Elena Latan

[latan.elena]

Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata !



''Fiecare moment al vieții noastre este o minune, fiecare zi din viața noastră este un dar de care trebuie să ne bucurăm neîncetat. Trăiește prezentul, indiferent de ora pe care o arată ceasul.
Astăzi este cea mai frumoasă zi din viața ta!''
Hrisostom Filipescu

[latan.elena]

"Exista metode magice de a anula spatiul si timpul: emotiile. ..."
Simone De Beauvoir


''Natura poate sa-mi daruiasca emotii primordiale, care inlesnesc tensiunile vietii cotidiene: sa respir aerul cristalin al diminetii, sa mangai o floare si sa ascult susurul unui pârâu, toate acestea, pentru azi imi sunt de ajuns.''
Stephen Littleword



Când începe o nouă zi, îndrăzneşte să-i zâmbeşti cu recunoştiinţă.
Steve Maraboli



"Nu te întreba ce are nevoie lumea.
Întreaba-te ce te face viu, si fa acel lucru.
Pentru ca lucrul de care are nevoie lumea
sunt oamenii vii."
Howard Thurman



Frumosul e frumos numai când îţi ridică inima la înălţimea gândurilor.
Alda Merini

[latan.elena]

Odă soarelui-Nicolae Labis

Te naşti din plasma zării cu limpezimi de-albuş,
Ne dai în semicicluri lumina ta prin rază -
Mă entuziasmează sublimul tău urcuş,
Căderea ta în hăuri adânc mă întristează.

Când urci, adapi pământul cu sângele-ţi ceresc,
Ucizi fără de milă bacterii ucigaşe.

Dar când cobori sub zare, piticii se fălesc
Cu umbre pieritoare, dar mari, dar uriaşe.

[latan.elena]

''Binecuvântată este înrâurirea pe care o are un suflet omenesc sincer şi iubitor asupra altui suflet. ''
George Eliot




"Marea este prima dezlantuire a sufletului cosmic."
George Calinescu



„Există stânci măreţe, puternice, inaccesibile, care se pot totuşi prăbuşi de-un simplu ecou ... în peisajul sufletului.”
Lucian Blaga

[latan.elena]

''Prietenia e un pic ca o carte.
Există prieteni doar pentru o pagină
Alţii pentru un întreg capitol.
Şi mai sunt şi cei prezenţi pentru întreaga poveste!''



Bucuria omului e omul. Între ei se înfiripă prietenia care umple cel mai întins deșert al sufletului nostru.
Jacques Benigne Bossuet



"Nu îmi iubesc prietenii nici cu inima nici cu mintea. Pentru că inima s-ar putea opri, iar mintea ar putea uita. Îi iubesc cu sufletul. Sufletul nu se oprește și nu uită niciodată!"
Rumi



"Ca să ajuţi pe cineva să se ridice, nu e suficient să-l prinzi de mână, trebuie să i-o ţii strâns."

Antonio Curnetta




Daca socotesti prieten pe cineva in care nu ai aceeasi incredere ca si in tine insuti, faci o mare greseala si nu cunosti valoarea adevaratei prietenii.
Seneca

[latan.elena]

''şi scriu mereu pe nisipurile ţărmurilor din sufletul meu
cu bătăi sublime de inimă şi ochii larg închişi:
îmi amintesc.''



"N-o sa va surprinda ca iubesc marea. Poate o sa va surprinda putin pretentia ca o iubesc altfel decat ceilalti oameni. Dar va asigur ca pretentia asta nu ascunde nici o vanitate. E vorba de altceva. Adeseori, vara pe plaja, ma uitam in jur si ma intrebam ce reprezenta marea penru necunoscutii care stateau la plaja sa se bronzeze, sporovaind veseli sau prabusiti in clipa lor interioara. Pentru unii, marea era cu siguranta un exil provizoriu din plictiseala si mediocritatea vietii obisnuite. Veneau pe plaja si traiau catva timp in afara destinului lor. Sau vroiau sa prinda puteri ca sa reziste pana la vara viitoare. Marea era pentru ei ca o cura de intinerire fortata. Cu trupul gol la soare, incercau sa uite ca erau mai batrani decat in verile precedente. Altii veneau din nevoie de barbarie. Nu erau niste barbari adevarati pentru ca nu aveau curaj sa renunte decat temporar si partial la confortul civilizatiei, la tramvaie, la vacarmul oraselor. Aduceau, de altfel si pe plaja vacarmul. Erau bolnavi de el. Nu se puteau lipsi, cei mai multi nici de masini. Umblau in schimb in picioarele goale cu iluzia ca au regasit natura elementara. Iluzie de-o clipa... Erau niste barbari ratati... Ce sa va spun...

Eu ma duceam la mare din alte motive. Regaseam acolo stratul cel mai primitiv al pasiunilor mele. Aveam pe nisip o placere aproape vicioasa. Imi era de ajuns sa ma intind pe nisipul fierbinte, sa simt cum soarele imi dogoreste trupul, sa aud cum marea fosneste confuz la cativa pasi de mine continuand o melopee din care nu pricepeam nimic decat ca eternitatea nu e altceva decat murmurul indiferent al tacerii, golul prin care alergam, pe care il intrerupem o clipa cu fuga noastra, dar in momentul cand ne-am prabusit se reia...asadar imi era de ajuns sa simt asta ca sa regasesc acel adevar elementar din mine si sa ma intorc la pasiunea mea."
Octavian Paler



Nimic mai frumos
decât să stai de vorbă
cu marea.
Începi să discuţi cu ea
nimicuri,
să-i povesteşti întâmplări simple
din viața ta,
fără importanță,
dar care ți-au rămas în minte
ca și când
ar fi putut însemna ele ceva,
poate mai târziu,
poate niciodată.

Ea nu te oprește,
te ascultă,
ba chiar simți că te încurajează
să-i mărturiseşti,
să i te mărturiseşti.

Eziţi,
îţi este puțin teamă,
îți dai seama,
când începi să-i vorbești,
că sunt lucruri
despre care n-ai apucat
să stai de vorbă
nici cu tine însuți.

Este ceva care vine
poate din depărtarea ei,
poate din adâncurile ei,
care te îndeamnă
să-i povestești tot
ce n-ai putut povesti
până atunci.

Fără să vrei,
te învață tainele conversației,
te lasă să-i deslușești
felul de a sta de vorbă cu tine.

Și, uite așa,
începi să prinzi curaj,
ba chiar să cochetezi cu ideea
că ai putea să-i faci curte.

Nu te îndeamnă,
dar nici nu te respinge.
Începi printr-o mărturisire,
fără o sinceritate deplină,
toată cochetăria ta de cuceritor
n-are nici farmec, nici valoare.

Stai pe malul ei
și, îmbătat de freamătul
ce i se răsucește în zare,
îi vorbești de toate provocările
pe care le-ai avut peste an,

toate provocările
care te-au încercat
până la sânge,
împlinite sau pierdute
pe jumătate,
de toate stările
de învingător și învins
prin care ai trecut,
de toate bătăliile
mai mari sau mai mici
în care ai intrat,
unele din care
n-ai mai reușit să ieși.

O privești,
se uită lung și adânc la tine,
la fel și tace,
de parcă așteaptă
spovedania până la capăt.
Încearcă să ia cu ea
toate neliniștile tale,
fără să le mai asculte,
printr-un schimb de energie
și lumină.

Ți se face frică
și, dintr-o dată,
dintr-un cuceritor
care cocheta cu flirtul,

dintr-un bărbat sigur pe el,
puternic, te transformi
într-un copil
și îți dorești cu disperare
ca femeia tulburătoare
de mai devreme
să se transforme,
să devină mamă.

Ai nevoie de îmbrățișarea ei
ocrotitoare,
nu-ți mai trebuie nimic altceva,
ai vrea să taci
și să fii strâns tare în brațe,
să nu mai auzi
de nimeni și de nimic.

Când ai deschis ochii,
cu gândul ca între timp
să nu ți se fi întâmplat
nimic rău,
dar și rușinat
pentru îndrăzneala ta,
privești orizontul,
vrei să te agăți de el,
să-ți găsești echilibrul
pierdut într-o doară.

Un halo coborât deasupra mării,
ca un văl subțire de ceață,
îți ascunde orizontul
după care ochii țipă,
ca și când ar căuta pământul!

Nimic mai frumos
decât să stai de vorbă
cu marea…

Marius Tucă



Vara din noi

Vara este anotimpul care îşi ia visurile nedesluşite până la capăt şi ţi le prezintă dureros de sincer în toată puterea lor. Vara ştie întotdeauna să-şi developeze imaginile, amintirile, când sufletul e gol şi pregătit pentru asta. Ca-ntr-un aranjament pentru vară, fericire, suflet şi amintire. Sfârşitul fiecărei veri are ceva sfâşietor în el, Aşa cum sfârşitul niciunui alt anotimp nu are. Amintirile verii sunt mai puternice, au timp să se aşeze mai bine în noi, să se întimpărească în sânge chiar. De parcă vara şi-ar revărsa toată magia asupra noastră, prinzând în jadul ei cald şi luminos gesturi şi întâmplări simple, pentru ca apoi să ne spună că ele, de fapt, erau şi însemnau fericirea. Vara este anotimpul care îşi ia trăirile nedesluşite până la capăt şi ţi le prezintă dureros de sincer în toată puterea lor. Cu alte cuvinte, vara este anotimpul în care fericirea îşi face de cap pe ascuns cu sufletul tău, lăsându-te mai târziu să înţelegi ce ţi s-a întâmplat, ce nu ţi s-a întâmplat, ce ai trăit, ce n-ai trăit, ce ai iubit, ce n-ai iubit, ce ai simţit, ce n-ai simţit. Vara ştie întotdeauna să-şi developeze imaginile, amintirile când sufletul e gol şi pregătit pentru asta. Ca-ntr-un aranjament pentru vară, fericire, suflet şi amintire. Mă gândeam când scriam aceste rânduri, încercând să răspund la întrebarea unde se duce, unde pleacă ea, ca Vara nu pleacă niciodată. Întotdeauna ra rămâne în noi, aproape că ne cere aceasta. Iar noi, cu zâmbetul pe buze, ca-n faţa unui compliment care ne face plăcere, dar ne şi ruşinează un pic, ne lăsăm fascinaţi şi nu ştim să spunem decât da, fără să credem o clipă că acest lucru e posibil. E farmecul, dar şi talentul ei de a ne cotropi dintr-o joacă, fără să ne lase însă vreo şansă. Iar noi, când vom fi terminat de zâmbit, vom fi dat deja cuceriţi, posedaţi chiar de vraja ei. Vara nu pleacă niciodată din noi. Ne bântuie cu tot cu amintirile şi prin ceilalţi timpi ai anului, uneori atât de dureros, de fierbinte, de sfâşietor, încât nu mai ştim de e toamnă, iarnă sau primăvară.

Marius Tucă



Ați privit marea în momentele ei de plictiseală? Parcă-și agită valurile din scârba de ea însăși. Le trimite să nu se mai întoarcă. Dar ele revin, revin neîncetat. Așa pățim și noi. Cine ne întoarce spre noi înșine, când ne sforțăm mai mult a ne îndepărta?Nevoia tainică de a te abandona mării, de a te risipi în frământarea zadarnică a tuturor mărilor, sa nu fie un gust de plictiseala infinită și o senzație de evanescență mai vastă ca depărtările? Nici vinul, nici muzica și nici îmbrățișările nu te apropie de dulceața destrămării ca valurile ce se urcă spre absența și nimicnicia ta și te mângâie cu insinuări de dispariție! Marea – comentariu fără sfârșit la Ecleziast…

Un om fericit descifrează el ceva în întinderile marine? Ca și cum marea ar fi făcuta pentru oameni! Pentru aceștia e pamântul, acest amărât pământ… Dar acordurile nefericirii se împreună cu ale mării, într-o armonie voluptuoasa și sfâșietoare ce ne aruncă în afară de soarta muritorilor.

Și astfel, tonalitatea mării este aceea a unei muriri eterne, a unui sfârșit ce nu se mai gată, a unei agonii înflorite. Nu-ți trebuie o inima bolnavă de nuanțe și nici o simțire atinsă de subtilitățile extazului pentru a surprinde un fior mortal în melodiile marine, ci doar o înclinare spre tainele și vocile melancoliei. Atunci nu mai ești sigur de identitatea ta și trebuie oarecum să te aduni, să te pescuiești neîncetat, spre a nu te înghiți mările din tine și din afara. Nu te poți stăpâni decât între patru pereți. Chemările depărtărilor te împing mai departe de calculul existenței tale…

Marea este o ispită de dispariție numai pentru cei ce au descoperit-o în zile și în nopți, prin introspecție… Având-o în față, îți verifici numai prăpastia acelor zile și acelor nopți… Demonia marină este un viscol aromatic, o ruină căreia nu ne putem refuza fără să călcăm pe ce e mai adânc în noi…, o nobilă descompunere pe care trebuie s-o grădinărim. Și apoi, nu zvâcnește sângele în ritm marin, nu e orgoliul lui melancolic acordat rănii albastre, mișcătoare și infinite? Suferința asta vastă și lichidă, ea să-mi împlinească un gust de dureri nemăsurate și să-mi astâmpere setea de nefericiri neîntrecute! De s-ar înfuria mările, să-și spargă valurile de inima omenească!

Lași Paradisul pentru rahitici când rătăcești pe malurile mării. Căci el este o mare fără demonie. Icoana raiului nu m-a urmărit decât în momentele acelea periculoase în care ți se topesc încheieturile și ți se moaie oasele, într-o supremă slăbiciune, într-o maximă deficiență. Imaginea cea mai pură pe care o alcătuiește mintea este emanația unei vitalități vacante.

Nicăieri mai mult ca la mare nu ești înclinat a socoti lumea o prelungire a sufletului. Și nicăieri nu ești mai capabil de un fior religios prin faptul simplu de a privi. O viață plină, cu un nimb de absolut, ar fi aceea în care orice percepție ar fi o revelație. Ești pe cale a o realiza în sugestia amurgurilor marine…”
Emil Cioran Amurgul gandurilor

[latan.elena]

Nu calci pământul
Pluteşti deasupra lui
Îi încalci atracţia
Şi gravitaţia ştiută
Printr-o inspiraţie
Senină şi divină
Cu această eşarfă
Culoarea smaraldului
Înfăşurată vălurit
În jurul gâtului
Şi răsfrântă larg
Pe albul umerilor
Luminând dimprejur
Ascunsele taine
Neştiute, neauzite
De nimeni, de mine
Pierdută în gând
Risipită prin el
Ca o ceaţă cenuşie
Între cer şi ancoră
Inimă albastră
Nestăvilită, necucerită
Nu trebuie să aparţii
Nici să devii
E de-ajuns să fii
Să te viseze
Toate piepturile
În care să baţi
De la distanţă
Toate tăcerile
Care să te audă
Ca pe valurile Mării
Dintr-o scoică
Dintr-un suflet,
Inimă albastră.

Marius Tucă


















RASSOULI-Art galleries spiritual surrealism paintings

[latan.elena]

Cai (Niciodată)

Ce-ai pus, mă, atâţia cai în drum
să mă-ncetinesc în coame
cum mă întorc cu gura scrum
sărutată de icoane
ce-ai pus să m-aţine in fire
din căderea dulce a mea
prin vedenii şi prin nevorbire
ah, tot caii şi caii în frunţi cu stea
da-m-aş dus în şei de piele
ca s-atârn de cerul lung
şi să plâng numai spre stele
niciodată spre pământ...

Nichita Stanescu

[latan.elena]

Orice s-ar întâmpla, rămâi în viață.
Nu muri înainte să mori cu adevărat.
Nu te pierde, nu pierde speranța, nu pierde direcția.
Rămâi în viață, cu tot cu tine însuți, cu fiecare celulă din corp, cu fiecare fibră a pielii tale.
Rămâi viu, învață, învață, studiază, gândește, construiește, inventează, creează, vorbește, scrie, visează
Rămâi viu, rămâi viu în interiorul tău, rămâi viu chiar și afară, plin de culorile lumii, plin de pace, plin de speranță.
Rămâi în viață cu bucurie.
Există un singur lucru pe care nu ar trebui să-l irosești despre viață, și acela este viața însăși..

Virginia Woolf

[latan.elena]

"Visătorii adevăraţi nu-s cei ce visează, ci sunt cei ce-i ajută pe alţii să-şi vadă visul în podul palmei."
Vladimir Pustan