Elena Latan

[latan.elena]

S-a-ntors primăvara. Pământul
pare-un copil ce ştie poezii.
Multe, o, multe… Pentru-ndelungul, sfântul
învăţ, un premiul-l va răsplăti.

Aspru fu dascălul. Albul ne-a fost drag
cu barba lui de moşneag.
Acum putem întreba pământul
cum se spune verde, albastru: el ştie cuvântul.

Acum, când eşti liber, pământ fericit,
joacă-te cu copiii. Să te prindă ar vrea.
Dintre ei, cel mai vesel va câştiga.

O, tot ce maestrul l-a instruit
şi-n rădăcini fu scris, iar acum se avântă
spre lungile, grelele ramuri, - cântă, o, cântă!

R.M.Rilke – Sonetele către Orfeu








Totul incepe cu un vis.
Adauga credinta si devine o convingere.
Adauga actiune si devine parte din viata.
Adauga perseverenta si devine un scop de atins.
Adauga rabdare si timp si totul se termina cu un vis devenit realitate.



Doe Zantamata

[latan.elena]

Exista un vechi proverb din India, despre suflet: "Focul nu-l poate arde, apa nu-l poate uda, vantul nu-l poate usca, armele nu-l pot despica. Este stravechi, nenascut si nemuritor."

Sufletul este sursa a tot ceea ce inseamna realitate, insa domeniul sufletului se afla dincolo de realitatea obisnuita. De aceea trebuie SA EXISTI in domeniul sufletului - pentru a ramane in legatura cu el, pentru a avea experienta calitatilor sinelui adevarat.

Cum existati in domeniul sufletului? Petrecand timp in tacere, reducand la tacere dialogul nesfarsit al mintii si transformandu-l in linistea eterna si pasnica a sufletului. Atunci cand aveti trairea linistii totale in trup-minte, recunoasteti ca nu mai sunteti gandurile voastre, ci FIINTA CARE GANDESTE.

Putere, libertate si gratie divina, Deepak Chopra

[latan.elena]

''Cu o colecţie de imagini spectaculoase şi testimoniale memorabile, Human, este un documentar unic care realizează un portret convingător despre umanitate la începutul secolului 21. ''

''Cineva bine spunea că “Cea mai nobilă preocupare a omului este omul”. Schimbarea trebuie să înceapă din interior iar de cele mai multe ori efectele se văd şi în jur. Puţini sunt cei care descoperă poarta spre sâmburele interior al existenţei. Incapabili să se adapteze, majoritatea se consumă, distruşi deja de propriile deficienţe sau exaltări, chinuiţi de contextele care le travereseaza în viaţă, de insuficienţele proprii, trăind adevărate drame lăuntrice.''


''HUMAN doreşte să fie un portret sensibil a umanităţii, reprezentată ca o comunitate, dar mai ales din perspectiva indivizilor.''


''HUMAN arată partea întunecată a omenirii însă evidenţiază mai degrabă ce avem mai bun în fiecare dintre noi. Acesta e mesajul pe care filmul încearcă sa il transmită. Împreună uniţi, putem depăşi încercările de azi şi de mâine.

Filmul vorbeşte despre dificultăţile pe care fiecare dintre noi le întâmpinăm în vieţile noastre, în menţinerea relaţiilor valoaroase cu familiile noastre şi cu cei din jurul nostru, în ceea ce priveşte termenii eticii noastre personale.''



“Cu cât devin mai bătrân, spune Yann Arthus-Bertrand, cu atât înţeleg cât de greu sunt de atins aceste obiective, însă răspunsul este iubirea. Iubirea este întotdeauna răspunsul”.



MAI MULT :http://www.suburbanmagazine.ro/human...gii-umanitati/

[latan.elena]

“

Antoine de Saint-Exupery, „Tăcerea ta de acum este tăcerea bobului de grâu aflat în ţărână, unde putrezeşte pentru a deveni spic.”








Iata pentru ce am chemat educatorii si le-am spus:
- Nu aveti menirea sa ucideti omul in puiul de om, nici sa-l transformati in furnica pentru viata de furnicar. Caci putin imi pasa daca omul este mai mult sau mai putin pricopsit. Ceea ce ma intereseaza este sa fie mai mult sau mai putin om. Nu ma intreb in primul rand daca omul va fi sau nu fericit, ci care om va fi fericit. Si nu ma intereseaza opulenta sedentarului ghiftuit sau a vitelor in staul.
Nu-i veti coplesi cu formule goale, ci cu imagini purtatoare de structuri.
Nu-i veti indopa cu cunostinte moarte, ci le veti fauri un stil, astfel incat sa poata intelege.
Nu le veti judeca aptitudinile numai dupa aparenta lor usurinta intr-o directie sau alta. Caci cel care a luptat cel mai mult cu el insusi ajunge departe si reuseste. Veti tine, deci, seama, inainte de toate, de dragoste.
Nu vă veţi opri asupra folosirii ci asupra creaţiei omului, astfel încât acesta să-şi şlefuiască scândura cu credinţă şi onoare şi cred că o va şlefui cât mai bine.
Îi veţi învăţa respectul , căci ironia aparţine prostului şi este uitare a figurilor.
Veţi lupta împotriva legăturilor omului cu bunurile materiale. Şi veţi crea omul în puiul de om , învăţându-l schimbarea înainte de toate, căci fără schimbare nu va fi decât nemişcare.
Îi veţi învăţa meditaţia şi rugăciunea , căci astfel sufletul se lărgeşte . Şi obişnuinţa dragostei, căci, ce-ar putea-o înlocui. Iar dragostea de sine este contrariul dragostei.
Veţi prigoni minciuna şi pâra, care, desigur , pot folosi omului şi, în aparenţă cetăţii. Dar numai fidelitatea creşte oameni puternici. Căci nu există fidelitate doar într-o tabără şi deloc în cealaltă. Cel ce e credincios e mereu credincios. Iar cel ce-şi trădează tovarăşul de trudă nu este credincios. Eu am nevoie de o cetate puternică şi nu voi sprijini puterea ei pe putreziciunea oamenilor.
Îi veţi învăţa gustul perfecţiunii, căci orice operă este un drum spre eternitate şi nu se poate sfârşi decât în moarte.
Nu-i veţi învăţa mila sau milostenia. Căci ar fi rău înţelese şi transformate în respect al injuriei şi putreziciunii. Îi veţi învăţa minunata colaborare a tuturor prin toţi şi prin fiecare. “


Citadela - Antoine de Saint-Exupery





„Am aflat că omul este asemenea unei citadele. Răstoarnă zidurile pentru a-şi găsi libertatea, dar nu mai e decât fortăreață nimicită, deschisă înspre stele. Atunci începe spaima de a nu mai fi.”



Antoine de Saint-Exupery, „Tăcerea ta de acum este tăcerea bobului de grâu aflat în ţărână, unde putrezeşte pentru a deveni spic.”





MAI MULT: http://www.bookblog.ro/recenzie/inte...nea-nisipului/

[latan.elena]

Saint Exupery în „Citadela”: Nu există amnistie divină care să te scutească de a deveni

Cei care n-au citit “Citadela” lui Antoine de Saint Exupery vor avea o revelaţie.




Antoine de Saint Exupery

Precum în magia de cea mai bună calitate, „Citadela” le va deschide ochii sufletului, dincolo de cuvinte, oferind totdeauna răspunsul potrivit la orice întrebare.
Pentru cei care o cunosc, o recitire a acestui alt fel de Biblie, una laică, dar nu mai puţin consistentă ideatic, va fi, sigur, o bucurie.
Spunea cineva că “Citadela” este o cetate a sufletului uman, o împărăţie a înţelepciunii. Nu greşea. Cu siguranţă, e una din cele mai inspirate cărţi care s-au scris vreodată. Toţi oamenii, indiferent de vârstă, nivel de educaţie şi inteligenţă, vor înţelege exact ce le este accesibil, în funcţie de gradul lor de spiritualitate. Cartea vorbeste fiecăruia pre limba lui.
O carte care poate zgudui din temelii conştiinţe, un ghid care poate căli caractere, o comoară accesibilă oricui.
”Citadela” porunceşte fiecăruia să-şi ridice o cetate a sufletului şi-l ajută, pas cu pas, să reuşească.
Aproape ai impresia că “bijuteria” nu este scrisă de un om, că un înger al Domnului i-a desenat lui Exupery liniile de forţă ale sufletului uman, astfel încât nimeni să nu dea greş. Merită (re)citită.




Selecţie de citate



* Nu încerca să transformi omul în altceva decât este. Căci, fără îndoială, raţiuni puternice, împotriva cărora nu poţi să faci nimic, îl obligă să fie aşa cum este şi nu altfel. Dar îl poţi transforma în ceea ce este…




Dincolo de cuvinte




* Toată viaţa este naştere. Şi te obişnuieşti cu tine aşa cum eşti.
* Atunci când te dăruieşti, primeşti mai mult decât dai. Căci nu erai nimic şi te împlineşti.
* Iată pentru ce, dacă ţi se sting zeii, nu vei mai accepta să mori. Dar nici nu vei mai trăi. Căci contrariile nu există. Chiar dacă viaţa şi moartea sunt cuvinte care se opun unul altuia, nu poţi să trăieşti decât prin ceea ce te-ar putea face să mori. Cine refuză moartea, refuză viaţa. Căci dacă nu există nimic mai presus de tine, nu mai ai nimic de primit. Decât de la tine însuţi. Dar ce vei putea scoate dintr-o oglindă goală?
* Căci doar cei ce aşteaptă fulgerul ca pe singura lor soluţie sunt atinşi de el, căci ei aşteptau această imagine şi erau deja clădiţi pentru a lua foc.
* Prietenul este, înainte de toate, cel care nu te judecă.
* Prietenia o recunosc prin aceea că nu poate fi dezamăgită, iar dragostea adevărată prin aceea că nu poate fi lezată.
* Nu confunda dragostea cu delirul posesiei, care aduce cea mai cruntă suferinţă. Căci contrariul părerii comune, nu dragostea te face să suferi, ci instinctul proprietăţii, care este contrariul dragostei.
* Cel ce iubeşte doar apropierea dragostei nu va cunoaşte niciodată întâlnirea cu ea.
* Cei ce nu schimbă nimic nu devin nimic. Viaţa nu va fi servit împlinirii lor. Iar timpul curge pentru ei asemenea unui pumn de nisip, pierzându-l.
* Am aflat că omul este asemenea unei citadele. Răstoarnă zidurile pentru a-şi găsi libertatea, dar nu mai e decât fortăreaţă nimicită, deschisă înspre stele. Atunci începe spaima de a nu mai fi.
* Nu iubi primăvara, ci înfăţişarea unei anumite flori în care primăvara s-a închis; nu iubi dragostea, ci pe cel în care dragostea se întruchipează.
* Pentru a exista un copac înflorit, trebuie mai întâi să existe un copac, iar pentru a exista un om fericit, trebuie înainte de toate să fie un om.
* Căci ce milă e aceea care nu ia în braţe pentru a legăna?
* Marea greşeală e să nu-ţi dai seama că a primi este cu totul altceva decât a accepta. A primi înseamnă în primul rând a dărui, a te dărui pe tine însuţi. Avar nu este acela care nu se ruinează făcând daruri, ci acela care nu-şi dăruieşte lumina obrazului în schimbul ofrandei tale. Avar este pământul care nu se înfrumuseţează acolo unde ţi-ai aruncat seminţele.
* Perfecţiunea e atinsă nu atunci când nu mai este nimic de adăugat, ci când nu mai este nimic de înlăturat.
* Dacă vrei să construieşti un vapor, să nu începi prin a-i trimite pe oameni după lemne, cuie, unelte, sfori şi alte materiale. Învaţă-i întâi să tânjească după marea îndepărtată, nesfârşită.
* Numai acolo unde femeia poartă văl te arde dorinţa de a-i citi chipul.
* Accepţi să mori doar pentru ceea ce te face să trăieşti.
* Omul se descoperă pe el însuşi când se măsoară cu obstacolul.
* Nu pui temelia libertăţii când îi împuşti pe cei ce gândesc altfel decât tine.
* Dreptatea este de a-l cinsti pe păstrător în numele a ceea ce păstrează. La fel de mult precum mă cinstesc pe mine însumi. Căci el reflectă aceeaşi lumină. Oricât de puţin vizibilă ar fi în el această lumină. Dreptatea este să-l consideri ca vehicul şi ca drum.
* Iubesc pentru că iubesc, nu există raţiune pentru a iubi.
* Orice progres al omului constă în a descoperi, una după alta, că întrebările lui n-au sens.
* Nu poţi înfrumuseţa un templu dacă îl reclădeşti şi îl reclădeşti mereu.
* A te judeca pe tine însuţi este mult mai greu decât a-i judeca pe alţii. Dacă ajungi să te judeci cum trebuie, înseamnă că eşti într-adevăr un om înţelept.
* Dragostea nu înseamnă a te uita lung unul la celălalt, ci a te uita împreună în aceeaşi direcţie.
* A iubi înseamnă a te naşte.
* Virtutea este perfecţiunea stării umane, iar nu absenţa defectelor.
* Prietenia este în primul rând pacea reciprocă şi zborul spiritelor pe deasupra amănuntelor vulgare.
* Pentru a se împlini, omul trebuie să creeze, nu să repete.
* Nu folosesc la nimic cerneala şi hârtia cărţii, ci înţelepciunea pe care ea o poartă.
* Ce-aş putea face în casa unui prieten care nu mi-ar primi cârjele, ci mi-ar cere să joc ca să mă poată aprecia.
* Cine vrea să spună ceva interesant, trebuie să mintă puţin.
* Adevărul nu este ceea ce se demonstrează, este ceea ce simplifică.
* Adevărul este ceea ce simplifică lumea, nu ceea ce creează haosul.
* Libertatea nu este absenţa regulilor, iar ordinea nu este absenţa libertăţii.
* Esenţa lumânării nu este ceara care lasă urme, ci lumina.
* Eu sunt o mică lume şi spun că dacă-mi sunt stăpân, sunt şi stăpânul lumii!
* Nu-mi cere, deci, mie, conducător al unui imperiu, de a cuceri fericirea pentru tot poporul meu. Nu-mi cere mie, sculptor, să alerg după frumuseţe; m-aş opri în loc, neştiind încotro să alerg. Cere-mi doar să le clădesc un suflet în care un asemenea foc să poată arde.
* A pregăti viitorul nu înseamnă decât a crea prezentul.
* Eşecurile îi întăresc pe cei puternici.
* Femeia este iubită aşa cum e iubită muzica, cum e iubit luxul. Este spirituală şi este dorită. Dar ceea ce ea crede, ceea ce simte, ceea ce poartă în gând, nu interesează pe nimeni.
* Tăcerea ta de acum este tăcerea bobului de grâu aflat în ţărână, unde putrezeşte pentru a deveni spic.
* Munca este o calitate a omului, care nu are niciun nume. Această calitate poate fi însoţită de veselia cea mai zâmbitoare. Este acea calitate a tâmplarului care se aşează de la egal la egal în faţa bucăţii sale de lemn, o pipăie, o măsoară, şi, departe de a o trata cu uşurinţă, îşi adună pentru ea toată priceperea.
* Un şef este un om care îşi asumă responsabilitatea.
* Şi am aflat că simţi credinţa doar atunci când o pierzi. Căci ea este pentru marinar semnificaţie a mării. Şi pentru soţ semnificaţie a iubirii. Dar sunt clipe în care marinarul se întreabă: „Pentru ce această mare?”. Iar soţul: „La ce bun această iubire?”. Nimic nu le lipseşte, decât nodul divin ce leagă lucrurile. Şi le lipseşte totul.
* Nu există amnistie divină care să te scutească de a deveni. Ai dori să fii; nu vei fi decât în eternitate, după ce vei fi fost plămădit şi vei fi devenit din actele tale, căci omul, vezi tu, se naşte greu.
* Dragostea de sine e contrariul dragostei.
* A oferi cultură înseamnă a oferi setea. Restul va fi o consecinţă.
* Dragostea – iluzia este să o întâlneşti, când de fapt ea se învaţă.
* Puţin îmi pasă de lumânarea groasă; doar după flacară îi măsor calitatea.
* La ce bun agoniseala unei zile, dacă n-o foloseşti pentru a înveseli ziua următoare ?
* În viaţă, nu există soluţii. Există forţe active: ele trebuie create şi soluţiile se vor ivi în mod firesc.
* Doar direcţia are un sens. Important este să mergi înspre, nu să ajungi, căci nu ajungi nicăieri, decât în moarte.
* Omul cultivă o mie de trandafiri fără să găsească lucrul pe care îl caută, când de fapt l-ar putea găsi într-un singur trandafir.
* E bine ca timpul care se scurge să nu ne macine şi să ne piardă asemenea unui grăunte de nisip, ci să ne împlinească. E bine ca timpul să fie o construcţie.
* Spiritul omului este asemenea unui urcuş în munţi: vezi culmea, ţi se pare că eşti pe cale să o atingi, apoi descoperi alte culmi, alte prăpăstii, alte povârnişuri.
* Îi numesc pleavă pe toţi cei ce trăiesc din gesturile altora şi asemenea cameleonului iau culorile altora, iubesc partea de unde le vin darurile, gustă aclamaţiile şi se judecă în oglinda mulţimii.
* Omul este doar o reţea de relaţii şi numai acestea contează pentru el.





Reflectii despre iubire



A dorit să obţină şi a obţinut. Dar este fericit acum? Fericirea era străduinţa de a obţine.
Priviţi planta ce-şi formează floarea. E fericită după ce floarea a apărut? Nu, e sfârşită. Şi nu mai are altceva să-şi dorească decât moartea. Căci eu cunosc dorinţa. Setea de muncă. Plăcerea de a reuşi. Apoi odihna.
Dar nimeni nu trăieşte din odihna care nu e hrană. Hrana şi scopul nu trebuie confundate.
Acela a alergat mai repede. Şi a câştigat. Dar nu ar putea trăi din cursa câştigată.
Nici cel ce iubea marea – din furtuna învinsă. Furtuna pe care o învinge este o mişcare în înotul său. Şi el cheamă o altă mişcare.
Şi plăcerea de a forma floarea, de a învinge furtuna, de a clădi templul se deosebeşte de plăcerea de a poseda o floare deja crescută, o furtună învinsă, un templu gata ridicat.
Este iluzorie speranţa de a te bucura slujind ceea ce la început ai condamnat, speranţa războinicului de a se bucura de bucuriile sedentarului.
Şi totuşi, în aparenţă, războinicul luptă pentru a dobândi ceeea ce bucură pe sedentar, dar nu are dreptul să fie dezamăgit dacă se transformă apoi în sedentar, căci e falsă tristeţea celui care spune că satisfacţia fuge mereu din faţa dorinţei.
Căci aceasta înseamnă să te înşeli asupra obiectului dorinţei.
Ceea ce urmăreşti mereu, vei spune, mereu se îndepărtează… (…) Astfel ai învins furtuna şi furtuna ta a devenit odihnă, dar odihna ta nu e decât pregătire pentru furtună.
Îţi spun: nu există amnistie divină care să te scutească de a deveni.
(……)
Şi ştiu eu, care am căzut atât de des în capcana făpturilor venite din alte părţi ale lumii, mirosind aromitor, pe care ştiam că pot pune stăpânire. Şi această ameţeală o numeam dragoste. Şi mi se părea că aş muri de sete dacă n-aş obţine-o.
(……)
Dar iat-o pe terasa mea, captivă delicată, prinsă în zborul ei. Şi eu, bărbat, eu, războinic învingător, ţinând în sfârşit răsplata luptei mele. Şi deodată, în faţa ei, nemaiştiind ce să fac…
“Porumbiţa mea, îi spuneam, turturica mea, gazela mea cu picioare lungi…”, căci în cuvintele pe care le inventam încercam s-o cuprind pe ea, de necuprins! Topindu-se aidoma zăpezii. Căci nu era nimic darul pe care-l aşteptam.
Şi strigam:”Unde eşti?”. Căci nu o întâlneam nicăieri.
(…) Iar eu, singur în cumplitul meu pustiu, o priveam, dezbrăcată, dormind.
M-am înşelat asupra prăzii, m-am înşelat în goana mea. Fugea atât de repede şi am oprit-o pentru a o face a mea… Şi, odată prinsă, nu mai există… Mi-am înţeles greşeala. Fusesem nebun ca acela care şi-a umplut ulciorul şi l-a închis în dulap, fiindcă-i plăcea cântecul fântânii…
Dar dacă nu te ating, te construiesc ca pe un templu. Şi te înalţ în lumină. Şi tăcerea ta închide în ea câmpiile. Iar eu te iubesc dincolo de mine sau de tine. Şi inventez imnuri pentru a-ţi celebra imperiul. Şi ochii ţi se închid, pleoape ale lumii.
Şi te ţin obosită, în braţele mele (…) Nu eşti decât o treaptă în drumul meu spre eternitate. Eşti făcută pentru a fi arsă, consumată, dar nu pentru a te reţine…
(………)
Durerea unuia singur, ţi-am spus, face cât durerea lumii. Şi dragostea pentru una singură clatină Calea Lactee şi stelele. Te strâng în braţe ca pe prova navei mele. Asemenea acestei plecări în largul mării, umăr de temut al dragostei…
(…………)
Îmi place cel ce rezistă, cel care se închide şi tace, cel care se păstrează tare şi cu buzele pecetluite în chinuri, cel care a rezistat chinurilor dragostei. Cel care preferă şi care este nedrept că nu iubeşte. Cel care este asemenea unui turn redutabil, ce nu va fi niciodată cucerit… Căci urăsc uşurinţa. Si cel care nu se opune nu e om. Om fără ferment. (…)
Iată enigma care mă frământa, ca si aceea a dragostei, când, goală, o ţineam in braţe, supusă. Măreţie a omului si totuşi josnicie, căci îl ştiu măreţ în credinţa sa şi nu în orgoliul revoltei sale.
(…………)
La fel, dragostea. Iluzia că o întâlneşti, când, de fapt, se învaţă.
Şi se înşeală cel care rătăceşte prin viaţă, pentru a fi cucerit, cunoscând prin scurte fioruri gustul tumultului inimii şi visând să întâlnească marea febră ce-l va încinge odată pentru totdeauna, deşi ea nu este, în slăbiciunea inimii şi nimicnicia colinei pe care a învins-o, decât o deşartă victorie a inimii sale. De asemenea, nu te odihneşti în dragoste, dacă ea nu se transformă din zi în zi (…). Dar tu vrei să te aşezi în gondola ta şi să devii cântec de gondolier pentru totdeauna. Şi te înşeli.
Căci nu are semnificaţie ceea ce nu e ascensiune sau trecere. Iar dacă te opreşti, nu vei găsi decât plictiseala, căci priveliştea nu mai are nimic să-ţi spună. Şi vei repudia femeia, când ar fi trebuit ca tu să fii repudiat.







Despre iubirea neîmpărtăşită



Dacă dragostea ta nu are speranţa să fie împărtăşită, trebuie s-o păstrezi în tăcere.
Ea poate să mocnească în tine, dacă e linişte. Căci ea creează o direcţie în lume şi orice direcţie care-ţi permite să te apropii, să te îndepărtezi, să intri, să ieşi, să găseşti, să pierzi, te înalţă.
Căci tu eşti cel ce trebuie să trăiască. Dar nu există viaţă dacă nici un zeu n-a creat pentru tine linii de forţă.
Dacă dragostea ta nu este împărtăşită şi devine implorare zadarnică pentru o răsplată a fidelităţii tale, şi dacă nu ai forţa de a păstra tăcere, atunci, dacă exista vreun medic, mergi la el să te vindece.
Căci nu trebuie să confunzi dragostea cu sclavia inimii. Dragostea care se roagă e frumoasă, dar cea care imploră este a unei slugi. Dacă dragostea ta se loveşte de absolutul lucrurilor, ca de pildă exilul sau zidul de netrecut al unei mănăstiri, mulţumeşte Domnului dacă aceea pe care o iubeşti te iubeşte şi ea, deşi este, în aparenţă, surdă şi oarbă.
Căci există, pentru tine, o lumină aprinsă în lume. Puţin contează că nu te poţi folosi de ea. Căci cel ce moare în deşert, deşi moare, este bogat cu casa sa îndepărtată.
Dacă voi clădi suflete mari şi îl voi alege pe cel mai perfect dintre ele pentru a-l închide în zidurile tăcerii, vei spune că nimeni nu va primi nimic de la el. Şi totuşi, el înnobilează întreg imperiul. Oricine trece în depărtare se prosternează.
Şi astfel iau naştere semnele şi miracolele. Dacă există dragoste pentru tine, deşi inutilă, şi dragoste din partea ta în schimb, vei păşi în lumină. Căci doar ruga căreia tăcerea îi este răspuns este grandioasă, atunci când divinitatea există.
Iar dacă dragostea ta e împărtăşită şi braţe se deschid pentru tine, roagă-te ca această dragoste să fie salvată de la putreziciune, căci mă tem pentru inimile prea fericite.


SURSA: https://nicoletasavin.wordpress.com/2011/01/10/saint-exupery-citadela-nu-exista-amnistie-divina-care-sa-te-scuteasca-de-a-deveni/

[latan.elena]

Mircea Eliade

”O prietenie nu se verifica in asa numitele "ceasuri-grele" ale vietii. O prietenie se verifica numai prin capacitatea de libertate pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta un prieten in nevoie, a-l incalzi cu mangaierile tale, a-l incuraja cu "sinceritatile" tale nu inseamna nimic. Altele sunt adevaratele probe ale prieteniei: a nu-i incalca libertatea, a nu-l judeca prin punctul tau de vedere (care poate fi real si justificabil, dar care poate nu corespunde experientei destinului celuilalt), a nu-l pretui prin ceea ce iti convine sau te amuza pe tine, ci pentru ceea ce este pentru el insusi, prin ceea ce trebuie el sa realizeze ca sa ajunga un om, iar nu un simplu manechin.”

Mircea Eliade, ”Oceanografie”

[latan.elena]

Cristina Apetroaie



Iubirea este forţa ascendentă

"Atunci când acţionezi cu iubire şi spui cuvinte pline de iubire, Spiritul sălăşluieşte în tine şi se trezeşte în ceilalţi. În astfel de momente, realitatea fizică nu mai pare atât de densă că înainte. Când iubirea este prezentă, Trupul şi Lumea sunt pătrunse de Lumină, binele devine posibil şi este preamărit.

Lumea pe care o vezi atunci când iubirea este prezentă în inima ta, nu este aceeaşi lume pe care o vezi, atunci când eşti preocupat de necesităţile ego-ului tău." Paul Ferrini

[latan.elena]

“Muzica este un raspuns caruia nu i s-a pus nici o intrebare” – Nichita Stanescu





Muzica clasica

Am folosit termenul de “muzică clasică” – pe care-l intâlnim in vorbirea curentă – desi termenul corect este “muzică cultă”, tocmai pentru a se distinge muzica erudită de muzica de consum sau divertisment.



Muzica clasică imbogăteste, sensibilizează si purifică sufletul, pentru ca ea exprima arta adevărată, in acceptiunea generală.



Mauro Giuliani – Concertul nr.1 in La major op. 30

Joaquin Rodrigo – Fantasía para un gentilhombre – Españoleta (part2)

Jean Baptiste Lully – Triumful dragostei

John Williams – Concert in Re major de Antonio Vivaldi

Ludwig van Beethoven – Fur Elise

Beethoven – Sonata lunii (Moonlight Sonata)

Tomaso Albinioni – Adagio in Sol Minor

Paco de Lucia – Concierto de Aranjuez de Joaquin Rodrigo – Part.1

Paco de Lucia – Concierto de Aranjuez de Joaquin Rodrigo – Part2

Paco de Lucia – Concierto de Aranjuez de Joaquin Rodrigo – Part3

J. S. Bach – Toccata sau Fuga in Re minor

Antonio Vivaldi – Anotimpurile (Primavara)

Antonio Vivaldi – Anotimpurile (Vara)

Nigel Kennedy – Antonio Vivaldi – Anotimpurile (Toamna)

Antonio Vivaldi – Anotimpurile (Iarna)

John Rawnsley – Largo al factotum (Aria lui Figaro din opera Barbierul din Sevilla de Gioachino Rossini)

Greensleeves

Ciprian Porumbescu – Balada

Anne – Sophie Mutter – Antonio Vivaldi – Anotimpurile (fragment)

Angela Gheorghiu – Habanera – Opera Carmen de Bizet

Manuel de Falla – Spanish Dance (La Vida Breve)

Maria Ewing – Voi Che Sapete (Nunta lui Figaro de Wolfgang Amadeus Mozart)

Maria Callas & Francesco Albanese – Brindisi (Opera Traviata de Giuseppe Verdi)

Wolfgang Amadeus Mozart – Simfonia 40

Isolde Liebestod (Richard Wagner – Tristan si Isolda)

Luciano Pavarotti – La donna e mobile – Opera Rigoletto de Giuseppe Verdi

Carmina Burana (O Fortuna) de Carl Orff

Angela Gheorghiu – Casta Diva – Norma (Vincenzo Bellini)

Georg Friedrich Haendel – Sarabanda

John Dowland – Come Again Sweet Love Doth Now Invite

Maksim Mrvica – Rapsodie pe o tema de Paganini

Felix Mendelssohn Bartholdy – Mars nuptial

J. Rodrigo – Zapateado, Concierto Madrigal – Katona Twins

Maksim Mrvica – Franz Liszt – Rapsodia ungara nr.2

J. Rodrigo – Fandango – Katona Twins

Antonio Rovira – Romance de Amor



SURSA: http://www.dedragoste.com/categorii/...uzica-clasica/










Tablouri de vacanță. Sau 10 recomandări de muzică clasicăCitiți în Ziarul Metropolis >

http://www.ziarulmetropolis.ro/tablouri-de-vacanta-sau-10-recomandari-de-muzica-clasica/

[latan.elena]

Mediul Divin

Să lăsăm suprafaţa. Şi,
fără a părăsi Lumea,
să pătrundem în Dumnezeu.
…
Să ne stabilim în Mediul Divin.
Ne vom afla aici în adâncul sufletului
şi în consistenţa Materiei.
Vom descoperi,
cu participarea tuturor frumuseţilor,
punctul ultra-viu, punctul ultra-sensibil, punctul ultra-activ al Universului.
Si, în acelaşi timp, vom simţi
închegându-se cu uşurinţă,
în adâncul nostru,
plenitudinea forţelor generatoare
de acţiune
şi de adoraţie.

Teilhard de Chardin – Mediul Divin, pag. 123, Editura HERALD

SURSA: http://www.ceruldinnoi.ro/Aforismul_zilei_2010_2.htm

[latan.elena]

Multumirea este trãirea raiului.
Alexander Schmemann







AICI VIDEO SUPERB !!! Sursa: Vimeo