Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata !
Cand salut Soarele, Il salut pe Dumnezeu. Cand salut Viata, Ii multumesc lui Dumnezeu pentru darul vietii mele si al celor dragi, al intregului pamant.
Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata !
Cand salut Soarele, Il salut pe Dumnezeu. Cand salut Viata, Ii multumesc lui Dumnezeu pentru darul vietii mele si al celor dragi, al intregului pamant.
Ultima modificare făcută de latan.elena; 14.06.2020 la 11:26.
"Dumnezeu este simplu pentru cine-l prinde dintr-odată...”
Vasile Voiculescu
Dan Cristian Mihăilescu
"Curățenia începe de la suflet", mi-a spus odată o maramureșeancă.
"Iar pe coconi îi învățăm de mici ce înseamnă credința." / Maramureș, Breb.
Acasa in Maramures
Imagini spectaculoase cu Orchestra Metropolitană Bucureşti, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga, interpretând Rapsodia Română Nr. 1 de George Enescu pe platoul Bucegi au fost publicate recent pe canalul Youtube.
Înregistrarea a fost realizată în anul 2018, cu ocazia serbării Centenarului Marii Uniri, dar abia în luna mai a acestui an filmul ”Rapsodiem – de la Geneză la Centenar” a putut fi vizionat ”la liber” pe internet. Platoul Bucegi, Vulcanii Noroiosi, Valea Zanelor, Tabara de sculptura Magura şi Cazanele Dunarii sunt zonele turistice din România promovate din realizatorii îna cest scurtmetraj.
Regizorul basarabean Alla Dontu a ales să distribuie artiştii care au imprimat coloana sonoră, Orchestra Metropolitană Bucureşti şi dirijorul Daniel Jinga devenind astfel, personajele principale alături de actriţa Catinca Nistor şi copii Rareş Jinga şi Roberta Mitache. Filmările au implicat 180 de actanţi, au durat două luni, conform informaţiilor care însoţesc filmarea pe youtube.
Citeste mai mult: adev.ro/qbw542
“Când ne-am zărit, aerul dintre noi
şi-a aruncat dintr-o dată
imaginea copacilor, indiferenţi şi goi,
pe care-o lasă să-l străbată.
Oh, ne-am zvârlit, strigându-ne pe nume,
unul spre celălalt, şi-atât de iute,
că timpul se turti-ntre piepturile noastre,
şi ora, lovită, se sparse-n minute.
Aş fi vrut să te păstrez în braţe
aşa cum ţin trupul copilăriei, întrecut,
cu morţile-i nerepetate.
Şi să te-mbrăţişez cu coastele-aş fi vrut.”
Nichita Stanescu
Ultima modificare făcută de latan.elena; 14.06.2020 la 17:15.
”Tot ceea ce vedeți în mine, nu este al meu, este al vostru!
Al meu este tot ceea ce văd eu în voi!”
Erich Maria Remarque
Atunci când începi să înțelegi ceea ce ești fără să încerci să te schimbi, atunci ceea ce ești începe să se transforme.
Jiddu Krishnamurti
Artist Bryan Larsen
"Minunatia naturii e ca frumusetile ei sunt vesnic la indemâna tuturor. Nimeni nu se gândeste sa ia cu el acasa un rasarit sau un apus de soare."
Tiziano Terzani
"Cu toate are un singur ochi, soarele îmbrăţişează cu privirea intreaga lume."
William Shakespeare
Îngere palid
Îngere palid, îți e mister
Cum că a lumei valuri și șoapte
Este durere și neagră noapte
Pe lângă cer?
Nu știi tu, înger, oare să zbori,
Să lași pământul, trista ruină?
De-ți place cerul, a lui lumină,
De ce nu mori?
O, dar pământul încă te ține
În niște lanțuri țesute-n rai.
Demult zburai tu în lumi senine ¬
De nu iubeai.
Mihai Eminescu
Lumineze stelele,
Plângă râurile,
Nori-n cer călătorească,
Neamurile-mbătrânească
Şi pădurile să crească –
Numai eu voi rămânea,
Gândurile la o stea,
Ce au fost odat-a mea:
Căci a fost şi nu mai este.
Dulce gură de poveste
Ziua cine mi-o zâmbi,
Noaptea cine-o povesti?
Mihai Eminescu
"Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sâmburii luminii de viata datator.
Nu era zi, nici mâne, nici ieri, nici totdeauna,
Caci unul erau toate si totul era una;
Pe când pamântul, cerul, vazduhul, lumea toata
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodata,
Pe-atunci erau Tu singur, încât ma-ntreb în sine-mi:
Au cine-i zeul carui plecam a noastre inemi?"
Mihai Eminescu
Momentan sunt 123 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 123 vizitatori)
Marcaje