Elena Latan

[latan.elena]

Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata!



''Dumnezeu să vă dea mereu..
O rază de soare să va încălzească.
O rază de lună care să va încânte.
Un înger protector incat nimic
sa nu va poate răni.
Un râs care te înveselește.
Prieteni providențiali lângă tine.
Și când te rogi... să te audă Raiul.''



''Mă ridic astăzi
întru puterea cerului,
lumina soarelui,
strălucirea zăpezii,
frumuseţea focului,
iuţeala fulgerului,
sprinteneala vântului,
adâncimea mării,
statornicia pământului,
tăria stâncilor.''

[latan.elena]

❝ Nu ne dăm seama că, undeva în noi toți, există un eu suprem care este etern în pace. ❞
Elizabeth Gilbert, Mănâncă, roagă-te, iubește



- Nu uita că îţi va veni, negreşit, rândul să te revanşezi pentru tot binele primit în viaţă. Să nu fii ignorantă atunci, să nu pierzi ocazia de a face un bine celor care au fost buni cu tine.
- Şi dacă îmi va veni rândul să răsplătesc şi răul pe care l-am primit, ce să fac?
- Să rămâi datoare. Pentru totdeauna.
Irina Binder-Fluturi

[latan.elena]

.Prințesa Diana, omagiată de William şi Harry în ziua în care ar fi împlinit 60 de ani

„MI-AŞ PURTA INIMA PE MÂNECĂ, DACĂ S-AR PUTEA.” – LADY D.


Orice s-ar spune, orice s-ar specula, complota sau fabula, Diana rămâne „Prințesa inimilor”, iar locul ei nu-l vor putea lua nici una, nici o mie de alte prințese. Oricât s-ar strădui, nu vor putea decât să o imite, fiecare în felul ei, ceea ce, până la urmă, nu e cel mai rău lucru din lume.
Rău a fost înainte, când se simțea singură. Într-o lume de regi și regine, era cea mai izolată în propriul ei suflet, pe care apoi, l-a dăruit, cu o generozitate magnifică, celor doi copii, apoi celor săraci, bolnavi, neajutorați, în zecile de campanii umanitare din jurul lumii. Aceea a fost scăparea ei din turnul de fildeș, locul în care, alături de străini, s-a simțit mai sigură decât în propriul palat, în care era o piesă de decor.

Simțind cum frumusețea îi pălește cu fiecare zi care trece, s-a pus la dispoziția celorlalți care îi puteau răsplăti candoarea, bunătatea, înțelepciunea, pe care le avea din plin și cu asupra de măsură. A topit nefericirea lumii poleite din care venea, în argintul viu al altruismului, acolo unde era mai mare nevoie de el. Și dacă a iubit, având puterea de a se regăsi după atâția ani de sobrietate și răceală, a fost judecată. Măcar dacă s-ar fi oprit acolo, dar nu, în casta regală e interzis să iubești, să fii fericită. Un ultim gest de curaj, cel mai înălțător, un act de supraviețuire a fost plecarea cu iubitul ei arab, dar ce catastrofă pentru imaginea monarhiei! O femeie și-a depășit condiția, încălcând grav protocolul, și-a permis să evadeze din prizonieratul singurătății și al nefericirii! Ce preț enorm a avut de plătit, pentru cât de săracă i-a fost aprecierea alor ei și cât de scurtă fericirea!

Mario Testino a realizat cele mai reușite poze artistice ale Dianei, pentru revista Vanity Fair, în 1997. În ele, Prințesa și-a permis să apară așa cum era la vremea aceea, fără fardul mincinos al convențiilor fotografilor „de casă”. În spatele zâmbetului ei, tristețea își făcuse de mult casă, așa că a lăsat-o să transpară, simțindu-se autentică. O femeie frumoasă e misterioasă, naturală, și știe să lase la vedere ceea ce simte cu adevărat, pentru că emoțiile veritabile transmit, la rândul lor, emoții capabile să miște sufletul, să-l agite sau să-l liniștească. Iată galeria de portrete și câteva gânduri pe care le-a exprimat despre viață, oameni, fericire. Sau lipsa lor, depinde cât ne pricepem să citim în spatele cuvintelor.

Îmi place să ating oamenii. Cred că fiecare are nevoie de asta. Să îţi pui mâna pe faţa unui prieten înseamnă să ai un contact cu el.Să ajut oamenii în suferinţă este o bună şi esenţială parte a vieţii mele, este destinul meu.

Nu urmez regulile… Mă ghidez după inimă, nu după cap.

Oriunde văd suferinţă, acolo vreau să fiu şi să fac tot ce pot.Ştiam care era treaba mea; misiunea mea era să ies în lume şi să cunosc oameni şi să îi iubesc.



Cred că cea mai mare boală de care suferă omenirea în aceste zile şi în această epocă este boala oamenilor care se simt neiubiţi. Ştiu că pot oferi dragoste pentru un minut, o jumătate de ceas, o zi, o lună, chiar le pot dărui. Sunt foarte fericită să fac asta, vreau să fac asta.Dacă găseşti pe cineva pe care să îl iubeşti în timpul vieţii tale, atunci agaţă-te de această dragoste.

Fiecare dintre noi trebuie să arate cât de mult ţinem unul la celălalt şi, în acest proces, cât de mult ţinem la noi înşine.

Mi-aş purta inima pe mânecă, dacă s-ar putea.Oamenii cred, la sfârşitul zilei, că un bărbat este singurul răspuns la împlinirea sufletească. De fapt, un loc de muncă este ceva mai bun pentru mine.Aş vrea să fiu o regină în inimile oamenilor, dar nu mă văd pe mine ca fiind regina acestei ţări.

Avem nevoie de modele, pentru că rostul oamenilor este să învețe, oricând, oricum, numai să învețe. Prințesa Diana este, din acest punct de vedere, unul dintre cele mai strălucite. Nu vă pripiți să o judecați că a iubit, ci gândiți-vă că dragostea este singurul nostru drept într-o lume clădită pe relativități și ambiguitate.

Sursa:„Mi-aş purta inima pe mânecă, dacă s-ar putea.” - Lady D ...

CÂTEVA LUCRURI MAI PUȚIN CUNOSCUTE DIN VIAȚA DIANEI

1. Era al patrulea din cei cinci copii.
2. Părinții ei au divorțat când avea 7 ani.
3. Bunica ei a servit ca domnișoară de onoare la Regina Mamă.
4. A crescut într-o casă de pe proprietatea Sandringham închiriată de la regina Elisabeta.
5. Voia să fie balerină, dar era prea înaltă.
6. A devenit „Lady” Diana după ce tatăl ei a moștenit un titlu.
7. Școala nu a fost partea ei cea mai tare.
8. A lucrat ca bona și ca educatoare.
9. A fost prima mireasă regală care a avut un loc de muncă plătit (5£/oră)
10. Prințul Charles a curtat-o mai întâi pe sora ei mai mare.
11. Prințul Charles era vărul ei îndepărtat (gradul 16).
12. Ea îl întâlnise pe Prințul Charles doar de 12 ori înainte de a se căsători.
13. Rochia ei de mireasă a reprezentat un record (10.000 de perle și o trenă lungă de 25 de picioare, una dintre cele mai lungi trene regale pe care le văzuse vreodată lumea.)
14. A omis o parte din jurământul ei (o omis tradiția de a spune că „își va asculta” soțul din Cartea de rugăciune comună.)
15. A fost prima care a născut într-un spital.
16. Stilul ei de a-și educa copiii era foarte neconvențional pentru un regal.
17. Catherine Walker a fost designerul ei preferat.
18. Trimitea întotdeauna o scrisoare de „mulțumire” celor care îi făceau cadouri.
19. A fost o activistă importantă pentru conștientizarea luptei împotriva HIV.
20. A avut o mulțime de prieteni celebri. Lista A cuprindea pe: Elton John, George Michael, Tilda Swinton și Liza Minelli. Diana a fost, de asemenea, prietenă cu Kurt Russell și Goldie Hawn.
21. ABBA a fost trupa ei preferată.
22. Ea a inventat termenul „gentuță de decolteu” (folosea câte o gentuță pentru a-și masca decolteul când cobora din mașină).
22. Ea și-a înregistrat multe dintre gânduri pe bandă.
23. A avut o aventură cu un ofițer din garda de corp.
24. Inelul ei de logodnă a fost ales dintr-un catalog.
25. Rochiile ei au strâns milioane pentru caritate.
26. Titlul i-a fost revocat după divorț.
27. Ea l-a alintat pe prințul William „Wombat”.
28. A invitat-o ​​pe Cindy Crawford la Palatul Kensington.
29. Este înmormântată pe o insuliță aflată pe domeniul familiei sale.

Sursa:https://www.facebook.com/Belesprit.ro/photos/a.279355379556870/958384641653937/

[latan.elena]

A rozei frumuseţe - Hafez

A rozei frumuseţe nu-i oglindirea oare
a frumuseţii tale? Al primăverii soare

fără a viei sânge ar mai avea ardoare?

Ce grație-au gazonul peluzei şi zefirul
fără obrajii Dragei arzând ca trandafirul?

Icoana Dragei mele şi gură ei de miere,
fără sărut nimic sunt, şi fără mângâiere.

A rozei nebunie şi-a brizei legănare
n-au nici un farmec fără viers de privighetoare.

Nu este-n lume geniu în stare să picteze
chip demn de al meu idol şi-alături să-l aşeze.

Slăvite sunt grădina şi cupe şi lalele
dar ce-ar fi toate fără prezenţa Dragei mele?

A ta viaţă, Hafiz, e-un ban fără valoare,
ce nu-l arunci mulţimii în zi de sărbătoare.




















Persian Rose

[latan.elena]

Shiraz-ul este orasul poetilor si al trandafirilor. Aici se odihnesc poetiiHafez si Sa’di, poeţi veneraţi si in zilele noastre. Mausoleele lor sunt situate in gradini superbe, bine ingrijite, iar tineri, batrani si turisti se perinda pe la mormintele lor. Iranienii pot recita poezii intregi din operele lor. In orice casa de iranian gasesti Coranul si cel putin un volum de poezii – de preferinţa unul de Hafez.

Hafez este cel mai iubit poet persan. A trait intre 1325-1389 iar opera sa este adunata in ceea ce literaturile orientale numesc Divan. Poeziile sale se numesc “ghazal” si sunt despre dragoste, vin, natura, spiritualitate, ipocrizia liderilor religiosi, destin iar opera sa a influentat lirica persana, turca , indiana si chiar europeana.

Ralph Waldo Emerson ( liderul miscarii transcendentaliste e la începutul secolului XIX) spunea despre el ca este “poetul poetilor”. Bhrams, Nietzsche, Garcia Lorca si-au aratat admiratia pentru el iar Goethe, care l-a si tradus, a spus ca este un poet fara egal.
Multe dintre versurile lui sunt foarte populare si au valoare de proverbe sau citate de intelepciune. Hafez este pentru iranieni un fel de Rumi. Totusi el nu este un mistic cu scopuri spirituale ci un cautator al fiintei umane perfecte pe care, in poemele lui, o numeste “Rend”, o fiinta umana libera, care nu respecta dogmele si regulile societatii dar are o constiinta inalta si actioneaza cu iubire astfel incat sa se bucure de viata fara a impacta negativ societatea. Se spune despre el ca “niciun artist nu a fost vreodata un inamic mai mare al ipocriziei, mai ales a celei spirituale si religioase” decat Hafez. El a fost un Rend in viata de zi cu zi pentru ca si-a trait viata fara ipocrizie, permitandu-si sa fie exact asa cum isi dorea sa fie si straduindu-se sa evolueze.
In multe dintre poemele sale spune ca iubirea este calea catre Dumnezeu, ca fiecare om are dreptul sa-si caute fericirea si ca trebuie sa traiesti din plin fiecare moment pentru ca s-ar putea ca “maine” sa nu existe.

Mormantul sau de marmura se afla in Musalla Gardens in Shiraz, o gradina paradisiaca unde oamenii vin sa se plimbe, sa declame poezii. In surdina, prin difuzoare, se aud versuri de-ale poetului.

Continuare:Poezie si ritualuri in Iran – Omul pe drum

[latan.elena]

''Singurătate matură originalitate, frumusețe ciudată și tulburătoare, poezie. ''
Thomas Mann


Chiar dacă ar fi însemnat despărțire, singurătate, tristețe, iubirea își merită fiecare băut din prețul ei.
Paulo Coelho


Singurătatea este atât de necesară pentru imaginație pe cât este de folositoare societatea pentru caracter.
James Russell Lowell


În fiecare dintre noi stă un Adam, care așteaptă să fie iarăși singur.
Constantin Noica



Fiecare corp este singur. Sufletul, niciodată.
Hermann Hesse


Dacă puteți să rămâneți singuri, absolut singuri , fie doar și o singură clipă, ego-ul va muri , eul va muri . Ego-ul nu există în sine ; el este întotdeauna în relație cu cineva.
Osho


Ador să fiu singur, nu am găsit o altă însoțitoare care să mă însoțească atât de bine.
Henry David Thoreau


Singurătatea este periculoasă. Da dependență. După ce îți dai seama, câtă liniște este în ea, nu mai vrei să ai de-a face cu oamenii.

Carl Gustave Jung

[latan.elena]

Motto: „Oamenii îţi iartă multe, dar nu-ţi iartă când le arăţi cu degetul laşitatea.”. Octavian Paler

“Sunt drumuri ce ne caută de mult şi-ajung la noi când suntem plecaţi în căutarea lor pe alte drumuri”, mărturisea Octavian Paler cel născut într-o zi de 2 iulie 1926, în localitatea Lisa, județul Făgăraș, actualmente județul Brașov

„Ursitoarele erau bete, probabil, când au venit la căpătâiul meu sau, plictisite, au vrut să se amuze. Au făcut din mine un fel de acrobat fără plasă. Mi-au dat o înverşunare greoaie şi o exaltare care, amestecate, au devenit destin”, se autoironiza cu umorul specific personalităţii sale, regretatul Octavian Paler.

“Noi astăzi suntem o ţară de oameni singuri. Atât de singuri, încât nici nefericiţii nu sunt solidari între ei.Numai o mare nenorocire ne poate arăta cât de mărunte sunt nemulţumirile “insuportabile”, conchidea scriitorul în ale cărui cărţi regăsim împletite eseuri pe teme filosofice cu fragmente de automărturie nu a avut o aşa-zisă viaţă dublă. Octavian Paler nu a disimulat şi nici nu a incercat să-şi „cosmetizeze” trăirile puse pe hărtie.

„Moartea pune punct şi iubirilor, şi luptelor. Fiecare rămâne atunci cu cât a iubit sau cu cât a luptat. Mai are timp, poate, doar să regrete că n-a iubit şi n-a luptat destul, sau că a trăit ca un şarpe singur, care nu şi-a găsit alt şarpe cu care să se iubească sau să se lupte”…

Epilog: “Lacătele din noi se deschid cu o lacrimă.” Octavian Paler

„Avem timp pentru ambiții și boli,
să învinovățim destinul și amănuntele,
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp să ne-alungam întrebările, să amânăm răspunsurile,
avem timp să sfărâmăm un vis și să-l reinventăm,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
avem timp să primim lecții și să le uităm după-aceea,
avem timp să primim daruri și să nu le-nțelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru puţină tandreţe.
Când să facem şi asta – murim”.

Sursa:Octavian Paler: 12 ani de Veșnicie! | Radio România ...



Octavian Paler - Wikipedia



1. Oamenii nu obosesc să fie banali. Şi uneori sunt fericiţi tocmai din aceasta cauză.
2. Există întrebări pe care ni le punem nu pentru a da un răspuns, ci pentru a auzi întrebarea.
3. În iubire ești independent de timp ca și-n copilărie.
4. Rămas singur, doream să fiu cu alții. Fiind cu alții și nereușind să mă integrez în atmosferă, preferăm să rămân singur.
5. Omul are iluzia că vorbește cu lumea întreagă la calculator. El e de fapt singur.6. Nu disprețui niciodată lucrurile mici. O lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face soarele niciodată; să lumineze în întuneric.
7. Când iubirea, acel puf de păpădie, ce vine mereu și pleacă cu primul fir de vaant, va trece și pe la poarta ta, atunci vei ști că m-ai întâlnit.
8. Pentru mine, Lisa nu e o localitate. E un amestec de lume reală şi mitologie, care nu poate fi asemănat cu nimic.
9. În iubire se simte mai mult decât e nevoie, se suferă mai mult decât se cugetă, se visează mai mult decât se trăiește.
10. Viaţa unui om este o gură de aer.

Continuare :
citate de Octavian Paler care ne arată de ce îl iubim atât ...

[latan.elena]

Cei care-am fost la Troia

I

Această dragoste,
această lumină care nu mă cruţă,
care mă obligă să-mi aduc totul aminte
şi cerul aşa cum îl ştiu, strălucind după ploaie,
cerul ca un obraz de copil.
Dar nimeni nu mai vrea să audă de consolări.
Am fost poate naivi când ne-am suit pe corăbii,
am crezut tot ce ni s-a spus,
marea fierbea ca sângele nostru
şi când tăceau valurile
nu se auzeau decât vorbele noastre trufaşe
atât eram de convinşi că înţelepciunea e un cuvânt găunos.
Apoi corabia noastră a mers prin nopţi în care lumina
era un fel de amintire ciudată
şi printre păsări albe care zburau
între noi şi greşelile noastre
şi nu ne mai separa de zei decât moartea.
De ce trebuia să fiu vinovat
când eu n-am vrut decât să rămân credincios?
Uneori vântul mă face să cred că totul a durat doar o clipă,
când eram stânjeniţi amândoi
şi nu ştiam ce să spunem,
dar nimeni nu mai vrea să audă de consolări,
iar păsările albe care zburau
pe mare între umbrele noastre şi zei
îmi amintesc că acesta sunt şi nu altul,
aceştia suntem şi nu alţii,
noi care am fost împreună
şi singuri la Troia.

II

Am lăsat în urmă atâtea mări şi greseli
încât mă întreb, de ce trebuiau toate astea?
De ce trebuiau remuşcări pentru a învăţa să iubim?
De ce trebuiau toate astea, de ce?
Da, trebuiau.
Trebuiau, poate.
Trebuia poate să fim mai întâi vinovaţi
pentru a învăţa să iubim.
Trebuia să greşim
pentru a cunoaşte sfârşitul greşelii
şi poate numai cei ce-au fost la Troia au dreptul să spună
că ştiu totul despre iubire şi ţărm.
Nimeni nu va cunoaşte vreodată mai bine ca noi
ce înseamnă iubirea, pentru că nimeni
n-a pierdut-o şi n-a visat-o ca noi. Pentru că
nimeni n-a trebuit să tacă mai dureros decât noi
cu speranţa că într-o zi vom striga: iată ţărmul! Pentru că
nimeni n-a privit ca noi steaua prăfoasă a singurătăţii
luminându-ne mâinile.
în vreme ce ne-acopeream ochii ca să ne-aducem aminte
mai bine.
Şi iarăşi cerul aşa cum îl ştiu, strălucind după ploaie,
şi mă întreb, poate, pentru ultima oară.
De ce trebuiau toate acestea, pe care nu le mai pot
răscumpăra
decât iubind şi mai mult ţărmul
pe care stau şi visez că voi ajunge într-o zi?
Şi mai ales de ce suntem noi vinovaţi că toate acestea au
fost?
Când eu n-am vrut decât să rămân credincios.
Când noi n-am vrut decât să fim asemenea păsărilor
cărora nu le pasă nici de zei, nici de timp.

III

Dar eu ştiu că moartea există
şi există şi ţărmul,
există în zori plaja goală
şi există urmele care ne fac vinovaţi,
există corăbiile care ne-au dus la Troia
şi există iubirile pentru care n-am avut vreme destulă,
există amintirile
şi există pescăruşii ţipând,
există nisipul de care mă lipeam gol la amiază
şi există locul gol lângă mine,
există toate, numai tinereţea s-a dus
în acest prea lung asediu al Troiei,
în această eroare spre care ne-am dus liniştiţi.
O, gustul ucigaş al plecării.

IV

Am cutreierat ani în şir mările
şi când ne-am întors ne-am dat seama
cât de puţin ne îndepărtasem de ţărm.
De fapt, nu ne îndepărtasem deloc.
Eram tot acolo şi iubeam aceleaşi lucruri
numai că eram mai bătrâni
şi ne venea greu să surâdem.
Ne-am pierdut la Troia obiceiul de a surâde uşor.
Şi iubim altfel, mai trist.
În rest, suntem aceiaşi şi iubim aceleaşi lucruri,
iubim...

V

Suntem obosiţi
şi nu ne mai separă de zei decât moartea.
Am văzut cum se goleşte clepsidra
şi cineva dintre noi spunea că şi mormintele mor,
nu numai cei ce-au coborât să le umple, şi poate aşa trebuie,
altfel mormintele ar cuceri toată lumea.
Suntem obosiţi, dar acum ştim ceea ce ştiu şi zeii.
Şi poate chiar mai mult. Am descoperit în noi înşine
lucrul cel mai important pe care trebuie să-l ştie un om.
Această dragoste,
această lumină şi vântul care nu ne cruţă,
care ne obligă să ne-aducem totul aminte...

Octavian Paler



A doua iubire

Scrisoare domnului Hölderlin

Aţi scris undeva într-un vers: "La ce bun poetul, în vreme de secetă?" Şi tocmai asta îmi dă îndrăzneala să mă adresez unui mare poet şi să spun că adevăratul curaj, adevăratul curaj al poeziei nu este probabil să cânte ploile când toată lumea le vede, adevăratul ei curaj e să vadă cerul pârjolit şi să spere. Şi înainte de a fi ploaie adevărată care udă câmpiile, ploaia să fie astfel speranţă şi cântec.


Poetul

anunţă cetăţii, pământului că ploaia există,
anunţă oamenilor că au datoria să spere. Un poet
în faţa unui cer ars, în faţa unui câmp pârjolit
şi care nu e în stare să cânte şi să creadă în ploi,
să ne aducă aminte că ploaia există, că ea va înflori
pământul bolnav,

aşadar un poet care nu e profet al speranţei,
un poet cu buzele arse care nu simte nevoia să cânte
ploile lumii

n-a înţeles că poezia e în primul rând o formă a speranţei.
La ce bun poetul, în vreme de secetă?
Să cânte ploile tocmai atunci,
Când avem cea mai mare nevoie de ele, când ne lipsesc şi
ne dor,

când soarele arde şi mâinile miros a îndoială,
când arbori de nisip se risipesc la cea mai mică adiere,
când amintirile au gust de eroare şi speranţa e un cuvânt
dificil

şi cel care cântă ploile riscă să fie dispreţuit şi lovit
chiar cu pietre, urmărit şi de zei şi de oameni
pentru nebunia şi curajul său care cântă
ploile, care cântă torentele când oamenii ridică braţele
rămân răstigniţi în aer ca pe dealul Golgotei.

Cine să anunţe ploile
dacă nu poezia? Cine să aibă curajul să vadă pe cerul gol
nori de ploaie,

cine să-şi ia riscul de a profeţi dacă nu poezia,
cea care a stat cu grecii sub zidurile Troiei
şi cea care a coborât cu Dante în Infern?

[latan.elena]

Uneori mă salvez....
Mă scufund în mine...
Am navigat adânc...
Găsesc durere, bucurie, singurătate și confort.
Și apoi bucurie, durere și apoi solitudini și confort..
Și mă înarmez să fiu mai puternic și să continui....
Și țin durerea ce face parte din mine....
Și mă înarmez cu bucurie ce face parte din mine..
Le transform în forță și prin expansiuni uscate, urcări abrupte și cărări subțiri...
Apoi, mă uit înapoi și zâmbesc.... mândru de mine..

Raffaella Abategiovanni







by @grafixart photography

[latan.elena]

"Dorinţa de-a ajunge la stele este ambiţioasă.
Dorinţa de-a ajunge la inimi este înţeleaptă."
Maya Angelou



“Uneori flacara noastra se stinge, dar este reaprinsa de o scanteie a altuia.
Fiecare dintre noi trebuie sa fie profund recunoscator celor care reaprind flacara din noi”
Albert Schweitzer