La 15 ianuarie 1850, la Botoșani, se nășteaMihai Eminescu, cel ce va rămâne în istoria literaturii româneşti şi mondiale drept poetul nepereche.
La multi ani marelui nostru poet Mihai Eminescu !
Astăzi de Ziua Culturii Naționale sărbătorim și 171 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, cel mai mare și mai important poet român născut vreodată pe acest pământ binecuvântat.
Mihai Eminescu - Wikipedia
15 ianuarie- Ziua lui Eminescu: 171 de ani de la nașterea ..
Eminescu ultim
sensuri, sensuri, înţelesuri,
îngustându-se în unghi,
smulgere spre înapoi,
frig al ninsorii rechemat în nori,
urlet şi rechemare,
tu!
Nichita Stănescu
"Prin Eminescu si mostenirea miraculos ramasa de la el, ni s-a facut un dar de care n-au avut parte alte culturi, fie si cele mari. La scara culturii noastre, functia lui Eminescu poate fi mai vie decat cea a lui Shakespeare in Anglia, sau a lui Goethe in Germania, caci el nu e un simplu poet, nici un simplu suflet nenorocit, ci o constiinta de cultura completa, de la deschiderea catre matematici, pe care abia le cunostea, pana la aceea catre istorie."
Constantin Noica
”Mihai, dacă-ai ști cât de tare îmi lipsești”
Tu n-ai murit
pentru că eu sunt trupul tău care vorbește cu vorbele tale
Când drag îmi este mie pe lumea asta
cu iubirea ta mă gândesc la amorul tău,
Mihai, dacă-ai ști cât de tare îmi lipsești
ca și ochilor, ca și pietrelor și curcubeilor.
Le-am zis de tine,
că-ntârzii, le-am zis,
că nu treci de sânge ne trebuie să renaști
și nici anapoda de raze ca să ne fii cu noi de față.
Mihai, tu care ești mai tânăr decât mine
gândind în vorbele tale nu mă lăsa să îmbătrânesc
Mihai, nu de înțelepciune duc lipsă,
de cântec, m-auzi ?
de cântec, m-auzi ?
de cântec, m-auzi ?
M-a apucat apoia pietrelor, apoia ierburilor,
m-a apucat apoia fructelor de toamnă, Mihai.
Cineva trebuie să guste această apoie coaptă
și miezoasă
Creierul sâmburos al acestei apoi
nu este creier descreierat.
Ca dovadă timpul ce trece, secunda prea repede ce ni s-a dat
ca dovadă locul tău în sâmburele limbii acesteia
ca dovadă inima ta ce a făcut pat din creierul meu
ca dovadă singurătatea mea
care nu credeam să învăț a muri vreodată.
Nichita Stanescu
”Eminescu este cel mai tradițional poet, absorbind toate elementele, și cele mai mărunte, ale literaturii antecedente.” El este ”un poet de concepție. (…) Toată arta lui Eminescu stă în a preface ideile în muzică și în metafore, de-a dreptul, fără planuri paralele. Eminescu nu filozofează niciodată, propozițiile lui sunt viziuni.”„Eminescu era un lunatec sublim, în sufletul căruia visele creșteau ca nalba”
”Inteligența îi era limpede, îndreptată numaidecât la țintă, dar mijlocie, ca o apă curgătoare fără ochiuri adânci. În schimb, puterea de a oglindi prezentul în vis, făcând din el un cer întors și fără fund, este enormă și împiedică pașii tereștri. Eminescu era un lunatec sublim, în sufletul căruia visele creșteau ca nalba, acoperind și colorând priveliștea orizontală. Starea sa normală era cea vizionară și acțiunea politică a fost, desigur, o latură care, mai la urmă, s-a dovedit alterată de vis și utopie, rămânând numai puțin un protest metaforic împotriva relelor contemporane.”„Chipul lunar și amar zâmbitor al poetului își regăsește puterea asupra sufletelor noastre”
George Călinescu
„Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru şi cel mai strălucit geniu pe care l-a zămislit pământul, apele şi cerul românesc. El este, într-un anumit fel, întruparea însăşi a acestui cer şi a acestui pământ, cu toate frumuseţile, durerile şi nădejdile crescute din ele.”
Mircea Eliade
"El este însuşi destinul limbii române…
El este atât de mult al nostru, încât noi din nebăgare de seamă am început să devenim ai LUI. ''.
Nichita Stănescu ~ Despre Eminescu
„Era o frumusețe! O figură clasică încadrată de niște plete mari negre; o frunte înaltă și senină; niște ochi mari – la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru; un zâmbet blând și adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt tânăr coborât dintr-o veche icoană, un copil predestinat durerii, pe chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare.”
I.L. Caragiale
Ultima modificare făcută de latan.elena; 15.01.2021 la 23:20.
Trebuiau sa poarte un nume
Eminescu n-a existat.
A existat numai o ţară frumoasă
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe,
Ca o barbă nepieptănată de crai
Şi nişte ape ca nişte copaci curgători
În care luna îşi avea cuibar rotit.
Şi, mai ales, au existat nişte oameni simpli
Pe care-i chema: Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare,
Sau mai simplu: ciobani şi plugari,
Cărora le plăcea să spună,
Seara, în jurul focului poezii –
„Mioriţa” şi „Luceafărul” şi „Scrisoarea III”.
Dar fiindcă auzeau mereu
Lătrând la stâna lor câinii,
Plecau să se bată cu tătarii
Şi cu avarii şi cu hunii şi cu leşii
Şi cu turcii.
În timpul care le rămânea liber
Între două primejdii,
Aceşti oameni făceau din fluierele lor
Jgheaburi
Pentru lacrimile pietrelor înduioşate,
De curgeau doinele la vale
Pe toţi munţii Moldovei şi ai Munteniei
Şi ai Ţării Bârsei şi ai Ţării Vrancei
Şi ai altor ţări româneşti.
Au mai existat şi nişte codri adânci
Şi un tânăr care vorbea cu ei,
Întrebându-i ce se tot leagănă fără vânt?
Acest tânăr cu ochi mari,
Cât istoria noastră,
Trecea bătut de gânduri
Din cartea cirilică în cartea vieţii,
Tot numărând plopii luminii, ai dreptăţii, ai iubirii,
Care îi ieşeau mereu fără soţ.
Au mai existat şi nişte tei,
Şi cei doi îndrăgostiţi
Care ştiau să le troienească toată floarea
Într-un sărut.
Şi nişte păsări ori nişte nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi şi mişcătoare şesuri.
Şi pentru că toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus Eminescu.
Marin Sorescu
Ultima modificare făcută de latan.elena; 15.01.2021 la 12:01.
„Românii nu sunt nicăieri coloniști, venituri, oamenii nimănui, ci pretutindenea unde locuiesc sunt autohtoni, populație nepomenit de veche, mai veche decât toți conlocuitorii lor. Căci dacă astăzi se mai ivește câte un neamț singular care caută să ne aducă de peste Dunăre, nu mai întrebăm ce zice un asemenea om, ci ce voiește el. Daci sau romani, romani sau daci: e indiferent, suntem români și punctum. Nimeni n-are să ne-nvețe ce-am fost sau ce-ar trebui să fim; voim să fim ceea ce suntem – români.”
MIHAI EMINESCU
Ultima modificare făcută de latan.elena; 15.01.2021 la 22:20.
ELEARNING.MASTERPROF.RO
Poemul "Luceafarul" | Luceafarul-Mihai Eminescu
http://elearning.masterprof.ro/.../poemul_luceafarul.html
„O să mă întrebi ce efect mi-a făcut marea pe care o văz pentru întâia oară? Efectul unei nemărginiri pururi mişcate… n-am văzut-o în toate feţele ei, căci e schimbăcioasă la coloare şi în mişcări, de unde unii autori o şi compară cu femeea… când luna e deasupra apei ea aruncă un plein de lucire slabă care pluteşte pe o parte… Restul rămâne în întuneric şi noaptea, marea îşi merită numele ei de Neagră… Sunt într-o mansardă şi privirea mi-e deschisă din două părţi asupra mării pe care aş vrea să plutesc cu tine”, îi scria Eminescu Veronicăi Micle pe data de 16 iunie 1882 într-o scrisoare de amor.
Sursa:Dan Cristian Mihăilescu
"Pe vremea când Dumnezeu și Sfântul Petru umblau pe pământ sub chipul unor moșnegi gârbovi, sprijiniți în toiag și cu sandale rupte, se întâmpla să bată pe la ușile oamenilor la căderea nopții iar de multe ori erau izgoniți. S-a întâmplat că i-a prins noaptea pe câmp și odată cu ea, o ploaie care le-a udat veșmintele și i-a umplut de noroi. Și tot rătăcind ei, numai într-un târziu au ajuns la marginea unui sat, unde abia au îndrăznit să bată cu toiagul în prima poartă. Câinii mari s-au repezit să-i sfâșie, dar numaidecât s-a auzit un glas bărbătesc, întrebând cine bate, și au răspuns:
– Oameni buni!
Atunci omul, potolind câinii, i-a poftit în casă unde nevasta și copiii abia se treziseră din somn. El a început să dea porunci, dar cu blândețe...
– Mario, ia mai pune niște vreascuri pe foc!
- Tudore, dă fuga la fântână după o doniță cu apă proaspătă!
- Ileano, ia vezi tu de o oală cu lapte!
Și le-au dat să se spele și să se șteargă cu ștergare albe, i-au ospătat și i-au pus să doarmă într-o odaie care mirosea a gutui și busuioc.
A doua zi dimineață, iar le-au dat să se spele, i-au ospătat, le-au pus și în traistă niște mere cum nu mai văzuseră și le-au urat drum bun.
Cum au ieșit din sat, Sfântul Petru a început să se roage la Dumnezeu:
– Doamne, fă ceva pentru oamenii aceștia, că tare ne-au primit frumos!
– Ce-ai vrea să fac, Sfinte Petre, că ai văzut că nu erau nevoiași.
– Fă ceva, fă să-și vadă măcar o dată sufletul.
– Să-și vadă sufletul, spui, Sfinte Petre?
– Da, Doamne, să-și poată vedea sufletul, așa cum vedem noi plopul acela, de acolo.
– Bine, Sfinte Petre, a spus Dumnezeu, privind gânditor satul din vale."
...iar după o vreme, din neamul acela de oameni s-a născut
Mihai Eminescu...
Geo Bogza
"Dacă Eminescu ar trăi, în fiecare dimineață m-aș duce până la poarta casei lui, așteptând să-i văd fața. I-aș săruta mâna și aș pleca fericit, chiar dacă nu mi-ar spune un singur cuvânt. Prin Eminescu, poporul român a ajuns la nemurirea făgăduită de Zamolxe."
Simion Mehedinti
21.XI.1948
Pictura -Andrei Branisteanu
Cantece pe versuri de Mihai Eminescu
Mihai Eminescu ilustrat in filatelie
Veronica Micle
Poezii de Mihai Eminescu - poezii celebre scrise de Eminescu
https://www.libertatea.ro/lifestyle/...2805295#vremii
Pagina 1 din 41234Ultimul
https://www.youtube.com/results?sear...i+rom%C3%A2ni+
https://www.youtube.com/watch?v=9ua4XYfLKpU
https://www.youtube.com/watch?v=CRYJ_-6Sw2s
Iubirea dulce și durută Mihai Eminescu – Veronica Micle, numai moartea i-a despărțit… // Istoric, Scrisori
Oare cum ar fi arătat poeziile lui Mihai Eminescu dacă nu ar fi fost inspirat de „Îngerul Blond“, așa cum o alinta poetul pe cea care i-a furat inima pentru totdeauna, Veronica Micle? Au trăit o iubire pasională, iar scrisorile prin care-și alinau dorul au rămas martore ale unei povești de dragoste eterne.Mihai Eminescu și Veronica Micle s-au născut în 1850, el la 15 ianuarie, ea la 22 aprilie, și tot amândoi au pășit în lumea de dincolo în anul 1889, la doar 50 de zile distanță. Iubirea lor a creat unele dintre cele mai frumoase poezii de amor ale literaturii românești. Se spune că s-au stins din prea multă dragoste, neavând parte de acel final frumos ca în povești.
Continuare:
Iubirea dulce și durută Mihai Eminescu ..
Corespondență Mihai Eminescu - Veronica Micle -Wikisource
Replici – WebCultura
Cine a fost adevărata MUZĂ a lui Eminescu. Poetul a iubit-o cu mulţi ...
Mihai Eminescu și Veronica Micle Wikipedia
Ultima modificare făcută de latan.elena; 15.01.2021 la 23:59.
Sabin Bălaşa – Luceafarul
Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.
Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce...
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Ne'ndurătoare.
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.
De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări...
Pot să mai re'nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?
Piară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă!
Odă (în metru antic) - Mihai Eminescu
Sabin Bălaşa - "Luceafărul"
,,În faptă lumea-i visul sufletului nostru. Nu există nici timp, nici spațiu - ele sunt numai în sufletul nostru. Trecut și viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure de ghindă, și infinitul asemenea, ca reflectarea cerului înstelat într-un strop de rouă."
Mihai Eminescu
„În aceste atome de spațiu și timp, cât infinit!”
Mihai Eminescu despre univers
Momentan sunt 195 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 195 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje