''Să te naști, nu e suficient.
Suntem făcuți pentru a renaște.
În fiecare zi!''
Pablo Neruda
''Să te naști, nu e suficient.
Suntem făcuți pentru a renaște.
În fiecare zi!''
Pablo Neruda
Mai cred
Adrian Păunescu
Mai cred în primăvară, mai cred în amăgire,
Mai cred în mine însumi, mai vreau să cred în voi,
Prin mugurii aceştia ce crapă de iubire,
Prin trunchiul care urlă de foame de altoi.
E lumea încă-ntreagă, nu sînt pierdute toate,
Mai cred în izbăvire, mai cred în adevăr,
Mai cred în nebunie şi în virginitate,
Mai cred în înviere şi-n florile de măr.
Mai cred că-n orice ziduri va fi şi o fereastră,
Mai cred că-n orice noapte va fi şi-un pic de zi,
Că, de atâta ură, curând ne voum iubi.
Mai cred în forţa noastră şi-n slăbiciunea noastră,
Mai cred în alb şi negru şi tot nu cred în gri,
Cum cred că o grădină nu-ncape într-o glastră.
''Copilo, pune-ţi mânile pe genunchii mei.
Eu cred că veşnicia s-a născut la sat.
Aici orice gând e mai încet,
şi inima-ţi zvâcneşte mai rar,
ca şi cum nu ţi-ar bate în piept,
ci adânc în pământ undeva.
Aici se vindecă setea de mântuire
şi dacă ţi-ai sângerat picioarele
te aşezi pe un podmol de lut.''
Lucian Blaga
Sorin Onișor, fotograful satului românesc
Viaţa este cea mai serioasă preselecţie, la care participi în fiecare zi. Nimeni nu se naşte pentru a muri, ci pentru a trăi cu folos şi a valorifica la maximum fiecare secundă a vieţii!
Elena Stan
Sa identifici fericirea cand se afla la picioarele tale, sa ai curajul si hotararea de a te apleca pentru a o lua in brate...si a o pastra.
Asta-i inteligenta inimii.
Marc Levy
,,Cel mai mare secret al lumii constă în aceea că spiritul viu – spirit din spiritul lui Dumnezeu – sălăşluieşte în interiorul omului”.
Joseph Murphy
'' Sufletul unui om iubitor este ca un altar închinat vieţii, pastelat în culorile celor mai frumoase vise, ce dăruieşte cele mai strălucitoare sentimente. Este un visător prin excelenţă, plin de speranţa şi dorinţa de a se înalta până dincolo de stele.
...Şi chiar dacă în drumul lui întâlneşte piedici îşi urmează neperturbat mersul, mereu înainte, ghidându-se după vocea frumuseţii din inima lui.
...Şi chiar dacă viaţa lui nu este mereu aşa cum şi-o doreşte, găseşte în toate lucrurile frumuseţea, o dăruieşte şi astfel o trăieşte-o cu adevărat!
Drumul către fericire începe în miezul sufletului şi se termină la jumătatea raiului. Zâmbeşte şi învaţă să surâzi vieţii, pentru că între două zâmbete şi o bătaie de inima încape toată magia vieţii tale! Nu uita să visezi frumos, să creezi lucruri frumoase şi apoi să le dăruieşti frumos! Drumul către fericire este numai al tău! Te încumeţi să-l urmezi?
EIN ART
Florile fac intotdeauna oamenii mai buni,mai fericiti si mai de ajutor;ele sunt raze de soare,miresme si medicamente pentru suflet.”
Luther Burbank
„Sensibilitatea este cel mai elegant şi preţios văşmânt cu care inteligenţa se poate îmbrăca.”
Osho
Ti-ar plăcea să salvezi lumea de la degradarea şi distrugerea pentru care pare destinată?
Atunci îndepărtează-te de agitaţia superficială a maselor şi în linişte, mergi să lucrezi la propria autocunoaştere.
Dacă vrei să trezeşti toată umanitatea, atunci trezeşte-te pe tine însuţi în totalitate.
Dacă vrei să elimini suferinţa din lume, atunci elimină tot ce este întunecat şi negativ în tine însuţi.
Într-adevăr, cel mai mare cadou pe care îl ai de dat este propria auto-transformare.
Lao Tse
A Clothes Horse
Ultima modificare făcută de latan.elena; 21.03.2021 la 16:44.
https://www.youtube.com/watch?v=gYZfmlzZ9AE
"Poezia e ca o pasăre ce zboară invers"...
"Poezia este o taină și o lucrare de sine stătătoare..."
"Ea este avuția pe care omul o are încă nejefuită, o stare de spirit, o prietenie durabilă..."
"Poezia este dimensiunea cea mai curată pe care orice ființă umană o are. Ea nu este numai artă: este însăși viața, însuși sufletul vieții. Fără Poezie omul nu s-ar distinge de neant..."
"Poezia este ochiul care plânge. Ea este umărul care plânge, ochiul umărului care plânge. Ea este mâna care plânge, ochiul mâinii care plânge. Ea este talpa care plânge, ochiul căcâiului care plânge..."
Nichita Stanescu
Poezia este ochiul care plânge.
Ea este umărul care plânge,
ochiul umărului care plânge.
Ea este mâna care plânge,
ochiul mâinii care plânge.
Ea este talpa care plânge,
ochiul călcâiului care plânge.
O voi, prieteni,
poezia nu este lacrima
ea este însuși plânsul,
plânsul unui ochi neinventat,
lacrima ochiului
celui care trebuie să fie frumos,
lacrima celui care trebuie să fie fericit.
Nichita Stanescu
Vasile Voiculescu
Ce este Poezia ?
- Nimeni nu știe mai bine ca inima secretele creierului. Poezia ar fi secretul creierului scăpat din gura inimii. → Grigore Vieru
- Poezia nu este numai artă: ea este însăşi viaţa, însuşi sufletul vieţii. Fără poezie omul nu s-ar distinge de neant. → Nichita Stănescu
- Poezia este creația ritmică a frumuseții în cuvinte. → Edgar Allan Poe
- O poezie este culminația unui mers lăuntric: mers în străchini sau mers astral. → Eugene Ionesco
- Poezia – trandafirul ce creşte în potir de aur, sufletul frumos. → Mihai Eminescu
- Poezia este limbajul prin care omul isi exploreaza propria uimire. → Christopher Fry
- Poezia nu-i decât instrumentul unui funebru narcisism. → Emil Cioran
- Poezia este căsătoria realității cu idealul, în sufletul poetului. → Bogdan Petriceicu Hasdeu
- Nu există bani în poezie, precum nu există nici un pic de poezie în bani. → Robert Graves
- Poezia e o stare de extaz, de pregătire a rugăciunii, o murmurare purificată de orice conținut. → Henri Brémond
- Un poet este o lume închisă într-un om… → Gotthold Ephraim Lessing
- Poezia este jurnalul animalului marin care trăiește pe uscat dorind să zboare în aer. → Carl Sandburg
- Poezia este un limbaj redus la esențele lui. → Ezra Pound
- Emotia si poezia se strecoara in toata vietuirea. → Tudor Arghezi
- Poezia este muzica sufletului şi, mai presus de toate, a sufletelor mari şi sensibile. → Voltaire
- Poezia este o lacrima care plange cu ochii. → Nichita Stănescu
- Exista poezie fara filosofie, dar nu exista filosofie fara poezie. → Tudor Vianu
- Poezia este arta de a face sa intre marea intr-un pahar. → Italo Calvino
- Orice om sanatos poate rezista fara mancare doua zile – dar nu si fara poezie. → Charles Baudelaire
- Cei mai multi oameni ignora poezia pentru ca poezia ii ignora pe cei mai multi oameni. →Nichita Stanescu
- Poezia este ceea ce se pierde prin traducere. → Robert Frost
- Poezia este un fel de muzica, trebuie sa o auzi ca sa o apreciezi. → Voltaire
- Poezia este dimineata omenirii, istoria sentimentelor inaltatoare, indemnul permanent catre bine si adevar. → Eusebiu Camilar
- Poezia a fost limba de comunicare intre cei apasati si infierati cu masca sclaviei. → Andrei Muresanu
- Poezia este cea mai antica arta a spiritului omenesc. → Grigore Alexandrescu
- Nu poti gasi poezie nicaieri cand nu o porti in tine. → Joseph Joubert
Sursa:https://poeziisiversuri.com/ce-este-poezia/
”Cuvinte strălucitoare, cuvinte luminoase, cu un ritm şi o muzică – iată poezia!”
Theophile Gautier
”Nimeni nu ştie mai bine ca inima secretele creierului. Poezia ar fi secretul creierului scăpat din gura inimii.”
Grigore Vieru
''Nu stiu nici azi pana la capat ce este poezia. Sunt ca acel taran din Arges care, acum 40 de ani, facea socoteli cu milioane si miliarde, in creier. |i dadeai cifrele, si el socotea. Si l-am intrebat: “Domne, cum faci?”, si el a zis “Domne, eu poci sa fac, dar nu poci sa spun cum fac”. Asa si eu. Nu stiu exact nici acum cum fac. Am cursu* ri, sunt profesor universitar, si predau mari texte. Texte fundamentale. Dar sa explic fundamentul poeziei si de ce trebuie sugestie, nu racnet, de ce trebuie sugerat, si nu spus pe fata, (desi uneori trebuie spus pe fata), n-as fi in stare pana la capat sa explic. Am inceput sa inteleg cate ceva, si am inceput sa scriu.''
Adrian Paunescu
Pictura este poezie mută, poezia este pictură oarbă.
Leonardo da Vinci
”Poezia este încarnarea unei emoţii într-un limbaj.”
Charles Du Bos
''Poezia este mult mai fina si mai filozofica decat istoria; pentru ca poezia exprima universalul, in timp ce istoria exprima particularul.''
Aristotel
Ultima modificare făcută de latan.elena; 21.03.2021 la 23:07.
Mi-ar fi plăcut...
Mi-ar fi plăcut să-ţi arăt pescăruşii
şi pietrele ce rămân mereu nemângâiate,
copacii, ce nimeni nu-i îmbrăţişează
iarba, ce a rămas nesărutată de tălpile calde…
Mi-ar fi plăcut să-ţi aduc în palmă fluturii
să-ţi mişte inima într-o secundă eternă
şi clipa, ce găseşte misterul netrăit,
căci răsăritul e ca un suflet de copil…
Mi-ar fi plăcut să-ţi ofer Mărgăritarul,
Bucuria sfântă, ce zilnic, păşeşte pe lângă tine
şi vindecarea, ce transformă lutul în aur,
dar, mereu, mereu ai braţele ocupate…
Mi-ar fi plăcut să-ţi fac, astăzi, cunoştinţă cu tine !…
Hrisostom Filipescu
CONEXIUNEA
Când ești trist, stai jos și lovește-ți picioarele ușor în ritmul inimii tale.
Când nu mai înțelegi nimic, aprinde o lumânare sau arde tămâie pentru a-ți aduce claritate în suflet.
Cand iti este frica, ia contact cu natura, inchide ochii si vei primi linistea care emana din esenta ta.
Când este prins într-un atașament irațional, spune-o în foc, transformatorul nostru de mentalitate maestru.
Când te simți blocat, vorbește cu apa surorii noastre, deja știe mișcările, fluxul și nu se va opri de la nimic.
Când îți vine să mori,
Vorbește cu mama noastră pământ Gaia, știe cum să reînvie esența vieții.
Când gândurile tale nu se opresc, fii atent la respirația ta, te va readuce la momentul prezent.
Când pierzi conexiunea cu tine însuți, vorbește cu sinele tău superior, îți va aminti de unde ai plecat.
Dar niciodată să nu te simți singur suflet frumos.
Chiar dacă uneori simțim că suntem separați unii de alții, suntem însoțiți de natură, stele și de ceilalți din jurul nostru care, de asemenea, sunt înveliți în acest strat care arată ca un corp uman.
Esența noastră este profundă și adevărată.
Să nu uităm acel foc interior.
Să ne conectăm la noi....
Le Carré du Temps
https://www.auberyvinciane.com
dorina costras paintings
Am învățat din bunătatea meschinului, generozitatea zgârceniei, cinstea escrocilor, bunătatea aroganților, loialitatea trădătorilor.
De la oamenii potriviți, înveți doar valorile corecte.
Dainese Liana
Mi-e teamă de Cel ce vorbeşte puţin
Mi-e teamă de Omul Tăcut -
Pe Vorbăreţ - pot chiar să-l întrec -
Mă întreţin oricând c-un Limbut -
De cel ce drămuieşte Vorba
Când Alţii - vorbe risipesc -
Mi-e teamă - şi-s prevăzătoare
Este un Om Ales
Emily Dickinson
Cele mai dulci amintiri, cele la care ținem cel mai mult, sunt un felinar magic încărcat de emoții.
Floriana Antonelli
„Şi chiar de nu voi fi un far, ci o candelă, ajunge. Şi chiar de nu voi fi nici candelă, tot ajunge, fiindcă m-am străduit să aprind lumina.”
Nicolae Titulescu
Este imposibil să îl iubești pe Dumnezeu și să urăști lumea.
Sri Vasudeva
Când mă uit afară într-o noapte ca asta, aproape că simt că nu există răutate și suferință în lumea asta... Ascultă-ți inima acum.
Jane Austen
Momentan sunt 156 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 156 vizitatori)
Marcaje