Elena Latan

[latan.elena]

Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata!




”Coloana fără sfârșit e aidoma unui cântec etern care ne poartă în infinit, dincolo de orice durere și bucurie artificială.”

Constantin Brâncuși

https://ro.wikipedia.org/wiki/Coloana_Infinitului

[latan.elena]

https://www.youtube.com/watch?v=VzDX_FVJbY0




Binecuvântarea răbdătoare a iubirii

Oriunde mergi, iubirea lui Dumnezeu merge cu tine. Ea se mişca cu picioarele tale, grăieşte cu vocea ta şi vede cu ochii tăi.
Datorită ţie, iubirea îşi face apariţia în lume. Fără tine, ea ar fi invizibilă.
Iubirea care se exprima prin tine este Sfânta Prezenţă, vehiculul uman aprins de Lumina Divină, întruparea însăşi a iubirii lui Dumnezeu.
Tu îi auzi chemarea şi îi răspunzi, urmând această simplă învăţătură: “Tot ceea ce nu este plin de iubire trebuie să fie iertat; şi ceea ce este iertat devine binecuvântarea răbdătoare a iubirii, aşternută peste o lume imperfectă (N.B. imperfectă, din punctul nostru de vedere).
Paul Ferrini








Bucovina, te iubesc

[latan.elena]

https://www.shtiu.ro/cum-arata-locul...area-3076.html

''În toate triburile primitive, apa simbolizează viaţa. Viaţa se bazează pe apă: trupul uman este compus în proporţie de optzeci şi cinci la sută din apă. Iar viaţa depinde de ea – viaţa animalelor, a copacilor, a omului şi a păsărilor, toate depind de apă. Aşa că apa trebuie ridicată în slăvi. Aşa cum soarele era adorat de oamenii primitivi, şi apa era preaslăvită; ambele erau respectate ca nişte zei. Şi acest lucru este semnificativ şi ca metaforă.
Apa reprezintă câteva lucruri. În primul rând, ea nu are formă, dar cu toate acestea poate să ia orice formă. Dacă verşi apă într-un urcior, atunci ea va lua forma lui; dacă verşi apă într-un pahar, atunci va lua forma paharului. Este perfect ajustabilă. Aceasta este frumuseţea sa: ea nu are rigiditate. Şi omul ar trebui să fie asemenea apei, fără rigiditate, dezgheţat, nu ar trebui să fie de gheaţă.
Apa se deplasează mereu către mare. Oriunde este, mişcarea sa este mereu către mare, către infinit. Omul ar trebui să fie asemenea apei, să se deplaseze mereu către Dumnezeu. Apa rămâne pură când curge şi se deplasează; ea devine impură, stagnează, dacă este inactivă. Aşa că omul şi conştiinţa sa ar trebui să curgă, să se deplaseze, să nu se blocheze nicăieri.
Omul devine impur, murdar, atunci când se blochează. Dacă el ar curge şi ar fi gata să meargă mai departe în orice moment fără a se agăţa, fără a căra greutăţile trecutului, atunci el ar rămâne pur, inocent.''

Osho


Convențional pe hărți Dunărea apare sub acest nume abea după confluența râurilor Breg (stânga) cu Brigach (dreapta)

Dunărea - Wikipedia


''Napoleon numea Dunărea „regele râurilor europene”, iar Nicolae Iorga, „cea mai bogată în daruri”, ea bucurându-se de atenția popoarelor continentului; pe malurile ei s-au făurit și au durat până în zilele noastre civilizații milenare. Pentru Țara Românească și pentru Moldova, fluviul Dunărea a fost linia luptelor cu Imperiul Otoman: „Oriunde ați vedea-o în țara noastră, Dunărea e (...) ca o ființă care a văzut și a suferit multe și poartă în chipul său urma tuturor luptelor” (George Vâlsan)''

''În mitologie greacă, Dunărea sau Istrul, cum apare, este fiul titanilorOcean și Thetys, frate cu Nilul, Alfeu, Eridan, Struma și Meandru.^[3]''



''Nu este sigur faptul că Dunărea se formează doar din izvorul din Munții Pădurea Neagră, în Germania. Mai există un izvor care pornește tot din Munții Pădurea Neagră, unindu-se cu primul în orașul Donaueschingen, în curtea unui castel. Acest loc este considerat de unii adevăratul izvor al Dunării.''



10 curiozități despre acest fluviu măreț

În drumul său, Dunărea străbate 10 țări și patru capitale: Belgrad, Budapesta, Bratislava și Viena.

Dacă majoritatea râurilor curg pe direcția nord-sud, Amazonul Europei curge dinspre vest spre est.

Nu este sigur faptul că Dunărea se formează doar din izvorul din Munții Pădurea Neagră, în Germania. Mai există un izvor care pornește tot din Munții Pădurea Neagră, unindu-se cu primul în orașul Donaueschingen, în curtea unui castel. Acest loc este considerat de unii adevăratul izvor al Dunării.

La mică distanță de la izvoare, Dunărea pierde o treime din apă, care se strecoară pe sub pământ și reapare la suprafață 11 kilometri mai jos, alimentând astfel Rinul. Totuși, Dunărea reușește să “supraviețuiască” grație afluenților din munți, care o alimentează și își urmează traseul său firesc.

Nisipul și pietrișul din Alpi nu este adus de apele Dunării pe tot parcursul său, de aceea de la an la an, albia fluviului devine tot mai adâncă. Pentru a evita acest fenomen, în Austria, au fost luate măsuri: 100.000 tone de pietriș sunt aruncate în albia Dunării, în fiecare an. Este o muncă de Sisif, dar este singura soluție pentru a stopa Dunărea să se “mănânce de vie”.

Delta Dunării este unică în lume din mai multe puncte de vedere: este singura deltă declarată rezervație a biosferei, aici este cea mai compactă suprafață de stufăriș de pe glob, iar suprafața deltei crește anual cu 40 mp.

Dunărea a fost sursă de inspirație pentru poeți, compozitori și pictori. Cea mai cunoscută creație este “Dunărea albastră” (An der schönen blauen Donau), un vals vienez creat de Johann Strauss.

Ocupă locul 28 în lume din punct de vedere al debitului.

Dunărea este a treia zonă din lume în ceea ce privește biodiversitatea, cu peste 5.000 de specii de plante și animale.

„Șarpele rău”, care poate atinge 1,8 metri lungime este întâlnit în Delta Dunării. Este unul dintre cei mai lungi șerpi din Europa și este o specie protejată.

10 curiozități despre acest fluviu






Fluviul Dunarea

https://www.youtube.com/watch?v=9qGFXqJxo6k

[latan.elena]

Probabil că tot ce iubești se va pierde, dar în cele din urmă iubirea se va întoarce într-un alt mod.
Franz Kafka







Cel care iubește nu umilește, nu lovește, nu ucide. .
Cel care iubește respectă, protejează. Din păcate, chiar și astăzi, în societatea noastră avansată și democratică, cronicile ne spun despre abuz, crimă, violență și viol.
Maria Rosaria Montesarchio

[latan.elena]

Copiii nu sunt cărţi de colorat. Nu poţi să-i completezi şi să-i umpli cu culorile tale preferate.

Când spui o minciună, furi cuiva dreptul la adevăr.

Întotdeauna e mai dureros să ai şi să pierzi, decât să nu fi avut deloc.

Ce fără griji părea iubirea, dar a venit apoi necazul!

Pentru fiecare încercare şi necaz pe care Domnul ni le pune în cârcă, El are un motiv.

În ciuda greutăţilor, unele de netrecut, toţi aşteptăm să ni se întâmple ceva extraordinar.

Şi vei învăţa că lumea nu-ţi vede sufletul, că nu-i pasă de speranţele tale, de visele tale, de durerile tale, mai ales dacă ele nu au nicio legătură cu oasele şi pielea ta. Acesta este adevărul: simplu, absurd şi crud.

Khaled Hosseini




,, Poți să fii orice vrei tu, Laila. Sunt convins că așa va fi. Și mai știu că după ce se va termina acest război, Afganistanul va avea nevoie de tine la fel de mult ca de bărbații lui, poate chiar mai mult. Fiindcă o societate cu femei needucate nu va avea sorți de izbândă, Laila.”

,,Bagă bine la cap, fata mea: precum acul unei busole care indică nordu, degetul acuzator al bărbatului va găsi întotdeauna femeia. Întotdeauna. Să ții minte, Mariam.”

''Până la douazeci de ani, eu și cu Giti vom fi făcut fiecare câte patru, cinci copii. Dar tu, Laila, o să le faci tare mândre pe prostuțele de noi. O să fii cineva. Știu că într-o zi o să iau un ziar și-o să-ți văd poza pe prima pagină.”

Khaled Hosseini, Splendida cetate a celor o mie de sori

[latan.elena]

Tutungeria

Eu nu sunt nimic.
Niciodată nu voi fi nimic.
Nu pot vrea să fiu nimic.
Asta fiind spus, port în mine
toate visele lumii.
Ferestre ale camerei mele,
ale camerei mele în furnicarul uman anonim
(și de l-ar ști cineva, ce folos?),
unul printre atîtea milioane,
voi dați spre-o stradă tainică
într-un continuu du-te - vino,
spre-o stradă inaccesibilă tuturor gîndurilor,
reală, imposibil de reală,
evidentă, incognoscibil de evidentă,
cu misterul ei
ascuns sub pietre și ființe,
cu moartea punînd igrasie pe ziduri
și-ncărunțindu-i pe oameni,
cu Destinul diriguitor a toate și tot
pe drumul nimicului.

Sunt astăzi învins, ca și cum aș ști adevărul.
Lucid, ca și cum m-aș afla în ceasul morții,
și nemaiavînd altă fraternitate cu lucrurile,
decît un adio,
în timp ce casa și partea asta a străzii
se prefac într-un șir de vagoane, un tren,
semnalul de plecare sunînd în capul meu -
o zdruncinare a nervilor,
un scîrțîit al oaselor mele urnindu-se din loc.
Sunt perplex
ca unul care-a reflectat, găsit apoi uitat.
Mă împart între loialitatea pe care-o datorez
tutungeriei din față,
ca ceva real dinafară,
și senzația că totul e vis,
ca ceva real dinăuntru.
Am ratat totul.
Cum n-am avut țel,
poate ca totul nu era nimic
și învățătura primită e vană.
Am ieșit pe fereastra din spatele casei,
am fugit pe cîmp, făcîndu-mi alte planuri.
Dar n-am întîlnit decît ierburi și copaci,
iar oamenii, cîți mai erau, semănau cu restul lumii.

Plec de la geam, mă așez pe un scaun.
La ce să mă gîndesc?
Ce știu eu ce-o să fiu cînd nu știu cine sunt?
Sunt ceea ce cred?
Dar eu mă cred asta și asta!
Și-atîția alții au aceleași convingeri!
Un geniu? În clipa de față
o sută de mii de creiere
se cred genii, ca mine,
dar istoria nu va recunoaște, poate,
pe nici unul.
Gunoi, iată ce va rămîne
din toate cuceririle viitoare!
Nu, nu cred în mine...
În cîte mansarde și nemansarde ale lumii
nebuni se cred genii?
Cîte aspirații înalte, nobile, lucide
și realizabile, cine știe,
nu vor vedea niciodată lumina soarelui adevărat,
și nu vor găsi ureche să le-asculte.
Lumea aparține
cuceritorilor, iar nu visătorilor,
chiar dac-ar fi drept să le-aparțină.
Eu am visat mai mult decît Napoleon n-a visat,
am strîns la pieptul meu ipotetic
mai multă omenire decît Hristos,
am conceput în secret filozofii
la care nici un Kant nu s-a gîndit.
Dar voi rămîne
pentru totdeauna, poate, individul de la mansardă,
deși nu locuiesc acolo,
voi fi întotdeauna cel care nu pentru asta s-a născut,
voi fi întotdeauna cel care posedă bunuri,
voi fi întotdeauna cel care așteaptă
să i se deschidă ușa în fața unui perete fără ușă,
cel care.cîntă romanța infinitului
în curtea găinilor,
și-aude vocea lui Dumnezeu într-un puț astupat.
Să cred în mine? Nu, în nimic.
Să-și reverse natura
peste capul meu ardent
soarele ei, ploaia,
vîntul ce-mi răsfiră părul...
În rest fie ce-o fi
sau nimic.

Sclavi cardiaci ai stelelor,
am cucerit lumea
înainte de-a ne ridica din pat,
dar ne trezim și iat-o întunecată,
ne sculăm și uite că-i străină,
ieșim din casă și vedem pămîntul întreg,
sistemul solar,
Calea Lactee și spațiul Indefinibil.
(Mănîncă ciocolată, fetiță
mănîncă ciocolată!
Nu există altă metafizică în lume decît ciocolata,
și toate religiile nu ne învață mai mult
decît cofetăria.
Mănîncă, fetiță murdară, mănîncă!
De-aș putea și eu mînca ciocolată
cu aceeași naturalețe ca tine!
Aici cad pe gînduri,
mototolesc foaia de-argint
care-i, de fapt, de aramă,
o arunc la gunoi unde mi-am aruncat și viața.
Rămîne numai amărăciunea neîmplinirii,
caligrafia rapidă a acestor versuri,
inscripție șubredă spre Imposibil.
Am pentru mine un dispreț fără lacrimi, nobil,
cu un gest amplu îmi lepăd veșmîntul slinos,
îl arunc în vîltoarea lucrurilor, fără chitanță,
și rămîn acasă în toată goliciunea.

Tu, care consolezi,
care nu exiști și prin asta consolezi,
zeiță greacă, statuie însuflețită,
patriciană romană, nobilă și nefastă,
sau tu, prințesă a trubadurilor, amabilă și prefăcută,
o, tu marchiză din secolul al optsprezecelea,
prea decoltată și îndepărtată,
o, metresă celebră din timpul părinților noștri,
sau nu știu ce modern,
greu de imaginat,
voi toate, tu, oricare-ai fi,
dacă poți inspira, inspiră-mă!
Căci inima mea e o vadră golită.
Precum cei ce invocă duhuri,
mă invoc pe mine însumi
și nu mă găsesc.

Vin iar la fereastră
și văd strada cu o absolută claritate,
văd magazinele, trotuarul,
mașinile ce trec,
văd ființe vii, îmbrăcate, încrucișîndu-se,
văd cîinii care există și ei,
și toate astea mă apasă
ca o sentință de deportare,
și totul mi se pare atît de străin.)
Am trăit, studiat, iubit, avut credință,
și azi nu-i cerșetor pe care să nu-l invidiez
pentru simpul fapt că el nu este eu.
Mă uit la zdrențele fiecăruia,
la rănile și la minciunile lor,
și mă gîndesc: poate că de fapt n-ai trăit,
n-ai studiat, n-ai iubit, n-ai avut credință
(realitatea poate exista și fără a face nimic
din toate astea),
poate c-ai fost numai o șopîrlă
căreia i s-a tăiat coada,
poate că ești o coadă de șopîrlă
care, tăiată, se agită încă.
Am făcut din mine ce n-am știut face
și ce-aș fi putut face, n-am făcut.
Mi-am pus un domino greșit,
m-au luat drept ceea ce nu sunt,
iar eu n-am dezmițit
și iată-mă pierdut.
Cînd am vrut s-arunc masca,
era lipită de chip.
Cînd am aruncat-o și m-am uitat în oglindă,
eram deja bătrîn.
Beat fiind, nu-mi puteam pune la loc
masca pe care n-am fost aruncat-o.
Am dormit în vestiar
ca un cîine tolerat de direcțiune
pentru că-i inofensiv,
și vă povestesc acum istoria de față
ca să vă demonstrez că-s sublim.

Esența muzicală a versurilor mele inutile
îmi va permite să mă descopăr
ca pe-un lucru de mine creat,
și nu voi rămîne veșnic
în fața tutungeriei din față,
călcînd în picioare conștiința de a exista,
ca pe-un covor în care se împiedică un bețiv,
sau ca pe-o rogojină furată de țigani
și care nu face doi bani.
Dar patronul tutungeriei
a ieșit la ușă, stă în ușă.
Îl privesc cu capul pe jumătate întors
și-n suflet cu durerea de-a mă ști neînțeles.
El va muri și eu voi muri.
El va lăsa firma, eu voi lăsa versuri.
La un moment dat va muri firma și versurile.
Apoi va muri strada unde se află firma
și limba în care au fost scrise versurile,
va muri apoi planeta rotitoare
unde se află toate acestea.
Și pe alți sateliți, din alte galaxii,
ceva asemănător cu oamenii
va continua să scrie un fel de versuri
și să locuiască în niște tutungerii,
în spatele unor firme -
întotdeauna un lucru în fața altuia,
întotdeauna un lucru la fel de inutil ca altul,
întotdeauna imposibilul la fel de stupid ca realitatea,
întotdeauna misterul adîncurilor la fel de adevărat
ca somnul misterului de suprafață,
una ori alta, întotdeauna,
sau nici una nici alta.
Dar cineva
a intrat în tutungerie
(să cumpere tutun?)
și realitatea plauzibilă s-a abătut asupra mea.
Mă ridic pe jumătate, energic,
convins, uman,
și mă duc să scriu aceste versuri
unde exprim exact contariul.
Îmi aprind o țigară și savurez în ea
o eliberare de toate gîndurile.
Urmăresc fumul ca pe-un itinerar,
gust, într-un moment sensibil și competent,
eliberarea de toate speculațiile,
conștient că metafizica nu-i decît simptoma unei boli.
Apoi mă întind pe spătar și continui să fumez -
voi fuma atîta timp cît îmi va permite soarta.
(Dacă m-aș fi însurat cu fiica spălătoresei,
poate c-aș fi fost fericit.)
Aici mă ridic de pe scaun, mă duc la fereastră.
Omul a ieșit din tutungerie
(punînd restul în buzunarul pantalonilor?)
Ah, îl cunosc: e Esteves fără metafizică.
(Patronul tutungeriei apare la ușă.)
Ca purtat de-o inspirație divină,
Esteves s-a întors și m-a văzut.
Mi-a făcut semn din mînă iar eu i-am strigat:
Salut, Esteves!
Și Universul s-a recompus pentru mine
fără idealuri și fără speranță,
și patronul tutungeriei a zîmbit.

Fernando Pessoa

[latan.elena]

''Misterul fiecărui suflet. Ceea ce ar fi vrut să fie... Ceea ce ar fi trebuit să fie... Ceea ce ar fi putut să fie!''
Hortensia Papadat-Bengescu



“Simplitatea este sofisticarea extremă.”
Leonardo da Vinci




"Totul e simplu, atât de simplu, încât devine de neînţeles."
Nichita Stănescu




Edouard Manet

Edouard Manet

[latan.elena]

Fii bun

ni se cere mereu
să înţelegem punctele altora de vedere
fără să conteze cât sunt de
demodate
de prosteşti sau de
pline de ură.unora li se cere
să-şi vizualizeze
cu înţelegere
toate greşelile
viaţa lor irosită,
mai ales dacă-s
în vârstă.dar vârsta este suma
tuturor întâmplărilor noastre.
ei au îmbătrânit
cum nu trebuie
pentru că au
trăit cică fără un scop
ei au refuzat
să vadă.nu-i vina lor?
a cui e vina?
a mea?



Oh Yes

sunt lucruri mai îngrozitoare decât
singurătatea
dar e nevoie de decenii
pentru a realiza asta
şi de cele mai multe ori
când realizezi
este deja prea târziu
şi nimic nu-i mai îngrozitor
decât acest
prea târziu.



Cauză şi efect

cei mai buni dintre noi mor de propria lor mână
doar pentru a evada –
cei rămaşi în urmă
nu vor înţelege niciodată
de ce cineva
ar dori vreodată
să scape
de
ei.

Charles Bukowski

[latan.elena]

Știți ce se întâmplă când trec anii?
Iubirea o vezi cu ochi diferiți..
Te îndrăgostești de sufletul oamenilor, vrei doar liniște,
Prețuiești mai mult viața pentru că devii conștient că nimic nu este etern și fiecare moment este un miracol.
Descoperi cu uimire că ceea ce te-a deranjat cândva a fost doar o iluzie..
Și că adevărata realitate este să iubești fiecare moment al vieții în orice situație în care te afli..
Pentru că ea este unică și astfel îți dai tot ce poți.
Mergi înainte și nu renunța..
Cazi, te ridici mai puternic decât înainte.

Simonetta Luciani

[latan.elena]

Dacă lampa ta strălucește mai mult decât celelalte,
fii fericit cu ea; dar nu opri niciodată
lumina altora pentru a lasa să strălucească mai mult lumina ta.
(proverb oriental)