Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata!
Frumusețea nu are niciun motiv.
Chiar există.
Emily Dickinson
Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata!
Frumusețea nu are niciun motiv.
Chiar există.
Emily Dickinson
https://www.youtube.com/watch?v=2Om9zzamzEk&t=82s
Libelulele sunt păstrătorii viselor, energia din interior care ne vede adevăratul potențial și abilitate.
Libelulele inspiră spiritualitate și creativitate, ele ne ajută pe calea descoperirii și iluminării.
Ne reamintesc că orice este posibil..
Kaye Parmenter
"sensibilitate"
Atât de multă tandreţe.
Aş putea s-o pictez.
Dar eu prefer
Sa o respir
Altfel cum o sa stiu
Că e reala. "
Reneta Kirilova
Cel mai frumos loc de pe Pământ
Este Centrul din Inima Ta,
Acolo unde Viaţa Ta începe.
Rumi
Ultima modificare făcută de latan.elena; 11.06.2021 la 17:28.
Ființele sensibile nu au o voce puternică sau mai bine zis nu strigă.
Cu cât ceea ce spun ei îi atinge, cu atât îl coborâ mai mult.
Paul Valéry
′′ Emoțiile nu mint niciodată,
Închide ochii și ascultă."
Floriana Antonelli
Magia este să credem în noi.
Dacă putem, atunci putem face orice să se întâmple.
Goethe
''Floarea nu-şi pierde puritatea, chiar dacă e prăfuită.''
Rabindranath Tagore
Legenda Crinului
,,„Luati seama la crinii campului: (…) nici Solomon, in toata marirea lui, nu s-a imbracat ca unul dintre acestia” (Matei 6, 28-29).
Traditia crestina ne spune ca aceasta floare, supranumita “apostolul sperantei invesmintat in alb”, a rasarit in gradina Ghetsemani, din picaturile de sudoare cazute de pe fruntea lui Hristos in ceasurile de agonie ce au precedat arestarea sa. Biserica a continuat aceasta traditie.
Astfel, in zilele de Paste, altarele si icoanele sunt impodobite cu buchete de crini albi, simbol al invierii lui Hristos si al sperantei de viata dupa viata.
O alta istorioara ne povesteste ca, pe cand Domnul nostru Iisus Hristos era dus spre locul rastignirii, il duceau pe un drum pe marginea caruia era si un crin alb. Mergand Iisus cu crucea in spate, cum era obosit si schingiuit, un strop de sange de pe fruntea insangerata de coroana de spini pica pe crinul cel alb care s-a facut rosu, rosu ca sangele lui Iisus.
Daca crinul alb este semnul Bunei-Vestiri, crinul rosu aminteste neincetat de cutremuratoarea zi a rastignirii. Rastignirea a deschis drumul omului spre mantuire, schimband totul in lume si devenind piatra de hotar in viata oamenilor.
Tot in traditia crestina, crinul alb este floarea Fecioarei Maria. In iconografie, Arhanghelul Gavriil este prezentat aducandu-i un crin alb Fecioarei atunci cand o anunta ca Ea il va naste pe Hristos.
Din acest motiv, in fata icoanelor ortodoxe sau a statuilor catolice reprezentand-o pe Sfanta Maria, credinciosii aduc, drept ofranda, crini albi.
Florile albe de crin sunt astfel un simbol al puritatii, inocentei si starii virginale, dar si al iubirii divine, triumfatoare datorita abandonarii fiintei in harul si splendoarea iubirii Divine.
Buna-Vestire e ziua in care s-a zamislit Domnul Iisus Hristos, ziua binecuvantata cand Sfantul Arhanghel Gavriil a adus Sfintei Fecioare vestea ca Duhul lui Dumnezeu o va umbri si din ea se va naste Mesia, Mantuitorul lumii.
Intr-o manastire traia un calugar tanar care avea o vorba cu care intampina pe oricine: „Bucura-te Nascatoare!” El trai nesmintit in canoanele smereniei manastiresti intreaga lui viata. Era un exemplu pentru toti. Si, cu vremea, nevoindu-se el pe trudnicul drum al smereniei, ajunse sa raspunda la orice i s-ar fi spus: „Bucura-te Nascatoare!” Erau singurele lui cuvinte, caci de rugat se ruga in gand...
Nebanuite sunt caile Domnului... Dupa o viata inchinata lui Dumnezeu, calugarul muri. La scurta vreme, pe mormantul lui crescu o floare care, prin voia Domnului, era aidoma celei cu care Sfantul Gavriil venise la Fecioara. De atunci este pe lume crinul alb.
Oamenii l-au dus in cele patru zari impreuna cu povestea smeritului calugar si a minunii facute de Dumnezeu pentru pomenirea smereniei lui.
O legenda afirma ca la inceput crinii au fost galbeni dar s-au transformat in crini albi cand au fost culesi de Fecioara Maria.
O alta poveste ne spune ca, Iosif si Maria fugeau cu pruncul lisus in brate pentru a-l proteja de calaii lui Irod. Era o arsita mare, iar lui Iisus i s-a facut foame. Maica Domnului a coborat de pe asin, in desert, pentru a-l hrani. In timp ce pruncul sugea, ochii Mariei erau plini de lacrimi si se gandea de ce oare acei oameni doreau sa-i ucida fiul. A luat scufita copilului si si-a sters cu ea lacrimile.
Scufita s-a umezit si, pentru a o usca, a pus-o pe un spin uscat.
Dupa ce a hranit copilul, s-a pregatit de plecare dar, cand sa ia scufita, ce vazu? Minune! Tulpina uscata a spinului se prefacuse intr-o planta verde, iar in locul scufitei aparuse o floare alba ca neaua, deschisa ca un potir de cristal. Asa s-a nascut crinul, floare care aduna in cupa imaculata primele lacrimi de roua ale diminetii.
Dar crinul este intalnit adesea si in povestile alegorice precrestine, incarcat de semnificatii profunde, legate de sacralitatea maternitatii. Mitologia romana ne povesteste ca, atunci cand Juno il alapta pe fiul sau Hercule, multe picaturi de lapte au cazut din Olimp. O parte dintre ele au ramas pe cer, formand ceea ce azi numim Calea Lactee, dar o parte au atins pamantul, iar acolo au crescut crini.
O alta legenda ne spune ca floarea de crin a rasarit din lacrimile de pocainta ale Evei, la alungarea din Rai.
O legenda romana poveste ca la nasterea lui Venus din spuma marii, zeita a zarit un crin care i-a trezit in suflet gelozie si invidie datorita culorii albe imaculate si frumusetii lui. Considerandu-l un rival al propriei ei frumuseti, ea a incercat sa mutileze crinul, facand sa ii creasca un pistil enorm din centrul alb ca zapada al florii. Acest mit explica modul in care crinul a devenit asociat cu zeita Venus.
Legenda Florilor de crin
Legenda spune ca traia pe vremuri o vrajitoare deosebit de rea si de puternica. Se facea ca tot ceea ce atingea aceasta vrajitoare se prefacea in stana de piatra. Daca insa se atingea de un copil, acesta era prefacut intr-o floare. Pe acea vreme, traiau doi copii, frate si sora, care nu aveau parinti si plecasera in lumea larga pentru a-si gasi o familie.
Cei doi copii ajung la castelul vrajitoarei si, apropiindu-se prea mult de castel, fata este prefacuta intr-o floare. Baiatul dorind sa isi salveze sora cere ajutorul Zanei Florilor, care ii da o floare care sa il ajute sa isi salveze sora. Se pare ca aceasta floare daca atingea un obiect fermecat de vrajitoare rupea vraja care il cuprinsese.
Cu ajutorul acestei flori, baiatul reusi sa isi descante surioara si sa o transforme pe aceasta la loc in fata. Cei doi incearca apoi sa fuga, dar sunt prinsi de vrajitoare, care ii preschimba in doi crini, doua flori albe al caror miros te face sa nu te poti apropia de ei. Ideea era ca nimeni sa nu se poata apropia de ei cu floarea fermecata pentru a-i salva.''
Sursa:NET
''Acolo în nori, aerul este foarte pur și fin, proaspat și delicios. Și de ce nu ar trebui să fie?
- La fel respiră îngerii.''
Mark Twain
''Am început să îmi dau seama
că pot asculta tăcerea
și învăța din ea.
Are o calitate și o dimensiune proprie.''
Chaim Potok
VAL D’ORCIA, TUSCANY, ITALY
Ultima modificare făcută de latan.elena; 11.06.2021 la 23:45.
[RĂSUNĂ CORN DE AUR…]
Răsună corn de aur şi împle noaptea clară
Cu chipuri rătăcite din lumea cea solară
Cu mândre-mpărătese ce au trăit în soare
Atâta de frumoase cât cin’ le vede – moare.
Veniţi genii şăgalnici, ce tupilaţi sub foaie
Pisaţi picioarele albe a fetelor bălaie,
Şi zimbrii zânei Dochii, în frunţi cu stemă mare,
Şi voi, cai albi ca spuma, cu coama de ninsoare –
Învie codru [!] – duhuri cu suflet de mireasmă,
Zburaţi prin crenge negre, ca albe, dulci fantasme,
Pe diafane corpuri lungi pânzării uşoare
De brumă diamantină, ce scânteie în umbră
În părul vost’ coroane, sandale moi, feeric
Ating abia al nopţii tăcutul întuneric.
[2285,126 v. | 1871–1872 | EdP V, 114 | 218]
Mihai Eminescu - Versuri din manuscrise - Humanitas
Soarele apune oricum,
și peste zilele bune și peste zilele rele.
Jeffrey Deaver
„Iată un lucru minunat la care să ne gândim, că fiecare fiinţă umană e construită în aşa fel încât să reprezinte acel secret şi mister profund pentru oricare alta. Iată un gând solemn, când intru noaptea într-un oraş mare, că fiecare din casele strânse laolaltă în întuneric are în ea propriul secret; că fiecare cameră din ele are în ea propriul secret; că fiecare inimă care bate în sutele de miile de piepturi de acolo este, în câteva din închipuirile sale, un secret pentru inima cea mai apropiată de ea !”
Charles Dickens- Poveste despre două oraşe
aronvisuals User Profile | DeviantArt
"Ceea ce suntem este tot ce avem.
Suntem noi înşine cea mai mare comoară."
Antonio Curnetta
Dumnezeu se amestecă în cele mai neimportante împrejurări, este de faţă la incidentele cele mai neînsemnate. Am putea zâmbi fără intervenţia lui?
Emil Cioran
Momentan sunt 270 utilizatori care navighează în acest subiect. (1 membri și 269 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje