Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata !
“Soarele răsare nu ca să apună, ci ca să lumineze până apune.”
Nicolae Iorga
Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata !
“Soarele răsare nu ca să apună, ci ca să lumineze până apune.”
Nicolae Iorga
Cântec de iarnă
Eşti atât de frumoasă, iarna!
Câmpul întins pe spate, lângă orizont,
şi copacii opriţi, din fuga crivăţului...
Îmi tremură nările
şi nici o mireasmă,
şi nici o boare,
doar mirosul îndepărtat, de gheaţă,
al sorilor.
Ce limpezi sunt mâinile tale, iarna!
Şi nu trece nimeni
doar sorii albi se rotesc liniştit, idolaru
şi gândul creşte-n cercuri
sonorizând copacii
câte doi,
câte patru.
Nichita Stanescu
Priveşte fără pretenţia de a pricepe totul.
Strângând nisipul în pumn, mă gândesc câte încap într-o clipă în
care nu mai vrei să spui nimic.
Există lucruri pe care le vei înţelege mai bine din amănunte şi din
tăceri decât din vorbe. Aşa cum există gânditori care pot fi înţeleşi mai
bine din îndoielile lor decât din certitudinile lor.
Octavian Paler, „Caminante”
O pasiune n-are nevoie de motivări. Ea nu cere neapărat să fie înţeleasă şi explicabilă. Dimpotrivă, începe acolo unde nu mai e nimic de explicat, sfârşind abia când simte din nou nevoia de lămuriri.
Marea e, probabil, singurul loc unde se poate înţelege bine, cu adevărat, diferenţa dintre mitologie şi istorie.
Octavian Paler
Dan Cristian Mihăilescu
Adrian Paunescu - Fat Frumos
Oameni, oameni, fratii mei,
Disperatii, fericitii,
V-ati spalat de superstitii,
De demoni si dumnezei.
Insa-i nu-i destul folos
Daca peste tot ce este
V-ati spalat si de poveste,
L-ati pierdut pe Fat-Frumos.
Vin la voi acum plangand,
Gura-mi sangera ca rana,
Unde este Consanzeana,
In ce bolti, pe ce pamant?
Ma ridic plangand de jos,
Ca la un pierdut examen,
Unde va e basmul, oameni.
Ce-ati facut cu Fat-Frumos?
Fat-Frumos n-a existat,
N-a stat nimanui in cale,
Era numai visul moale
Al vreunui trist baiat.
Mai visati de vreti sa fiti
Fericiti cu capu-n perna,
Feriti epoca moderna
De rigizi si scofalciti.
Din prea mult entuziasm
Sa nu spargeti Voronetul,
Dati-i voi mai mare pretul,
Oameni, mai ravniti la basm.
Voi, care aveti copii,
Nu-i lasati sub gand satanic,
Sa respire sterp, mecanic,
Ca si cand nu ar fi.
Doborati himera jos,
Oameni, reveniti in lume,
Pe umana noastra culme
Regasiti pe Fat-Frumos.
Fat-Frumos si toti ai lui,
Fiinca unde nu-i poveste
Lume nu-i si om nu este
Si, de fapt, nimica nu-i.
El venea la noi pe jos
Si ni l-au rapit piratii,
Vamesi vigilenti, redati-i
Actele lui Fat-Frumos.
Dati-i viata inapoi,
Ochii mari, miscarea buzii,
Fat-Frumosul din iluzii
Si frumos numai prin voi.
Începe prin a face cele necesare, apoi posibilul și brusc vei fi surprins făcând imposibilul.
Sfântul Francisc din Assisi
Ștefan Câlția - Locuri.
https://www.youtube.com/watch?v=8wxO...KwPgfrjqP91oKj
Viaţa, se gândi el, semăna mult cu un cântec. La început e misterul, la sfârşit e confirmarea, dar la mijloc stă întreaga emoţie care face să merite totul.
Dacă nu îţi auzi inima, ascultă liniştea aceea, uneori adevărata iubire vine ca o şoaptă.
Adevărata dragoste este rară şi este singurul lucru care dă vieţii sens.
Cadourile inimii nu pot fi solicitate de către oricine, cu excepţia celui care dă.
Liniştea e pură, liniştea e sfântă, ea uneşte fiinţe, pentru că numai cei ce se simt în largul lor în prezenţa altei persoane ştiu să nu vorbească, e ca un paradox.
Omul se poate obişnui cu orice, dacă i se lasă suficient timp.
Nu îţi poţi trăi viaţa pentru alţii. Trebuie să faci ceea ce e bine pentru tine, chiar dacă astfel îi răneşti pe cei pe care îi iubeşti.
Posibilităţile sunt cele care mă fac să merg mai departe. Şi chiar dacă unii mă considera un visător, un prost sau orice altceva, cred că orice este posibil.
Dacă nu îţi auzi inima, ascultă liniştea aceea, uneori adevărata iubire vine ca o şoaptă.
Apusul, mi-am dat seama atunci, este numai o iluzie, pentru că soarele este ori deasupra, ori dedesubtul orizontului. Şi asta înseamnă că ziua şi noaptea sunt îngemănate într-un fel în care puţine lucruri sunt; nu pot exista separat şi totuşi, nici laolaltă. Cum ar fi, îmi amintesc că mă întrebam, să fim veşnic împreună şi totuşi despărţiţi pentru totdeauna?
Nu sunt o persoană specială. Sunt un om normal cu gânduri normale și o viață normală. Nu există monumente dedicate mie, numele meu va fi uitat. Am reușit un lucru într-un mod absolut excepțional. Am iubit o femeie cu toată inima și sufletul meu. Acest lucru a fost întotdeauna suficient pentru mine...
Nicolae Sparks
Nicholas Sparks - Wikipedia
CEA MAI BUNĂ PARTE DIN VOI
Nu moare niciodată, ci se ascunde doar aparent.
Rămâne alert sub greutatea experienței tale, nu cere să te întorci la lumină și chiar dacă uneori pare prostesc și naiv, știe că nu ești pregătit și „așteaptă” în tăcere.
Ea te ascultă din cele mai adânci pliuri ale sufletului, colorându-se cu amintiri pe care nu se poate resemna să le dea drumul.
Rămâne calmă pentru că știe că îți aparține și este sigură că nu o vei lăsa niciodată să moară complet. Ea nu te va învinovăți că ai ascuns-o și ai uitat-o, simte ceea ce trăiești, ceea ce simți ...
Nu pare, dar este lângă tine când treci prin „Iadul” tău, te ține de mână când cazi, se luptă cu războaiele interioare alături și te zguduie când simți că ești pe cale să dai sus.
Apoi intr-o zi ...
Totul se stinge, furtuna se calmează, gândurile sunt tăcute și războinicul din tine își lasă în sfârșit brațele.
Acesta va fi momentul în care o veți simți renăscând.
Va începe să se ridice din adâncurile sufletului și va reveni să curgă prin vene, sub piele, chiar în oasele tale.
Cu siguranță va pierde ceva și în acest război, dar cu siguranță va câștiga medalii pe care puțini își permit să le poarte.
EA! CEA MAI BUNĂ PARTE DIN VOI ...
Acea parte pe care ai dat-o de multe ori și pe care ai pierdut-o și care acum s-a întors spunându-ți: „Nimeni nu va îndrăzni să ne despartă din nou”!
Silvia Nelli
''Lumina zilei umple capul de zgomot, întunericul nopții îndepărtează zgomotele și pornește muzica. Apoi se ascultă ceea ce este în interiorul inimii. ''
Fabio Privitera
Exista doua feluri de oameni in lume :cei care sunt visatori si cei care sunt visati.
Alberto Villoldo
"Dacă nu există "pentru multă vreme", nici "pentru restul vieţii noastre", nici "de acum înainte", şi există doar "acum", ei bine, atunci să-i mulţumim clipei prezente."
Ernest Hemingway
Domnişoara Noapte Bună
Acest poem e pentru toţi copiii cuminţi
Frumoşi, curaţi şi adormiţi de părinţi,
Poem care se spune încet, aproape şoptit, cu ochii închişi
Cu păpuşi în braţe, cu părinţi ori cu jucării de pluş.
E un poem curat care se spune la culcare
Când se aud inimile cum bat mai tare
El nu seamănă cu alte basme sau poveşti
Căci te învaţă să iei noaptea-n braţe, s-o iubeşti.
Aşa cum se ia întotdeauna o domnişoară
Pe după umeri sau de mână,
Crăiasa noastră, copii, e Domnişoara Noapte Bună
Şi adoarme, numai ţinută-n braţe, într-o doară.
Dar odată cu ea adorm numai cei cuminţi
Toţi cei care înainte de culcare s-au spălat pe dinţi
Şi-au aranjat patul să n-o ia cearceaful la vale
Toţi cei care s-au îmbrăcat frumos în pijamale.
Când stelele se joacă pe cer ca-n curtea şcolii
Şi s-au dus la culcare toţi sorii
Iar lumea toată doarme dusă sub clar de lună
Atunci te înveleşte şi te ia în braţe Domnişoara Noapte Bună.
E un somn curat, prelung, pe care nu-l trezesc cocoşii
Când visele-s poveşti cu prinţi, prinţese, bunici şi toată lumea bună
Şi se ascund în gene, veghind la somnul vostru, toţi Ene moşii
Dar mai presus de toate vă ţine strâns în braţe Domnişoara Noapte Bună.
Marius Tucă
"Deși suntem liberi să gândim și să acționăm, suntem ținuți împreună, ca stelele din firmament, cu legături inseparabile. Aceste legături nu pot fi văzute, dar le putem simți."
Nikola Tesla
“Dumnezeu devine cuib de câte ori cresc aripi oboselii noastre. “
Emil Cioran
Momentan sunt 144 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 144 vizitatori)
Marcaje