Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata !
Cauta si pastreaza mereu o bucata de cer deasupra vietii tale.
Marcel Proust
''Unde înfloresc florile, există și speranță. ''
Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata !
Cauta si pastreaza mereu o bucata de cer deasupra vietii tale.
Marcel Proust
''Unde înfloresc florile, există și speranță. ''
O casă nu este despre cărămizi, ci despre iubire.
Christian Bobin
''Avem nevoie sa redescoperim mirarea. Avem nevoie sa reinoim, in inimile si sufletele noastre, visul nemuritor, poezia eterna, sentimentul peren ca viata este miracol si magie.''
E. Merrill Root
Te joci în fiecare zi cu lumina universului.
Subtilă musafiră, soseşti în fiecare floare şi în apă.
Eşti mult mai mult decât căpşoru-acesta alb pe care-l strâng
în mâini ca pe-un ciorchine , zi de zi.
Cu nimeni nu te-asemeni de când eu te iubesc.
Lasă-mă între galbene ghirlande să te-ntind.
Cine-ţi scrie numele cu litere de fum printre stelele sudului?
Ah, lasă-mă să-mi amintesc cum erai atunci, când încă nu existai.
Deodată vântul urlă şi izbeşte fereastra mea închisă.
Cerul e un năvod plin de peşti întunecaţi.
Aici se întâlnesc toate vânturile, toate.
Se dezbracă ploaia.
Trec în fugă păsările.
Vântul. Vântul.
Eu nu mă pot lupta decât cu forţele-omeneşti.
Furtuna învârtejeşte frunzele-nnegrite
şi dezleagă toate bărcile care aseară au amarat la cer.
Tu eşti aici. Ah,tu nu fugi.
Tu o să răspunzi şi ultimului meu strigăt.
Ghemuieşte-te lângă mine ca şi cum ţi-ar fi frică.
Totuşi ,câteodată, ţi-a trecut prin ochi o umbră stranie.
Acum, şi-acum, iubito, tu mi-aduci caprifoi,
şi parfumaţi îţi sunt şi sânii.
În timp ce vântul trist ucide fluturi galopând
eu te iubesc, şi bucuria-mi muşcă din gura ta de prună.
Cât te-ar fi durut să te obişnuieşti cu mine,
cu sufletul meu solitar şi sălbatic, cu numele meu pe care toţi îl izgonesc.
Am văzut de atâtea ori luceafărul arzând pe când ne sărutam pe ochi
şi cum deasupra noastră se desfăceau apusurile în uriaşe evantaie.
Cuvintele mele au plouat peste tine mângâindu-te.
Am iubit de multă vreme trupul tău de sidef însorit.
Ba chiar te cred stăpâna universului.
O să-ţi aduc din munţi flori vesele, şi campanule,
negre alune, şi coşuri de nuiele pline de săruturi.
Vreau să fac cu tine
ce face primăvara cu cireşii...
Pablo Neruda
Nu ratați momentele.
Viața este acolo.
Max Conteddu
Poate că acesta este secretul.
Fii fericit acolo, fără a alerga,
printre lucrurile pe care le ai.
Roberto Pellico
Acasă nu este locul în care te-ai născut.
Acasă este locul în care toate încercările tale de evadare încetează.
Naguib Mahfuz
Viaţa este acolo unde te regăseşti, momentul în care simţi că îţi aparţine clipa şi că în ea stă ascunsă o viaţă întreagă.
Chris Simion
Cel mai greu îi este omului să se dezobişnuiască de viaţă.
Chris Simion
Dacă sufletul tău intră în relaţie cu un alt suflet şi comunică, simţi. Nu ai nevoie de cuvinte. Sunt suficiente gesturile, privirile.
Chris Simion
Iubirea nu înseamnă să-ţi laşi sufletul să fie un teren de joacă pentru nebuni, ci un ring de dans unde nu ai voie să te opreşti, unde trebuie să rezişti până la capăt, indiferent de muzica pe care o auzi, indiferent că-ţi place sau că nu-ţi place, că ai obosit, că-ţi este frică... În infinit nu există popas. Dacă ai obosit, îţi tragi răsuflarea din mers.
Chris Simion
"In tara de unde vin, Barbatii au nume da frunza
Si chipul de zei luptatori.
Ei se insoara adesea cu flori,
Carora le zic femei,
Redandu-le frumusetea ascunsa.
Tara de unde vin, calator,
E-o tara, e-o tara de dor,
Tara de unde vin, calator,
E-o tara, e-o tara de dor, de dor..."
versuri:Petre Ghelmez
© Sebastiaen
www.sebastiaen.net
https://www.youtube.com/watch?v=ivYAR-Hkgu4
Emil Cioran (n. 8 aprilie 1911, Rășinari – d. 20 iunie 1995, Paris)
Emil Cioran - Wikipedia
"Din tot ce-ai fost, nu mai rămâne decât o adiere patetică."
Emil Cioran
A fost unul dintre marile spirite ale secolului XX. Imposibil de clasat, a reuşit să distileze, într-un stil impecabil, o nefericire care l-a însoţit o viaţă. "Sceptic", "nihilist", "depresiv", "profet al nimicului" - biografii s-au întrecut să-i pună etichete. Textul de mai jos e însă despre altcineva. E despre Cioran cel născut în Mărginimea Sibiului şi strămutat la Paris, omul de toate zilele, cu şarmul, apucăturile şi slăbiciunile lui.
Continuare:http://bentodica.blogspot.com/2015/0...oran-omul.html
"Numai în iubire melancolia îşi atinge propriile ei culmi, căci numai Erosul transfigurează melancolia."
"Destul mi-am pierdut din lumină cerşind pomana înălţimilor. Sătul de tot felul de ceruri – mi-am lăsat sufletul biruit de podoabele lumii."
În esența sa, femeia este o ființă accesibilă numai la valorile vitale ale Erosului și complet inaccesibilă la valorile suprapuse sau deviate ale acestor valori vitale.
Grația este o emancipare de sub greutate, o emancipare de sub presiunea atracțiilor subterane, o evadare din ghearele bestiale ale pornirilor demonice din viață, ale tendințelor ei negative.
Iubirea este o formă de comuniune și de intimitate.
Munca este negația eternității.
Suferința este o cale de separare, de disociere, este o forță centrifugală ce te detașează de sâmburele vieții, de centrul de atracție al lumii, de unde totul tinde să se unifice în iubire și intimitate.
Trăiesc pentru că munții nu râd și viermii nu cântă.
Întreaga morală n-ar vrea să facă din această viață decît o sumă de ocazii pierdute.
În somn uiți drama vieții tale, uiți complicațiile și obsesiile, așa încît fiecare deșteptare este un început nou de viață, este o speranță nouă.
"Viaţa, în sensul ei pozitiv, este o ordine a posibilului, o cădere în viitor. Câte ferestre îi deschizi spre acesta, atâta cantitate de posibil realizezi. Deznădejdea, dimpotrivă, este negaţia posibilului şi de aceea a vieţii. Mai mult. Ea este intensitate absolut perpendiculară pe Nimic."
Emil Cioran
Nimic nu e tragic. Totul e ireal!
Cand ți se pare că nimeni nu a mai suferit ca tine îți recomand să citești Cioran. A da un glas suferinței, a o pune în cuvinte, ajută la diminuarea ei iar Emil Cioran, cea mai frumoasă nebunie a literelor române, e un psiholog desăvârșit. De o autenticitate radicală, cu un stil inconfundabil, cuvintele lui exorcizează neînțelesul, absurdul și ridicolul.
În viața de toate zilele Cioran era un tip jovial, ludic, cu o vitalitate radiantă și un simț al umorului salvator. A intuit valoarea terapeutică a scrisului pe care l-a folosit reflexiv pentru a găsi un echlibru între antiteze, pe culmile disperării și extazului.
Când ești copleșit de contradicție și absurd, citește Cioran ca să descoperi că nu ești singurul – vei învăța să suferi înțelegere fără a te dezintegra într-un simptom.
Continuare:https://www.artdevivre.ro/nimic-nu-e...9UIrdf7SORFIrQ
Femeia este un animal incapabil de cultură şi de spirit, iar atunci cînd se explică sterilitatea ei prin condiţii istorice se realizează un act de cea mai crasă ignoranţă. Femeile n-au creat nimic în nici un domeniu. Şi ceea ce e mai grav este că în acele domenii în care ele au lucrat şi activat mai mult au creat mai puţin, cum e cazul cu muzica. Faptul că în această artă, în care femeile s-au exercitat mai mult decît bărbaţii, ele n-au produs nimic original mă face să declar categoric şi iremediabil că femeia nu e o fiinţă istorică. Să mai amintim că nu există un gînd original de la o femeie, o singură creaţie durabilă în artă, că aceste fiinţe vizuale n-au creat nimic în pictură, că, dimpotrivă, s-au remarcat puţin în unele ştiinţe cu care înclinările feminine nu pot avea nici o afinitate? În esenţa sa, femeia este o fiinţă accesibilă numai la valorile vitale ale Erosului şi complet inaccesibilă la valorile suprapuse sau deviate ale acestor valori vitale. Îmi place femeia fiindcă alături de ea încetez să gîndesc şi pot cu deplinătate să realizez, pentru scurt timp, experienţa iraţionalului. Alături de femeie, uiţi că suferi din cauza spiritului, treci peste dualităţile chinuitoare şi revii înspre un fond originar de viaţă, înspre conţinuturi primordiale şi indivizibile, derivate, ca expresii organice, din esenţa iraţională a vieţii. Pentru cavalerii neantului, contactul cu femeia nu poate fi decît un drum care, dacă nu duce la salvare, nu este mai puţin adevărat că duce la împăcare temporară, la o uitare reconfortantă. Graţia femeii temperează tragedia bărbatului.Emil Cioran
Continuare :https://quotes.pub/q/femeia-este-un-...it-iar--564691
Alexandria Librarii
"Societatea nu vă tolerează decât dacă sunteţi, rând pe rând, servili şi despotici; este o închisoare fără paznici - dar din care, dacă evadezi, pieri."
Emil #Cioran, Tratat de descompunere
www.librariilealexandria.ro/emil-cioran
''Sînt experienţe cărora nu le mai poţi supravieţui. După ele, simţi cum orice ai face nu mai poate avea nici o semnificaţie. Căci după ce ai atins limitele vieţii, după ce ai trăit cu exasperare tot ceea ce oferă acele margini periculoase, gestul zilnic şi aspiraţia obişnuită îşi pierd orice farmec şi orice seducţie. Dacă totuşi trăieşti, aceasta se datorează capacităţii de obiectivare prin care te eliberezi, prin scris, de acea încordare infinită. Creaţia este o salvare temporară din ghearele morţii.''
Mai mult:https://zahariamihail.wordpress.com/...i-emil-cioran/
O mie de semne
Ultima modificare făcută de latan.elena; 08.04.2021 la 21:09.
„A ieşi din tine nu înseamnă să ieşi din momentul prezent ca un visător ce evadează către trecut sau către viitor. Este exact pe dos: extazul e identificarea absolută cu clipa prezentă, uitare totală a trecutului şi viitorului. Dacă atât trecutul cât şi viitorul sunt abolite, secunda prezentă se află în spaţiul vid, în afara vieţii şi a cronologiei sale, în afara timpului şi independentă de el (de aceea poate fi comparată cu veşnicia, care este şi ea o negare a timpului).”
"Prostia este atunci când ai un răspuns la orice. Înţelepciunea este atunci când ai o întrebare pentru orice."
''Se pare că există în creier o zonă anume, cu totul aparte, ce ar putea fi denumită: memoria poetică, și care înregistrează tot ceea ce ne-a încântat, ne-a emoționat – tot ceea ce conferă frumusețe vieții noastre.''
Milan Kundera
"Nu poţi omorî timpul fără a insulta eternitatea."
Charles Baudelaire
Orbii
O, suflete, priveşte-i! sunt trişti şi singuratici
Ridicoli fără voie, sinistre manechine
Ţintind spre nicăierea priviri de umbră pline
Neştiutori de lume, cu umblet de lunatici.
Pe faţa lor se stinge a cerului lumină!
Ei ochii şi-i îndreaptă spre larga depărtare
Şi-aşa cum trec pe stradă spre-o-nchipuită zare
Oricât de greu li-e gândul, ei fruntea nu şi-o-nclină.
Se pierd prin noaptea soră cu veşnica tăcere...
Tu râzi şi cânţi, cetate cu lacomă plăcere
Şi voluptatea vieţii cu frenezie-o sorbi.
Mă vezi numai pe mine, mai jalnic decât ei
Iar inima mă-ntreabă, când trec cu paşii grei
- De ce-şi ridică ochii spre cer, sărmanii orbi?
justyna kopania paintings
Trec vremile
Trec vremile ... ca niste ape
Si fata lumilor o spala ...
Se lupta sufletul sa scape
Din furtunoasa-nvalmaseala
Si din suvoaiele de apa.
Ca-n inclestarea agoniei
S-afunda iar si iar se suie.
Izbeste-n portile veciei,
Dar taina nimeni nu-i sa-i spuie,
Si iar s-afunda ... si se suie!
Vasile Voiculescu
Momentan sunt 173 utilizatori care navighează în acest subiect. (1 membri și 172 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje