Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata !
Cand salut Soarele, Il salut pe Dumnezeu. Cand salut Viata, Ii multumesc lui Dumnezeu pentru darul vietii mele si al celor dragi, al intregului pamant.
Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata !
Cand salut Soarele, Il salut pe Dumnezeu. Cand salut Viata, Ii multumesc lui Dumnezeu pentru darul vietii mele si al celor dragi, al intregului pamant.
''Noi nu suntem ființe umane care au o experiență spirituală. Noi suntem ființe spirituale care au o experiență umană.''
Pierre Teilhard De Chardin
Nu trăim decât pentru a descoperi frumusetea.
Tot restul nu este decât asteptare.
Kahlil Gibran
Fii blând cu tine
Astăzi, fii blând şi răbdător cu tine. Când te trezeşti dimineaţa, fii deschis la ceea ce are ziua să te înveţe. Atunci când ţi se iveşte în cale o încercare dificilă, adu-ţi aminte că scopul ei principal este să te ajute să te iubeşti pe tine însuţi şi pe ceilalţi oameni cu care îţi împarţi viaţa. Când mergi seara la culcare, închide ochii şi revezi-ţi ziua. Vezi acele momente când ai experimentat teamă şi înţelege felul in care lipsa ta de amabilitate faţă de ceilalţi izvorăşte din neputinţa ta de a avea răbdare şi compasiune fată de tine însuţi.
Iartă-te pentru că eşti aspru cu tine şi afirma că eşti dispus să fii mai blând. Dă-ţi seama că acesta este un proces. Nu-l poţi grăbi, sau face să se întâmple. Poţi fi însă plin de bunăvoinţă şi îi poţi permite să se întâmple. Poţi învăţa să inviţi pacea să vină în mijlocul fricii tale.
A descoperi binele
Nimeni nu este nedemn de iubire.
Nici tu. Nici prietenii tăi. Nici chiar duşmanii tăi.
Aşa că, nu te mai condamna pe tine şi pe ceilalţi. Fii recunoscător pentru iubirea şi îngrijirea de care te bucuri în viaţa ta. Concentrează-ţi atenţia asupra a ceea ce este acolo, nu asupra a ceea ce nu este. Descoperă binele din viaţa ta – şi îl vei întări şi îl vei transmite, mai departe, celorlalţi.
Paul Ferrini - Cuvinte de intelepciune pentru fiecare zi
Din ce în ce mai mulți ajungem să înțelegem că suntem altceva decât trupul, în afară de minte și, da, chiar și altceva decât sufletul. Suntem toate trei combinate, și Întregul este într-adevăr mai mare decât suma părților sale.
Neale Donald Walsch
„Pe drumurile vieţii, oricât de lungi şi minunate ar fi ele, nu vei putea ajunge la graniţele sufletului tău, atât de adâncă e lumea lui.”
Heraclit
''Dulceața trăiește în cuvinte. Tandrețea trăiește în gesturi. Sensibilitatea apare din inimă.''
”De aceea, omule, când vorbesti, gândeste-te că vorba ta rămâne scrisă în sufletul celui ce o ascultă, gândeste-te să te zidesti pe tine si pe el cu fiecare cuvânt...Rrotunjundu-ti cuvintele printr-o frământătură curată a gândurilor, arde-le în cuptorul mintii luminate si abia apoi trimte-le pe marele santier al vietii omenesti.
Clădirea construită astfel, niciodată nu se va prăbusi.”
Parintele Arsenie Boca
"Cărţile sunt unelte de trăit, instrumente existenţiale."
Gabriel Liiceanu
„Datorez tot ceea ce sunt și tot ceea ce voi fi vreodată cărților”
Gary Paulsen
Lumea este o scenă, viaţa un act, ai venit, ai văzut, ai plecat.
Platon
Suntem pe o scenă, drăguţa mea! Ce e o scenă? Uite-aşa: e un loc unde lumea se joacă de-a spuselea că ce e-n joacă e adevărat.
Luigi Pirandello
Lumea e o scenă şi majoritatea dintre noi ne urcăm pe ea fără să repetăm rolurile.
Sean O'Casey
Toţi se joacă. Lumea este un teren de joacă. Lumea întreagă este o mare scenă.
Yoga Swami
Doamne,
Tu îmi dai femeia pentru a o însoţi şi a o descoperi…
Dacă o voi privi doar pentru ea însăşi,
mă voi sătura curând şi voi căuta alta...
Dormi liniştită în imperfecţiunea ta, femeie imperfectă!
Nu mă izbesc de un zid, ci eşti o poartă care,
deschizându-se, duce undeva.
Nu eşti scop,
răsplată sau bijuterie venerată pentru ea însăşi,
de care m-aş sătura curând,
ci eşti drum, vehicul şi convoi.
Şi nu mă voi sătura niciodată de a mă împlini…
Antoine de Saint Exupery
Salvador Dalí În „Sainte Hélčne ŕ Port Lligat”, soția lui Dalí Gala o reprezintă pe Sfânta Elena, care a promovat creștinismul ca religie oficială a Imperiului Roman. În pictura Galei ca sfântă, el recunoaște rolul ei în readucerea creștinismului în viața sa.
"Eu sunt minunea lumii", spunea ieri trandafirul,
"Cine-ar avea curajul să-mi facă vreo durere?"
Cânta privighetoarea şi repeta zefirul:
"O zi de fericire, un an de lacrimi cere."
Omar Khayyam
Ultima modificare făcută de latan.elena; 07.07.2020 la 22:21.
Vasile Voiculescu-Poet si prozator
"Alegeam cele mai dulci cuvinte ca de floare
Cele mai înalte rari miresme ale minţii mele
Smirna rimelor nemaiînchipuite o topeam în ele
Ca pe un mir să Ţi le vărs Iubite la picioare.
Dar neîmpăcata inimă mi-a dat povaţă:
Dragostea de Dumnezeu nu-i lirică, nici poezie,
Dragostea de Dumnezeu este eroică, nu ştie
Vorbe nici de lume, nici de moarte, nici de viaţă-
Ca o sabie din teacă iese din tine, intră-n veşnicie.”
Vasile Voiculescu - Dragoste eroică
Ultima modificare făcută de latan.elena; 07.07.2020 la 23:33.
"Faptul că locuim pe acest pământ e la fel de tragic ca faptul inimii de a locui între gratiile coastelor."
Nichita Stănescu
By @erkoc_erhan
Ultima modificare făcută de latan.elena; 07.07.2020 la 23:33.
Momentan sunt 396 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 396 vizitatori)
Marcaje