Elena Latan

[latan.elena]

Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata !




Ceea ce face viața minunată este să te minunezi în fiecare zi de viață.
Omar Falworth

[latan.elena]

Iubirea este un lucru obligatoriu pentru cresterea spirituala. Mai mult, iubirea functioneaza ca o oglinda. E foarte greu sa te cunosti daca nu ti-ai vazut fata in ochii cuiva care te iubeste. La fel cum pentru a-ti vedea fata fizica trebuie sa te uiti in oglinda, tot asa trebuie sa te uiti in oglinda iubirii ca sa-ti vezi fata spirituala. Ea te hraneste, te integreaza, te pregateste pentru calatoria interioara, iti aminteste de fata ta originara.
OSHO - Maturitatea



După tăcere, cel mai apropiat lucru de expresia inexplicabilului este muzica.
Aldous Huxley

©️Vadim Morozov photography

[latan.elena]

Dreptul la timp-Nichita Stanescu

I

Si pietrele-au dat rod in ziua-aceea,
cand iarna sta-n zenit la cerul tarii
si-n coaja orelor rotunde
batu, sfaramator, pasarea Phoenix,

Si acrul
se adauga intruna,
deodata-ncremenind ca gheata marii
care striveste-n sine trupul
urcatelor la suprafata
mortaciuni.

Era-n cutremuratul Februarie, de lupta,
cand tara isi cerea dreptul la timp
firesc, cum e culoarea pentru ochi
si-auzul
menit ca sa ia nastere-n timpane.

Era-n cutremuratul Februarie, de lupta,
cand de suieratura grea spre viitor
a trecerii de ancore-azvarlite
se rasuci taria, in cutele de aer
gatul eretilor deodata sugrumand.

Si grinda cerului, de aripi albe,
in locul lor, se-acoperi,
inchipuind vazduhuri ce urmau sa fie,
urcare dintr-o alta, mai demna, temelie.

Era-n ctremuratul Februarie, de lupta,
cand ochiul armelor intinse
privi-ndelung, cu gloante,
la tampla si la pieptul nostru ridicat,
nebanuind stapanii ca vremea lor ingheata
strangandu-le in blocul ei faptura
din ce in ce mai dens, mai apasat.

Pana si pietrele-au dat rod in ziua-aceea
cand iarna sta-n zenit si scanteia.
Cadea un val de moartre peste visuri,
dar moartea doar pe ea se ucidea.

II

Goana norilor albi, goana norilor lungi
mana din urma secundele.
Era-n cutremuratul Februarie,
cand o femeie nastea in lume,
fiul ei primindu-si dreptul la timp.

Zvarli deodata spre cer
sageata de piatra a unui tipat.

Trupul copilului rasarea
greoi si sigur, ca luna
din apele marii.

Si-un orizont era, de femei,
cu globurile pantecelor pamantesti
acoperite de sorturi negre.
Un orizont era, de femei gravide
care-o priveau.

In lume nastea o femeie.
Era in Februarie, sub roata de viscol,
cand durerile facerii o-mbratisara,
ca un barbat mult prea puternic,
cu brate de plumb.

Goana norilor lungi, goana norilor albi,
mana din urma secundele, le izbea,
le rarea...

Cate una se ratacea
printre furnale, printre sarme,
printre ziduri, pe cai ferate se ratacea
intalnea ochii femeii si-i stralumina,
intalnea obrazul femeii si-l colora,
intalnea gura femeii si-o arcuia,
intalnea tipatul femeii si-l prefacea
in stalpul de care se sprijina cerul.

Si-un orizont era, de femei,
cu globurile pantecelor pamantesti
acoperite de sorturi negre.
Un orizont era, de femei gravide
care-o priveau.

Trupul copilului, greoi si sigur,
continua sa rasara
ca o bataie a inimii de inima,
ca o planeta ce se rupe
dintr-un soare.

Era in Februarie, sub roata de visol,
cand steagul cel mare-al zapezilor
cadea aburind, la pamant.

Si bocancii cu tinte-ai soldatilor
il sfasiau ritmic,
iar sinele saniilor cu clopote
de alama
in lungi bandaje il taiau
pentru tamplele inrosite,
pentru umerii zdrobiti,
pentru piepturile impuscate
ale celor care vegheau.

Dar o femeie nastea in lume.
Era in Februarie,
cand fiul ei isi primea dreptul la timp,
cum marile-ntrebari isi primesc
raspunsul
in istorie.

Si-un orizont era, de femei
cu globurile pantecelor pamantesti
acoperite cu sorturi negre.
Un orizont era, de femei gravide,
care ii suradeau greoi si-ncrezator.

III

Dar i se paru deodata femeii
ca nu-si poate lua in brate feciorul
asa cum nu poti sa ridici in brate
un rau.

I se paru ca el i se rupe
de san,
asa cum se rup cuvintele
de gura.

Caldura fapturii lui
- i se paru -
ca se-nalta din caldura trupului ei
spre norii incremeniti.

Si toate acestea le simti
de neschimbat,
cum nu mai poti sa abati
o intamplare
desfasurata in trecut.

I se paru femeii deodata
ca fiul ei alearga scanteind
catre marile roti dintate
ale anotimpurilor,
si ca-si arunca umbra asupra lor,
biciuindu-le,
si ca rotile se urnesc din intepenire,
cu suier inalt,
si iarna si-arunca trupurile-infrigurate
in caracasa de frunze a primaverii,
si primavara si-arunca arborii-nfiorati,
pe marea umflata a verii,
si soarele verii, alunecand, izbeste
si doboara fructele toamnei.
Si toamna intra cu prora ei
de spargator de gheata,
in miezul alb al iernii,
si-l despica, si-l sfasie,
si-l frange, si-l rupe.

Femeia zvarli spre cer
sageata scanteietoare
a unui tipat de bucurie
pentru fiul ei.

[latan.elena]

Val Răzeşu

ANCORE ÎN CURCUBEU

Religia şi cultura sunt în relație de interdependență absolută. Religia este punctul central de înțelegere al conştiinței de sine în raport cu conştiința transcedentală iar cultura este lungimea razei limitelor circumferinței acestei cunoaşteri. Religia dă sens şi substanță miracolului vieții, smulge omul din capcana constrângerilor materiale, jalonează etic şi moral drumul său către desăvărşire iar cultura este descoperirea semnificațiilor acestor jaloane. Religia este busola iar cultura încercarea de a citi corect Nordul.
Suntem în ,,era informației", şi se dă un asalt ideologic fără precedent pentru a da un sens pervers afirmației lui Nietszche că ,, Dumnezeu este mort".
Dar ideea morții lui Dumnezeu va conduce, a spus Nietzsche, nu doar la respingerea credinței într-o ordine cosmică, ci și la respingerea valorilor absolute - la respingerea credinței într-o lege morală universală și obiectivă, obligatorie pentru toți indivizii. În acest fel, pierderea unei baze absolute a moralității conduce la nihilism.
Neoliberalismul care vrea să se impună acum se închină ,, supraomului" său, savantul. Ştiința şi tehnologia sunt componentele de bază ale culturii societății umane actuale. Deşi, ştiința nu va putea niciodată dovedi că a explicat sau va putea explica ceva definitiv iar tehnologia se va împotmoli în finalitatea cunoaşterii posibile.
Savanții nu inventează nimic, doar redescoperă lucruri cunoscute încă de la facerea lumii. De aceea a afirmat Einstein că ,, Ştiința fără religie este şchioapă, iar religia fără ştiință este oarbă".
Ar mai fi artele, miraculoasele ancore ale sufletului în curcubeu. Dar numai dacă sunt mai mult decât călătorii imaginare către un port fictiv. Dar şi artistul, pentru a atinge desăvârşirea ar trebui să poată sări peste propria umbră.
Evoluția înseamnă în realitatea absolută întoarcerea omului la adevărata sa dimensiune, de neimaginat, de necuprins, ființă de lumină în timpul veşnic.
În Orient circulă o pildă care spune că niște orbi au pipăit odată un elefant și fiecare a descris întregul după porțiunea pipăită (fildeșii ca două oase mari, trompa ca un tub, urechile ca niște evantaie, picioarele ca niște coloane, părțile laterale ca un zid care respiră, coada ca o frânghie); nici unul nu a mințit în descrierea lui, fiecare dintre ei l-a descris corect, dar, atenție, nu complet. Elefantul era exact cum fusese descris, dar și ceva mai mult decât atât. Așa-zișii mari inițiați care au cugetat la Dumnezeu au descris ceea ce au socotit ei că este Dumnezeu. Concluzia pildei orientale este aceasta: toate religiile sunt adevărate în felul lor, toate descriu, mai mult sau mai puțin complet, pe Dumnezeu. Deci, că toate religiile sunt versanții aceluiaşi Tabor, poteci ce duc toate către acelaşi Dumnezeu.
*
Se află în joc puterea de a identifica adevărata religie şi de a statua anumite practici ca fiind ,, drepte" iar celelalte false. Sincretismul este apreciat de unii deoarece promovează toleranța şi hulit de alții fiindcă promovează decăderea adevăratei credințe. Rolul jucat de sincretism în societățile fondate pe culturi religioase este jucat azi de termenul de ,,multiculturalism" în societățile fondate pe culturi seculare.
Desigur, marile adevăruri ale religiei sunt toate universale, dar unificarea lor într-una singură, în numele evitării conflictelor şi a toleranței, este imposibilă. Este mincinoasă afirmația că raționalitatea ştiințifică a triumfat asupra revelației sacre.
Promotorii noii ordini mondiale şi ai globalizării nu sunt atât de naivi încât să poată crede că o construcție artificială ar putea rezista în fața a ceea ce numim religia naturală. Practic, dezideratul lor de desființare a națiunilor şi contopirea într-o țară planetară, în numele armoniei şi fericirii tuturor, este cea mai sfruntată minciună posibilă. Oricât de poleit cu bune intenții este ambalajul, se vede de la o poştă că adevăratul scop este ştergerea identității individuale, distrugerea seminței unicat a dumnezeirii pusă îl el de la facerea lumii.
Adevărata religie este esențialmente religia naturală deschisă rațiunii dar nu dependentă de evenimente specifice ale revelației care despărțea o comunitate religioasă de alta.
,,Religia naturalã este acel ceva pe care fiecare îl deține în forme diferite, însã aceste diferențe sînt chestiuni personale fãrã vreo urmare politicã. Mai poate fi sustinut cã religia oferã individului un Adevãr absolut, dar aceastã convingere rãmîne una personalã şi nu acționeazã la nivelul societãții. Desigur, trebuie sã ne dãm seama cã naționalismul laic este doar o miscare ideologicã şi nu o ideologie totalã şi atot- cuprinzătoare a modernitãții. Totuşi, în societãțile în care laicitatea reprezintã un aspect definitoriu al culturii naționale, polemica se transferã de la religie la cultura naționalã, de la sincretism la multiculturalism şi de la convertire la asimilare."
Asistăm în aceste vremuri la un asalt ideologic fără precedent asupra libertății de conştiință. Prin mistificarea şi bagatelizarea adevăratelor valori, prin promovarea deşănțată a amoralității în relațiile sociale. Ba mai mult, se vrea ca şcoala să devină modul instituționalizat unde copilul să fie învățat să facă alergie la etică şi morală, la istoria adevărată a devenirii umane, să devină locul unde copilul să involueze la umbra ,,drepturilor fundamentale ale omului" prezentate fraudulos ca emanciparea de sub tutela oricăror constrângeri care, chipurile, i-ar îngrădi libertatea de dezvoltare liberă, găsind justificări şi celor mai degradante devieri de la natura curată a firii umane.
Cele mai avansate descoperiri ale ştiinței şi tehnologiei, cele mai perfide tehnici de manipulare a maselor, sunt folosite pe post de cai troieni care să îngenuncheze omul înafara adevăratului său destin. Iar de o vreme, violarea realității se face şi fără perdea, libertatea nu mai este prezentată aşa cum corect spunea Spinoza, drept ,,,Necesitatea cu rost", ci devine libertinaj absolut.
Şi fiindcă profeților globalizării le mai stau în cale numai familia şi credința în Dumnezeu - pentru că bisericile au devenit tot mai dependente şi obediente față de stat - au pornit fără scrupule colonizarea ideologică a omenirii. În numele nediscriminării, Sodoma şi Gomora sunt prezentate ca modele de urmat iar infanticidul cea mai ieftină metodă de tratare a durerilor de cap provocate de suprapopularea planetei, credința în Dumnezeu - bună doar pentru inteligenții asimptomatici, frână în calea progresului social.
Întregii planete i se arată ostentativ cu degetul marea realizare numită ,, creuzetul american". În care unii susțin că SUA au o cultură națională ca rezultat al unui amestec de elemente diverse, etnic eterogene. Culturile diferitelor comunități etnice sunt prezentate drept contribuții egale la cultura națională.
Pe de altă parte, a apărut un imaginar negativ al pierderii şi contaminării care se conturează cel mai presus în căutarea separatistă a unor origini pure şi a unor granițe bine trasate.
Dacã în cazul sincretismului convertirea devine un eşec, în cazul multiculturalismului, asimilarea se transformã într-un eşec. În primul caz, acest lucru îl reprezintã un eşec al aparatului bisericesc de a autoriza într-o manierã eficientã practica socialã. În cel de-al doilea este un eşec al aparatului de stat.
Faptul cã proiectul “creuzetului” nu a fost în întregime un succes a devenit evident pentru sociologi în anii ’60 (Glazer si Moynihan 1963). În vreme ce conservatorii continuã sã se agațe de “creuzet” sau de proiectul de asimilare, liberalii încearcã acum sã treacã “dincolo de creuzet” nu doar prin a permite ca diferența culturalã sã fie afişatã pe strãzi, ca parte a celebrãrii națiunii, ci şi prin includerea ei în programa şcolarã, ca o celebrare a diferenței în sînul maşinãriei asimilatoare. Acesta este punctul în care unul precum istoricul Arthur Schlesinger (1992) începe sã se îngrijoreze pentru ceea ce el numeşte “dezbinarea Americii”. Atît timp cît diferența culturalã, asemenea diferenței religioase, este ceva practicat la periferia vieții sociale, precum un “hobby” s-ar putea afirma cã este “depolitizatã”, dar de îndatã ce diferența este evidențiatã în programã, parte a maşinãriei centrale de asimilare a statului-națiune modern, devine o chestiune politicã de primã mãrime – aşa cum apare ea astãzi în Statele Unite."
Priviți ce se întâmplă chiar zilele acestea acolo, şi reflectați adânc. Haosul iscat se întinde la scară planetară. Totul se clatină, totul se va schimba, din rău în mai rău. Doamne păzeşte această lume care este în pragul pierderii umanității!
*
Practic, pe o planetă cu atât de multe religii şi culturi diferite, dezideratul armoniei în cadrul unei singure țări - Terra, şi a unui singur popor - Omenirea, este o utopie atâta vreme cât se va căuta atingerea lui prin măsuri politice, economice şi sociale la nivel de guverne. O Terra lipsită de umanitate s-ar desprinde de Dumnezeu şi ar fi exclusă din istorie.
Omul care îl recunoaşte pe Iisus în sinele său şi al tuturor celorlalți frați ai săi pământeni şi în tot ceea ce îl înconjoară, este el însuşi fiu al lui Dumnezeu, şi ca fiu, va moşteni din generație în generație veşnicia!

Val Răzeşu

[latan.elena]

Iulia Gorneanu - autor

POVESTEA ZILELOR SĂPTĂMÂNII În calendarele populare, departe de a fi doar simple noțiuni abstracte de măsurare a timpului, zilele săptămânii sunt mai degrabă organice, vii, născute din povești și făuritoare de povești. Țăranii cred că au și ele sufletul lor („zilele sunt, așa, ca niște făpturi”. E. Bernea), că înainte vreme umblau pe pământ, împărțindu-se în zile bune și zile rele, zile îmbelșugate și zile sterpe, zile femeie și zile bărbat.

Se povestește că luni e bărbat și e bun pentru începutul tuturor lucrurilor. E cel care ține cheia de la cea dintâi poartă a ceriului și când treci pragul spre lumea de dincolo, îți arată drumul pe care trebuie să mergi. Cine se naște lunea, zi benefică oricărui început, va avea viață lungă, noroc și va fi bine călăuzit de soartă.

Marți e tot bărbat, dar e zi pocită, zi rea, în care nu-i bine să începi nimic și nici să pleci la drum. E ziua Sfântului Ilie, în care postul se ține pentru dușmani. Multe zile de peste an din calendarul popular stau sub semnul lui Marțolea, o divinitate malefică, spaima femeilor.

Miercuri e femeie, zi bună, solară, în care se postește pentru Maica Domnului.

Joi e bărbat, zi norocoasă, benefică dragostei și căsătoriei, aflată sub protecția Sfântului Neculai. Cu toate acestea, Joimărița (o altă străveche divinitate malefică) patronează câteva zile de peste an, ținute cu strictețe de femei, de frica răzbunării ei.

Vineri e una dintre zilele cele mai încărcate de sacralitate. E sora Duminicii și stă sub semnul Crucii dătătoare de viață, pentru care se și postește. În unele zone există credința că cine se naște vinerea va fi evlavios și iubit de Dumnezeu, pe când în alte părți se spune că cel născut în această zi va fi lipsit de noroc toată viața, acest lucru explicându-se probabil prin austeritatea impusă de post.

Sâmbătă e tot femeie, însă e zi nefastă, ziua în care se aduc ofrande moșilor de neam, când cerul se deschide iar morții se uită să vadă dacă au primit ceva de pomană. Nu-i bine să începi nimic - nici lucru, nici drum - și, cum te scoli, trebuie să-ți faci cruce „căci dracii toată săptămâna rod lanțurile diavolului” iar sâmbăta doar într-o cruce se mai țin.

Avem noroc că vine Duminica, zi solemnă, festivă, luminoasă, cea mai mare și mai frumoasă dintre toate, ziua rugăciunii, a Învierii, a bucuriei, a nunților și a jocurilor. Se povestește că umblă înveșmântată în alb, că locuiește într-un palat de aur peste apa Sâmbetei și că e verișoară primară cu Soarele.

Dincolo de personificarea mitică a zilelor, săptămâna este o repetare a misterului creației pe care oamenii ar trebui să o imite: „Dumenezeu a făcut lumea în șase zile iar într-a șaptea s-a hodinit”.






".... Eu cred ca vesnicia s-a născut la sat.
Aici orice gând e mai încet,
Și inima-ti zvacneste mai rar,
Ca și cum nu ti-ar bate în piept,
Ci adânc în pământ undeva."

Lucian Blaga - Sufletul satului

[latan.elena]

'' Dumnezeu e în inima mea !
că altfel ce rost ar mai avea bătăile ei ?''
Timotei Cipariu



Omul, acest miracol cald si plin de viata, de complicatie si de inocenta...
Anne Rice



,,Una din marile mulțumiri ale vieții e să te știi om bun."

Ioan Slavici

[latan.elena]

"Rar, luminos și îndrăzneț este cine, printre vise spulberate rămâne un visător încăpățânat."
Gabriela Pannia



Știi de ce uneori ești dezamăgit?
Pentru că noi credem că alții sunt dispuși să facă ceea ce noi am face pentru ei.
Gaetano Lo Presti



Mă aleg pe mine ca prim partener pentru viață.
Alți oameni pot veni și pleca dar eu sunt mereu aici, pentru mine.
Și rămân mereu, cu mine!
Louise Hay



Prefer să mă ocup de ceea ce am.
Octavian Paler

[latan.elena]

Rainer Maria Rilke - Înserare (Abend)

Încet se schimbă ziua-n strai de seară;
copaci bătrâni îi ţes pe crengi vestmânt.
Eşti între lumi, şi simţi cum se separă:
spre boltă una, alta spre pământ.

Şi singur, neaparţinând niciunde,
nici sumbru precum mutul adăpost,
nici sigur că vecia-ţi va răspunde,
cum suitoarei stele dat i-a fost -

rămâi să descâlceşti (de s-ar putea)
această viaţă coaptă, cruntă, mare;
şi-ţi dă prin gând, cum şezi între hotare:
acum eşti piatră, şi acum eşti stea.


Vlad Eftenie

[latan.elena]

Dansul este cea mai elevată, cea mai emoţionantă, cea mai frumoasă dintre arte, pentru că nu este doar translatare sau abstractizare din viaţă; este chiar viaţă.
Havelock Ellis



Oamenii de artă, a căror sensibilitate răsare din inimă – pictorii, poeţii, muzicienii, dansatorii, actorii – sunt cei iraţionali. Ei sunt creatori de mari frumuseţi, dar total neadecvaţi într-o societate rânduită de cap. Societatea îi consideră pe artişti aproape nişte paria, puţin nebuni, un gen de oameni săriţi de pe fix. Nimeni nu vrea ca odrasla lui să se facă muzician, sau pictor, sau dansator… Pictura, poezia, dansul sunt periculoase, riscante, pentru că cel care le practică ar putea sfârşi ca cerşetor pe stradă, cântând la flaut.
Osho

[latan.elena]

https://www.youtube.com/watch?v=LPD7sfeqSOo




Viața de zi cu zi ne pune la încercare.Fiecare zi ne învață că a fi umil valorează mai mult decât orice.
Ne învață că valorile trebuie menținute și respectate.
Cynthia Badini




„Poate alergăm, mergem, ne împiedicăm sau zburăm. Dar să nu uităm niciodată scopul călătoriei sau să pierdem vreo șansă de a vedea un curcubeu.”
Gloria Gaither









Moonbow - Wikipedia

Imagini pentru Moonbow