie tocmai pentru cã îi lipseşte iubirea.Într-o lume plinã de iubire, terapia nu ar fi necesarã deloc; iubirea ar fi mai mult decât suficientã. Îmbrãţişarea nu este altceva decât un gest de iubire, de cãldurã, de atenţie. Simpla senzaţie de cãldurã provenitã de la cealaltã persoanã poate vindeca multe boli, inclusiv rãceala şi egoul. Ea este suficientã pentru a te transforma din nou într-un copil.
La ora actualã, psihologii au înţeles cã dacã nu este îmbrãţişat şi sãrutat suficient de mult, copilul nu poate creşte normal. Lui îi lipseşte un anumit tip de hranã. Sufletul are nevoie de hranã, la fel ca şi trupul. Îi poţi îndeplini copilului toate nevoile fizice, dar dacã nu îl îmbrãţişezi niciodatã, el nu va creşte normal. Psihicul lui nu se va dezvolta. Se va simţi tot timpul trist, neglijat, ignorat, neiubit. A fost hrãnit fizic, dar nu şi afectiv.
Cercetãtorii au remarcat faptul cã dacã nu este îmbrãţişat, copilul scade în dimensiuni şi poate chiar muri, chiar dacã îi este asiguratã hrana fizicã. Corpul este îngrijit, dar sufletului îi lipseşte iubirea. El se izoleazã, devine rupt de existenţa-mamã.
Iubirea asigurã aceastã punte, ea este rãdãcina noastrã.
Aşa cum respiraţia este esenţialã pentru corpul fizic – dacã încetãm sã mai respirãm, corpul moare –, iubirea reprezintã respiraţia interioarã a sufletului. Acesta trãieşte prin iubire.
Luciditatea, inteligenţa şi autoanaliza nu sunt suficiente. Poţi sã cunoşti toate terapiile din lume, poţi deveni un expert, dar dacã nu cunoşti arta iubirii nu vei rãmâne decât la suprafaţa activitãţii terapeutice.
Din 100 de cazuri, 90 de oameni bolnavi suferã în primul rând pentru cã nu au avut parte de iubire. De aceea, dacã terapeutul simte o grijã deosebitã faţã de pacientul sãu, hrãnindu-l cu iubire şi împlinindu-i aceastã nevoie, starea acestuia din urmã se poate schimba în mod miraculos.





Dincolo de orice îndoialã, iubirea este cel mai terapeutic fenomen care existã.
Sigmund Freud se temea foarte tare de iubire; de fapt, se temea de propria sa iubire reprimatã. Se temea sã nu se implice. Dorea sã rãmânã în afarã, nu sã se implice în sufletul pacientului sãu, sã fie doar un observator ştiinţific, detaşat, rece, la distanţã. El a creat psihanaliza ca şi cum aceasta ar fi o ştiinţã. În realitate, nu este o ştiinţã şi nu va fi niciodatã! Este o artã, fiind mult mai apropiatã de iubire decât de logicã.
Îmbrãţişarea nici nu intra în discuţie, dar el prefera chiar sã nu dea ochii cu pacientul, temându-se sã nu simtã o stare de simpatie faţã de acesta dupã ce i-a ascultat toate plângerile şi coşmarurile interioare.
Se temea sã nu înceapã sã plângã, sã nu i se umezeascã ochii, sau sã nu simtã chiar nevoia de a-l lua de mânã pe pacient.
IUBIREA se spune ca ar creste fata in fata.
Omul şi-a creat un întreg univers al relaţiilor pentru simplul motiv cã este singurul care face dragoste faţã în faţã. Ochii partenerilor comunicã între ei, expresiile lor faciale devin un limbaj subtil. În acest fel, intimitatea creşte, bazându-se pe împãrtãşirea emoţiilor, atât de intense în asemenea momente (bucurie, extaz, strãlucirea specificã orgasmului).





Omul are nevoie de intimitate; aceasta este o nevoie esenţialã.
De aceea, este mai bine sã faceţi dragoste pe luminã, nu în întuneric – cel puţin într-o luminã mai slabã, cum ar fi cea a unei lumânãri. Actul amoros în întuneric exprimã încã latura noastrã animalã, dorinţa de a evita faţa celuilalt.
Un psihanalist adevãrat nu se teme sã pãtrundã adânc în sufletul pacientului sãu; dimpotrivã, el este dornic sã îşi asume acest risc. Într-adevãr, apele sunt tulburi acolo, te poţi îneca cu uşurinţã – la urma urmei, eşti şi tu un om! Cine ştie peste ce necazuri poţi da, dar trebuie sã-ţi asumi acest risc.
Wilhelm Reich a transformat întreaga psihanalizã prin implicarea sa. El a renunţat la detaşarea omului de ştiinţã. De aceea, este un revoluţionar.
Dacã nu vã temeţi de propriile voastre reprimãri, le puteţi fi de mare ajutor semenilor voştri. Dacã nu vã temeţi de propriul vostru subconştient, dacã v-aţi rezolvat cât de cât problemele personale, vã puteţi implica în lumea interioarã a pacientului, devenind mai degrabã un participant la aceasta, nu un simplu observator detaşat.
Aceasta este diferenţa care existã între relaţia dintre un pacient şi terapeutul sãu şi cea care existã între un discipol şi maestrul sãu. Discipolul nu este un pacient, el este copilul iubit al maestrului. Maestrul nu este doar un observator; el devine un participant. Cei doi şi-au pierdut entitãţile separate şi au devenit una. Aceastã unitate este întregul secret.
Îmbrãţişarea este doar un gest care aminteşte de unitate, dar chiar şi acest gest este de mare folos.
De aceea, ai dreptate. Mã întrebi: „De ce este îmbrãţişarea un instrument terapeutic atât de eficient?“
Da, este, şi este doar un gest. Dacã este extrem de autentic – dacã la el participã inclusiv inima – el devine un instrument magic, un fel de miracol care poate transforma instantaneu întreaga situaţie.





Nu se pot spune prea multe despre acest gest, dar unul din lucrurile pe care trebuie sã le înţelegeţi este urmãtorul: ideea cã un copil moare, iar în om se naşte adolescentul; cã adolescentul moare, iar în el se naşte adultul tânãr; cã şi acesta moare, iar în om se naşte adultul matur, şi aşa mai departe – este greşitã.
Copilul nu moare niciodatã – nici o etapã nu moare. Copilul rãmâne de-a pururi, înconjurat de alte experienţe, de adolescenţã, apoi de tinereţe, de maturitate şi de bãtrâneţe, dar nu moare.
Omul este la fel ca o ceapã, alcãtuit din mai multe straturi succesive. Dacã decojeşti ceapa, vei descoperi în curând foile fragede din interior. Cu cât te apropii mai mult de miez, cu atât mai fragede devin ele. Acelaşi lucru este valabil şi în ceea ce priveşte omul: dacã pãtrunzi adânc în interiorul lui vei descoperi întotdeauna copilul inocent, iar contactul cu acesta este inevitabil un gest terapeutic.
Îmbrãţişarea permite un asemenea contact. Dacã îmbrãţişezi un om cu cãldurã, cu iubire, dacã îmbrãţişarea ta nu reprezintã un simplu gest golit de semnificaţie, ci unul autentic, dacã inima ta participã la el, intri imediat în contact cu copilul inocent din el. Revenirea acestuia la suprafaţã reprezintã un act cu o imensã valoare terapeuticã, întrucât inocenţa copilului este vindecãtoare în sine. Ea nu a fost coruptã. Ai atins astfel miezul pur al persoanei în care corupţia nu a pãtruns niciodatã, iar acest lucru este suficient pentru a declanşa procesul de vindecare.




Copiii sunt atât de puri, atât de plini de vitalitate, debordeazã de atâta energie. Regãsirea acestei energii este suficientã pentru a-l vindeca pe om. Important este sã scoţi acest copil la luminã, iar îmbrãţişarea este una din modalitãţile cele mai eficiente.
Autoanaliza este o cale mentalã; îmbrãţişarea este calea inimii. Mintea este cauza tuturor bolilor, în timp ce inima este sursa oricãrei vindecãri.

https://astrodeva.wordpress.com/2013...ea-ca-terapie/

[latan.elena]

''Niciodata sa nu renunti la Speranta. NICIODATA! Speranta este o afirmatie a celei mai inalte dorinte pe care le ai.Este anuntul celui mai maret Vis al
tau.Speranta este gand, devenit Divin!
Formula de 100 de cuvinte pentru tot ce inseamna Viata:

Speranta e poarta spre Credinta, Credinta e poarta spre Cunoastere, Cunoasterea e poarta spre Creatie iar Creatia e poarta spre Experienta.
Experienta e poarta spre Expresie , Expresia e poarta spre Devenire, Devenirea e activitatea a tot ce inseamna Viata si singura functie a lui Dumnezeu!

Ceea ce speri ,pana la urma vei crede; ceea ce crezi ,pana la urma vei sti ; ceea ce stii pana la urma vei crea; ceea ce creezi pana la urma vei trai ca experienta ; ceea ce traiesti ca experienta pana la urma vei exprima ; ceea ce exprimi pana la urma vei deveni.
Aceasta este formula pentru tot ce inseamna Viata!
Este atat de simplu! ''
din cartea "Noile Revelatii"-Neale Donald Walsh

[latan.elena]

Despre iubire – Osho



Iubirea iti transforma viata intr-un festival al luminii. Si retineana cand viata ta nu devine un ospat si o sarbatoare, nu ai facut lucrul pentru care ai venit pe pamant! Omul vrea iubire, dar nu vrea focul prin care trebuie sa treaca. Crede ca iubirea e numai placere. Nu este. Iubirea e mult mai mult: e extaz, e binecuvantarea ultima. Dar trebuie sa lasi deoparte frica. Acela care e plin de frica nu va cunoaste niciodata gustul dulce al iubirii. Si daca n-ai cunoscut iubirea, n-ai vazut nimic: toate cunostintele tale sunt inutile, toate comorile tale nu-ti sunt de folos. Si pozitia ta in societate e inutila.





Nu vei cunoaste nimic pe de-a-ntregul, in totalitate. Vei rade, dar rasul tau va fi de suprafata. Vei plange, dar vor fi lacrimi de crocodil. Viata ta va ramane mereu un potential, care nu va deveni niciodata realitate. Iti vei trai viata in somn, inconstient…”
“Pentru a intelege iubirea, trebuie in primul rind sa fiti plini de iubire; numai atunci puteti intelege iubirea. Milioane de oameni sufera: ei doresc sa fie iubiti, insa nu stiu cum sa iubeasca. Iar iubirea nu poate exista ca un monolog; ea este un dialog, un dialog armonios. Nu ceea ce vi se ofera va multumeste; satisfactia provine din ceea ce daruiti voi celorlalti.





Nu puteti fi multumiti daca sunteti cersetori, multumirea apare numai daca sunteti regi. Iar atunci cind daruiti iubire, deveniti un rege. Puteti darui atit de mult – este inepuizabil; cu cit daruiti mai mult, cu atit iubirea voastra devine mai rafinata, mai subtila, mai nuantata. In momentul in care intelegeti ce este iubirea, in clipa in care experimentati iubirea, deveniti iubirea insasi. Atunci in voi nu mai exista nici dorinta de a fi iubiti, nici dorinta de a iubi; faptul de a iubi va deveni felul vostru firesc de a fi, la fel de natural ca si respiratia. Nu puteti face nimic altceva; veti fi – pur si simplu – plini de iubire.




Daca iubirea voastra nu va gasi ecou, nu va simtiti raniti. Motivul este urmatorul: numai persoana care a devenit ea insasi iubirea, poate iubi. Puteti darui numai ceea ce aveti deja. Nu are rost sa cerem iubire unor oameni care nu au cunoscut iubirea in viata lor, care nu au ajuns la sursa intregii lor fiintari, care nu au cunoscut iubirea in toata stralucirea ei…
Cum ar putea sa iubeasca acesti oameni? Ei pot numai sa simuleze… S-ar putea chiar sa creada in mod sincer ca va iubesc. Insa, mai devreme sau mai tirziu, isi vor da seama ca este numai o pretentie, ca este numai un rol, o ipocrizie. Poate ca nu intentioneaza sa va insele, insa ce pot face aceste persoane?





Voi cereti sa fiti iubiti, iar celalalt cere, la rindul lui, acelasi lucru. Fiecare presupune ca partenerul este obligat sa iubeasca, si fiecare incearca din rasputeri sa o faca. Aceasta este o idee fixa, insa o asemenea idee nu duce la
nimic.
Ambii parteneri vor descoperi acest lucru, si fiecare il va reprosa celuilalt, plingindu-se ca ceva nu este in regula. De la bun inceput ei sunt de fapt niste cersetori, iar miinile lor, intinse catre celalalt pentru a cere, pentru a ruga, ramin goale. Cei care au gasit sursa iubirii in ei insisi nu mai au nevoie sa fie iubiti; in ciuda acestui fapt, vor fi iubiti. Ei vor iubi pur si simplu pentru ca au prea multa iubire, la fel ca un nor care vrea sa-si reverse ploaia, ca o floare care vrea sa-si imprastie parfumul, fara dorinta de a primi ceva in schimb.





Rasplata iubirii este iubirea insasi si nu faptul de a primi iubire. Acesta este unul din misterele vietii: atunci cind o persoana este rasplatita prin insasi iubirea pe care o raspindeste in jurul ei, multi oameni o vor iubi; fiind in contact cu ea, toate aceste fiinte vor gasi treptat-treptat sursa iubirii in interiorul lor. Ele pot fi in legatura cu o fiinta care isi raspindeste iubirea fara sa ceara nimic in schimb. Si cu cit aceasta fiinta impartaseste si raspindeste mai mult iubirea sa, cu atit iubirea este mai mare.”

OSHO

[latan.elena]

Apă, sânge şi lumină – legăturile dintre ele




“Apa conţine mari mistere, şi unele dintre aceste mistere sunt legate de sânge. Sângele este o apă sublimată. Între apă şi sânge există mari analogii, şi nu numai între apă şi sânge, dar şi între apă, sânge şi lumină. Lumina soarelui, care este sângele său, este deopotrivă o formă de apă, o formă superioară de apă. De aceea la ultima cină luată împreună cu discipolii săi Iisus a spus: „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică”, acest sânge este lumina ce coboară din soare.

Deoarece apa face parte din existenţa voastră zilnică, vă închipuiţi că o cunoaşteţi. Nu, voi îi cunoaşteţi numai câteva aspecte şi câteva întrebuinţări. Dar în ziua în care veţi ajunge să gândiţi şi să simţiţi apa ca sânge şi lumină, de abia în acel moment o veţi cunoaşte şi veţi şti cum să o folosiţi în lucrarea voastră spirituală.” Omraam Mikhaël Aïvanhov

[latan.elena]

Nici noaptea pamantului, noaptea cea mai mare, nu e noapte, ci doar o umbra intr-un univers de lumina.
Lucian Blaga