Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata !
''A fi bun înseamnă a fi în armonie cu tine însuţi. Disonanţa înseamnă a fi forţat să fii în armonie cu alţii.''
Oscar Wilde
Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata !
''A fi bun înseamnă a fi în armonie cu tine însuţi. Disonanţa înseamnă a fi forţat să fii în armonie cu alţii.''
Oscar Wilde
Nu-i mai vestiţi omului mituri noi
şi nu-i mai propuneţi noi explicaţii teologice
despre fiinţa lui şi despre univers;
ci indicaţi-i acest centru al lui însuşi,
dincolo de orice mit şi de orice teologie,
faceţi-l să descopere nu „ceea ce este”
ci mai întâi că EL ESTE.
Henri Le Saux
''Uitam ca cercul apei si al vietii este acelasi.''
Jacques-Yves Cousteau
Cântecul lebedei - Zaharia Stancu
M-am întors într-o zi în sat
Să mai adoarmă în mine tristeţea
Şi toţi salcâmii m-au întrebat
Unde? Unde ţi-e tinereţea?
Am pierdut-o – le-am spus – am pierdut-o demult,
Zi cu zi am pierdut-o şi noapte cu noapte.
Mi-au mâncat-o oraşul plin de tumult
Şi cântecele toate rostite în şoapte.
Am vrut să văd casa în care-am crescut,
Poarta a rămas zăvorâtă.
De ce te-ai întors? Ce mai cauţi aici?
S-a răstit la mine o umbră urâtă.
Nu te speria, i-am răspuns, n-am să-ţi cer
Nici pâine, nici struguri, nici rodii,
Doresc doar atât: să-mplinesc
Ce e scris în străvechile zodii.
Am să cad într-un somn adânc,
Cu nimic n-o să te mai supăr,
O să mă schimb într-o trestie
Ori poate într-o floare de nufăr.
O să mă urc pe-o creastă de nor,
Cu norul să mă duc pân’ la soare.
Să suflu printre buze în el
Să ardă mai repede şi mai tare.
Am să călătoresc cu norul apoi,
Mult mai sus şi mult mai departe,
Poate că voi ajunge într-o zi la o stea
Pe care să fie şi viaţă, şi moarte.
Miezul Universului o să-l caut,
Va fi de aur? Va fi de rubin?
Când eram tânăr, aveam ochii
Albaştri ca lanul de in.
Acum, ochii mei sunt tulburi de tot,
Prea mult i-am ţinut scăldaţi în lumină.
Văd cu ei lumea prin care-am trecut
Şi lumea care e pe drum şi-o să vină.
''Eleganța sufletească este ca eleganța stilului:
Arăți cea mai bună parte a ta, umilința.''
''Trebuie să ai inimă ca să vezi frumusețe și suflet special ca să îi faci poze.''
Pot să mă răzgândesc în privința unei persoane chiar de mai multe ori,
dar până la urmă primele impresii se dezvăluie, aproape întotdeauna,
cele mai adevărate.
Antonio Curnetta
cititorule, cine eşti tu oare
care-mi citeşti poemele acestea
şi după o sută de ani?
nu-ţi pot trimite nicio singură floare
din belşugul acestei primăveri
niciun singur licăr de aur
din norii de-acolo, împurpuraţi de lumini...
deschide-ţi larg uşile şi priveşte afară!
din propria ta grădină în floare
culege-ţi doar miresmate aduceri aminte
de flori pieritoare
cu o sută de ani mai'nainte.
şi-n bucuria inimii tale să simţi
bucuria vie care-ntr-o primăvară
cu zori diafani
a cântat şi vocea ei veselă
şi-a rostogolit-o şi peste o sută de ani.
Rabindranath Tagore
nu-ţi este ţie hărăzit
să faci bobocul verde să-nflorească.
oricât l-ai scutura şi l-ai lovi
nu-i în puterile tale
să-l faci să dea petale.
atingerea-ţi murdară-l pângări.
îi smulgi petalele, şi i le spulberi
fărâme le striveşti în pulberi.
ah! nu-ţi este ţie hărăzit
să faci bobocul verde să-nflorească
cel care poate să-l deschidă
o face-atât de simplu!
i-aruncă o privire pe sub gene
şi mustul vieţii se porneşte-n vene.
la suflul ăsta floarea-şi scoate
aripile la vânt, vâslind din toate.
culori s-aprind ca dorul inimii curate
şi o mireasă îşi destaină
dulcea-i taină.
cel care poate să-l deschidă
o face atât de simplu.
Rabindranath Tagore
Micul adevăr e din cuvinte
Limpezi şi scânteietoare-n minte;
Marele-adevăr este o mare
De tăcere cutremurătoare.
Rabindranath Tagore
'' Nu vezi că toate problemele tale sunt problemele corpului tău - hrană, îmbrăcăminte, adăpost, familie, prieteni, nume, faimă, siguranţă, supravieţuire? Toate acestea îşi pierd înţelesul în momentul în care realizezi că tu nu poţi fi doar un simplu corp. Ca să cunoşti ceea ce eşti, trebuie ca mai întâi să investighezi şi să cunoşti ceea ce nu eşti. Căutătorul este acela care se află în căutare de sine însuşi.''
Cautatorul este in cautarea lui insusi. Renunta la toate intrebarile, mai putin la una:”Cine sunt eu?” La urma urmei, singurul lucru de care poti fi sigur este ca „esti”. „Eu sunt” este sigur. „Eu sunt aceasta” nu este. Depune un efort sa afli cine esti cu adevarat. Ca sa afli cine esti cu adevarat, trebuie mai intai sa afli cine nu esti. Descopera tot ceea ce nu esti: corpul, sentimentele, gandurile, timpul, spatiul, aceasta sau cealalta, nimic concret sau abstract care poate fi perceput ca tu. Cu cat descoperi mai repede ca la nivelul mintii poti fi descris doar in termeni negativi, cu atat vei ajunge mai repede la sfarsitul cautarii tale si vei realiza ca tu esti fiinta nesfarsita.”
Sri Nisargadatta Maharaj
Frumuseţea simplă şi măreţia vieţii pot fi găsite în ritmurile ei ciclice: răsăritul şi apusul soarelui, fazele lunii, schimbările anotimpurilor, bătăile inimii, desfăşurarea ritmică a respiraţiei. Repetiţia oferă continuitate, familiaritate şi siguranţă. Dar în cadrul fiecărui ciclu există variaţii care oferă provocări şi oportunităţi pentru evoluţie.
Paul Ferrini în Liniştea inimii
Eu nu mă pot înfățișa ochilor tăi și nici auzului tău pentru că eu nu sunt vedere și nici auz. Eu locuiesc undeva între vedere și auz, eu sunt o tânjire a tuturor organelor omului, o tânjire de cunoaștere, o tânjire a simțurilor, tânjire a ideilor lui către perfecțiune.”
Nichita Stănescu
"M-a uitat Dumnezeu, gândindu-mă
până când gândul
mi-a devenit trup.
M-au uitat frunzele
adumbrindu-mă
până când nevăzutul
mi-a devenit văzut.
Stau ca și cum cineva
ar trebui să-și aducă aminte de mine
și-ntre timp ros de aer și nins
mi se stinge lumina-n oricine.
Nichita Stanescu
''Când găseşti un diamant care nu-i al nimănui, e al tău. Când găseşti o insulă care nu-i a nimănui, e a ta. Când ai cel dintâi o idee, o brevetezi: e a ta! Aşa că eu sunt stăpânul stelelor, pentru că nimeni înaintea mea nu s-a gândit vreodată să le stăpânească.''
Antoine de Saint-Exupery
''Suntem un microcosmos care poate cuprinde atat crugul pamantesc cat si infinitul.''
Blaise Pascal
Momentan sunt 561 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 561 vizitatori)
Marcaje