Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata!
"Să trăieşti doar nu este de ajuns, spuse Fluturele. Ai nevoie şi de lumina soarelui, de libertate şi de o floricică."
Hans C. Andersen
Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata!
"Să trăieşti doar nu este de ajuns, spuse Fluturele. Ai nevoie şi de lumina soarelui, de libertate şi de o floricică."
Hans C. Andersen
Ultima modificare făcută de latan.elena; 17.05.2021 la 10:32.
Salcâmii
Arhip Cibotaru
Au înnebunit salcâmii
De atâta primăvară
Umblă năuciți prin vânturi
Cu tot sufletu’n afară.
Și l-au scos spre dimineață
Alb și încărcat de rouă,
Cu miresme tari de ceruri,
Smulse dintr-o taină nouă.
Au înnebunit salcâmii,
Și cu boala lor odată
S-a întâmplat ceva, îmi pare,
Și cu lumea asta toată.
Parcă s-a făcut mai clară,
Parcă s-a făcut mai bună,
Parcă dragostea întreagă
Vrea pe note să și-o pună.
Păsările aiurite
Își scot sufletul din ele
Alungat de doruri multe
Călătoare peste stele.
S-ambătat pădurea verde,
Nu mai pare atât de calmă,
Ține luna lunguiață,
Ca pe-o inimă, în palmă.
Nu-mi vezi sufletul cum iese
În haotice cuvinte?
Au înnebunit salcâmii,
Iar tu vrei să fii cuminte.
''Și uneori am păstrat
sentimentele mele pentru mine
pentru că nu am putut găsi
cuvintele pentru a le descrie.''
Jane Austen
′′ Simplitatea este sofisticarea profunzimii."
Alda Merini
„Fii fericit pentru acest moment. Acest moment este viaţa ta.”
Omar Khayyam
"Adu-ți aminte , omule, că nimic din ceea ce ai nu este al tău. Toate posesiunile tale sunt castele de nisip, care se vor spulbera la trecerea timpului. În final, nu rămâi decât cu amintirile, cu iubirea, cu zâmbetele, cu momentele frumoase, cu faptele bune.
Ia aminte la toate și strânge comori în suflet și nu în mâini."
Anasstassya - File de Jurnal- Indemn
''Omul fără surprize lăuntrice, fără ceva aparte acolo, în cutiuţa lui, nu e interesant.''
"Ochii aceştia nu mint! Doar de câte ori v-am spus că greşeala voastră de bază constă în faptul că nu apreciaţi la justa lor valoare importanţa ochilor omeneşti."
“Toate teoriile stau una după alta. Există printre ele una potrivit căreia fiecăruia i se va da după credința sa. Să se împlinească asta!”
Şi ce s-ar fi făcut binele tău dacă n-ar fi existat răul, şi cum ar fi arătat pământul văduvit de umbre? Căci umbrele vin de la lucruri şi oameni.
Mihail Bulgakov
Balada celor șapte focuri - Radu Stanca
Nu se mișca de lângă foc
Nici ziua și nici noaptea,
Iar într’al fetelor soroc
Veghea cântând a șaptea.
Somn ochii ei n’ aveau, nici gând
Nestrăbătut, iar lira
Dac’ o pișca din când în când
Nu-și lua din foc privirea.
Dar într-o zi un călăreț
Cu coif și lance mare
Trecu pe lângă ea semeț
Și se pierdu în zare.
Iar ochii ei drum îndelung
Prin praf îl petrecură
Și noaptea ‘ntreagă, cu svon lung,
Pe urma lui căzură.
A doua zi când grei de plâns
Pierdută și-i întoarse,
Focul era’ n pădure stâns,
Uleiurile arse.
Alt foc păzește ea de-atunci,
Iar fetele rămase
Sunt multe’ n tainicele lunci,
Dar focuri numai șase...
hans zatzka paintings
Sat de bătrâni
Ochii mei ce lacrimi calde lasă,
La răspântii verzi de foc postum,
În fântâni ce murmură în drum
Când revăd câmpia de acasă.
Trec bătrâni prin sat și nu le pasă
Cât de singuri au rămas acum
Și că osul lor e-aproape scrum
Dacă umbre vin la ei la masă.
Trec bătrâni încolo și încoace,
Printr-un sat ce-a fost și-al meu, cândva,
Cocoșați de-atâta vreme rea,
Umbre-n umbra curților sărace,
Dar lumină-n creier mi se face,
Bătrânețea lor e și a mea.
Adrian Păunescu
Jeno Major
Dacă viața este doar un pasaj,
în acest pasaj,
să semănăm măcar niște flori.
Michel de Montaigne
′′ Deși nimic nu ar putea fi surprins acum, realitatea evidentă are întotdeauna ceva ce tremură în sine."
Feodor Dostoievski
Ultima modificare făcută de latan.elena; 17.05.2021 la 23:45.
După ce ai întâlnit un înger te simți umil și realizezi cât de mic ești în comparație cu totul; încearcă un sentiment profund de pace și iubire în inimă și să te simți bine, să simți compasiune, siguranță și protecție. Îți dai seama că nu ești singur.
Roy Martina
Sunt vise care cad atât de aproape de tine, încât îți lasă fragmente de stele peste tot în inimă.
Floriana Antonelli
RUGĂCIUNE DE SEARĂ
de Vasile Militaru
Cu lacrimi pe gene ude, înalţ rugă Domnului:
Sufletul păzeşte-mi, Doamne, în tot ceasul somnului;
Gînduri ce mă tulbur, cu al Tău Duh înfrânge-le;
Trupului meu dă-i odihnă; răcoreşte-mi sângele;
Somn uşor să mă suprindă, să dorm lin ca florile,
Şi cu inimă curată să mă scoale zorile;
Rugăciune să-nalţ spre Tine şi să-Ţi cânt poruncile,
Precum cânta ciocârlia peste toate luncile;
Să pornesc la muncă sfântă cum pornesc albinele,
Să pot umple, ca şi ele, fagurii cu binele,
Si să te slăvesc pe Tine, de pe valea plângerii,
Dumnezeule din slavă, ce-L slăvesc toţi îngerii!
''Te-am aşezat în mijlocul lumii ca să poţi privi mai uşor în jurul tău, să vezi tot, să pătrunzi tot. Te-am creat ca pe o fiinţă nici cerească nici pământească nici muritoare nici nemuritoare, ca să fii tu însuţi liberul tău plăsmuitor şi biruitorul tău.
Tu poţi coborî până la a deveni animal sau poţi să te înalţi până la a te naşte ca o fiinţă divină. Restul vietăţilor primesc când vin pe lume ceea ce le trebuie, spiritele înalte sunt de la început sau imediat după aceea ceea ce ar trebui să fie.
Numai tu poţi creşte şi inflori după propria ta voie. Tu singur porţi în tine sâmburele unei vieţi universale.''
Giovanni Pico della Mirandola, Oratio de hominis dignitate
Momentan sunt 254 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 254 vizitatori)
Marcaje