Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata !
Magia vieții este să știi să profiți de moment în toată frumusețea ei.
Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata !
Magia vieții este să știi să profiți de moment în toată frumusețea ei.
Ultima modificare făcută de latan.elena; 17.01.2021 la 16:12.
Ninge - George Bacovia
Când iar începe-a ninge
mă simt de-un dor cuprins.
Mă văd, pe-un drum, departe,
mergând, încet, şi nins.
Sub streşină, cerdacul
se-ntunecă mâhnit;
stă rezemată-o fată
de stâlpu-nzăpădit.
Mă rog Ţie, Doamne, să pot fi frumos pe dinăuntru.
Socrate
''Fără să te gândeşti la cuvinte - ascultă limbajul Inimii !''
Rumi
Mihai Eminescu.
Crăiasa din poveşti
Neguri albe, strălucite
Naşte luna argintie,
Ea le scoate peste ape,
Le întinde pe câmpie;
S-adun flori în şezătoare
De painjen tort să rumpă,
Şi anină-n haina nopţii
Boabe mari de piatră scumpă.
Lângă lac, pe care norii
Au urzit o umbră fină,
Ruptă de mişcări de valuri
Ca de bulgări de lumină,
Dându-şi trestia-ntr-o parte,
Stă copila lin plecată,
Trandafiri aruncă roşii
Peste unda fermecată.
Ca să vad-un chip, se uită
Cum aleargă apa-n cercuri,
Căci vrăjit de mult e lacul
De-un cuvânt al sfintei Miercuri;
Ca să iasă chipu-n faţă,
Trandafiri aruncă tineri,
Căci vrăjiţi sunt trandafirii
De-un cuvânt al sfintei Vineri.
Ea se uită... Păru-i galben,
Faţa ei lucesc în lună,
Iar în ochii ei albaştri
Toate basmele s-adună.
Stanislav Sugintas painting
Ultima modificare făcută de latan.elena; 17.01.2021 la 22:49.
„Adevărata viaţă e ca o navigare în furtuni. Suntem ca marinarii, care se opresc prin porturi doar pentru a se odihni, şi apoi pleacă din nou.
Aşa suntem şi noi, ne întoarcem într-un vis, din care plecăm iar,
în urmărirea altui vis.”
Lucio D'Ambra
Din valurile vremii...
Mihai Eminescu
Din valurile vremii, iubita mea, răsai
Cu braţele de marmur, cu părul lung, bălai -
Şi faţa străvezie ca faţa albei ceri
Slăbită e de umbra duioaselor dureri!
Cu zâmbetul tău dulce tu mângâi ochii mei,
Femeie între stele şi stea între femei
Şi întorcându-ţi faţa spre umărul tău stâng,
În ochii fericirii mă uit pierdut şi plâng.
Cum oare din noianul de neguri să te rump,
Să te ridic la pieptu-mi, iubite înger scump,
Şi faţa mea în lacrimi pe faţa ta s-o plec,
Cu sărutări aprinse suflarea să ţi-o-nec
Şi mâna friguroasă s-o încălzesc la sân,
Aproape, mai aproape pe inima-mi s-o ţin.
Dar vai, un chip aievea nu eşti, astfel de treci
Şi umbra ta se pierde în negurile reci,
De mă găsesc iar singur cu braţele în jos
În trista amintire a visului frumos...
Zadarnic după umbra ta dulce le întind:
Din valurile vremii nu pot să te cuprind.
Josephine Wall – Art of the Imagination
Ultima modificare făcută de latan.elena; 17.01.2021 la 18:08.
M-am ascuns intr-o scoica,pe fundul marii,
Dar am uitat in care.
Zilnic ma cobor in adanc
Si strecor marea printre degete,
Sa dau de mine.
Uneori ma gandesc
Ca m-a mancat un peste urias
Si eu il caut acum pretutindeni
Sa-i ajut sa ma inghita tot.
Fundul marii ma atrage si ma inspaimanta
Cu milioanele de scoici
Asemanatoare.
Oameni buni,eu sunt intr-una din ele,
Dar nu stiu in care.
De cate ori nu m-am dus drept catre una,
Spunand:"Acesta sant eu".
Cand deschideam scoica
Era goala.
Marin Sorescu
Dan Cristian Mihăilescu
“Toate religiile, toate cantarile, un singur cantec.
Diferentele sunt doar iluzie si desertaciune.
Lumina Soarelui poate arata diferit pe acest perete, decat pe celalalt si mult mai diferit pe un altul, dar in esenta este aceeasi Lumina.”
Rumi
''Frumuseţea lumii este aproape singurul mod în care îl lăsăm pe Dumnezeu să ne pătrundă… Frumuseţea cucereşte simţurile pentru a obţine permisiunea de a trece direct la suflet… Tendinţa sufletului de a iubi frumuseţea este capcana pe care Dumnezeu o foloseşte cel mai adesea pentru a-l câştiga de partea Lui.”
Simone Well
„Nimeni dintre noi nu ştie ce se poate întâmpla chiar şi în următorul minut, dar, cu toate acestea, continuăm să mergem înainte.
Pentru că avem încredere. Pentru că avem credinţă.”
Paulo Coelho
Când mă uit afară într-o noapte ca asta, aproape că simt că nu există răutate și suferință în lumea asta... Ascultă-ți inima acum.
Jane Austen
Lucrurile mai presus de fire, pot fi înţelese prin credinţă
Sf. Ioan Damaschin
Momentan sunt 46 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 46 vizitatori)
Marcaje