Elena Latan

[latan.elena]

''Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt.
Treime Sfântă, mărire Ţie! "




''- Cuvioase parinte, nu pot intelege cum de in Sfanta Treime sunt trei Persoane care formeaza Una singura. Cum de Tatal, Fiul si Sfantul Duh sunt trei persoane unite, nedespartite, dar fara a se amesteca una cu cealalta ?

- Fiul meu, ii raspunse cu rabdare preotul, sunt si lucruri mai presus de gandirea noastra pacatoasa. Insa, ceea ce spui nu este atat de greu de priceput. Sa privim, de exemplu, soarele! Sa zicem ca sfera de foc, ce dainuieste acolo de veacuri, este Tatal. Apoi, sa spunem ca lumina care ne vine de la soare este Fiul, Iisus Hristos, Ce a venit sa ne lumineze viata si sa ne scape de pacate. Apoi, caldura, care vine tot de la soare pentru a ne incalzi, sa zicem ca ar fi Sfantul Duh, Care, cu dragostea Sa, ne incalzeste mereu sufletele inghetate de rautate. Vezi tu, fiul meu, soarele cu lumina si cu caldura lui nu sunt unul si acelasi lucru si, cu toate acestea, cele trei raman diferite cand vorbim despre fiecare? La fel si in Sfanta Treime, Tatal, Fiul si Sfantul Duh sunt Unul si Acelasi Dumnezeu, Caruia noi, credinciosii, ne inchinam.''





Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata!

[latan.elena]

Soare-soare, domn bălai,
Spune, câte raze ai?

– Zău că nu ştiu, măi nepoţi,
Câte am, ajung la toţi!

Soare-soare, domn frumos,
La câţi dai lumină jos?

– Nu ştiu, eu mă socotesc
Pe câţi mângâi şi-ncălzesc!

Grigore Vieru




''În data de 21 iunie este sărbătorită Ziua Mondială a Soarelui. Această dată nu este una aleatorie, ci a fost aleasă pentru că reprezintă începutul verii astronomice și este cea mai lungă zi din an. Sărbătoarea este celebrată anual și a fost instituită de către Societatea Internațională pentru Energie Solară (ISES). Scopul este unul simplu și măreț: de a sensibiliza populația globală referitor la posibilitățile alternative de utilizare a energiei solare.''





Soarele, steaua noastră norocoasă
Pluteşte pe un braţ spiralat al Căii Lactee, printre alte miliarde de stele, la 149,6 milioane de km de Terra, şi fără energia ei viaţa nu ar fi posibilă pe Pământ.


Este o sferă gigantică de plasmă, alcătuită în cea mai mare proporţie din hidrogen şi heliu, cu diametrul de 1,4 milioane de kilometri, de 109 ori mai mare decât al Terrei, şi are o masă de 2 miliarde de tone.


Temperatura la suprafaţa Soarelui este de aproximativ 5500 grade Celsius, iar în centrul său sunt 15 milioane de grade Celsius. Soarele are vârsta de aproximativ 4,6 miliarde de ani şi se află doar la jumătatea ciclului principal de evoluţie.


Este practic o sursă de energie inepuizabilă, într-o singură oră Soarele dă Pământului aceeaşi cantitate de energie cât consumă întreaga planetă într-un an.


Furnizează neîntrerupt lumina, care ajunge la noi în doar 8 minute şi 19 secunde, cu viteza de 300 de mii de km pe secundă, şi căldura necesară biodiversităţii, influenţează starea atmosferei şi determină clima. În lipsa Soarelui, aerul atmosferic s-ar tranforma într-un ocean de azot lichid, iar apele mărilor şi oceanelor în gheţari.


Mişcarea Pământului în jurul Soarelui a stat la baza calendarului solar care este şi acum calendarul predominant.

Sursa:În 21 iunie este Solstiţiul de vară şi Ziua Mondială a Soarelui ...

[latan.elena]

Solstiţiul de vară

Mitologie românească

21 iunie, este cea mai lungă zi a anului. La ora 04.24 are loc solstițiul de vară care marchează începutul verii. Conform tradiţiei româneşti, solstițiul de vară se serbează prin focurile de Sânziene, aprinse pe locul cel mai ridicat. Oamenii se rotesc în jurul rugurilor aprinse, apoi aruncă nişte brâuri de pelin în foc, pentru ca, alături de acestea, să ardă toate posibilele necazuri care se puteau abate asupra lor. Se mai spune că cine va trece prin foc sau vă sări peste el în această noapte va fi apărat de boli, de duhuri rele şi va fi fericit.

În vechime, solstiţiul de vară era folosit pentru a calcula momentele importante privind muncile agricole. De asemenea, era o perioadă foarte populară din an pentru a organiza nunţi.




Povestea Sânzienelor

Δ ◊ ♦ ۞ ⊕

Când marea preoteasă a Soarelui – tânăra împărăteasă Reskynthis – a plecat în Lumea Umbrelor, jalea soțului ei – împăratul Ion ORFEU, marele preot al Lunii – a fost de nespus. Atât de mult a suferit împăratul, încât și-a lăsat palatul și sceptrul, plecând în munți spre a se reculege – gest fără precedent în tradițiile autohtone. Acolo, spun legendele, a pogorât până în Tărâmul Celălalt, rugându-se de zei să-i redea soția. Se mai spune că ar fi reușit să o aducă până aproape de Lumea Albă, dar că ar fi pierdut-o în ultima clipă. De atunci, Reskynthis a mai fost numită și Eurydike, adică “Readusa”.
Noua mare preoteasă a Soarelui a fost aleasă Salonai, sora mai mică a Eurydikei. Legea pământului cerea ca împăratul văduv să o ia de soție pe Salonai. Numai că acesta, iluminată de o nouă lege divină, a refuzat. Tradiția mai cerea ca marele preot al Lunii să oficieze în fiecare an, cu marea preoteasă a Soarelui, hierogamia – adică “nunta sfântă”, pentru ca pământul să dea roade multe – dar împăratul a respins și această ceremonie sacră, care implica actul sexual.

Afrontul suferit de Salonai le-a mâniat în așa măsură pe celelalte preotese, încât acestea l-au căutat pe împăratul plecat în munți, l-au găsit și i-au tăiat capul, pe care l-au aruncat în râul ce curgea prin apropiere.

Temutele preotese mai purtau denumirile de Amazones (“Femei Frumoase”), Sintiana (“Femei Fermecate”), Zantiala (“Doamnele Soarelui”) şi Mainades (“Dansatoare”). Ele și-au spălat crima îngrijindu-se de creșterea și educația copiilor mici ai lui Ion-Orpheus şi Eurydike, Musaius și Maria. Ajuns împărat, Musaius, zis şi D-Ion-Ysos, adică “Fiul lui Ion”, le-a reabilitat și a asigurat supraviețuirea ordinului lor sfânt, ce fusese amenințat cu desființarea de adepții lui Ion-Orpheus. Ele chiar au îmbrățișat noua lege divină pe care o propovăduise împăratul și au luptat pentru impunerea ei. De atunci, au fost asociate cultului marelui profet, iar sărbătoarea lor se ținea de ziua nașterii lui, la solstiţiul de vară, mai ales că ele slujeau Soarelui.

∆ ΔΔΔ ◊◊◊◊◊ ♦♦♦♦♦♦ ⊕ ⊕ ⊕ ⊕
De la geto-daci , Sintienele au pătruns în mitofolclorul nostru sub denumirea de Sânziane, Frumoase, Minunate, Doamne, Drăgaice etc . În “Descrierea Moldovei”, Dimitrie Cantemir scrie despre Ziua Sânzienelor:

“Acesta este numele Sfântului Ioan Botezătorul. Ei (moldovenii) cred că în ziua când se prăznuiește acest sfânt, Soarele nu-și străbate drumul său drept înainte, ci într-o linie tremurată. De aceea, toți țăranii moldoveni se scoală în acea zi înaintea zorilor și privesc cu ochi mari răsăritul Soarelui și cum ochiul nu suferă prea mult această lumină și – din pricina ei – începe să se zdruncine și să tremure, ei pun pe seama Soarelui tremurătura pe care o simt în ochi și se întorc voioși acasă, după ce au făcut această încercare”.

∆ ΔΔΔ ◊◊◊◊◊ ♦♦♦♦♦♦ ⊕ ⊕ ⊕ ⊕
De la ceremonialul alegerii marii preotese a Soarelui, căreia tracii îi spuneau şi Thraekidica (“Binecuvântată”) , geții îi spuneau DRAGAIKA (de rang Dochia) sau Getaekidica au moștenit românii obiceiul numit Drăgaica. Tot în “Descrierea Moldovei”, Cantemir scrie despre această tradiție:

“După cum se vede, prinea o înțeleg pe Ceres. Căci în acea vreme a anului când încep să se coacă semănăturile, toate fetele țăranilor din satele învecinate se adună și o aleg pe cea mai frumoasă dintre ele, căreia îi dau numele de Drăgaica. O petrec pe ogoare cu mare alai, o gătesc cu o cunună împletită din spice și cu multe năframe colorate și-i pun în mâini cheile de la jitnițe. Drăgaica împodobită în acest chip se întoarce de la câmp spre casă, cu mâinile întinse și cu năframele fluturând în vânt, de parcă ar zbura, și cutreieră toate satele din care s-a adunat lume s-o petreacă, cântând și jucând laolaltă cu toate tovarășele ei de joc, care o numesc foarte des sora și mai-marea lor în cântecele alcătuite cu destulă iscusință. Fetele din Moldova doresc din toată inima să aibă parte de această cinstire sătească, deși în cântecele lor spun mereu , după datină , că fata care a întruchipat Drăgaica nu se poate mărita decât abia după trei ani”.

Daniel MIHAI

Sursa:
Drăgaica ✨ povestea-locurilor.ro/DRAGAICA

Focurile de Sânziene | Povestea Locurilor

[latan.elena]

”Iisus este o creație a lui Dumnezeu, iar energia lui Christică este cea mai pură, iubitoare și înalta poziție angelică- cea mai apropiată de Creator. Energia Christică este cea mai respectată și este atotputernică pretutindeni în Univers. Influența, binefacerea și inspirația lui Iisus sunt necesare în eșaloanele mai înalte – ca și aici de altfel, iar Pământul are foarte mare nevoie de ele.”
“Matei, vorbeste-mi despre rai”, Susanne Ward




Să fii beat de lumină,
să porți o taină în gând,
s-auzi un înger în inima ta
lăcrimând...
Constantin Preda




"Adevărata durată a vieţii tale este Eternitatea."
Paramahamsa Yogananda




"Rânduieşte-ţi momente de linişte interioară, şi în acele momente învaţă să separi ce e important de ce nu e important pentru tine."
Rudolf Steiner




"Oricărei realităţi materiale din Univers îi corespunde ceva spiritual şi orice realitate spirituală din Univers primeşte la un moment dat expresie în lumea materială."
Rudolf Steiner



"Acolo, afară, dincolo de ce e bine şi dincolo de ce e rău există un câmp imens. Ne vom întâlni acolo."
Rumi




"Dacă uşile percepţiei ar fi deschise, totul i-ar apărea omului aşa cum este: infinit."
William Blake




"Vorbirea interioară optimă e esenţială. E cea mai mare dintre arte. E calea de ieşire din limitări spre libertate."
Neville Goddard

via Vasile Nicoara

[latan.elena]

La blouse roumaine


Călușul de Rusalii cu pelin și usturoi, să vă ferească de iele. #RomâniaMagică
Foto - Mihai Sandu




#Rusaliile și #Călușul

"În trecut, pe vremea când căluşul avea un rol mistic, foarte important în viaţa satului, şi nu unul artistic, de scenă, ca acum, căluşarii păşeau pe o gheaţă subţire ca aţa, se încingeau într-un joc foarte periculos cu Rusaliile, cu Ielele. Ei se aflau cumva între doua lumi, între cea a duhurilor naturii, întrupate de Ielele cele afurisite şi rele, de la care primeau puteri supraomeneşti, şi lumea reală, acolo unde dansul lor îi proteja pe oameni şi îi vindeca pe cei care fuseseră "luaţi in caluşi", pedepsiţi pentru că lucraseră în zilele interzise. Pentru a rămâne întregi la minte şi la trup, căluşarii trebuiau să respecte un ritual, un lung şir de interdicţii. Se retrăgeau o perioadă cu ceata din sat, nu aveau voie să părăsească ceata, să fie atinşi de femeie, iar înainte de a porni la dans, prin sate, depuneau jurământul.
"Ce rol mai are astazi căluşul?", întreb. "Să te ţină sănătos, şi pe noi, şi pe cei care participă. Ne ia lumea şi ne bagă prin toată casa, prin toate ungherele, să fugă relele din casă". "Aţi vindecat pe cineva?". "Chiar acum, într-un sat vecin, l-am sculat pe unu din căluş. Ieşise la câmp, de Rusalii. Stiţi cum e omu' luat în căluş? Nu poate să vorbească, sa meargă, tremură, nu ştie de el. Si îi jucam, apoi îl luăm între noi, îl tinem unu de-o parte si unu de cealalta, jucam mai departe, şi odată ce s-a trezit, doi inşi, cât sunt eu de mare, abia putem să ţinem după el pasul, aşa energie are. Dar trebuie să jucăm mereu, cu un pas mai iute ca el. Şi acu' era unu mic, slab, scund, da' îi sfârâiau picioarele când auzea lăutarul.

Sărbătoare în bătătura Olteniei

Daca-i dadeam drumul, cred ca fugea in sus, pana la nori". "Asta de la energia dansului?", il intreb pe postas. "Sunt multe aspecte, nu pot sa vi le spun eu acum...". "Are legatura cu juramantul?". "Pai da' cum!". "Ce puteti totusi sa spuneti?". "Veniti la noi in sat de Rusalii si o sa vedeti".
Unul dintre barbatii cu fesuri rosii se tranteste cu mainile lipite de podea, soarbe apa dintr-o strachinuta, o stropeste intr-o parte, ceilalti joaca roata in jurul sau, sacadat, controlati din miscari scurte, abia vizibile, de vataful slab si pipernicit, de 89 de ani, care parca a prins aripi. Privesc jocul lor si inteleg. Inteleg de ce spun cu totii ca la ei in sat se joaca exact ca acum 200 de ani, de ce spun ca sunt unici, de ce Nicolae Balcescu, vataful cel batran din Giurgita, mi-a spus cum sunt adusi la ei cu masina de Rusalii oameni luati in calus si pleaca pe picioarele lor. Cum ca n-are nici un rost sa-mi mai povesteasca vreun lucru, trebuie sa vin acolo, in sat, sa vad.
Scena a vuit toata ziua de cete aprige, cu o viteza uluitoare, recompensate cu premii la festivaluri din toata lumea, din Franta pana-n Malayezia. Dar ceata barbatilor cu parul alb din Giurgita m-a facut sa ma lipesc de scena, ca hipnotizat. Nu e un dans, ci un ritual in miscare, cu gesturi inexplicabile, repetitive, ca un soi de spectacol de teatru cu strigaturi ancestrale. Le privesc jocul si inteleg de ce magia si puterea calusului raman intacte peste timpuri."

Iulian Ignat
http://www.formula-as.ro/.../sarbatoare-in-batatura...

Foto - Digi World / Calusarii din Giurgita
http://www.digi-world.tv/calusarii/





Din 2005, UNESCO a proclamat ritualul căluşului drept „capodoperă a patrimoniului cultural imaterial ale umanităţii”.

În aceste condiţii, ca orice bun cultural, căluşul trebuie protejat de influenţele dăunătoare, trebuie promovat către public şi trebuie transmis viitorimii.

În teorie, toate bune şi frumoase, dar practica ne omoară.


Căluşul este cu totul altceva decît un simplu dans popular – este un ritual străvechi, magic, o „capodoperă a umanităţii”, vorba UNESCO. Cum să-l protejăm, cum să-l transmitem nealterat, dacă l-am transformat deja în pretext pentru mişcare în aer liber?

O legătură cu lumea ielelor

Antropologii consideră căluşul drept un ritual de trecere de la primăvară la vară, cînd spiritele morţilor sînt active, cu valenţe apotropaice şi de fertilitate.

Căluşul poate fi conceput ca o formă de comunicare între lumea de-aici şi o lume ”de dincolo”, reprezentată de fiinţe mitice feminine denumite iele.

Comunicarea este mediată de o ceată de bărbaţi, în număr impar şi care se crede că sunt investiţi de iele cu puteri supranaturale, pe care ei le folosesc, întorcîndu-le chiar împotriva ielelor pentru a apăra sau vindeca pe cei care au fost ”luaţi din căluş” (îmbolnăviţi) ca pedeapsă pentru că au lucrat în zile interzise.

Căluşarii intră într-o zonă ambivalentă, periculoasă, în care pot fi ”loviţi” de iele dacă nu respectă pe întreg parcursul ritualului o serie de reguli şi interdicţii fixate prin jurămînt (cum ar fi: condiţii de timp şi spaţiu ritual, castitate, să nu atingă şi să fie atinşi de femei, să nu părăsească ceata etc.).

Ielele sau mîndrele, măiestrele, vîntoasele, şoimanele, milostivele sînt întruchipări ale demonilor naturii pe care M. Eliade le derivă din cultul Dianei, iar H. Daicoviciu din cel al zeiţei geto-dacice Bendis, zeiţă a naturii, dar şi a morţii.

Aceste zeităţi ambivalente (benefice şi malefice) ale naturii ”necivilizate”, sălbatice, sunt cunoscute în întreaga Europă.

Căluşul de-a lungul timpului

Nu se cunosc originile acestui ritual. O cercetare etimologică e însă instructivă. Termenul “căluş” este derivat din latinescul collusium, collusii, care înseamnă dans de grup sau societate secretă.

Căluş este în acelaşi timp diminutivul de la cal, animal mitic solar asociat cu simbolismul fertilităţii şi/sau al războiului; această posibilă etimologie trimite la origini indo-europene şi pe ea se bazează interpretările gesturilor magice practicate în Căluşul oltenesc.

În fine, “Căluş” înseamnă şi bucata de lemn care amuţeşte vorbirea, ceea ce ar duce cu gîndul la personajul mutului sau, pur şi simplu, la muţenia rituală în momentele grave din viaţa individului sau a comunităţii, la practicile daco-celtice de a trimite un mesager zeilor, printr-o jertfă rituală.

Una dintre primele informaţii mai amănunţite despre ritual este cea a lui Dimitrie Cantemir în Descriptio Moldaviae, unde menţionează: frumuseţea şi extrema bogăţie a dansurilor căluşăreşti, (cu peste 100 de figuri); jucătorii cu feţele acoperite cu cîrpe albe şi vorbind cu glas femeiesc; secretul jocului, şi lupta între cetele care se întîlnesc într-un sat.

Căluşul se întîlnea şi în Transilvania. Fr. Josef Sulzer, în Geschichte des Tansalpinischen Daciens – 1781, scrie despre credinţa în fiinţe supranaturale şi despre legarea steagului făcută de o vrăjitoare.

Tot Sultzer aminteşte de căluşarii care învaţă să joace în butoi ca să facă paşii mărunţi. Indiferent de provincia istorică, se pare că jocurile aveau aceleaşi funcţii specifice, mai ales de vindecare.



Structura Căluşului

Etnologul Anca Giurchescu preciza, într-o conferinţă de la Muzeul Ţăranului Român, că structura Căluşului este secvenţială: “Ridicarea sau legarea steagului, sau a Căluşului”, ”Jocul Căluşului” în curţile gospodarilor şi “Îngroparea steagului” sau “spargerea căluşului”. Vindecarea celor „luaţi din Căluş” şi „încontrarea cetelor” (întîlnirea a două grupe de căluşari) depind de circumstanţe.

1. “Legarea steagului” este un ritual ezoteric care se petrecea pe ”muţeşte” şi care marchează începutul căluşului.

Constă în: jurămînt pe steag (în trecut neverbalizat, secret), jocul timp de două, trei, cinci zile (3 sau 9 ani în trecut), păstrarea secretului căluşului, acceptarea de a intra în posesia ielelor.

Imunizarea participanţilor faţă de acţiunile nefaste ale ielelor se face cu ajutorul plantelor profilactice (usturoi şi pelin) şi a acţiunilor magice.

Steagul este simbolul şi instrumentul ielelor. El nu trebuie atins de neiniţiaţi, nici să cadă.

2. Secvenţa „jocului” în curţile gospodarilor (poate dura o zi, două sau mai multe) cuprinde în general: o introducere (primirea căluşului), jocul (dansul) propriu-zis, întrerupt de „comicăriile mutului”.

Mutul: personaj mascat, pe jumătate îmbrăcat în haine femeieşti. Are o sabie de lemn şi un falus prins de brâu, pe sub fustă. Interpretează schiţe dramatice, cu tema moarte şi înviere.

Similar commediei dell’arte, dialogurile cu text frust (obscen) se construiesc improvizat cu alţi căluşari sau cu publicul.

Jocul se încheie cu hora Căluşului la care participă mai ales femei şi copii. Căluşarilor li se dau copii în braţe sau sunt plătiţi să sară peste copii.

La final, jocul se plăteşte, iar mutul vinde femeilor pelinul şi usturoiul ”jucat de căluşari”. Pelinul, usturoiul, sarea, lâna, apa de la mijlocul cercului, jucate de căluşari, capătă calităţi profilactice şi pot aduce fertilitate.

Săriturile înalte pe care le execută căluşarul sunt interpretate ca simbolizând creşterea înaltă a grâului (act de magie prin analogie).

3. Secvenţa „îngropării steagului” realizează dizolvarea rituală a cetei, dezlegarea de jurământ şi restabilirea echilibrului prin reintegrarea cetei în cotidian.

Este o secvenţă ezoterică, secretă, aşa că aproape toate „îngropările” filmate au fost mai apoi refăcute de vătaf. (Nimeni n-are voie să ştie şi să calce peste acest loc).

Elementele ritualice s-au dovedit deosebit de puternice. În 1935, căluşarii din Pădureţi, Argeş (conduşi de Ilie Martin din Maldăru) au fost selecţionaţi de C. Brăiloiu să participe la Festivalul Internaţional de Folclor, de la Londra (15-20 iulie) care se petrecea în Albert Hall.

A devenit legendar refuzul jucătorilor de a urca pe scenă fără usturoi la steag, despre care ei credeau că le confera puteri supranaturale, venite de la iele.

Căluşul sub comunişti şi astăzi

Tot Anca Giurchescu făcea observaţia că, în perioada revoluţionară a comunismului (1948-1965) când s-a purtat o intensă campanie împotriva misticismului, dar şi în etapa naţionalistă (1965-1989), Căluşul şi-a continuat latent existenţa la sate, uneori ca un protest mascat împotriva regimului.

În schimb, dansul, muzica, costumul, ornamentele, scoase din contextul originar, au devenit produse artistice pe care formaţiile de amatori (şi profesioniste) le-au vehiculat pe scenele festivalurilor şi concursurilor naţionale şi internaţionale.

Căluşul a devenit un element de spectacol obligatoriu în ceremoniile politice de masă cu sute de căluşari pe stadioane, cu trei generaţii pe scenă pentru a simboliza vechimea şi continuitatea culturii noastre tradiţionale şi pentru a „împacheta” şi colporta slogane politice.

Transformat într-o formă de propagandă, Căluşul a fost epurat de tot ce deranja ideologic – intervenţiile mutului, vindecarea, acţiunile magice. Aşa îl regăsim şi azi – un dans aproape profan. Dar în majoritatea cazurilor căluşarii sunt conştienţi de diferenţa care există între a juca în sat şi a dansa pe scenă:

„Cînd dansăm pe scenă suntem tot o apă după cinci minute, când jurăm pe steag în sat, zburăm, putem juca trei zile şi nu obosim”, spunea un căluşar.

Iar Petre Măsală, legendarul vătaf de la Stolnici (a cărui privire tristă m-a impresionat la Goleşti), declara presei, anul trecut, că pe scenă se joacă “să rupem gura publicului”. Ceea ce e bine.

Cît timp căluşarii încă mai joacă în curţile gospodarilor şi vînd usturoiul de la steag, ceva din spiritul ritualului supravieţuieşte.

UNESCO poate să fie mulţumit.

Sursa: povesteazilei.blogspot.ro/

Sursa:https://cersipamantromanesc.wordpress.com/.../istoria.../

[latan.elena]

Soarele este cel care vede lumea învăluită de căldură şi lumină. Fii mai întâi un soare şi apoi priveşte lumea.
Carmen Sylva




'' Ascult, privesc, respir cu lăcomie,
Căci toată frumuseţea asta-mi pare
Că niciodată n-are să mai fie!''
Al. Vlahuta




"Trei lucruri nu pot fi ascunse prea mult timp: soarele, luna şi adevărul."
Buddha

[latan.elena]

"Suntem floarea de lotus plutind pe suprafaţa întunecată a eleşteului. Dacă tu cauţi frumuseţea fără de tristeţe, nu o vei găsi. Dacă eşti în căutarea bucuriei, fără chinul durerii - vei căuta în zadar. Tot ceea ce este transcendent vine din părţile cele mai de jos - lumina, din întuneric; floarea albă din apele noroioase ale eleşteului."
Paul Ferrini

[latan.elena]

"Când m-am născut în această lume, singurele lucruri pe care le cunoşteam erau să iubesc, să râd și să eman lumină.
Când am mai crescut, oamenii mi-au spus să nu mai råd.
"la viața în serios, mi-au spus ei, dacă dorești să avansezi în această lume."
Prin urmare, am încetat să mai râd.
Oamenii mi-au spus: "Fii atentă pe cine iubeşti, dacă nu dorești ca cineva să îți frângă inima."
Prin urmare, am incetat să mai iubesc.
Mi s-a spus: "Nu mai emite atâta lumină, căci atragi prea multă atenţie asupra ta."
Prin urmare, am încetat să mai fiu strălucitoare.
Am devenit din ce în ce mai mică, m-am ofilit și am murit.
Dupā ce am murit, am aflat că singurele lucruri care contează în viață sunt să iubești, să râzi și să emiți lumină!"

Anita Moorjani

[latan.elena]

Omenirea este un amestec ciudat de sori şi pietre de o varietate atât de infinită încât nu mai ştim unde un om încetează să mai fie piatră şi devine soare. Nu ştim nici măcar dacă sorii au fost creaţi pentru nevoia pietrelor de a fi încâlzite sau pietrele pentru nevoia sorilor de a răspândi căldură. Ştim numai că, sori ori pietre, suntem cu toţii fără rost în lume de îndată ce rămânem unii fără ceilalţi...
Panait Istrati

[latan.elena]

"Spune-mi povestea cu Soarele care iubea atât de mult Luna, incat murea in fiecare seară, doar sa o lase pe ea sa respire!"