Trist cântec de dragoste
“…și toate femeile poartă capul tău.”
Numai viața mea va muri pentru mine-ntr-adevăr,
cândva.
Numai iarba ştie gustul pământului.
Numai sângelui meu îi e dor, într-adevăr,
de inima mea, când o părăsește.
Aerul e-nalt, tu ești înaltă,
tristeţea mea e înaltă.
Vine o vreme când mor caii.
Vine o vreme când se-nvechesc mașinile.
Vine o vreme când plouă rece
și toate femeile poartă capul tău
și rochiile tale.
Vine și o pasăre mare, albă.Nichita Stănescu,
Trist cântec de dragoste
DRAGOSTENICHITA STANESCUPOEZIE
http://webcultura.ro/trist-cantec-de-dragoste/
''lansul sufletului meu s-a auzit pana la Cer
lacrimile durerii au inundat un colt de Rai
L-a auzit si Dumnezeu si I s-a facut mila
o mila nesfarsita ,
mi-a facut un Dar
un vis cules din Gradina Iubirii Vesnice.
Plecam de la Mare
am ramas o clipa singuri..
Eram facuti dintr-un fel de abur alb
cred ca eram numai iubire,
ne-am asezat pe o piatra ,
m-ai cuprins cu bratul stang
si m-ai strans la pipt.
toata iubirea lumii,
toata tandretea ,
toata frumusetea,
toate dorurile,
trecute si viitoare ,
ne luminau
erau in noi.
Stiam ca te iubesc vesnic,primisem pecetea ta.
M-am trezit intr-o stare de fericire care nu se poate descrie.
Inca miroseam a Rai. Era sublim, era divin.
Ma intreb si acum,cine sunt eu sa merit asa ceva?
2016/08/01/povestea-mea-cea-mai-frumoasa.htlm
Nu am ce să-ți ofer! Tot ce am avut am împărțit deja. Toți care au trecut prin viața mea au primit ceva: bucăți din mine. Fiecare persoană din viața mea are ceva care să-i amintească de mine în clipele de singurătate. Unii un vis, alții un gest, unii o speranță, alții o clipă de iubire, unii un zâmbet, alții o mână caldă pe obraz când le-a fost greu și toate oferite cu tandrețe.
Aș vrea să-ți dau și ție ceva, însă pentru tine chiar nu mi-a mai rămas nimic. Dar stai...uite!
Nu știu dacă o să-ți placă, e ceva, mărunt. E un lucru mic și fără sens. Însă dacă-l vrei, ia-l tu!
E singurul lucru care mi-a mai rămas. SUFLETUL !
"Credeam că ştiu ceea ce este iubirea. Credeam că o trăisem deja, credeam că trăisem tot ceea ce poate trăi un om obişnuit într-o poveste oarecare, atunci când, cu adevărat, am întâlnit iubirea. La început nu am recunoscut-o, pentru că, aveam să aflu mai târziu, habar nu aveam ce este şi cum poate fi. Nu bănuisem niciodată intensitatea trăirii, culoarea şi turbarea vârtejului de viaţă în care te aruncă o iubire adevărată, bucuria, explozia de vitalitate care însoţeşte iubirea, urmată de prăbuşirea în întunecimea fricii de a nu o pierde, nu trăisem niciodată ameţeala dulce a înălţimilor energiei iubirii, dar nici coborârile sinucigaşe ale acestui montaigne russe care se petrece în interior. Astfel că am intrat în această aventură senin şi complet nepregătit.
Au trecut câţiva ani. Cea mai tulburătoare, cea mai nebună, cea mai transformatoare poveste de dragoste pe care o cunosc este povestea mea. Este o poveste despre transformare interioară şi despre vitalitate, despre spirit şi sexualitate, despre generozitate şi vulnerabilitate, despre putere şi curajul de a plânge, despre dezvăluire şi mângâiere, despre deschidere şi aventură, despre ego şi despre prăbuşirea lui, despre trecut şi despre spulberarea lui într-o clipă. Iubirea este despre conştienţă şi non-judecată, despre acceptare şi evoluţie, despre abandonare şi încredere, despre prezenţă şi iertare.
În ultimă instanţă, iubirea este despre noi înşine, nu despre celălalt. A iubi este un dar enorm pe care ni-l facem nouă înşine. A iubi înseamnă a avea curajul să laşi toate măştile să cadă, înseamnă a te rupe de tot ceea ce ai crezut că eşti şi a rămâne fără nici o armură de protecţie, înseamnă uneori a face un singur pas înainte, cu ochii închişi, înseamnă ca în ciuda oricărui instinct de conservare, a oricărei experienţe pe care ai avut-o vreodată, să laşi toate armele jos, să deschizi braţele şi să-ţi laşi inima neacoperită de nicio platoşă, goală, palpitândă, vulnerabilă."
Elena Francisc
Marcaje