Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata !
Soarele rasare rosu si tot rosu el apune.
Omul bun in zile rele e tot bun ca-n zile bune.
George Cosbuc
Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata !
Soarele rasare rosu si tot rosu el apune.
Omul bun in zile rele e tot bun ca-n zile bune.
George Cosbuc
De câte ori se naște un gând frumos, sufletul cântă. Știi cum se aude cântecul sufletului? Auzi întâi ritmul plăcut al inimii, apoi totul se umple de lumină…
Ascultă-ți sufletul! Șterge-i lacrima când plânge și întinde-i zâmbetul când râde. Bucură-te, ești o minune!
Hristotom Filipescu
”Uneori viața te doboară, te aruncă in praf și te umple de amărăciune. Dar tot ea îți scoate în cale flori, aer curat și oameni frumoși.”
O simplă picătură de iubire poate topi un ocean de ură. Doar o picătură...
Gabriel Liiceanu
A începe un nou drum ne poate speria. Dar după fiecare pas pe care-l parcurgem, ne dăm seama cât era de periculos să rămânem pe loc.”
Robeto Benigni
Ultima modificare făcută de latan.elena; 21.07.2020 la 20:30.
''Fericirea este libertatea, libertatea spiritului, gândurile, acțiunile. Fericirea este atunci când oamenii sunt fericiți alături de tine. Sunt fericit când urc singur pe scenă și sunt mii de oameni pe hol și zâmbesc și aplaudă. Aceasta este o fericire imensă pentru că este rezonanță.''
''…. încerc ca tot ce scriu să îmi placă, altfel nu pun creionul pe hârtie, nu încerc să mâzgălesc această hârtie şi să duc un gunoi în societate. Trebuie îndreptată suliţa creaţiei către sine, spiritul tău trebuie să mişte.Daca nu se mişcă spiritul tău, nu se va mişca cine vine în sală. Ce mă poartă pe mine în timpul scrisului? Eu tot timpul îmi imaginez ascultătorul în faţa mea.''
Eugene Doga
Ultima modificare făcută de latan.elena; 21.07.2020 la 22:25.
Născut:20 iulie 1943, Comuna Copăceni, Sîngerei
Decedat: 5 noiembrie 2010, București
Redevenim copii - Adrian Păunescu
Reînfloreşte lemnul porţii
Pe unde pleci, pe unde vii,
în faţa dragostei şi-a morţii,
Noi toţi redevenim copii!
Norocul veşnic să te bată
Că iar mă simt adolescent,
Trăind o lecţie uitată,
Incorigibil repetent.
Şi uite pleci fară nădejde
Şi mi te rupi adânc din piept
Şi carnea mea îmbătrâneşte
Cu-ntregul timp cât te aştept,
Şi când te-ntorci din întâmplare
în faţa ta mă plec umil
Şi cu-o mirare foarte mare
Te văd şi redevin copil.
îmi eşti când soră şi când mamă,
Iar când te pierd eşti fata mea,
Mereu tăcerea mea te cheamă,
Mereu tu eşti altcineva.
Pe drumul meu podit cu zaruri,
La intersecţii mai rămân,
Ca un copil ce-aşteaptă daruri,
Dar toţi ceilalţi îl cred bătrân.
Sunt cel ce mai nimic nu ştie
Din tot ce-i aducea folos,
Iubirea e-o copilărie
Din care-nvăţ să mor frumos.
Sunt radical
Sunt radical
mai precis
sunt pentru păstrarea
unui just raport
între minciună şi adevăr,
între eroi şi eroi,
între plus şi minus.
Sunt radical,
mai precis,
mi-e silă de demagogia socialistă
mai tare decât de
demagogia burgheză
pentru că o simt
apăsându-mă cu mult mai de aproape.
Sunt radical,
cred că nu e bună legea
care te condamnă mai grav
dacă ucizi un urs
decât dacă ucizi un om,
ba mai mult,
te condamnă mai grav
dacă vorbeşti,
dacă ai opinii,
decât dacă ucizi.
Sunt radical
adică îmi închipui
că dacă ecuaţia
“poporul ne-a ales,
vorbim în numele poporului,
guvernăm în numele poporului,
construim socialismul
cu oameni şi pentru oameni,”
este adevărată,
nu e corect
să-i distrugi omului
casa, oraşul sau satul,
fără să-l întrebi pe om;
zece elevi au declarat la şcoală,
când i-a întrebat dirigintele
ce fapte bune au săvârşit,
în ziua aceea,
că au ajutat o bătrână
să treacă strada
dar de ce aşa de mulţi,
s-a mirat dirigintele
pentru că bătrâna
nu voia să treacă strada
au răspuns ei.
Cam asta ar fi situaţia
sunt radical
şi o privesc în faţă,
dacă bătrâna nu vrea să treacă strada
e greu să te lauzi
că eşti cel mai bun dintre oameni
pentru că o obligi
să traverseze,
şi lucrurile stau chiar aşa,
bătrâna nu vrea
să treacă strada.
bătrâna nu se află pe stradă
nici nu există stradă,
şi bătrâna nici nu e bătrână
ci o ţară emoţionată
că va trebui să traverseze.
Sunt radical,
adică mi-e groază
de remuşcările
care nu mai pot salva nimic,
mai ales viaţa
care şi aşa se încăpăţânează
de câteva generaţii încoace
să se ducă în paştele mă-sii.
Sunt radical,
îmi plac prunele, piersicile,
merele văratice, libertatea,
femeia, graniţele istorice,
şi strugurii tămâioşi.
Sunt radical,
aş putea dicta un poem
şi de la un telefon public,
dar tot radical sunt
şi menţionând
că n-aş putea face aceasta
decât dacă şi cea
căreia îi dictez
ar avea telefon.
Sunt radical,
cred că Mareşalul Ion Antonescu,
dacă ar fi rejudecat
de un tribunal imparţial,
ar putea fi declarat
fără rezerve,
erou al României post-mortem
şi martir universal,
măcar după lectura
Pactului Ribbentrop-Molotov.
Sunt radical,
cred în valoarea frunzei de varză
aplicată pe lucrurile dureroase
ale corpului.
Sunt radical,
nu cred să existe
înger mai urât
şi demon mai frumos
decât omul,
şi, mai mult decât atât,
nu cred să existe
accident mai rodnic
şi lege mai contrariată
decât omul.
Din mine însumi
şi din ceilalti
extrag rădăcina pătrată
şi observ că nu e decât apă,
apă în stare de gândire,
apă cu suflet şi cu vârtejuri,
apă într-o nevindecabilă
formulă chimică.
Sunt radical,
când plouă
şi când ninge
ştiu că e vorba
despre mine,
despre apa care sunt,
despre apa care sunt.
Adrian Păunescu
În munte
ADRIAN PĂUNESCU
Să stăm în munte şi să fie seară,
să ne străbată aer ca de templu,
pe-un peisaj de verde să contemplu
întunecimea ta elementară,
să-mi fie foame şi să-mi fie sete,
să-ţi fie cald, să-ţi fie sănătate,
să stăm în munte, să vorbim de toate,
pe relieful tragicei planete
şi să plecăm aproape-n somn din viaţă
pe-un drum fără lumină, peste munte,
să-mi coşi cu tine aripile frânte,
sângele tău să-mi fie fir şi aţă.
Şi eu să cad când stelele-ncep să cânte
urlând de dor în umbra ta măreaţă.
Implacabil
Adrian Păunescu
Eu nu mai am puterea să revin,
nu te acuz, nu-ți fac portret de vină,
nu pot s-adorm, țin ochii în lumină
și tot ce simt nu-i spusă, e destin.
Mă încordez și sufăr umilit,
minciuna universului mă doare;
asimilată răului cel mare
cu-atât mai tristă, cu cât te-am iubit.
Miroase-a carantină peste veac
bolnavii sunt chemați să se supună
la încercarea ultimă, comună,
să li se spună: nu mai aveți leac.
Iar eu te văd, iubita mea cea bună,
cum mergi spre condamnare. Zac și tac.
Când ai venit
Adrian Păunescu
Te-aştept de două veacuri şi ceva.
M-au însoţit mereu alte şi alte
Păsări şi stânci, şi tot mereu o altă stea
A măcinat peste sandaua mea
Secunde, fluxuri şi smaralde.
Te-aştept ca pe-o feudă-mprejmuită
Cu ziduri foarte groase şi clopote nervoase.
Şi între noi e-un drum de o ispită
Şi-un vraf de bătălii de vase.
Tu nici nu apăruseşi acum vreo patru ani.
Te căutam la mări, prin contrabandă,
Şi pietrelor li te ceream,
Şi te pândeam la fiecare plantă.
Şi ar fi fost să mor în zgomot şi în surzire
De zeci de ori, dar rămâneam tăcut,
Căci neamul meu mi-a dat ca moştenire
Acest nărav, să te aştept oricât.
Nimic, decât această aşteptare,
Nici numele nu mi l-au spus, să te regret,
Şi-acum venirea ta continuă, tulburatoare,
Şi nici nu ştiu dacă pe tine te aştept.
Lied vechi de dragoste,
Adrian Păunescu
Un stingher,
Alt stingher
Nu pot face doi.
Geru-i ger,
Leru-i ler,
Fără noi.
Ninge să despartă cifrele și mirii,
unu și cu unu nu se mai fac doi,
tabla adunării, tabla înmulțirii
ne trimit acasă, singuri amândoi.
Și vor fi consilii de juris-prudență
și vom duce-n brațe cositor topit.
și voi scrie-o carte numai decadență
ale cărei titluri au și-ncărunțit.
Trec pe lângă tine țipătoare trenuri
botezate-n templul prăfuitei gări
și de fiecare te-ndoiești și tremuri
și la geamul negru speriată sări.
Câte brazde tulburi pasul meu răstoarnă
în împotrivire veșnic să mă scald
dar acum, că totul a intrat în iarnă,
vreau să-ți fie bine, vreau să-ți fie cald.
M-ai uitat cu totul, nu te mai țin minte,
n-am avut răbdare, n-ai avut noroc,
între noi, femeie, nu au loc cuvinte,
felinarul nostru a fost pus pe foc.
Tu, îmblînzitoarea stărilor de lună,
tu, zămislitoarea stărilor de gri,
cum suporți întreaga liniște comună,
cînd erai născută spre a mă iubi.
Unul și cu unu nu mai vor să facă,
nu mai vor să facă niciodată doi,
tabla adunării tremură săracă,
s-a mutat întreaga lume între noi…
Umbre fără forme s-au urcat pe ringuri,
vânturile iernii caută răspuns,
unu minus unu fac doi oameni singuri,
unu minus unu, asta am ajuns.
Adrian Păunescu - Wikipedia
Ultima modificare făcută de latan.elena; 21.07.2020 la 22:32.
Ana Blandiana - Vanatoare
N-am alergat niciodata dupa cuvinte,
Tot ce-am cautat
Au fost umbrele lor
Lungi, argintii,
Târâte de soare prin iarba,
Împinse de luna pe mare;
Nu am vânat niciodata
Decât umbrele vorbelor –
E o foarte iscusita vânatoare
Învatata de la batrâni
Care stiu
Ca din cuvânt
Nimic nu e mai de pret
Decât umbra
Si nu mai au umbra
Cuvintele care si-au vândut sufletul.
''Vine o vreme când, uimite de-atâta ne-nţelegere, cuvintele obosesc şi tac…''
„Tu fă-le toate cele ce se cuvin, apoi să ai nădejde.”
Dimitrie Ţichindeal
"Se zice că timpul trece. Timpul nu trece niciodată. Noi trecem prin timp."
Garabet Ibrăileanu
Ultima modificare făcută de latan.elena; 21.07.2020 la 23:16.
"Despre Dumnezeu nu poți vorbi decât așa: Îl întrupezi în floare și-L ridici în palme, Îl prefaci în gând și-L tăinuiești în suflet, Îl asemeni cu un izvor și-L lași să-ți curgă lin peste picioare , Îl prefaci în soare și-L aduni în ochi, Îl întrupezi om și-L rogi să stea lângă tine..."
Lucian Blaga
Bucovina, te iubesc
Ultima modificare făcută de latan.elena; 21.07.2020 la 23:34.
,,Oamenii observă culorile unei zile numai la sfârşit şi la început, dar pentru mine este destul de clar că ea combină o multitudine de nuanţe şi tonuri, cu fiecare moment care trece. O singură oră poate consta în mii de culori diferite.,,''
"In mod constant, supraestimez si subestimez omenirea – rareori pur si simplu o estimez. Am vrut sa o intreb cum acelasi lucru poate fi si urat, si plin de glorie, iar cuvintele ei atat de osanditoare si stralucite."
"Mereu găsesc oameni în cel mai bun moment al lor şi în cel mai rău. Văd urâţenia şi frumuseţea lor şi mă întreb cum poate ceva să fie în două feluri în acelaşi timp."
Markus Zusak
Confessio-Bartolomeu Anania
Doamne, tinde-Ţi patrafirul
peste faţa mea de lut,
sufletu-mi neghiob şi slut
să-l albeşti cu tibisirul
când amurgu-şi toarce firul
peste-un pic de gând tăcut.
Să-Ţi vorbesc, ne-aud vecinii,
iar osânda e păcat;
eu stau pe un colţ plecat
şi să-mi scriu povara vinii,
pe când Tu, la vremea cinii,
să-mi şopteşti că m-ai iertat.
Aciuiaţi pe-o vatră nouă
vom purcede spre nou cânt;
eu, o mână de pământ,
Tu, lumina-n strop de rouă,
migăli-vom cartea-n două:
Tu, vreo trei, eu, un cuvânt.
Şi-ncălţându-Te-n sandale
să porneşti pe drum stelar,
într-ale slovelor chenar
eu opri-Te-voi din cale
şi-n minunea vrerii Tale
Te-oi sorbi dintr-un pahar.
Momentan sunt 144 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 144 vizitatori)
Marcaje