Elena Latan

[latan.elena]

Cea mai mare pădure de caiși din lume se întinde pe mii de hectare


În partea de nord-vest a Chinei, în provincia Xinjiang, timpul pare a curge în altă direcție. Deși într-o mare parte a țării, industrializarea a înlocuit viața simplă a localnicilor, aici la Xinyuan County, aproape de granița cu Kazahstan, oamenii beneficiază de aer curat, mâncare bio și multă, multă liniște. Regiunea este renumită în întreaga țara pentru cea mai mare pădure de caiși din lume. Anual mii și mii de turiști vin aici în fiecare primăvară pentru a se bucura de o priveliște și de o mireasmă unică. Întinși pe o suprafață uriașă, copacii sunt considerați aducători de noroc în China, festivalurile ce se organizează în onoarea acestora rivalizând cu cele ale cireșilor japonezi.Potrivit China Tour Advisors, sezonul caișilor începe în data de 1 aprilie și se încheie în 30 septembrie, odată cu venirea toamnei.
SURSA: http://www.cunoastelumea.ro/spectacu...-galerie-foto/

[latan.elena]

Vis vegetal

Camille Joseph Etienne Roqueplan, pictor francez (1802 – 1855)

Edouard Henri Theophile Pingret, pictor francez ( 1788-1875)

Giuseppe Mazzolini, pictor italian (1806-1876)

Juan Cordero Hoyos, pictor mexican ( 1822 – 1884)

Henry Campotosto, pictor belgian ( 1833-1910)

Samuel S. Carr, pictor englez (1837-1908)

Ferdinand Carl Sierig, pictor olandez (1839-1905)

Jacob Simon Hendrik Kever, pictor olandez ( 1854-1922)

Marten Melsen, pictor belgian(1870-1947)

Anton Heinrich Dieffenbach, pictor german (1831-1914)

Anton Heinrich Dieffenbach, pictor german (1831-1914)

Anton Heinrich Dieffenbach, pictor german (1831-1914)

Anton Heinrich Dieffenbach, pictor german (1831-1914)

Vreau, suflete, să mă dezbar de tine
și să trăiesc ca pomii de pe vale,
cu flori în locul gândurilor tale,
o viață fără rău și fără bine.Departe, -ntr-o pădure de la munte,
când păsările toate-or face haz,
să mă trezesc cu soarele pe frunte
și lacrimile cerului pe obraz.Și despletita ploaie să mă spele
de pulberea durerii de demult,
din care rădăcinile mi-am smult,
iar nopțile să-mi dea cercei de stele.Luna cea plină vreau s-o cumpănesc
mirată-n lanțul crengii ca pe-un cuib.
De raze și de sevă să mă-mbuib,
ca tot deasupra altora să cresc.Atunci mi-oi face ferecate strune
din ramurile mele și-am să cânt
doar bucuria fragedă că sunt;
pădurea-n jurul meu o să s-adune.poezie de Magda Isanos

SURSA: https://viatainpictura.wordpress.com...-magda-isanos/

[latan.elena]

Despre prietenie



Se spune ca a fi sincer inseamna a nu ascunde nimic celuilalt, a te deschide tot. Este exact, dar criteriul acestei sinceritati il are intotdeauna celalalt, nu tu. Esti considerat sincer nu „cand nu ascunzi nimic” celuilalt, ci cand nu ascunzi ceea ce asteapta de la tine sa ascunzi. Este poate paradoxal, dar asa e; sinceritatea ta nu se verifica prin tine, ci prin celalalt. Esti considerat sincer numai atunci cand spui ceea ce vrea si ceea ce asteapta altul de la tine sa spui.
Daca ii marturisesti unei prietene ca e frumoasa si inteligenta, in timp ce ea nu e nici una nici alta, nu esti sincer. Daca ii spui ca e urata si foarte putin desteapta, esti sincer. Dar marturiseste-i ca toate acestea n-au absolut nici o importanta, ca altele sunt lucrurile pe care ai dori sa i le spui, ca isi macina timpul intr-un mod stupid, ca traieste o himera, ca viseaza la lucruri ce o indeparteaza de adevar si de fericire atunci sigur nu esti nici sincer, esti nebun.
Este poate ciudat, dar ne temem de o lume „defavorabila”, de un mediu strain, cu care nu putem comunica, fatza de care nu putem fi „sinceri”. Pentru a nu fi singuri vrem ca lumea sa fie sincera cu noi. Doar sinceritatea ne da aceasta certitudine ca suntem inconjurati de prieteni, de oameni care ne iubesc, ca nu suntem singuri. De aceea in ceasurile de mare singuratate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, oamenii se cauta unul pe altul: tocmai pentru a anula acel sentiment al izolarii definitive. Sinceritatea este si ea, ca atatea altele, un aspect al instinctului de conservare. De fapt, sinceritatea participa la acea complicata clasa de sentimente si orgoliu ce se numeste prietenie si care, trebuie sa recunoastem, constituie unul dintre cele mai serioase motive de a iubi viata.
In prietenie se intampla acelasi lucru: esti iubit nu pentru ceea ce esti tu, ci pentru ceea ce vede si crede prietenul tau in tine. Tu, omul, esti sacrificat intotdeauna. Esti iubit nu pentru tine, ci pentru ceea ce poti da, ceea ce poti justifica, verifica, contrazice sau afirma in sentimentele prietenului. Si nu te poti plange, pentru ca si tu faci la fel; toata lumea face la fel.
Ceea ce intristeaza oarecum intr-o prietenie este faptul ca fiecare dintre prieteni sacrifica libertatea celuilalt. Prin „libertate” inteleg suma posibilitatilor lui, vointa lui de a se schimba, de a se modifica, de a se compromite. Esti iubit pentru ca prietenii s-au obisnuit cu tine sa te vada pe strada, sa te intalneasca la un anumit local sau pe terenul de sport, s-au obisnuit sa mergi cu ei la cinematograf, in vizita la cunostinte, sa-ti placa, in general, ceea ce la place si lor, sa gandesti, in general, ceea ce gandesc si ei. Unde esti tu in toate aceste sentimente ale lor? Esti descompus, distribuit si asimilat dupa vointa sau capriciul lor; iar tu faci la fel. Daca intr-o zi vrei sa faci altceva decat ceea ce se asteapta de la tine sa faci, atunci nu mai esti un bun prieten, atunci incomodezi, obosesti, stanjenesti. Cateodata esti tolerat; aceasta e tot ce poate oferi dragostea prietenilor tai libertatii tale: toleranta.
Zilele trecute incercam sa vorbesc cu cativa prieteni despre moarte, iar ei parca mi-ar fi spus: „Draga, fii serios si lasa prostiile la o parte!”. Ei nu intelegeau ca ceea ce le apare lor drept prostii poate insemna pentru mine o problema esentiala. Si atunci m-am intrebat ce ar spune prietenii mei daca as savarsi un act compromitator, dar cerut urgent de libertatea mea? Si mi-am dat seama ca n-ar judeca schimbarea din punctul meu de vedere. Ei n-ar incerca sa treaca o clipa in mine, ca sa imi inteleaga nebunia. M-ar decreta nebun, m-ar tolera s-au m-ar lasa singur. In nici un caz n-ar trece in mine. Or, dragostea adevarata nu insemna decat aceasta completa renuntare la individualitatea ta pentru a trece in celalalt.
O prietenie nu se verifica numai prin libertatea pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta pe un prieten la nevoie, a-l incalzi cu mangaierile tale, a-l inconjura cu „sinceritatile” tale nu inseamna nimic. Altele sunt adevaratele probe ale prieteniei: a nu-i incalca libertatea, a nu-l judeca din punctul tau de vedere (care poate fi real si justificabil, dar poate nu corespunde experientei destinului celuilalt), a nu-l pretui prin ceea ce iti convine sau te amuza pe tine, ci pentru ceea ce este, pentru el insusi, prin ceea ce trebuie el sa realizeze ca sa ajunga un om. Iar nu un simplu manechin.
Toate acestea insa nu ti le cere nimeni, dupa cum nimeni nu-ti cere adevarata sinceritate, ci numai acea sinceritate pe care o doreste el. Nu uitati ca intr-o prietenie nu conteaza numai ceea ce ia celalalt. Fiecare luam mai putin decat ar trebui. Acesta este marele nostru pacat: ca nu ne e sete de mai mult, ca ne multumim cu sferturi; de aceea avem fiecare dintre noi atata spaima de ridicol. Nu numai ca nu dam cat ar trebui, dar luam cu mult mai putin decat ni se ofera.


Text de Mircea Eliade

• SURSA:https://viatainpictura.wordpress.com/despre-prietenie/
• 
  

[latan.elena]

Rumi spunea la un moment dat: “Cu fiecare respiraţie ai două alternative: fie te conectezi cu sufletul tău, fie te lupţi cu îndoială”. Înţelegerea acestui principiu îţi poate schimba viaţa.

Să ne gândim acum la situaţiile tensionate, de emoţie puternică. Ce facem majoritatea dintre noi? Vorbim cu noi înşine şi ne spunem “totul e ok, totul va fi bine, este în regulă, calmează-te acum”. Sau ceva de genul acesta.

O alternativă mult mai naturală şi sănătoasă pentru a ne trăi altfel – mai calm – emoţiile, este de a respira.
Nu să te temperezi, nu să îţi vorbeşti, doar să respiri. Pentru a avea o comunicare mai bună, o viaţă sexuală mai bună, pentru a fi mai plin de viaţă, respira.Pare banal, dar există o explicaţie!

În Psihologia somatică respiraţia este considerată cheia pentru o viaţă trăită cu adevărat. Când respiri adânc, eşti prezent în acel moment. Respiraţia ne ajută să simţim, să savurăm şi să ne conectăm cu lumea din jur sau cu Şinele nostru autentic. Atunci când laşi respiraţia să “te respire”, permiţi expresiilor originale şi spontane să se nască în tine.Noi ne “luptăm cu îndoială” şi atunci opunem rezistenţă experienţelor noi, din cauza fricii că nu le putem stăpâni. Fizic, atunci când ne simţim ameninţaţi într-o situaţie, ne ţinem respiraţia pentru a-i miscora intensitatea.Fii atent la ce se întâmplă în corpul tău în acele momente: observă cum ţi se întăreşte diafragma şi se încordează muşchii umerilor. Acelaşi lucru se întâmplă la nivel subtil, atunci când opunem rezistenţă sentimentelor inconfortabile.Reprimarea este mecanismul inconştient de apărare care blochează amintirile şi sentimentele care credem că ne fac rău. Apărarea nu se face doar la nivel mental. Pentru a păstra sentimentele la nivel inconştient, implicăm şi partea fizică, le blocăm şi la acest nivel. Rezultă astfel tensiuni ale muşchilor trapezului, ale mijlocului spatelui, oftezi mai des, respiri mai scurt, ai contracţii la nivelul plexului solar şi diafragmei.În medicină chineză aceasta are implicaţii mai adânci şi se numeşte Stagnare a Chi-ului la nivelul ficatului. În Tao-ism fiecare organ are un suflet. Spiritul ficatului se numeşte Hun. Hun este cel care inglobaza Instincul Vieţii. Este sediu creativităţii, creşterii, imaginaţiei şi dorinţei de a trăi. Reprimându-ţi energia emtionala, se micşorează conexiunea cu forţa vieţii. O respiraţia superficială înseamnă mai puţin contact cu Şinele.Ceea ce câştigi pe termen scurt reprimând, este un momentan sentiment al păcii şi o reducere temporară a disconfortului emoţional. Doar că acestea nu vin fără un preţ. Mai întâi, dacă nu le opunem rezistenţă, emoţiile vin şi pleacă. De fapt, odată produse, emoţiile nu durează în noi decât 90 de secunde. Atunci când sunt reprimate, ele rămân blocate şi devin active – pe termen lung la un nivel mai scăzut.Apoi, dacă respiraţia este cheia care ne permite să experimentăm lucruri uimitoare, atunci respirând mai puţin, mai superficial, ne îndepărtează de maximul pe care îl putem trăi. Astfel stagnam în viaţă.Încă avem momente în care vrem să ştergem durerile vieţii. Însă atunci când învăţăm să le “tratăm” cu o respiraţie adâncă şi conştientă, avem numai de câştigat. Rămânem conectaţi cu noi înşine.Atunci când simţi cum emoţiile cresc în tine (asta presupune să fii Conştient şi să nu le percepi ca fiind mai puternice decât sunt), deci când simţi că acestea apar. schimbă-ţi concentrarea de pe ele pe respiraţie.

Respiră adânc şi ceea ce vei simţi este efectul respiraţiei, adică o stare de calm, linişte. Asta înseamnă ca emoţia a trecut, fără să luptăm cu ea, să o învingem sau să o ascundem.Data viitoare când apare un stres în viaţa ta, verifică-ţi corpul şi respiră adânc. Nu vorbi cu tine, nu eticheta starea, nu te abţine, doar respiră fără a judeca. Vei vedea că tensiunea dispare şi în locul ei apare starea de linişte şi pace.Cu fiecare respiraţie a ta, ai de ales: fie te laşi în seamă Sinelui tău spontan şi creativ, fie te lupţi cu emoţiile, creând tensiune. Pentru a afla divinitatea din noi, trebuie mai întâi să ne acceptăm umanitatea. Emoţiile sunt o marcă a umanităţii şi a le ocoli, acoperi sau nega ne face să purtăm un sac de “probleme” în spate.Modul cel mai natural de a trata emoţiile poate fi observat la un copil: el se enervează, se bucura spontan şi trăieşte din tot sufletul fiecare stare, dar nu judeca.Ce e de făcut? Să revenim la stadiul de copii, când trăiam fiecare emoţie. Acum putem conştientiza mai uşor, dar putem şi să le lăsăm să treacă mai uşor, fără a le eticheta. Astfel nu le acumulam în noi. Astfel avem mai mult spaţiu interior pentru a fi noi înşine.


Sursă:http://portalspiritual.com/dezvoltar...=socialnetwork

[latan.elena]

10 lecții din viață de la Prințesa Diana



Parcă și azi acest zîmbet inocent și fermecător ne spune la ureche ceea ce ne-a rămas ca testament. Citește unele din citatele celei mai regretate prințese, motivează-te și inspiră-te.

1. Aș dori să vă stăpânesc inimile, dar din pacăte nu-mi pot stăpâni nici țara.
2. Gândirea filosofică este arta de a trăi nenorocirile altora.
3. Bărbații mint mai puțin decât femeile, atunci când nu e cazul sentimentelor.
4. Nu vreau cadouri scumpe. Nu doresc să fiu cumpărată. Am tot de ce am nevoie. Vreau doar pe cineva să-mi fie alături, să mă simt în siguranță.
5. Ofensa este viciul secolului nostru.
6. Nu respect regulile. Eu conduc cu inima, nu cu capul.
7. Îmbrățișările îi fac pe oameni fericiți, îndeosebi pe copii.
8. Dacă bărbații ar putea da naștere copiilor, nimeni din ei nu ar fi avut mai mult de unul.
9. Nu-l pierde pe cel ce te face fericită.
10. Se spune că e mai bine să fii sărac și fericit decât bogat și nenorocit. De ce să nu gasim o cale de mijloc?

SURSA: http://eustiu.com/10-citate-de-la-printesa-diana/





"Voiam ca oamenii sa-i cunoasca bunatatea, modestia. Acesta era felul ei adevarat de a fi", povesteste Testino.





''Cu Diana a fost diferit'' - Mario Testino face dezvaluiri (Galerie foto)







Cum arată mormântul Prințesei Diana, amenajat în inima ... - EA.md

[latan.elena]

“Fericirea nu ți-o poate da cineva, cineva ți-o poate doar lua”

“Într-o bună zi ai să-nțelegi că omul cel mai iubit reprezintă superlativul absolut al unei vieți.”

“Oricâtă pasiune ar exista între un bărbat și o femeie, judecata își situează la un moment dat partenerul numai pe verticală. Acest moment nu poate fi evitat. Nici pasiunea cea mai mare nu absolvă pe nimeni de această poziție esențial umană.”

“Ceea ce îți rămâne dintr-un om e ceea ce-l abstrage din animalitate: gândirea lui, cuvintele, gesturile. Orizontalitatea erotică este cel mai perisabil element al unei legături. Ai să vezi, într-o zi, că numai spiritualitatea rămâne dintr-o iubire.”

“Între doi oameni care alcătuiesc un cuplu sau vor să alcătuiască un cuplu trebuie să se potrivească mai multe lucruri. Dacă la unele dintre potrivirile acestea se mai poate lua de ici și pune colo, una este însă indispensabilă și fără tocmeală: concepția despre lume.”

“Când într-o căsnicie unul din soți își găsește pe cineva, cel/cea de acasă dintr-o dată se umple de toate defectele, ca de bube dulci. Totul este să ai răbdare și lucrurile se reechilibrează: vezi că și «zeul» mai are defecte, vezi că și «vechitura» de acasă are calități și, una peste alta, ajungi de multe ori la concluzia că «vechitura» e mai bună decât «prospătura».”

“Depinde ce te desparte de omul cu care vrei să te împaci. Faptul că partenerul tău, la un moment dat, ți-a preferat pe altcineva nu este un motiv să te oprească să te împaci. Aici nu ai de înfrânt decât un orgoliu de natură mai mult socială.”

“Dacă însă omului cu care vrei să te-mpaci îi găsești uman niște defecte pe care nu i le poți tolera, e mai bine să nu mai încerci să peticești oala.”

“Dacă vrei să păstrezi indiferent ce relație cu un om, trebuie să-l consideri ca pe o rudă apropiată și să-i ierți, să-i tot ierți, cum le ierți copiilor, părinților, fraților tăi. Dacă ai orgolii, nici o relație nu e posibilă.”

“Iertarea nu schimbă și nu șterge faptele. Cred că oamenii fac o confuzie: iau acceptarea drept iertare.”

Câteva dintre gândurile exprimate de Ileana Vulpescu în Arta conversației însoțite de picturi ale artistei Maria Amaral.


SURSA :http://webcultura.ro/fericirea-nu-ti...oate-doar-lua/

[latan.elena]

“Fericit este un om când se îndrăgostește, fericit ești când ai un copil, mai ales când copilul este mic și face parte integrantă din ființa ta, adică știi că nu poate trăi fără tine… Astea sunt momentele de fericire. Fericirea ca stare continuă nu există. Sunt niște momente din viață pe care dacă le aduni ai putea să spui uite, asta a fost fericirea mea.”

Ileana Vulpescu

MAI MULT:

“Vorbele nu sunt suficiente” | Webcultura

[latan.elena]

Be yourself a model, don`t chase one !




Viaţa unei femei ia atât de multe întorsături, trece prin atât de multe etape de transformare, în toate însă căutându-se pe sine şi explorându-şi potenţialul nativ. Totul se desfăşoară, fără să ne dăm seamă, cu o ciclicitate clară. Când stai şi priveşti din exterior etapele metamorfozării femeii realizezi ce uşor i-ar fi dacă ar lua lucrurile natural de la început, ştiind exact unde va ajunge.Tânara adolescentă, înzestrată de Dumnezeu cu naturala frumuseţe nu se place când se priveşte în oglindă. Şi-a găsit ea un model de urmat, iar modelele la vârsta asta, ştim cu toţii că nu sunt cele mai bine selecţionate, şi vrea cu tot dinadinsul să fie altfel.Nu-i place în pielea ei. E prea pură, prea îi stă bine în orice, prea naturală, prea simplă, prea trădează ce-i în sufletul ei inocent. Are neapărat nevoie de o mască ce să-i confere un alt statut. Să pară măcar mai matură, să i se spună că sigur are peste 18 ani, să-şi poarte părul în tendinţele de hairstyle, cu culori excentrice, cu coafuri îndrăzneţe…iar coafura rezistă ! Ştie că femeile sunt dependente de la o vârstă de salonul de cosmetică şi vrea şi ea să fie parte a clubului exclusivist, unde femeile suferă micile proceduri pentru a arăta mai bine. Hotărăşte să-şi penseze sprâncenele, deşi îi arată minunat, nici prea stufoase, nici prea deschise la culoare, sunt o încadrare perfectă a ochilor, dar a văzut ea o doamnă la salon care se pensa, apoi îşi vopsea sprâncenele şi arăta ca o păpuşă Barbie. Asta vrea şi ea. Să fie ca doamna ce vine la salon.Îşi face economii din banii de buzunar şi alege să-i investească în ea. Banii ce-i primeşte de ziua ei sunt depuşi la banca dorinţelor, pentru a investi în aspectul ei fizic. Se machiază în exces chiar şi când merge la şcoală şi râde în hohote împreună cu fetele din gaşca ei de profa de română sau de mate care n-a înţeles să-şi sacrifice măcar 15 minute dimineaţa pentru a se gletui ca ea pe faţă. Nu înţelege cum pot să iasă din casă nemachiate, ea nu îşi poate imagina cum ar ieşi nemachiată, deîntinsă la păr, neojată iar când e chiar mulţumită de mâna de pictor cu care a fost înzestrată işi face un selfie şi-l pune pe cel puţin 3 reţele de socializare. E deja o divă. Pentru că ea ştie că dacă te simţi aşa, chiar esti. Ştie că puterea autosugestiei e foarte importanta şi
eşti până la urmă ceea ce arăţi să fii. E tânără, îşi permite orice…





Tânăra studentă, domnişoară, femeie în etapa atotştiutoare. A avut succes când şi-a ales un model în adolescenţă. A ajuns să se facă remarcată. Acum e însă conştientă că nu aspectul e totul. De asta a vrut să arate tuturor că este o femeie inteligentă, că va putea să devină o femeie de afaceri, o femeie de succes şi pentru asta a ales o facultate grea. A intrat uşor pentru că acum doar cine nu se înscrie nu intră la facultate. A făcut şi ea la fel. Şi-a depus 5 dosare la 5 facultăţi. Va rămâne la care va intra la fără taxă. Deşi nu taxa e neapărat problema, părinţii vor să o vadă absolventă de studii superioare oricum. Însă s-a prins şi ea că dacă este la buget, va părea mai inteligentă, va părea că e mai mult decât un ambalaj frumos întreţinut. Şi ştie că poate învăţa, pentru că reţinea uşor lecţiile şi în liceu. Cele care îi plăceau. Fusese chiar apreciată pentru că atunci când vroia, demonstra că poate învăţa.Totul ţine de ambiţie. Asta îi lipsea în liceu. Nu-i folosea la nimic să fie prima în clasă, deşi majoritatea răspunsurilor le ştia de când s-au predat. Când îşi făcea timp să şi înveţe, realiza că deşi în timpul orelor statea pe facebook şi număra like-uri, avea atenţie distributivă. Reţinuse din timpul explicaţiilor totul şi-i era clar. Dar nu vroia să înveţe continuu. Se simţea importantă când spunea că nu s-a putut pregăti pentru că fusese la o aniversare sau în weekend cu părinţii în străinătate. I se părea că toţi o invidiază pentru viaţa ei.Acum însă totul se schimbase. Venise într-un oraş mare, era singură, avea un apartament închiriat, fusese la cursul festiv şi acolo a avut un flash. Decanul, în discursul său, făcea referire la perioada studiilor pentru profilul ales. Sunt 4 ani de studii care se pot finaliza în 4, 5 sau 8 ani calendaristici, funcţie de disponibilitatea studentului la studiu individual. N-a înţeles de ce n-a făcut precizarea şi că se pot finaliza în 3 ani, sau chiar mai puţin pentru studenţii eminenţi. I-a fost însă suficient. Şi-a propus să demonstreze tuturor că ambalajul ăsta frumos pe care îl întreţine cu atâta cheltuială dorind să pară o divă, are ceva mai important pe dedesupt.Avea profesori universitari la cursurile cărora stătea de data asta şi îşi împărţea atenţia distributivă nu în a asculta profesorul şi a număra like-uri pe facebook , ci în a asculta profesorul, a lua notiţe complete şi a analiza capacitatea extraordinară a profesorului de a reţine atât de multă informaţie şi parcursul extraordinar profesional pe care îl avea. Şi primul semestru asta a făcut cu predilecţie. A analizat toţi profesorii şi si-a căutat modele.S-a hotărât greu, pentru că avea de ales între 2 profesoare. Una extrem de bine pregătită profesional, mereu atentă, pedantă, aranjată şi cealaltă sclipitoare din punctul de vedere al pregătirii profesionale, dar o tipă naturală ca apa plată de izvor, de gaşcă, ce nu dădea 2 bani pe costume şi farduri, deşi arăta foarte bine şi care venea la facultate cu motorul. Părea totuşi prea rebelă pentru ea. A ales-o drept model pe cea care părea să fie femeia de afaceri perfectă. Ţinută impecabilă, mereu aranjată, căreia niciun fir de păr rebel nu-i ieşea din coafura aparent simplă. Avea un job la universitate doar pentru că vroia să impărtăşească studenţilor experienţa ei, să-i înveţe să utilizeze informaţiile teoretice în practică şi să-şi dorească să devină ei înşişi antreprenori de succes.Studenta devine după multă muncă, după multe nopţi nedormite afectate studiului, devine femeia de afaceri pe care o admira. S-a construit zilnic, zi de zi. A realizat că adevarata valoare, frumuseţe e în noi. A realizat că doar o femeie inteligentă poate fi o femeie frumoasă. Şi că toate suntem înzestrate cu inteligenţă. Doar că uneori ne alegem prost modelele. Că unele aleg să n-o folosească decât în scopuri malefice, uşoare. I-a prins bine călirea asta târzie. Acum pare mai sigură pe ea. Aparent, e ceea ce şi-a dorit. Dar a ajuns în junglă. Luptă zilnic pentru statutul ei, pentru clientela ei, oboseşte să se trezească în fiecare dimineaţă să-şi întreţină aspectul fizic aşa cum a obişnuit lumea. Mereu aranjată, ca scoasă din cutie, machiată şi în outfit-ul imperios necesar.






Trec anii şi nu mai are nici umbre de nesiguranţă. Nici profesională, nici socială.Are 30 şi ceva de ani. Acum alege cu grijă ce îmbracă, ce textile pune în contactul direct cu pielea, ce mănâncă. Nu se mai expune în fum. Nici nu mai ştie când a fumat ultima ţigară. Probabil în primul an de liber profesionist. Atunci când se lupta ca peştele pe uscat. Ţigara îi dădea impresia de relaxare. Acum se relaxează cultivând flori pe balcon. Acum caută shake-uri naturale, merge să facă piaţa şi caută să cumpere de la ţărani produse cât mai bio. Îşi face timp pentru ea. Atât cât poate. Nu-şi mai petrece timpul liber în salonul de cosmetică. Stă liniştită şi citeşte cărţi de dezvoltare personală . Realizează unde şi când a pierdut controlul vieţii sale. Se plimbă. Nu mai merge la sală. Aleargă în aer liber. Stă în natură.Iar când are un copil devine o adevărată leoaică. Copilul ăsta e cadoul luptei sale sociale. E meritul său. E fructul iubirii lor ca soţi. E şi datoria ei faţă de societate. De a da societăţii un membru nou. Căruia îi va transmite tot ce a învăţat. Mai ales ce a învăţat din experienţa personală. Acum alege cu plăcere ţinute lejere. Iese în blugi şi tricouri cu personaje de desene animate, nemachiată, cu părul în vânt şi arată cum se simte. Se simte perfect în naturaleţea pe care acum şi-o acceptă. Acum încearcă să-şi recroiască sprâncenele pensate prea puternic. Să fie cât mai naturală. Să fie cum era la vârsta adolescenţei. Cu imaginea de dinainte de transformarea în divă, dar cu gândurile şi experienţa de acum. Când pleacă la serviciu, în outfit-ul specific alege machiaj în culori naturale, care îţi lasă impresia că nimic artificial nu e pe faţa ei. Dar acum radiază. E împlinită. E mamă, soţie, e un profesionist desăvârşit şi-şi permite să fie EA în faţa lumii.Timpul trece, ridurile apar, nu-i mai cere nimeni să dovedească nimic. Are 50 de ani. E transparentă ca sticla. Activitatea ei se cunoaşte, rezultatele educaţiei se văd pe copiii ei, şi-a păstrat ţinuta office dar a renunţat să-şi mai încarce faţa cu farduri. Îi accentuează mai mult ridurile de expresie. Îşi aranjează părul frumos dar simplu şi-şi mai dă cel mult cu ruj şi dermatograf. Sprâncenele i-au crescut suficient acum. Începe masajul facial. Îi face bine. Îi dă o luminozitate tenului. E încă apreciată şi admirată. E încă un model pentru alte femei. Şi încă mai umblă în blugi şi tricouri cu personaje de desene animate. Face cumpărături împreună cu fiica ei şi încearcă să o înveţe să se iubească aşa cum e, să-şi accepte chipul şi trupul, să se împace cu sine, cu particularităţile ei, să-şi pună în valoare naturaleţea. Să se bucure de fiecare etapă din viaţa ei şi s-o exploateze pozitiv la maxim, să lase viciile deoparte pentru că îi vor lăsa amprente urâte în trup şi suflet.La 60 de ani e fericită. Fiica ei are doi copii frumoşi care o iubesc. Cărora le poate acum acorda toată atenţia şi disponibilitatea ei. Mai mult decât le-a acordat propriilor copii, căci atunci era mereu ocupată şi stresată să le ofere luna de pe cer. Acum poate doar să se joace cu ei. Grija şi responsabilitatea asigurării celor necesare e a părinţilor . Ea trebuie doar să-i iubească şi să se joace cu ei. E atât de bine. N-o deranjează nici măcar când cel mic îî spune „baba” în loc de buni. E mulţumită de ce lăsă în urma ei.La 70 de ani + simte nevoia să fie apreciată. Se simte bătrână şi-i este greu să accepte că nu mai foloseşte societăţii, ci doar familiei. Ar vrea ca toţi să înveţe ceva din experienţa ei. Şi merge iar la salonul de cosmetică pentru a-şi schimba look-ul astfel încât mesajul ei să fie văzut şi din avion. Să se facă iar auzită. Să ştie că oamenii o apreciază şi îi admiră tonusul pe care cu atât de multă greutate încearcă să-l menţină. Oboseşte doar încercând să caute machiajul potrivit. Încă se plimbă mult pentru a transmite cât de importantă e mişcarea. Deşi ar da orice să meargă cu maşina şi până la colţul străzii după pâine. Îşi reia legăturile din lumea bună şi ajunge să fie iar în centrul atenţiei chiar şi-n mediul său profesional, din postura de lider şi formator de opinie doar pentru a transmite un mesaj .







Împăcaţi-vă cu voi aşa cum sunteţi. Faceţi-vă zilnic o analiză a acţiunilor şi faptelor voastre. Eliminaţi din acestea pe viitor orice are impact negativ asupra voastră ori asupra semenilor. Faceţi zilnic măcar o faptă bună şi creşteţi progresiv faptele bune. Vă veţi încărca sufletul cu satisfacţia, cu bucuria de a fi făcut pe cineva fericit. Nu-i judecaţi pe alţii. Dar judecaţi-vă pe voi !Apreciaţi fiecare moment şi etapă a dezvoltării voastre. Fiica mea la vârsta de 5-6 ani îşi dorea doar să devină adult. Eu îmi doream doar să fiu copil ca ea, fără griji şi fără responsabilităţi, cu mult timp liber de joacă.






Trebuie să putem transmite generaţiilor viitoare să nu piardă 50 de ani din viaţă căutând modele pe care să le urmeze. Adevăratul model e în sufletul fiecăruia. În conştiinţa sa. Învăţaţi-i pe copii de mici să se accepte aşa cum sunt, ajutaţi-i să-şi descopere talantul ce li s-a dat pentru a-l putea înmulţi. Bucuraţi-vă împreună cu ei de fiecare etapă a dezvoltării lor.Citiţi mult şi veţi ajunge să puteţi filtra informaţia primită. Veţi putea astfel să fi trăit în locuri în care nici nu aţi visat, să fi fost cine nici nu v-ar fi trecut prin cap să fiţi, veţi putea astfel cunoaşte caractere diferite ale spiritului uman şi veţi reuşi să apreciaţi altfel societatea în care trăiţi. Veţi dobândi sentimentul că puteţi schimba fiecare mediul vostru proxim. Că doar pe baza aportului vostru, lumea va progresa. Veţi ajunge să fiţi mulţumiţi cu voi înşivă, pentru că veţi fi căpătat experienţă, fără măcar să fi trecut prin aceste experienţe decât cu gândul.Nu mai căutaţi modele care nu sunt pe sufletul şi caracterul vostru. Fiţi voi înşivă modele. Deschideţi calea modelului de om din sufletul vostru să aibă puterea de a se exprima. Să strălucească în lume prin acţiuni pozitive, prin cunoaştere şi bună cuviinţă. Şi învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi…din fiecare eşec, din fiecare încercare, din fiecare experienţă, din fiecare reacţie pe care o aveţi în contact cu lumea.


Sursa:https://gloriaalexandru.wordpress.co...webcultura-ro/

[latan.elena]

[latan.elena]

N-ai dezmierda, de n-ai şti să blestemi;
surâd numai acei care suspină
Azi n-ai zâmbi, de n-ar fi fost să gemi
de n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.

Şi dacă singur rana nu-ţi legai
cu mâna ta n-ai unge răni străine
N-ai jindui după un colţ de rai
de n-ai purta un strop de iad în tine.

Căci nu te-nalţi în slăvi până nu cazi
cu fruntea grea în pulberea amară.
Şi dacă-nvii cu cântecul de azi
e c-ai murit cu lacrima de-aseară.

Radu Gyr - Antiteze







.. Dacă plângi pentru că soarele a dispărut din viaţa ta, lacrimile te vor împiedica să vezi stelele ...
Rabindranath Tagore