Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata !
''Nici o zi nu este aceeași cu cealaltă, fiecare dimineață aduce cu sine un anumit miracol, momentul său magic, în care vechile universuri sunt distruse și sunt create stele noi.''
Paulo Coelho
Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata !
''Nici o zi nu este aceeași cu cealaltă, fiecare dimineață aduce cu sine un anumit miracol, momentul său magic, în care vechile universuri sunt distruse și sunt create stele noi.''
Paulo Coelho
'' Darul lucrurilor mărunte.
O gură de apă. Sunetul ploii. Respirația care trece prin nări.
Vizita unei persoane dragi. O bunătate tăcută.
Frumusețea întrebărilor fără răspuns.
Lucrurile esențiale nu pot fi luate.
Totul neesențial se va prăbuși cu timpul.
Perspectiva este totul.
Fiecare moment este un început.
Aceasta nu este o cale pe care o vei găsi în cărți.
Este un drum al curajului și ciripitului păsărilor,
al trezirilor de dimineață cu sensibilitate în inima mea.
Știind că totul este într-un fel absolut bine
într-un fel în care nu poți spera să înțelegi. ''
Jeff Foster
''Când toate zilele sunt egale înseamnă că oamenii nu reușesc să vadă lucrurile bune care apar în viaţa lor de câte ori soarele traversează bolta.''
Paulo Coelho
Visez la o lume mai bună pentru oamenii care au fost mereu sinceri și adevărați, cu o singură personalitate pe umeri și pe piept... o inimă bună.
Green Eyed Vincent
@ jeremy.nature.photos
Ultima modificare făcută de latan.elena; 10.11.2020 la 15:04.
Al tuturor - Nicolae Labiş
El a plecat din munţi ca un izvor,
Vuind impetuos, sclipind la soare,
De sus se-ntoarce, preschimbat în nor,
Cu ploaie caldă, binefăcătoare,
Dă sevă rădăcinii încordate,
Înviorează tropotul de cerbi...
Când spală colbul adunat pe ierbi
Îi curg în suflet valuri tulburate.
El nu-i numai al lui: e-al meu, al florii,
Al brazilor, al coaptelor podgorii -
Şi-i totuşi el, atât de neştirbit!
N-arată ce lumini în el scânteie;
Doar când se odihneşte, însorit,
Fără să vrea aprinde curcubeie.
Bucovina, te iubesc
"Simplitatea nu este un ţel în arta - dar ajungi fără voie la ea, pe măsură ce te apropii de sensul real al lucrurilor."
"Viaţa se aseamănă cu o spirală. Nu ştim în ce direcţie este ţinta ei, dar trebuie să mergem în direcţia pe care o credem cea justă."
Constantin Brancusi
sursa : http://www.fundatia-luceafarul.ro/article/constantin-brancusi.
"Eliberează-te de pasiuni, eliberează-te de pofte, eliberează-te de greşeli – acestea sunt trei precepte, zale şi scut, pentru orice Spirit. Purtând această armură, eşti puternic în contra răului - devii invulnerabil."
"O sculptură desăvârşită trebuie să aibă darul de a-l vindeca pe acela care o priveşte."
"Cine nu iese din Eu, nu atinge Absolutul şi nu descifrează nici viaţa."
„Oamenii nu îşi mai dau seama de bucuria de a trăi, pentru că nici nu mai ştiu să privească minunile Naturii.“
„Nu mai avem niciun acces la spiritul Lumii, poate fiindcă nici nu îl căutăm; însă trupul omenesc nu este nici el diferit de structura universului.“
„Dacă lucrul pe care îl faci nu se leagă de necesitatea absolută a evoluției, e inutil și dăunător.“
Constantin Brâncuşi
Constantin Brancusi
Vlad Eftenie
Ultima modificare făcută de latan.elena; 10.11.2020 la 14:43.
„Există o legendă despre o pasăre care cântă o singură dată în viaţă, mai dulce decât orice altă vietate de pe faţa pământului.
Din momentul în care îşi părăseşte cuibul, caută un copac cu spini şi nu-şi găseşte odihna până nu-l află.
Apoi, cântând printre ramurile sălbatice, ea se aruncă singură în spinul cel mai lung şi mai ascuţit.
Şi, în extazul morţii, ea se înalţă deasupra propriei agonii, scoţând un tril mai dulce decât al privighetorii sau al ciocârliei.
Un cântec al cărui preţ suprem este însăşi existenţa.
Întreaga lume înmărmureşte ascultându-l şi Dumnezeu în paradisul său zâmbeşte.
Pentru că ceea ce este mai bun în viaţa noastră se obţine numai cu preţul unei dureri existenţiale…
Ori cel puţin aşa spune legenda
'' am terminat de citit ultima pagină a romanului Pasărea spin. Ce simt? Nu cred că aș putea răspunde cu certitudine. Mă urmăresc o tristețe și un gust amar. Mă gândesc la felul uimitor în care autorul Colleen McCullough reușește să contureze o poveste de dragoste imposibilă. Acțiunea romanului acoperă 60 de ani din viața membrilor familiei Cleary, veniți în Australia pentru a prelua ferma Drogheta, fermă lăsată moștenire de o mătușă și se concentrează în mare parte pe povestea iubirii interzise dintre tânăra Meggie Cleary și preotul Ralph de Bricassart. Fascinantă este întâlnirea dintre cei doi pe peronul gării.''"Pasărea, cu spinul înfipt în piept, urmează ciclul implacabil al legii nescrise; nu știe de ce impuls este condusă, dar își începe călătoria pe care o sfârșește aruncându-se singură într-un spin. Și moare cântând. Chiar în momentul în care spinul o pătrunde, ea nu-și dă seama că o așteaptă moartea; cântă, cântă până când nu mai rămâne nici o picătură de viață în ea, până când nu mai poate să scoată nici un sunet. Dar noi, noi cei care ne implantăm singuri spini în piept, noi știm! Noi înțelegem! Și totuși o facem. O facem!". Fascinant final!
Se spune că ce îi mai bun pe lume are un singur preț: cel al unei mari dureri. Oare așa să fie?
Mai mult :
PASĂREA SPIN - filă de poveste - blogger
Pasărea spin de Colleen McCullough, Editura Orizonturi ...
Muzica filmului compusă de Henry Mancini este o capodoperă şi cred că va încânta auzul multor generaţii de melomani de acum încolo.
Henry Mancini - "The Thorn Birds"
Ultima modificare făcută de latan.elena; 10.11.2020 la 15:00.
Nu mă-nspăimântă cerul, nici pământul;
Pe unul calc, pe celălalt îl străpung;
Sunt slab, sămânţa care-o suflă vântul
Pe stepele vieţii îndelung,
Dar el mă suflă unde vreau s-ajung!
Chiar dacă eşti la infinit de mine,
Dar ştiu că eşti şi-Ţi cat Împărăţia,
Nu-mi mai trăiesc în van nimicnicia.
O, Doamne, sunt contemporan cu Tine
Şi sunt contemporan cu Veşnicia.
Contemporan - Vasile Voiculescu
Titi Dincă
Daniel Jinga
Despre sacralitatea artei în general, și a muzicii în special, am vorbit cu Claudia Robu .
Catedrala romano-catolică “Sf.Iosif” ne-a emotionat discursul muzical si glasul ideilor. Uitasem cum este să faci piatra să vibreze prin muzică, sau invers, sau ambele deodată... totusi cred că de data aceasta, piatra ne-a șlefuit pe noi, cei afectați de pandemie atât tehnic cât și sufletește...
https://youtu.be/B9wWyxuhlrU ( vizionare HD )
Exsultate, jubilate - Mădălina Barbu - OMB - dirijor Daniel Jinga
''Scopul fiecarui artist este sa opreasca miscarea, care este viata, prin mijloace artificiale, si sa o mentina nemiscata, astfel incat o suta de ani mai tarziu, cand un strain se va uita la ea, sa se miste din nou, deoarece este viata.''
William Faulkner
"Suprarealismul este credința în realitatea superioară a unor forme de asociere până atunci disprețuite, în omnipotența visului, în jocul dezinteresat al gândirii." (André Breton)
Christian Schloe este un artist digital talentat din Austria, a cărui operā combină pictura, ilustrația și fotografia. Orice se poate întâmpla în lumea lui Christian Schloe.
Arta suprarealistă este cel mai bun mod de a defini opera picturilor sale digitale, care ne transportă într-o lume a romantismului și a frumuseților extravagante. Folosirea uluitoare a culorii, luminii, nuanțelor și formelor creează o lume unică și carismatică, care poate fi aproape doar de visele noastre. Arta lui Christian Schloe reprezintă un "mariaj" fericit între realitate și imaginație.(Bel-Esprit)
christian schloe painting
"Vine o vârstă
când adevărul
nu mai suporta martori
Stau într-un colț prăvălit
și timpanul
mi-l las zdrențuit de o taină
Vine o vârstă pe care
adevărul o vrea singură."
Nichita Stănescu
Suntem aici, în întuneric, suspendați între poezie, licuricii și focul aprins al stelelor.
Susanna Tamaro
Observați mai des stelele. Când ai o greutate în sufletul tău, privește stelele sau albastrul cerului. Atunci sufletul tău va găsi liniște.
Pavel Florensky
Momentan sunt 561 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 561 vizitatori)
Marcaje