Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata !
La multi ani,Romania ! La multi ani,romanilor de pretutindeni !
Dumnezeu sa binecuvanteze Romania !
Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata !
La multi ani,Romania ! La multi ani,romanilor de pretutindeni !
Dumnezeu sa binecuvanteze Romania !
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge duşman fumegând,
Şi deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mândrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!
Mihai Eminescu
''Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie'' :
Pace, Lumina, Iubire, Adevar, Iertare, Credinta, Gratie, Rabdare, Prosperitate, Spiritualitate,Intelepciune, Egalitate, Suveranitate, Armonie, Speranta, Libertate, Fericire, Intelegere, Compasiune, Abundenta, Inteligenta, Profunzime, Idealitate, Smerenie, Tenacitate, Unitate ...
Ultima modificare făcută de latan.elena; 01.12.2020 la 14:58.
Adrian Păunescu - Clopotul reantregirii
Bat clopote cantand reintregirea
Si sufletul ia foc in clopotari
Intai decembrie ne e unirea
Si stralucirea Romaniei Mari
Mihai Viteazul intra-n catedrala
Si are harta Daciei in maini
Intr-insul Burebista se rascoala
Si-apoi pe vatra lui se nasc romani
R: Cat flamura ros-galbena-albastra
Ne este prag si steag si ideal
Veniti romani, veniti la Mecca noastra
Veniti la Alba Iulia-n Ardeal
2. Si iar incepe clopotul sa bata
Si sangereaza sutele de ani
In osul natiei se-aude-o roata
Muscand din Horea, Closca si Crisan
Si iar la Alba Iulia ni-i flancul
Pe care ardem si ne batem toti
Cand dinspre Apuseni rasare Iancu
Ca un Isus Cristos cu chip de mot
3. Dar e un an care nicicand nu trece
Un an pe care-n veci il vom dori
O mie noua sute optsprezece
Al nostru an de fiecare zi
Ne fie el de-a pururea an-noul
In lupta cu problemele de azi
Cantam din Alba Iulia eroul
Pe reintregitorul cel viteaz
Noi
Noi suntem seminţe şi pământul e al nostru,
ştim cel mai bine locul şi patima şi rostul,
ştim cel mai bine legea şi mersul înainte,
suntem după nevoie şi lacrimă şi dinte.
Nu cerem nimănuia nimic, însă oricine
dacă el vrea-l numim şi prieten şi vecine.
Aici şi pâinea, sarea, noi a avem la masă,
căci ne-am făcut-o singuri, zidindu-ne o casă.
Nu zicem rău de nimeni, stăpâni peste pământ
Noi suntem în picioare, sub noi străbunii sunt.
De-aceea poate-n libertate să lucească,
deasupra noastră, universala boltă albastră.
"Sînt fericit că sînt cetățean al României. Cînd sînt trist sau cînd nu sînt trist, cînd sînt inspirat sau cînd sînt bleg, sau numai obosit, - cînd sînt vizionar, sau cînd mi-e somn de mine însumi, - toate acestea le gîndesc și le formulez în minunata limbă română. "
Nichita Stănescu
"Caracterul este destin. Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută.
Am credinţa că v-am priceput: n-am judecat, am iubit…
Niciodată nu mi-au plăcut formele şi formulele, nu prea luam uneori seamă la cuvintele ce le rosteam. Am iubit adevărul şi am visat să trăiesc în lumina soarelui, însă fiecare trăieşte cum poate nu cum ar dori. Dar când îţi vei aminti de mine, Poporul meu, gândeşte-te ca la una care a îndrăgit viaţa şi frumuseţea, care a fost prea cinstită ca să fie cu băgare de seamă, prea miloasă să fie învingătoare, prea iubitoare ca să judece.
N-am nici o avuţie să vă las, ceiace cu atâta mărinimie mi-aţi dăruit am cheltuit între voi:am înfrumuseţat acele locuri unde mi-a fost dat să trăiesc. Dacă toate cele frumoase iţi vor aminti de mine atunci voi fi îndeplin răsplătită de dragostea ce ţi-am dăruit-o, fiindcă frumosul mi-a fost un crez.
(...)
Ţării mele şi Poporului meu,
Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o, aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă odată, chiar de dincolo de liniştea mormântului...
Acest testament a fost făcut scris, datat şi semnat cu mâna mea la Tenka – Juvah, Balcic, astăzi Joi 29 iunie 1933."
Regina Maria a României
''Noi de dor de noi luptam
pentru ţară, pentru neam,
Doamne, ocroteşte-i pe Români,
pentru vechile hotare,
pentru România Mare.
Doamne, ocroteşte-i pe Români!
Şi-am pierdut şi-am fost răpuşi
şi-am fost ocupaţi de ruşi,
Doamne, ocroteşte-i pe Români,
aliaţii au tăcut,
Stalin a făcut ce-a vrut.
Doamne, ocroteşte-i pe Români!
Şi-am murit de mii de ori
s-avem iarăşi Trei Culori,
Doamne, ocroteşte-i pe Români,
şi-am plătit cât nu se poate
sfânta noastră libertate.
Doamne, ocroteşte-i pe Români!
Ţara-i mică vremea grea,
ce-o mai fi om mai vedea,
Doamne, ocroteşte-i pe Români,
de uitat nu vom uita
ţara noastră cum e ea,
Doamne, ocroteşte-i pe Români!
Cât o fi român – român,
pruncul va primi la sân
Doamne, ocroteşte-i pe Români,
adevăru-adevărat
despre tot ce s-a-ntâmplat.
Doamne, ocroteşte-i pe Români!
Ţine minte fiul meu,
că există Dumnezeu,
Doamne, ocroteşte-i pe Români,
şi un jurământ te leagă,
ţara noastră nu-i întreagă
însă asta doar până-ntr-o zi.
Când vei fi şi tu bărbat,
să te simţi mereu soldat,
Doamne, ocroteşte-i pe Români,
pentru vechile hotare,
pentru România Mare,
Doamne, ocroteşte-i pe Români!''
Andrei Păunescu
Ultima modificare făcută de latan.elena; 01.12.2020 la 22:28.
”Leului mort îi preferăm cu înțelepciunea populară, măgarul viu. Căci atât timp cât există viață națională, adică Istorie colectivă, toate posibilitățile rămân deschise.
Ce înseamnă asta? Înseamnă că neamul românesc, ca orișicare alt neam viu, își poate anula în orice clipă ”trecutul”; în cazul românilor, trecutul lor de nenoroc și însângerare. Că, ceea ce contează în primul rând nu este nici trecutul, nici viitorul, ci prezentul. Istoria, ca și mântuirea, au loc în prezent. Mai înseamnă că trebuie să ne simțim solidari cu trecutul neamului românesc, dar liberi de a-l depăși, anulându-l, într-o supremă încleștare; și asta în orice clipă. Întocmai după cum un creștin nu poate accepta, pe plan personal, Istoria ca o fatalitate din care nu există ieșire, tot așa nu poate accepta fatalitatea istoriei naționale.”
Mircea Eliade, ”Căderea în istorie”
NE LEGITIMĂM
Val Răzeşu
Țara-i adevărul cel mai pur:
În cuvânt e pasăre măiastră,
În privire, floare de azur
Roşie şi galbenă ş-albastră.
Ne-am înscris luminii demiurge
Prin Posada anilor stâncoşi,
Dunărea pe româneşte curge
Lunecând pe oase de strămoşi.
Ne legitimăm sublim: Cel Mare,
Cel Viteaz, Cel Bun, cel Decebal,
Veşnic stă de veghe la hotare
Umbra voievozilor pe cal.
Ne legitimăm cu Eminescu,
S-a născut Luceafăr între noi
Şi îl cântă cerului Enescu,
Grigorescu-l poartă-n ,, Car cu boi".
Şi ne-a ridicat in veşnicie
,, Pasăre măiastră" de Bâncuşi,
Spre izvorul cel cu apă vie
Ne-au deschis înaintaşii uşi.
Cer şi munți si ape-am strâns în ie,
Dorul-dor in doine tot l-am pus,
Şi-am păstrat în vremi de grea urgie
Limba noastră fără de apus.
Ne-am născut aici pe româneşte,
Nemurim pe-acest picior de plai,
Țara nouă-n țara veche creşte
Una, voievodule Mihai!
Camelia Radulian
România mea blajină
În tinereţe, după ce se spăla dimineaţa în bătătură, într-un butoi de plop umplut cu apă de ploaie, se sulemenea pe faţă cu seu de gâscă păstrat în frunze de dud şi îşi înnegrea sprâncenele cu căneală luată de pe fundul ceaunului în care fierbea urzici pentru bobocii de raţă.
Oglinzile erau scumpe, nu avea, aşa că se privea pe furiş, până să se stingă de tot roua de pe firele ierbii, într-un ochi de apă în care nu mai fremăta vântul. Zdrobea, mai apoi, în mână câteva frunze de izmă şi îşi dădea cu ele pe umeri, pe sub cămaşa albă şi pe sub cozile împletite în spic de grâu.
Nu ştiu dacă era frumoasă, dar liniştea ei mare îi cuminţea lin şi frumos chipul, îi învingea trufia tinereţii şi o făcea să pară blajină, senină şi atinsă de sfinţenie.
Ţinea posturile după rânduiala ălor bătrâni, cu mămăligă, ştevie şi magiun, iar atunci când veneau dezlegările, amuşina de la poartă aburul laptelui fierbinte şi mirosul de pecie îmbălsămată cu cimbru. I se părea că viaţa îi e deplină, darnică şi binevoitoare. Şi poate chiar îi era.
Primăvăra, când se pornea iar vremea horelor şi a dragostei, mergea pe jos, departe, până în Valea Rugilor, acolo unde înfloreau cele mai sângerii flori de măceş, doar pentru a-şi pune una la ureche. Era semnul ei de zvâcnet femeiesc şi mereu o umpleau de drag drumul prin smârcurile reci ale zăvoaielor, întâlnirea cu verdele crud, pădurile năruite sub frunze.
Am uitat-o mult timp în zornăiala de sticlă şi de asfalt a oraşelor. Nu ştiu dacă am iubit-o îndeajuns. Cred ca m-am rușinat adesea de mâinile ei noduroase, de sărăcia și de simplitatea în care am lăsat-o în urmă. Crescând, nu i-am mai pândit, ca în fiecare an al copilăriei mele, mirosul de busuioc și de ploaie, alergarea prin uliţele nămoloase, poala plină de nuci şi de gutui. N-am mai deschis mulţi ani belciugul porţii ei vechi. Am părăsit-o până când am aflat, până când am ştiut cu adevarat că îmi lipseşte sălbatic.
Când m-am întors, stătea lângă o lampă fumegândă. Torcea. Pe plita veche, într-un ceaun, dădea în fiert laptele, peste o pojghiță de mămăligă. Maica Domnului o privea dintr-o icoană strâmbă, învelită în busuioc prăfuit, şi o vedea, la fel cum o vedeam şi eu: sfârșită, năruită, foarte bătrână, cu mâinile tocite în trudă, mari cât o duminică în care nu mai încăpea decât ea, singurătatea ei şi rugăciunile ei fără răspuns. “Ia, maică, un dumicat de pâine”- mi-a zis- şi mi-a întins, odată cu el, tremurând, câmpuri întregi de muşeţel , poteci cu picioare goale, mânăstiri şi clopote de frunze, fântâni săpate la răscruce de drum, sfinţenia ninsorilor şi vraja corcoduşilor în care s-au ascuns cândva copiii acestor pământuri. Așa îmi amintesc acum, că în dumicatul acela am iubit-o mult, poate pentru întâia oară.
Azi, nu ştiu dacă nu au învins-o de tot timpul şi vremurile.
Când mi-e dor de ea, închid ochii. Acolo o păstrez și acolo o găsesc, dacă nu cumva mai toarce încă lână în lumina puţină a unei lămpi fumegânde, undeva , pe harta acestei lumi, dacă nu cumva mai dă încă drumeţilor lapte cald şi pâine aburindă, si dacă nu cumva ne mai aşteaptă pe toți, ca pe niște fii rătăciți, la fereastra încercănată a unui apus.…
Când mi-e dor de ea, închid ochii, o găsesc mereu acolo și îi spun, așa cum îi voi spune chiar și când se vor nărui în urma ei ultimele amintiri: “ Sărut mâna, România mea blajină!”…
Sursa:https://www.literaturadeazi.ro/rubri...-blajina-2832?
Ultima modificare făcută de latan.elena; 01.12.2020 la 22:03.
Despre patrie se pot spune
cuvinte scrise cu colțul inimii noastre.
Nichita Stanescu
România
Pat de auricole si ventricole
pe care adoarme lumina
de la Luceafăr
pat de pușcă lăsând pe umăr
vânătaia îndoiturii Carpaților
mamă la care vii acasă
mamă care-ți face patul curat
Nichita Stanescu
"Zilei acesteia faceţi-i un nod, să n-o uitaţi ca pe-o jucărie în pod..."
Marin Sorescu
NOAPTE BINECUVANTATA !
Ultima modificare făcută de latan.elena; 01.12.2020 la 23:07.
Momentan sunt 114 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 114 vizitatori)
Marcaje