Zi frumoasa,cu soare in suflet !
Câinele, singura vieţuitoare care a dus la perfecţiune vocaţia prieteniei.
Vasile Ghica
Michelphotographych
Zi frumoasa,cu soare in suflet !
Câinele, singura vieţuitoare care a dus la perfecţiune vocaţia prieteniei.
Vasile Ghica
Michelphotographych
„Te întorci în casa sufletului tău. Ești fidel inimii tale. Mintea are alte legi, uneori cam reci. Oameni frânţi sufleteşte găsim la tot pasul. Au fost, sunt şi vor mai fi. Ne rănim între noi din orgoliu, invidie, neputinţe. Postiţi, rugaţi, iertaţi. Spăşiţi sau nu. Societatea cu al ei carusel a ameţit conștiințe. Sunt succese care coboară și înfrângeri care te înalță. Important e să poți dormi liniștit noaptea…Este loc și de căință. Oamenii au nevoie de timp ca să te ierte, Doamne însă are nevoie de Clipă: „Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai” (Luca, 23, 43). Cine te iartă, te va ierta, iar cine te urăşte, te va urî. Mai ales dacă ţine morţiş să rămână mic. Şi nu are nevoie de ani, de dovezi, de… Ce bine că Dumnezeu nu e ca omul, că demult ar fi trebuit să fie sfârşitul lumii! Doamne încă mai aşteaptă întoarcerea, iertarea, iubirea, recunoştinţa, comuniunea.
Caută noi începuturi și descoperă bucuria de a lăsa trecutul în urmă. Reproșurile sunt mai grele ca necazul în sine. În viață nu poți să spui oricui orice. Mulți rămân doar la ambalaj, oricât am povesti despre gustul miezului. Fiecare om are taina sa. Inimă fină sau cu multe crestături. Intuiții, inspirații, structuri logice. Iartă! Strângerea de inimă să devină strângere de mână. Roagă-te! Fiecare grăunte are făină, dar şi tărâţe. Şi cel mai bun vin are drojdia lui. În fiecare rău e un bine, depinde de noi ce alegem să folosim, să vedem. Binecuvântează şi mulţumeşte pentru tot ce primeşti. Vei înţelege mâine lecţia de astăzi!
Durerea unui suflet uneori e atât de mare ca şi cum ar fi durerea întregii lumi. Poartă în el toată umanitatea. La fel e şi cu bucuria. Şi cu plânsul. Durerile sufletului sunt mai puternice decât durerile trupului. Viermele neîncrederii pătrunde în solul sufletului și roade toate rădăcinile plantelor îngrijite, mai ales a florii încrederii. Şi e tare greu de semănat după ce pământul inimii e uscat şi sunt bolovani acolo. Udă cu lacrimi ce e de udat, ară cu iertare, discuieşte cu bunătate şi seamănă iar seminţele iubirii. Aşteaptă raza de soare şi binecuvântarea lui Dumnezeu. „Fereşte-te de rău şi fă bine, caută pacea şi o urmează pe ea.” (Ps.33,13)
Atât sentimentul aroganței și al superiorității, cât și al insuficienței și al inferiorității sunt atitudini extreme ale vieții ce pot dărâma ființa oricui. Dumnezeu, făcând pe om, nu a vrut să creeze un rob, un sclav, ci un suveran, un împărat al creaţiei. Omul nu e făcut să fie înfrânt. Greutăţile din corabia vieţii ne fac să avem stabilitate în furtunile şi valurile nopţii. Cuminte, năstruşnic, trist sau vesel, filmul vieţii rulează clipă de clipă în premieră doar o singură dată. Filmezi sau te laşi filmat?
Crede-mă că nu vrei averi. Vrei pace şi iubire. Te-ai agitat în zadar: “Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în pământ! Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat!” (Iov, 1,21) Totul este atât de simplu şi de frumos. Sufletul tău e pur. Ai răbdare. Păstrează sănătatea sufletului aşa cum ţii la sănătatea trupului. Frumuseţea, gingăşia inimii şi a gândului curat fac ca orice om să devină frumos şi la exterior, indiferent ce urme are pe trup… Lumina din interior radiază şi acoperă orice rană, orice minus, orice…Înnobilează sufletul, curăţă ochii să vadă cele bune şi mintea să gândească plusurile şi viaţa se va schimba.
Dumnezeu nu este o balanță, un cântar: ți-am dat, îmi dai. Dumnezeu este iubire. Dumnezeu este un Tată iubitor, înțelegător, atotcuprinzător, iertător. Fii suflet nobil şi pe mormântul tău nu va fi doar o floare, ci şi o lacrimă fierbinte, iar din cer vei primi un surâs de soare…
Nimic nu e rău, noi le folosim rău. Din ce suntem transmitem celorlalți. Fiecare zi este o viaţă în miniatură. La fel şi judecata de apoi este gustată zilnic de fiorii conştiinţei. Vă dăruiesc speranţă şi linişte interioară. Veşnicia este acum. Buzele miros a rugăciune.
Dragostea = Răbdare, Iertare, Bucurie.
Ieromonah Hrisostom Filipescu
Ultima modificare făcută de latan.elena; 18.09.2020 la 18:40.
''Ce umple ochii,
Umple si inima.''
”Natura pictează pentru noi, zi de zi, imagini de o infinită frumusețe, numai să avem ochi să le vedem.”
John Ruskin
'' Nu mai suntem aceeași persoană care eram ieri,
cum nu vom fi mâine.
Temerile pe care le aveai cândva, acum te fac să zâmbești.
Totul este în continuă evoluție
și schimbările fac parte din viață.
Ceea ce ești adânc în interiorul tău,
E lumină și iubire infinită."
''Ne-am stabilit obiective pentru a înțelege apoi că viața este improvizată. ''
Floriana Antonelli
''Trebuie să te opresti din când în când
și reia visul
de unde l-ai lăsat
Sau poate abandonat.
Pierdut.
Începe din nou de acolo.
Plimbare cu sufletul dezordonat.
Ia-ți tot timpul necesar
și dacă tot ești acolo
ia și tu puțină fericire
și pune-o în fața ochilor tăi.
Și apoi uită-te.
Asigură-te că exiști.''
Iartă când poți, uita putin, și creează multe.
Clarissa Pinkola Estes
''Păstrarea unui secret despre tine poate deveni o închisoare,
dar și o cameră privată în care să te refugiezi.''
Anna Maria D'Alň
''Fiecare om, dacă este atent, are în viaţă o întâlnire care îl marchează, poate chiar mai multe. Dar o întâlnire revelatoare are sigur fiecare om, o întâlnire care te ajută să te descoperi, să te cunoşti, să fii.''
Chris Simion în Ce ne spunem când nu ne vorbim
"Unii oameni sunt ca lumânările...
Se strecoară în viața noastră discret și tot așa ne luminează fiecare gând, fiecare clipă, fiecare zi... cu o lumină mai puternică decât cea a soarelui.
Ard lângă noi curat, fără fum și fără să-și lase ceara pe sufletul nostru... Ard fără să ne frigă și fără să ne rănească ochii cu lumina lor.
Îi purtăm cu noi peste tot, sunt prezenți în inima noastră, în suflet și în gând și își fac treaba fără să pretindă ceva în schimb.
Ne trăiesc fericirile și durerile, ne alină tristețea și își hrănesc lumina din bucuriile noastre... Și rămân lângă noi orice ar fi!
Sunt oamenii la care este suficient să te gândești ca ziua să-ți fie mai frumoasă.
Sunt oamenii care îți alină setea de liniște.
Sunt oamenii pentru care noi ar trebui să aprindem o lumânare de mulțumire și s-o închinăm Cerului pentru că ni i-a dat..."
Hrisostom Filipescu
PERSOANELE INTUITIVE
Persoanele intuitive nu sunt fragile, sunt sensibile.
Pot parea slabe, insa in realitate poarta in ele Forta Sufletelor Batrane.
Sprijinul lor nu sta in forta fizica, ci intr-un emotional educat prin diverse situatii ale vietii.
Sunt Suflete care au trait nenumarate existente, care au patruns in pasiunile lor pana la fund, care au cazut si care s-au ridicat in fata Invataturilor Universale.
Sunt sincere cu sentimentele lor.
Simt prea mult, simt prea profund.
Sunt precum o antena extrem de sensibila care capteaza orice semnal sau ondulatie din mediul ambient.
De aceea, sunt incantate de lucrurile simple ale vietii, apreciaza miresmele, aromele, culorile, poezia pe care o scriu, sensurile existentei.
O persoana intuitiva e cineva care intotdeauna vede dincolo de straturile solide ale materiei.
Aceasta le face sa presimta ce inca nu s-a intamplat, sau sa stie exact in ce loc trebuie sau nu trebuie sa mearga, ori cu ce tip de energie sunt incarcati oamenii.
Sunt persoane care iubesc profund. Au o conexiune puternica cu Natura, cu animalele, cartile si toate invataturile si intelepciunile pe care spiritualitatea le aduce in lume.
Obisnuiesc sa priveasca stelele si zambesc.
Sa nu subestimezi niciodata Forta unei persoane intuitive.
Ele cunosc sufletele bune, la fel cum foarte bine le cunosc si pe cele care sunt pe cale de a-si gasi Lumina.
Ele pot cadea, insa intotdeauna se vor ridica. Pentru ca ele intotdeauna vor invata: din fiecare greseala, din fiecare experienta si vor face ca din fiecare, Forta lor sa creasca.
Fiindca, au invatat deja sa-si dezvolte Lumina si stiu ca sunt capabile sa-i eclipseze pe cei care inca nu le inteleg si sa-i ilumineze pe cei care sunt pe drumul trezirii constiintei lor.
O persoana intuitiva, poarta in pasii si privirea sa, Forta care vine din Suflet.
Iar aceasta Forta stimuleaza toata Existenta.
Costa Carlos
''umbra este cea care dă luminii splendoare''
Nu contează cât de tare te lupţi cu întunericul, fiecare lumină aruncă o umbră, şi cu cât te apropii de lumină, cu atât umbra devine mai întunecată.
Platon
Tutungeria - Fernando Pessoa
Nu sunt nimic.
Nu voi fi niciodată nimic.
Nu pot să vreau să fiu nimic.
În rest, strâng în mine toate visurile lumii.
Ferestre ale odăii mele,
Ale odăii unuia dintre milioanele de inşi din această lume despre care nimeni
nu ştie cine este
(Iar dacă ar şti cine este, ce anume ar şti?),
Voi daţi spre misterul unei străzi cu un permanent du-te-vino de oameni,
Spre o stradă inaccesibilă tuturor gândurilor,
Reală, imposibil de reală, evidentă, atât de evidentă încât nu o poţi cunoaşte,
Cu misterul lucrurilor aflat sub pietre şi sub fiinţe,
Cu moartea ce întinde mucegaiul pe ziduri şi albeşte pletele oamenilor,
Cu Destinul ce mână carul totului pe drumul nimicului.
Astăzi mă dau învins, de parcă aş fi aflat adevărul.
Astăzi sunt lucid, ca un muribund,
Iar cu lucrurile nu aş mai împărţi altă fraternitate
Decât o despărţire, iar casa şi această parte a străzii
Ar deveni un şir de vagoane de tren, iar semnalul de plecare
L-ar da un şuierat din lăuntrul ţestei mele,
Cu un zvâcnet al nervilor mei şi un scrâşnet în oasele mele.
Rămân azi perplex, asemeni cuiva care a meditat şi a aflat, iar apoi a uitat.
Mă împart astăzi între fidelitatea pe care o datorez
Tutungeriei de peste drum, ca lucru real în exterior,
Şi senzaţia că totul e vis, ca lucru real în interior.
Am ratat totul.
Dar cum nu aveam mari ambiţii, poate că totul era nimic.
Educaţia ce mi s-a dat
Am gonit-o pe fereastra din spatele casei.
Am fugit la ţară croind planuri măreţe.
Doar că acolo n-am găsit decât iarbă şi copaci,
Iar când dădeam de oameni, ei erau ca toţi ceilalţi.
Acum plec de la fereastră, mă aşez pe un scaun. La ce să mă mai gândesc?
Ce ştiu eu despre ceea ce voi fi, eu care nu ştiu nici cine sunt?
Voi fi cel la care mă gândesc? Dar mă gândesc să fiu în atâtea feluri!
Şi nenumăraţi alţii gândesc să devină acelaşi lucru, încât ar fi imposibil
să fie atâţia!
Geniu? În această clipă
O sută de mii de creiere visează să fie ca mine genii,
Iar istoria nu-l va reţine, cine ştie?, poate pe nici unul,
Şi numai fum se va alege din atâtea cuceriri viitoare.
Nu, nu cred în mine.
În toate ospiciile există atâţia nebuni care au atâtea certitudini!
Iar eu, care n-am nici o certitudine, sunt eu oare mai cert sau mai puţin cert?
Nu, nici în mine...
În câte mansarde şi ne-mansarde pe lumea asta
Nu există, acum, tot soiul de genii-pentru-ei-înşişi care visează?
Câte aspiraţii înalte şi nobile şi lucide -
Da, cu adevărat înalte şi nobile şi lucide -,
Şi cine ştie, poate că realizabile,
Nu vor vedea nicicând lumina soarelui real, nici nu vor găsi la cineva ascultare?
Lumea e făcută pentru cel născut să o cucerească,
Şi nu pentru cel care visează că o poate cuceri, chiar de are dreptate.
Am visat mai mult decât a făcut Napoleon vreodată.
La pieptul meu ipotetic am strâns mai multă umanitate decât Cristos.
Am elaborat în taină sisteme filozofice pe care nici un Kant nu le-a scris.
Dar eu sunt, şi probabil am să rămân aşa pentru totdeauna, omul de la mansardă,
Chiar dacă nu locuieşte acolo;
Totdeauna voi fi cel nenăscut pentru aşa ceva;
Totdeauna voi fi numai cineva cu multe calităţi;
Totdeauna cel care aştepta dinaintea unui perete fără uşă să i se deschidă,
Cel care cânta cântecul Infinitului într-un coteţ de găini,
Şi auzea vocea lui Dumnezeu din adâncul unui puţ astupat.
Oare să cred în mine? Nu, nu mai mult decât în tot restul.
Fie ca Natura să-şi verse peste căpăţâna mea înfierbântată
Dogoarea soarelui, ploaia şi vântul ce-mi răvăşeşte părul,
În rest, fie ce-o fi, dacă va fi să fie, sau să nu fie.
Sclavi cardiaci ai stelelor,
Am cucerit lumea întreagă înainte să ne săltăm din aşternut;
Însă ne trezim şi constatăm că ea este opacă,
Ne ridicăm şi iată că aparţine altuia,
Ieşim din casă şi vedem că este întreg pământul,
Plus sistemul solar şi Calea Lactee şi Indefinitul.
(Tu mănânci ciocolată, puştoaico;
Mănânc-o!
Ai să ajungi să vezi că nu există pe lume altă metafizică decât ciocolata.
Şi că toate religiile nu te învaţă mai mult decât patiseria.
Mănâncă, micuţa mea murdară, mănâncă!
Ce n-aş da să pot eu mânca ciocolată cu tot atâta autenticitate!
Însă eu sunt din cei care gândesc şi, desfăcând hârtia argintată,
Arunc totul pe jos, cum am făcut şi cu viaţa mea.)
Doar că din amărăciunea unui destin neîmplinit cel puţin rămâne
Rapida caligrafie a versurilor de faţă,
Portic dând spre Imposibil.
Cel puţin mă tratez pe mine însumi cu un dispreţ fără lacrimi,
Nobil măcar prin gestul larg cu care arunc,
Fără să fi făcut o listă, rufăria murdară care sunt eu, în curgerea lucrurilor,
Şi rămân încuiat în casă fără cămaşă.
(Tu, consolatoareo, inexistentă şi tocmai prin asta consolatoare,
Zeiţă elină concepută ca o statuie vie,
Patriciană din Roma, imposibil de nobilă şi nefastă,
Prinţesă a trubadurilor, extrem de graţioasă şi colorată,
Sau marchiză din veacul al optsprezecelea, decoltată şi arogantă,
Sau cocotă celebră pe vremea taţilor noştri,
Şi nu mai ştiu ce din categoria modernă - nici nu-mi imaginez ce anume -,
Fii toate astea, oricare dintre ele, şi inspiră-mă dacă poţi inspira!
Sufletul meu e o găleată răsturnată.
Precum cei ce invocă spiritele, invocă spiritele, mă invoc
Pe mine însumi şi nu găsesc nimic.
Mă îndrept din nou spre fereastră şi văd strada cât se poate de clar.
Văd magazinele, trotuarele, văd maşinile care trec,
Văd fiinţe vii şi îmbrăcate care se intersectează,
Văd şi câinii care şi ei există,
Iar toate acestea mă apasă ca o condamnare la surghiun,
Şi toate îmi sunt străine, cum îmi este de altfel totul.)
Am trăit, studiat, iubit şi chiar am crezut,
Dar azi nu e cerşetor pe care să nu-l invidiez că nu sunt eu el.
Îi văd fiecăruia zdrenţele şi plăgile şi minciuna,
Şi mă gândesc: poate niciodată n-ai trăit, nici studiat, nici iubit,
şi nici n-ai crezut
(Căci e posibil să faci realitate din toate astea fără să faci nimic din ele);
Poate abia dacă ai existat, ca o şopârlă căreia i-au tăiat coada,
Iar din şopârlă acum numai această coadă tăiată continuă să se zbată.
Am făcut din mine numai ceea ce n-aş fi ştiut,
Iar ceea ce puteam să fac cu mine n-am făcut.
Costumul de bal mascat pe care l-am îmbrăcat nu era cel potrivit.
Imediat am fost luat drept altul, n-am dezminţit, iar acum sunt pierdut.
Când am vrut să-mi scot masca,
Ea mi se lipise de obraz.
Când am tras de ea şi m-am văzut în oglindă,
Deja eram bătrân.
Eram beat, nu mai ştiam cum să-mi pun din nou costumul pe care
nu-l scosesem.
Mi-am zvârlit masca şi m-am culcat în vestiar
Ca un câine tolerat de administraţie
Pentru caracterul lui inofensiv,
Iar acum voi scrie această poveste spre a dovedi cât sunt de sublim.
Esenţă muzicală a versurilor mele inutile,
Ce-aş mai vrea să te găsesc ca pe un lucru făcut de mine,
În loc să stau peste drum de Tutungeria de peste drum,
Frământând cu picioarele conştiinţa de a fi existent
Ca pe un covor de care se împiedică un beţiv
Sau ca pe o rogojină furată de ţigani, ce nu merita doi bani.
Iată că Patronul Tutungeriei a ieşit în uşă şi a rămas acolo.
Îl privesc cu disconfortul dat de poziţia capului meu răsucit
Şi cu disconfortul sufletului care nu prea înţelege.
De murit, şi el şi eu vom muri.
El va lăsa în urma lui firma, eu - câteva versuri.
După o vreme, va muri şi firma, vor muri şi versurile mele.
Ceva mai târziu va muri şi strada pe care se afla respectiva firmă,
Precum şi limba în care au fost scrise versurile.
Va muri apoi şi această planetă rotitoare unde s-au întâmplat toate astea.
Iar pe alţi sateliţi din alte sisteme ceva asemănător oamenilor
Va continua să producă ceva asemănător cu versurile şi să trăiască sub lucruri
asemănătoare cu firmele,
Totdeauna un lucru în faţa celuilalt,
Totdeauna la fel de inutile şi unul şi altul,
Totdeauna imposibilul la fel de stupid ca realul,
Totdeauna misterul din adânc la fel de evident ca somnul misterului
de la suprafaţă,
Totdeauna unul sau altul sau nici unul, nici altul.
Dar acum a intrat un om în Tutungerie (oare să-şi cumpere tutun?)
Iar realitatea plauzibilă mi-a căzut brusc în cap.
Mă ridic un pic, dar energic, convins, uman,
Şi mă voi decide să scriu aceste versuri în care afirm contrariul.
Îmi aprind o ţigară gândindu-mă că le scriu
Şi trag din ea eliberarea de toate gândurile.
Urmăresc cu privirile fumul cum îţi urmezi drumul pe care ai luat-o,
Şi mă bucur, brusc asaltat de sensibilitate şi competenţă,
Că m-am eliberat de toate speculaţiile,
Şi că metafizica e consecinţa unei proaste dispoziţii.
Apoi mă răstorn pe scaun
Şi continui să fumez.
Cât timp Destinul o să-mi îngăduie, voi continua să fumez.
(Dacă m-aş însura cu fata spălătoresei,
Poate că aş fi fericit.)
Ajuns aici, mă ridic de pe scaun. Mă duc la fereastră.
Omul a ieşit din Tutungerie (strecurându-şi mărunţişul în buzunarul
de la pantaloni?)
Ah, păi îl cunosc: e Esteves cel-fără-de-metafizică.
(Patronul Tutungeriei a reapărut la uşă.)
Călăuzit parcă de un instinct divin, Esteves şi-a întors capul şi m-a zărit.
Mi-a făcut semn cu mâna, iar eu am strigat Salut Esteves! şi universul
Mi s-a reconstituit lipsit de ideal şi speranţă, iar Patronul Tutungeriei a surâs.
"Septembrie - o tacere de frunze care-si scad glasul de vara invatand soaptele toamnei."
Ionel Teodoreanu
"Nu societatea în care trăim ne mântuieşte, ci felul în care trăim în ea... Adam piere în Rai, iar Lot se mântuieşte în Sodoma."
Sf. Ioan Gură de Aur
''Asa cum într-un ghioc se aud suspinurile mării, la fel în fiecare culoare auzim adâncurile profunde ale unui subconștient divin.''
Dumitru Ichim
Vezi că această lume trece.
Nu, ea nu trece.
Dumnezeu nu sterge din ea decât întunecimea ei.''
Angelus Silesius
Ultima modificare făcută de latan.elena; 18.09.2020 la 23:03.
Momentan sunt 278 utilizatori care navighează în acest subiect. (1 membri și 277 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje