Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata!
Mi-ar plăcea viața așa: cu calmul răsăritului, prospețimea dimineții, sinceritatea raiului, sensibilitatea florilor și înțelepciunea copacilor.
Gabriela Pannia
Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata!
Mi-ar plăcea viața așa: cu calmul răsăritului, prospețimea dimineții, sinceritatea raiului, sensibilitatea florilor și înțelepciunea copacilor.
Gabriela Pannia
Când te uiţi la o fiinţă umană şi simţi o mare iubire pentru ea sau când tu şi frumuseţea naturii rezonaţi împreună, închide-ţi ochii câteva clipe şi simte esenţa acelei iubiri sau a acelei frumuseţi, inseparabile de cine eşti tu, de adevărata ta natură.
Forma externă este o reflexie temporară a ceea ce eşti în interior, în esenţa ta.
Acesta este motivul pentru care iubirea şi frumuseţea nu te vor părăsi niciodată, deşi alte forme exterioare o vor face.
Eckhart Tolle
''Înţelepciunea supremă care se ocupă de începuturi rămâne închisă într-o sămânţă. Acolo zace cel mai simplu fapt al universului şi în acelaşi timp cel care necesită credinţă mai degrabă decât raţiune.''
Hal Borland
''Siguranţa reprezintă sentimentul nostru de valoare, identitate, statornicie emoţională, respect de sine, tărie personală.''
Stephen R. Covey
Și totuși, doar o privire de primăvară
Este suficient pentru a face sufletul fericit .
Gesualdo Bufalino
Adevarata libertate este intotdeauna spirituala. Ea are de a face cu forul cel mai profund al fiintei tale, care nu poate fi pus in lanturi, care nu poate fi incatusat, care nu poate fi inchis in puscarie.
A sti inseamna a fi liber, liber de toate inchisorile; ale trupului, ale mintii, care exista in afara ta. Pur si simplu traieste-ti viata ca pe o enorma bucurie si sarbatoare, ca pe un dar al Firii!
De câte ori libertatea se întâmplă într-o conştiinţă, din interior ea se simte ca libertate, iar din exterior ca iubire.
Osho
" Viaţa este un mare dar, o mare şansă, o binecuvântare. Ne trăim viaţa în miniatură, simbolic în fiecare zi, de când ne trezim până seara la somn. Zile mai bune, zile mai încărcate. Dacă ne-am plânge mai puţin şi am face mai mult, dacă am mulţumi mai mult şi am dărui iubire necondiţionată şi am judeca mai puțin, am simţi valoarea vieţii fiecare în parte."
Hrisostom Filipescu
Mircea Bezergheanu
′′ Să știi, Doamne: voi face tot ce pot. Nu voi scăpa de această viață. Voi continua să acționez și voi încerca să dezvolt toate cadourile pe care le am dacă le am. Nu voi sabota nimic. Din când în când, totuși, dați-mi un semn. Și fă să iasă muzică din mine, asigură-te că găsesc o formă în mine care vrea atât de mult."
Etty Hillesum
''O promisiune este o promisiune!
Și am promis că voi avea grijă de tine.
Un frate este un frate pentru totdeauna.
O soră este o soră pentru totdeauna.
Nu uita de dorințele tale de copil.
O promisiune este o promisiune!''
"Nu este nevoie să le arăți frumusețea orbilor sau să le spui adevărul surzilor. Ajunge să nu-i minți pe cei care ascultă. Și să nu-i dezamăgești pe cei care cred în tine."
Arthur Braginski
Visam că-s împărat pe-un colţ de rai,
Iar tu – o fată care mă iubeai...
Când m-am trezit, sărac ca-ntotdeauna,
În loc să plâng, am râs... Şi-am râs întruna...
Ai să-nţelegi vreodată bucuria?!
Pierdusem doar un fleac... Împărăţia.
Voltaire
A sosit luna trandafirilor.
Viața miroase mai bine în luna mai.
Antonio Curnetta
Un trandafir nu are nevoie să predice. Doar îşi împrăştie parfumul.
Mahatma Gandhi.
"Există frumuseţe pretutindeni,
şi unde e frumuseţe e şi bucurie."
Drieu La Rochelle
Căldura soarelui de mai pe pielea ta este ca un sărut de la distanță care îți înmoaie gândurile. Și știi că vine vara.
Fabrizio Caramagna
''Albastrul e o culoare simfonică. ''
George Gershwin
“Dealtfel albastrul nu e o culoare, e şi el o linişte.”
Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii
De cate ori privesc albastrul cerului şi orice albastru, încetez pe loc a aparţine lumii. Cine a numit consolare culoarea celei mai subtile pierzanii?
Emil Cioran
′′ Un robin închis într-o cușcă
pune tot raiul în mânie."
William Blake
Sufletul zboară câteodată sus de nu-l mai vezi, cu penele lui albăstrui, în azur. Şi când se întoarce, miroase a alb şi a stele...
Tudor Arghezi
''Nu există un elixir mai bun pentru a ne curăța sufletul și întreaga ființă decât privitul cerului senin; albastrul pur al cerului este considerat culoarea aspirațiilor înalte, a libertății lăuntrice, a calmului, a iubirii altruiste, lipsite de gelozie și posesivitate. Albastrul face parte din paleta culorilor reci, odihnitoare și liniștitoare, care îndeamnă la calm și reverie, stimulând predispoziția la concentrare și liniște interioară. În plan psihologic predispune la meditație, tandrețe, afecțiune, nostalgie, inspirație, devotament. Mecanismele interioare care declanșează aceste stări se explică prin scăderea presiunii sangvine și a tonusului muscular (în sensul relaxării, a eliberării de stres), prin reglarea și calmarea respirației și prin reducerea frecvenței pulsului. Toate acestea ne transmit un sentiment de bine ca acela pe care îl resimțim cu toții când ne aflăm în spații deschise (câmpie, vârf de munte, malul mării) inundate de albastrul cerului senin. Mesajul pe care omul l-a învățat de la început a fost cel de neîngăadire, de libertate. Această eliberare pe care cerul ți-o conferă prin albastrul său este înțeleasă de subconștient și prin detasarea de probleme, prin calm și armonie interioară. Respingerea culorii albastru arată lipsa încrederii în cei din jur, neîndeplinirea vocației.
Albastru este culoarea vocației. Când o persoană își găsește vocația, aceasta vine în paralel cu o împăcare de sine, ca o emoție care le domină pe toate celelalte și îți asigură o stare de fericire. Rolul culorii albastru este chiar de a “deschide orizonturile”, de a te face să aduci imensitatea cerului în subconștient. Din această cauză, albastrul are rolul de a îndepărta limitele. Albastrul îndepărtează de noi acele limite până dincolo de orizont, face ca orizontul să fie singura limita.''
Mai mult:
Subconstientul si culorile! Puterea subconstientului.
Levente Szabo Photography
Ultima modificare făcută de latan.elena; 05.05.2021 la 00:27.
Dumnezeu, adică falimentul raţiunii mele. Punctul dincolo de care logica nu-mi mai e utilă. Bâjbâi într-o întunecime în care simt nevoia să mă rog, nemaiputând să mă bizui pe nimic… Îmi e frică… nu de Dumnezeu. Îmi e frică de absenţa lui Dumnezeu.
Octavian Paler în „Convorbiri cu Octavian Paler” de Daniel Cristea Enache
'' Rareori ne dăm seama că suntem împresurați de Extraordinar. .''
Paulo Coelho
''Cerurile pentru mine nu mai pot să fie stinse. Îmi vând partea mea de lume pentru partea mea de cer.''
Alexandru Macedonski
''Toate se întâmplă la vremea lor, precum fluxul şi refluxul, nimic nu poate fi schimbat atunci când aşteptarea e singura soluţie, nimic...''
Haruki Murakami
''Mă rog pentru că nu pot să nu mă rog. Mă rog pentru că sunt neputincios. Mă rog pentru că nevoia curge din mine tot timpul, fie că dorm, fie că sunt treaz. Nu Îl schimbă pe Dumnezeu; mă schimbă pe mine.”
CS Lewis
Momentan sunt 192 utilizatori care navighează în acest subiect. (1 membri și 191 vizitatori)
Marcaje