Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata!
Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Și harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic, ba încă am lucrat mai mult decât toţi, totuși nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine.
1Corinteni 15:10
Dan Cristian Mihăilescu
Este o atitudine senină și veselă, aceea a
Emily Dickinson
mereu plina de uimire în fața zborului unui fluture, mișcarea unei mici albine, ziua care se trezește, seara care „... își face treburile casnice și ordonează cerul - lasă ici și colo crenguțe de mov și fire de chihlimbar, cârpe de smarald ".
În jurul ei, spectacolul este întotdeauna diferit, ea stă pe peluza plină de culori mângâiate de vântul care „suflă fericit”: crengile copacilor sunt „pline de chiriași”, iar găinile „în timp ce gâfâie și șoptesc” o urmează și se învârt.
Se bucură, de fiecare dată, când vede deschiderea: „... Coral Marges of Fuchsia” și este plină de bucurie pentru că:
′′ Muscatele - se vopsesc - și se strigă una pe alta -
Margarete umile - se împrăștie -
Cactusul - își rupe barba
Pentru a arăta gâtul -
Garoafe - toarnă aromele lor -
Si albinele - prinde-le
O zambila - pe care am ascuns-o
Capul dezordonat se aruncă afară
Buds of Roses - rupe arcuri din satin -
Pe pământul Grădinii - "
Aceasta este lumea lui Emily, ani fericiți pentru ea.
Se simte plină de farmec și interes pentru tot ceea ce o înconjoară.
Emily este o naturalistă și botanică atentă și scrupuloasă, a început să studieze botanica la vârsta de nouă ani, a răsfoit pagină după pagină cu pasiune; florile și frunzele au fost atent studiate de ea în fiecare mic detaliu, cărțile despre flori și plante au fost tovarășii ei inseparabili.
Din capitolul „Scriitori în grădină” dedicat Emily Dickinson
în imagine peluza înflorită din fața casei lui Emily de la Muzeul Emily Dickinson
(Sursa:Scrittrici in giardino)
Wikipedia
Rinasce il giardino di Emily Dickinson - Passeggiare tra parchi
https://www.youtube.com/watch?v=0Aal8vytQsE&t=21s
https://www.youtube.com/watch?v=_RdgSQinSuA
Ileana Vulpescu (21 mai 1932 - 12 mai 2021)
“În viaţă trebuie să înveţi să citeşti printre rânduri şi în oameni. Să citeşti printre vorbele lor şi chiar dincolo de ele. Uneori, un oftat povesteşte mai mult decât un roman-fluviu, o privire, mai mult decât o bibliotecă.”
"Am inceput să scriu din dorinţa de a le comunica semenilor mei ceva din gândurile mele, de-a le oferi ceva din sufletul meu".
Ileana Vulpescu - Wikipedia
S-a stins din viață scriitoarea și traducătoarea Ileana Vulpescu. Tristul anunț a fost făcut de scriitorul Radu F. Alexandru, în pagina sa de Facebook.
”LA DESPĂRȚIREA DE O MARE SCRIITOARE…
A plecat dintre noi ilustra romancieră (”persoană care scrie romane”) care a fost ILEANA VULPESCU. Niciun rând, niciun cuvânt în media. Dacă cel care s-a sfârșit ar fi fost un vestit manelist, steagurile ar fi fost atârnate în bernă și s-ar fi cerut decretarea doliului național. România!…”, a scris Radu F. Alexandru pe Facebook.
Filolog, lexicograf, prozatoare, romancieră și traducătoare, a scris proză și teatru, a tradus din literaturile engleză, franceză și spaniolă.
Debutul Ilenei Vulpescu a avut loc în revista „Familia” din iulie 1966, cu povestirea Scrisoare către un cunoscut. În 1976, romanul său „Rămas-bun” a fost distins cu premiul Asociației Scriitorilor din București. Cinci ani mai târziu, Ileana Vulpescu a primit Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române și Premiul „Cântarea României” pentru romanul Arta conversației (Editura Cartea Românească – 50.000 de exemplare). În 1987 a primit premiul „Flacăra”, pentru „Sărută pământul acesta” (50.000 de exemplare).
Ileana Vulpescu, autoare a nenumărate volume de proză iubite de public. Dintre ele, cartea care s-a bucurat de un imens succes a fost “Arta conversației”, volum lansat în 1980, la editura Cartea Românească, și care a fost reeditat după 1989.
Soțul Ilenei Vulpescu a fost poetul și traducătorul Romulus Vulpescu, care a decedat în 2012.
Ileana Vulpescu s-a născut la 21 mai 1932, în județul Dolj, comuna Bratovoești, a absolvit Facultatea de Filologie în București, a lucrat ca lexicograf la Institutul de Lingvistică a Academiei și a colaborat la redactarea lucrărilor Dicționarul limbii române și Dicționarul Explicativ al Limbii române. A scris proză și teatru, a tradus din literaturile engleză, franceză și spaniolă.
Ce declara scriitoarea de ziua ei, în 2007, într-un interviu pentru Jurnalul Național:
Ileana Vulpescu: „Cred că n-am imbătrinit degeaba”
„Am inceput să scriu din dorinţa de-a le comunica semenilor mei ceva din gindurile mele, mai intii şi-ntii romănilor, de-a le oferi ceva din sufletul meu, ştiind că avem, majoritatea, aceleaşi ofuri.
N-am aspirat să mă văd tradusă in limbi de circulaţie (deşi am fost tradusă in ungureşte şi in slovenă; «Rămas bun casei părinteşti» şi «Arta conversaţiei»), ştiind că pe beneficiarii unor asemenea limbi nu-i doare ce ne doare pe noi, romănii.
Oricine şi-ar vrea cărţile traduse in milioane de exemplare, in limbi de circulaţie. Dar important este, in primul rind, impactul asupra cititorului limbii tale. Eu, inainte de orice, sint romăncă. E firesc să mă adresez romănilor.
«Muză» mi-a fost viaţa, cu multele ei necazuri şi cu puţinele ei bucurii. Impulsul esenţial: cele trei virtuţi creştine – credinţa, speranţa, iubirea. Cită iubire e, atita viaţă e. Iubirea cu acea importantă componentă a ei: mila.
Cind mă gindesc la tinereţe nu ştiu: să râd, să plâng? Tinereţea e o forţă in sine, dar trece atit de repede…
Atunci nimic nu ţi se pare imposibil şi nici iremediabil. Cită nepotrivire intre ceea ce-ţi inchipui atunci şi ceea ce-ţi oferă realitatea… «Unde eşti copilărie, cu pădurea ta cu tot?». (…)
Trecerea timpului o simteam cu totul altfel in trecut, mi se parea ca mai e multa vreme inainte. Nu m-am obisnuit cu ideea ca ce a fost mult a trecut si ce a ramas e putin, chiar foarte putin.
Inaintarea in varsta o simt ca pe o povara fizica, pentru ca, ce este drept, balamalele se uzeaza o data cu varsta, poate nu la toata lumea, dar si cu asta ma consolez, imi spun ca asta este.
Undeva in Vechiul Testament se spune ca varsta omului este 70 de ani, cei mai in putere ajung la 80 si tot ce urmeaza dupa 80 ar fi chin si durere.
Atunci, am bunul simt sa ma uit in buletin sa vad cati ani am si sa nu ma mai plang. In fiecare perioada a vietii mele s-a intamplat ceva care sa ma faca sa nu doresc sa ma mai intorc. Maine, daca ar veni Dumnezeu si mi-ar spune: „Vreau sa te mai fac de 15 ani”, as zice: „Doamne, multumescu-Ti Tie, du-Te la altul!”. (…)
Am debutat tirziu: la 37 de ani. Am avut, zic, destulă minte, să nu mă ameţesc de succes, succes care uneori, venind prea devreme, iţi poate lua minţile.
Nimic nu m-a clintit niciodată din ideea unei vieţi la distanţă de coterii, de grupuri unde fiecare il declară genial pe fiecare. Am crezut totdeauna că destinatarul, cititorul, poate fi considerat cu suficientă minte ca să-şi facă singur o părere despre autor.
Cind scriu, nu mă gindesc nici să supăr neapărat pe cineva, nici să fiu pe placul cuiva. Spun ce am de spus şi-atit.
Mi s-au republicat cărţi scrise pină in 1989. N-am schimbat nici măcar o virgulă. N-am avut nevoie să-mi intorc cojocul, fiindcă de cind mă ştiu il port pe-o singură faţă şi-aceea neconjuncturală.”
Sursa:A murit scriitoarea Ileana Vulpescu
"Când scriu, nu mă gândesc nici să supăr neapărat pe cineva, nici să fiu pe placul cuiva. Spun ce am de spus şi-atât."
Despre dragoste: "Sufletul cuprins de harul iubirii aureolează o fiinţă, devenind generos cu celelalte fiinţe, risipind şi spre ele firimituri de bunătate".
Ultima modificare făcută de latan.elena; 13.05.2021 la 00:49.
„Cel mai minunat dar pe care ni l-a dat natura e gândirea.”
„Uneori abandonezi o haină care poate fi de calitate, pentru că nu-ți mai vine bine, alteori fiindcă ți s-a urât de ea și-ai vrea una nouă, care poate nu e de-aceeași calitate, însă e nouă.”
,,Nenorocirea are valoare absolută doar pentru cel asupra căruia se abate. Pentru spectator, nenorocirea are infinit de multe grade şi nuanțe.”
,,Sunt atât de puțini oamenii care mai ales în dragoste nu simulează, înșirând vorbe și gesturi după un tipic în spatele căruia e gol.”
,,Un sfat foarte bun…să nu te amesteci în cearta nimănui niciodată. Nu poți să știi de partea cui e dreptatea. E bine să nu faci tu pe judecătorul. „
,,- Ce artă aţi învăţat din convieţuirea cu un mare scriitor?
– Arta de a tăcea oportun, pentru ca o dispută să se păstreze la obiect, în limite civilizate şi mai ales logice. Arta de a convieţui cu o persoană al cărei temperament este total diferit de al tău, aş zice arta convieţuirii paşnice şi a cântăririi propriilor defecte. „
„S-ar fi putut, dar nu te-am uitat. Eu nu uit nimic. Cîteodată mi-e frică să nu mor de-atâta memorie. Nu uit nimic şi pe nimeni. Iar cine-a-nsemnat ceva în viaţa mea, un ceas măcar… nu mai are nici o şansă să-l uit.” (Arta Conversaţiei)
,,Trebuie, întâi, să te apreciezi pe tine, să vezi câte defecte ai și să ți le cântărești cu miligramul. Să vezi că nu ești perfect, să vezi ceea ce ar trebui să suporte ceilalți de la tine. Și în felul acesta ajungi mult mai concesiv față de ceilalți. Judecata aceasta justă față de tine însuți este cel mai important lucru!”
,,Am de făcut ordine. Vreau să rastorn toate sertarele din mine cu fundu-n sus. Și vreau să beneficiez de privilegiul femeii singure. Vreau să nu fac ce n-am chef.”
„Trăim viaţa ca şi când am fi o specie eternă. Nu ne gândim niciodată că mâine poate fi prea târziu, că putem muri până mâine şi că tot ceea ce e al nostru azi, mâine poate fi cenuşă.”
,,În lumea asta ai să găsești totdeauna pe altul mai sărac și mai necăjit decât tine. Să-i dai totdeauna:să nu spui <<și eu sunt sărac și eu sunt necăjit.>> „Dau din ce am și din ce știu.”
,,Viitorul este imprevizibil, așa că totul se poate.”
,, Am fost obişnuită cu singurătatea şi întotdeauna am găsit cu ce să o mobilez.”
,, Memoria uită ce-a învățat, uită mult, dar nu ce a trăit!”
,,Când ni se întunecă sufletul, trebuie să-i aprindem o lumină.”
Ilenei Vulpescu
Citate din Arta Conversatiei de Ileana VulpescuNu-mi ajungea o greutate într-o mână, mi-a mai trebuit şi-a doua, ca sa mă echilibrez în mersul acrobatic pe frânghia vieţii.
Două calităţi pe lume nu pot fi simulate şi nici înlocuite ori echivalate prin procedeul "mai iei de ici, mai pui colea": inteligenţa şi bunătatea.
Lipsa de educaţie poate fi invocată până la 20, hai 25 de ani. După aceea, nici dacă singura locuinţă si mamă ţi-ar fi maidanul, nu mai poţi invoca lipsa de educaţie. Vine o vreme când mintea proprie îţi este un educator suficient.
E atâta rutină şi atât de puţin adevăr, dar pentru adevărul acesta puţin şi rar merită să trăim.
Un om nu-şi poate planifica fericirea. El îşi poate concepe o existenţă echilibrată. Poate lupta şi trebuie să lupte pentru acest echilibru.
Toată viaţa noastră nu facem altceva decât să interpretăm cuvinte. Noi pe ale altora, alţii pe-ale noastre. Şi cum să nu te gândeşti la ele, cum să-ţi fie indiferente, când urmele lor sunt de neşters?
O faptă rea se-ndreaptă printr-o faptă bună, o vorbă rea nu se îndreaptă prin nimic.
Niciodată nu putem şti ce proporţii iau faptele noastre în viaţa celuilat. Răul pe care i l-am făcut rămâne bun-făcut.
Unui om îi accepţi firea, nu i-o ierţi.
Iertarea nu schimbă şi nu şterge faptele. Cred că oamenii fac o confuzie: iau acceptarea drept iertare.
Dacă nu port duşmănie şi dacă nu mă bucur de răul cui mi-a făcut rău, consider că iert.
Mai întâi trebuie să te pui în locul altuia şi după aceea să-l judeci.
Dacă vrei să păstrezi indiferent ce relaţie cu un om, trebuie să-l consideri ca pe o rudă apropiată şi să-i ierţi, să-i tot ierţi, cum le ierţi copiilor, părinţilor, fraţilor tăi. Dacă ai orgolii, nici o relaţie nu e posibilă.
Mă atrag oamenii complicaţi. Mă atrag major, nimicitor, doar oamenii care mă fac să visez, care maschează atât de bine implacabilele roţi dinţate ale imuabilelor legi care ne guvernează, atât de bine că mă fac să le uit existenţa.
Cu cât sufletul tău intră mai profund în hăţişurile de clar-obscur ale altui suflet, cu-atât actul fizic al iubirii devine mai greu de-nfăptuit. Nu ţi-l mai poţi închipui. Deşi-l doreşti, nu ţi-l mai poţi închipui.
Să-mi pară rău? Să-mi pară rău că-n viaţa asta, făcută-n mare parte din rutină, mi-a fost dat să trăiesc ceva adevărat şi-atât de frumos? Dacă mâine aş lua viaţa de la capăt şi cineva m-ar pune să aleg, înfăţişându-mi de la început şi suferinţa cu care-aş plăti bucuria, eu tot te-aş alege!
Într-o bună zi, ai să-nţelegi, că omul cel mai iubit reprezintă superlativul absolut al unei vieţi. Oricâtă pasiune ar exista între un bărbat şi-o femeie, judecata îşi situează la un moment dat partenerul numai pe verticală. Nu-ţi poţi închipui cum se şterg din tine senzaţiile... E de necrezut cum uită trupul.
Ceea ce-ţi rămâne dintr-un om e ceea ce-l abstrage din animalitate: gândirea lui, cuvintele, gesturile. Orizontalitatea erotică este cel mai perisabil element al unei legături. Ai să vezi într-o zi că numai spiritualitatea rămâne într-o iubire.
În viaţă trebuie să înveţi să citeşti printre rânduri şi în oameni. Să citeşti printre vorbele lor şi chiar dincolo de ele. Uneori, un oftat povesteşte mai mult decât un roman-fluviu, o privire - mai mult decât o bibliotecă.
În comportamentul tău faţă de cineva, nu-ţi lua argumentele din părerile altuia despre acel cineva.
Ce definitorie poate fi prima întâlnire cu un om, prima impresie pe care ţi-o face.
Sufletul cuprins de harul iubirii, aureolează o fiinţă, devenind generos cu celelalte fiinţe, risipind şi spre ele firimituri de bunătate, respingând trivialitatea, grosolănia.
Când te simţi lovit, apăsat de viaţă, trebuie mai ales atunci să-ţi îndrepţi ochii spre zona solară a speciei: să asculţi muzică, să reciteşti o poezie, să te uiţi la un tablou. Dintr-o dată, simţi cum, de la nivelul râmei, fiinţa ta se ridică pe verticala piscului.
Viaţa e mai presus de noi.
Înfrânt se simte orice om când îşi vede mecanismul existenţial demontat şi azvârlit într-un vraf de piese, care, detaşate de complicatul lor ansamblu, devin nişte jalnice rotiţe, şuruburi şi piuliţe, pe care nu mai dai nici două parale.
Iertarea nu schimbă şi nu şterge faptele.
Mai schimbător decât sufletul omului, decât concepţiile sale şi decât vremea nu e nimic.
Când într-o căsnicie unul din soţi îşi găseşte pe cineva, cel/cea de acasă dintr-o dată se umple de toate defectele, ca de bube dulci. Totul este să ai răbdare şi lucrurile se reechilibrează: vezi că şi "zeul" mai are defecte, vezi că şi "vechitura" de acasă are calităţi şi, una peste alta, ajungi de multe ori la concluzia că "vechitura" e mai bună decât "prospătura".
Cu nimeni nu e bine să fii sincer cum eşti cu tine însuţi.
Un om care-a trecut printr-o mare spaimă, o vreme are un comportament destul de ciudat, dacă n-ai ţine seama de spaima prin care-a trecut.
Un defect fizic îţi dezechilibrează corpul şi dezechilibrul ăsta se răsfrânge asupra sufletului. Efectele lui sunt deci împărţite.
Amorul şi gripa se tratează cu patul.
O parte din om se conjugă cu verbul "a avea", cealaltă parte se conjugă cu verbul "a fi"; important este ca partea lui "a fi" să fie măcar egală cu cea a lui "avea". Cei pentru care "a fi" atârnă mai mult decât "a avea" sunt cei care trăiesc pentru a şti, pentru a afla, ceilalţi sunt robii obiectelor, robi strict ai materiei. Orizontul lor este mărginit de obiecte ca de-un parapet. Ei suferă de o incurabilă orbire spirituală.
Două gânduri să nu te părăsească niciodată: acela de a-ţi îmbogăţi mintea şi sufletul şi gândul că suntem trecători în lume.
Ura şi focul trebuie înăbuşite din primul moment, altfel în urma lor rămâne cenuşă.
Cine-şi iubeşte cu adevărat meseria mai face şi câte un compromis de dragul ei.
E de ajuns că trecutul este un permanent colocatar al fiecăruia dintre noi, un colocatar de care nu poţi scăpa. Să-l mai vâri şi-n prezentul altuia?
Nu iubeşti cu adevărat decât pe cine respecţi.
Trecutul e o încăpere din prezent unde intrăm mai rar. N-avem decât să deschidem o uşă, atât şi suntem în trecut, iar uşa asta se deschide singură foarte des.
Tristeţea, blazarea, disperarea se află sub formă de saprofiţi în fiecare dintre noi. Totul este ca ele să nu iasă din starea lor de saprofiţi, de "coexistenţi" paşnici şi să n-o apuce pe calea manifestărilor virulente.
Omul trebuie să fie pregătit ca oricând să poată trăi singur.
Grăbeşte-te, hotărăşte-te de la început ce vrei şi apucă-te să înfăptuieşti, că viaţa nu stă să te aştepte!
Bagă de seamă ce faci cu viaţa ta, că nu e veşnică!
În viaţa asta, numai pe mine contez ca partener permanent al meu însămi. Şi nu vreau să-mi fie niciodată nici ruşine şi nici scârbă de mine însămi.
Dragostea cea fierbinte, de la-nceput, nu ţine cât lumea. Important e cu ce rămâi când s-a mai stins văpaia. Dragostea e ca o stare excepţională. Iar stările excepţionale nu pot ţine. Evoluţia dragostei e comparabilă cu evoluţia unei boli. Şi într-o boală, criza nu poate ţine o viaţă. Viaţa poate ţine de-o criză, dar criza nu ţine de-o viaţă.
Nu antrenaţi niciodată în viaţa dumneavoastră cauze pierdute.
Nimic nu mi se pare mai indecent decât confidenţele pe care un bărbat le face unei femei despre o altă femeie.
Eu pot să număr pe degete prietenii pe care-i am, dar cu ei vorbesc ca şi cum aş vorbi cu mine. Iar cu lume, în general, ce rost are să stai de vorbă dacă nu spui ce gândeşti?
Sunt oameni care nu prelungesc o legatură dincolo de iubire.
În viaţă trebuie să-ţi câştigi pâinea şi să ai nişte fiinţe pentru care să merite să trăieşti.
Dacă oamenii pot gândi atâta murdărie despre un om, acest gând este un simptom al murdăriei din ei.
În viaţă, repetabilă e numai durerea, numai ea are "ediţii" mereu adăugite şi-mbunătăţite.
Cu oamenii cu care trebuie să mă supraveghez când vorbesc, mai bine nu mai vorbesc. Ne salutăm şi ne dăm informaţii meteorologice.
Oamenii despărţiţi n-au prezent, nici viitor comun. Ei au numai un biet trecut din care, dacă-l pigulesc, şi-l vântură, în loc să-l lase să-şi doarmă somnul, fac un venin din prezent. Şi de venin nu duce nimeni lipsă...
E greu să fii femeie, dar nici bărbat nu-i uşor să fii.
Trecutul imaginaţiei e tot atât de-al nostru ca şi trecutul faptelor.
Pe omul curat nu-l ai cu nimic la mână.
Învaţă, că altă avere şi altă protecţie nu ai!
Adevăratul intelectual este un om senin, nepărtinitor, tolerant, un om dispus să discute, să polemizeze urban, de la egal la egal, un om care se ţine strâns de principiile logicii şi ale adevărului şi care nu ţine să aibă dreptate în afara lor.
Pentru un părinte nimc nu este mai important decât să fie iubit de copilul lui. Dacă nu ştii să-l faci să te iubească, e o cauza pierdută.
Pământul este sau laboratorul altei planete, sau colonia ei, penitenciar, sau, şi mai probabil, ospiciul ei.
O căsnicie adevărată, în care cei doi parteneri se simt indispensabili unul altuia şi de neînlocuit, o astfel de căsnicie este la fel de rară ca o operă de artă.
Nimeni nu face pasiuni pentru femei cumsecade.
Pe musafir du-l până-n drum ca să fii sigur că nu se mai întoarce.
Cuţite înfig în noi doar cei pe care îi iubim.
Cu gura face şi îşi face omul şi cel mai mare bine şi răul cel mai mare. Umblă cu vorbele ca şi cum ai umbla cu un ou moale.
Dragostea e ca tusea, nu o poţi ascunde.
Un om binecrescut nu face confidenţe fără să i se ceară.
Toate defectele psihice au la origine un complex de inferioritate.
La nivelul creierului se produc toate apropierile şi toate depărtările dintre oameni.
E bine ca omul să ştie ce vrea în viaţă şi că e cu atât mai bine cu cât ştie mai devreme.
S-au năruit şi se vor nărui civilizaţii, cultura însă e ceea ce supravieţuieşte civilizaţiilor materiale, iar ea va fi etern însemnată de pecetea geniului.
Prietenia, dragostea şterg barierele de clasă.
În comportamentul tău faţă de cineva, nu-ţi lua argumentele din părerile altuia despre acel cineva.
Preţuiesc ceea ce trebuie să preţuieşti la un om: ce are bun.
La un om totul trebuie să fie frumos, de la haine până la suflet.
Ura e o boală, o stare sufletească de care mori dacă n-o vindeci.
Cele trei virtuţi sunt: Credinţa în ceea ce facem; Speranţa că ceea ce facem nu este zadarnic; Iubirea, acel gând neobosit la semenul tău căruia trebuie să-i dai.
Gândeşte-te că defectele psihice zac numai în suflet. Îţi dai seama ce infern trebuie să fie într-un suflet şchiop sau chior sau amândouă la un loc, sau câte vrei?
Anii te învaţă să devii sfios cu sufletul altuia şi chiar cu sufletul tău.
Admiraţia mai apropiată, mai participantă o ai întotdeauna pentru un om din cadrul profesiei tale, fiindcă acolo ai cei mai cunoscuţi termeni de comparaţie.
Cât de elevat trebuie să fie un om - să nu vrea să te vadă mort, dacă-i dai o măciucă-n cap? Să nu vrea să i se facă o dreptate mai presus de ce oferă Justiţia?
Viaţa intimă a oamenilor, ca şi cea profesională, e plină de greşeli, mai mari, mai mici.
Nu minţim prin afirmaţii, ci prin omisiuni.
Mormintele sunt puntea spirituală dintre cei vii şi trecut. Sunt rădăcinile continuităţii noastre spirituale.
De când e lumea şi pământul, există o categorie sufletească de oameni puşi pe capătuială, pentru care banul e mai presus de orice, e singura valoare în care cred şi căreia i se închină, pentru că banul e cel mai bun prieten, cel mai bun protector, el n-are miros şi deschide toate uşile. Şi cum omul, spre deosebire de animale, mănâncă mai mult decât pentru a-şi astâmpăra foamea, bea mai mult decât pentru a-şi astâmpăra setea, face amor nu numai pentru a-şi reproduce specia, ucide cu premeditare, fără să-şi mănânce prada, acumulează mai mult decât ar avea nevoie chiar pentru un trai îmbelşugat, e rapace, pentru că acumularea îi dă senzaţia de siguranţă şi de superioritate asupra altuia. Asta dovedeşte cât de puţin evoluează mentalitatea oamenilor.
Succesul trebuie să îl facă pe om mai bun.
Nimic nu este absolut bun sau absolut rău.
Noi toţi suntem nişte roade ale-ntâmplării.
Ca să te creadă cineva când minţi şi numai când minţi, trebuie s-o faci cu convingere. Altfel, cum să te creadă omul?
Adevărul e cea mai bună minciună; în consecinţă, să vorbeşti deschis cu oamenii, să nu încerci să prosteşti pe nimeni.
Cărui om poţi să-i ceri să iubească nişte copii străini, când, uneori, ţie care nu trăieşti decât pentru ei şi prin ei şi-ţi vine să-i strângi de gât?
Sursa: http://a-kid-smiling.blogspot.com/20...#ixzz6ug2CzDYy
Ultima modificare făcută de latan.elena; 12.05.2021 la 23:08.
Să te bucuri cât de puţin e-o mare binecuvântare de la Dumnezeu: este contraponderea dezamăgirii.
Dacă ai avut vreodată insomnii, ştii că oricum te-ai aşeza în pat n-adormi. Aşa mi-e mie sufletul acum. Oricum l-aş aşeza nu-şi află nici linişte, nici echilibru.
Sufletul omului îndură amărăciunea, îndură umilinţa, îndură jignirile, dar mai greu decât orice - golul şi mai ales golirea
Nu ne dăm seama că dezamăgirea este echivalentă cu un omor. M-ai omorât din imprudenţă. N-ai nicio vină. Fiindcă nu ştiai ce faci. Faţă de Dumnezeu oamenii au însă o mare infirmitate: nu iartă celor care nu ştiu ce fac.
Ileana Vulpescu
Oricâtă pasiune ar exista între un bărbat şi o femeie, judecata îşi situează la un moment dat partenerul numai pe verticală. Acest moment nu poate fi evitat. Nici pasiunea cea mai mare nu absolvă pe nimeni de această poziţie esenţial umană. Ceea ce îţi rămâne dintr-un om e ceea ce-l abstrage din animalitate: gândirea lui, cuvintele, gesturile. Orizontalitatea erotică este cel mai perisabil element al unei legături. Ai să vezi, într-o zi, că numai spiritualitatea rămâne dintr-o iubire.
Momentul când îţi dai seama că n-ai avut pe cine să iubeşti într-o viaţă înseamnă începutul agoniei sufletului, agonie ce se reflectă mai întâi într-un cenuşiu amorf al ochilor - ei îmbătrânesc primii - într-un rictus al gurii, pe care trebuie mult exerciţiu în oglindă pentru a învăţa să-l ascunzi. Această agonie sufletească se reflectă într-o îmbătrânire fizică bruscă. Descoperirea asta, a vidului unei vieţi, te schimbă de azi pe mâine, ca trecerea prin groaza unei catastrofe.
Ileana VulpescuArta conversaţiei
Ultima modificare făcută de latan.elena; 12.05.2021 la 23:32.
''Ileana Vulpescu: Vedeti dumneavoastra, eu sunt foarte traditionalista si foarte taranca. (O spune, jur, cu un accent frantuzesc, nazal si nobil; ma uit surprinsa la ea, desi stiam din biografia ei ca e nascuta intr-un sat de la Dunare, dar in trasaturile ei nu se intrevede nici urma de simplitate bucolica. E rasata si intelectuala pana in varful genelor si al tunsorii frantuzesti.) Si la mine, la tara, se spune: de la tinerete pana la batranete. Nu stiu daca schimbarea relatiei te imbogateste in vreun fel. Eu am o prietena care divortase si s-a recasatorit. Am intrebat-o: Ei, si cum e sa ai un nou sot? „Nu merita deranjul…“. I-am spus barbatului meu de la inceput: oricate prostii ai face, sa stii ca nu te las. Pentru ca nu iti meriti libertatea! Important este ce se sudeaza intr-un menaj. Pentru ca dupa ce a trecut amorul (pentru ca amorul nu moare, dar trece…), raman alte raporturi intre oameni: o relatie de prietenie, o relatie intelectuala. Daca in marile principii de viata oamenii se potrivesc, atunci relatia este sudata.''
''Ileana Vulpescu: Fiecare femeie trece printr-o epoca romantica, cel putin atata vreme cat iubeste, daca iubeste sincer. Romantismul nu este un curent, ci o stare de spirit. A existat cu mult inainte ca italienii sa il numeasca Il romanticismo. E o stare de spirit pe care o poate avea oricare dintre noi in fata unui obiect de arta, a unui peisaj. Sufletul omenesc e maleabil si sensibil la frumos. Se fac spectacole de teatru de o excentricitate nemaipomenita. Regizorii spun ca asa cere publicul. Dar a facut cineva un referendum cu publicul? De cate ori se pune in scena un spectacol normal, nu se mai gasesc bilete cu doua luni in avans. Deci publicului ii plac lucrurile normale! Asadar care e publicul acela care cere in Shakespeare un aspirator de praf si un televizor? Pentru ce este nevoie de aceste excentricitati? Dorinta asta de a fi original… Am sa-l citez la nesfarsit pe El Greco care spunea: „Vrei sa fii original? Fa ca altii!“ Nici o calitate nu este mai valoroasa la un om decat bunul simt! Bunul simt mie mi se pare suprema dovada de inteligenta. Simtul masurii. Asa cum nu te duci la o inmormantare cu zurgalai in cap, si nici la o nunta sa bocesti, peste tot trebuie sa existe o balanta, in care bunul simt sa predomine.''
Mai mult:Ileana Vulpescu: Dupa parerea mea, nu este de lasat nici ...
„Pe lângă fiecare trece o umbră, o părere de rău: ceea ce n-a fost, ceea ce n-a spus, înduioşare de clipă, pentru gânduri pierdute, pentru vieţi pierdute, umbre... ”
Cezar Petrescu
"Noi nu vom şti vreodată ce ne aşteaptă mâine.
Tu bucură-te astăzi! Atâta îţi rămâne.
Ia cupa şi te-aşează sub luna de cleştar,
Căci mâine poate luna te va căta-n zadar."
Omar Khayyam
Momentan sunt 87 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 87 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje