https://www.youtube.com/watch?v=fCyQjr6Uris&t=6s
Gabriela Mistral (n. 7 aprilie 1889, Vicuńa, Chile - d. 10 ianuarie 1957, New York) este pseudonimul lui Lucila de María del Perpetuo Socorro Godoy Alcayaga, poetă din Chile, premiată cu Premiul Nobel pentru literatură în anul 1945.Creația sa este profund feminină, meditativă, de înaltă emoție lirică și tonalitate post-romantică și uneori simbolistă, în care transfigurează natura aspră a ținutului natal, valorile naționale, copilăria ca vârstă a fragilității, exuberanța tinereții și iubirii, durerea solitară, meditația asupra morții.
Poezii de dragoste în memoria iubitului mort, „Sonetos de la muerte” (1914), au făcut-o cunoscută în toată America Latină, însă prima ei mare colecție de poezii „Desolación” („Deznădejde”) nu a fost publicată decât în 1922. În 1924 a apărut „Ternura” (Tandrețe”) , un volum de poezie dominat de tema copilăriei; aceeași temă, legată de cea a maternității, joacă un rol semnificativ în „Tala”, poezii publicate în 1938. Opera sa completă a fost publicată în 1958.
Premiul Nobel pentru literatură 1945 a fost acordat Gabrielei Mistral „pentru poezia ei lirică, prin care, inspirată de emoții puternice, și-a făcut numele un simbol al aspirațiilor idealiste ale întregii lumi latino-americane”.
Educaţia este, poate, forma cea mai înaltă de căutare a lui Dumnezeu.
Multe lucruri pot aştepta. Copiii nu pot. Astăzi oasele lor se formează, sângele lor se zămisleşte, simţurile lor se dezvoltă. Lor nu le putem spune "mâine". Numele lor este "astăzi".
Frumuseţea este umbra lui Dumnezeu asupra universului.
Iubesc lucrurile pe care nu le-am avut niciodată la fel ca şi pe acelea pe care nu le mai am.
Roza
Bogatul miez al rozei sângerii
E bogăţia fiinţei tale vii.
Lasă-ţi, ca roza, inima-nvoltată.
Nu te închide, neînduplecată,
În tine. Înfloreşte-n joc, în cânt
Şi dragostea aşteaptă fremătând.
Să nu fii rozei aspră păzitoare:
Te-ar arde înfocata ei splendoare.
Marcaje