Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata !
Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata !
''Natura, la randul sau, are “perfectiuni” pentru a arata ca este imaginea lui Dumnezeu, si defecte pentru a arata ca ea nu este decat o imagine.''
Blaise Pascal
''Şi dacă, în drumul lor prin viață, oamenii care te vor întâlni, vor învăța oricât de puțin şi oricât de tărziu, ce înseamnă iubirea, ce presupune respectul, ce este iertarea, ce trebuie prețuit şi cum..
Dacă în oamenii cu care te-ai intersectat măcar o dată în viața ta, se va naşte dorința oricât de mică, de a fi mai buni şi mai aproape de cer..
Dacă în urma ta, oamenii vor şti cum se poate atinge sufletul, cât ajută rugăciunea şi ce rol are Doamne Doamne în afara şi înăuntrul nostru..
Dacă exemplul tău va descoperi celor din jur, dăruirea, noblețea, sinceritatea, toleranța..
Dacă ai reuşit să aduci aspecte pozitive în viața cuiva..
Dacă amintirea ta va atinge inimile celorlalți cu duioşie şi căldură – atunci, suflet drag, prezența ta nu a fost în zadar, paşii tăi nu vor fi rămas fără urme, iar viața nu ți-ai trăit-o degeaba!
Cristian Ţurcanu
''Mi-am facut bundita noua, mai frunzulita,
Daca ninge, daca ploua, eu am bundita.
Ma mandresc acum la lume, si-arat bundita,
Am facut-o eu anume, pentru badita.
Si de-o sa-i placa tare, bundita noua,
Mi-a da o sarutare, poate si doua.''
Mandri ca suntem Romani
De ce ?
– În părul tău, măicuţă,
Un fir de ce-a-nălbit?
– De dorul tău, de grijă,
Copilul meu iubit.
— Bunica e mai albă.
Îi sânt mai drag? De ce?
– Mai mulţi copii ea are,
De-aceea albă e.
Dar tuşa? Şi mai albă-i!
Copii doar n-are ea.
De aceea-i şi mai albă,
Că-i tare singurea.
Grigore Vieru
Am căutat mereu umbra genelor
pe un obraz. Am căutat-o prin geografia
răsăritenelor și apusenelor
basme. Și n-am găsit-o.
Numai tîrziu am găsit-o aci. Aci,
în patria mea, la seminția mea.
M-am oprit lîngă tine, cînd tăcerea ta
mi-a spus : ,,Nu mă atinge !''.
M-am oprit lîngă tine,
descoperind că părul tău e o flacără
pe care vîntul n-o stinge.
Și lîngă minunea cea mai simplă
am stat cum se cuvine.
Lucian Blaga
” Viata e o chestiune de nervi, de fibre, de celule alcatuite incet, in care gandul se ascunde si pasiunea are visele ei.
Poate iti inchipui ca esti la adapost si crezi ca esti puternic. Dar o nuanta de culoare intalnita intamplator intr-o camera, sau cerul de dimineata, un parfum anume pe care l-ai adorat candva si care-ti aduce amintiri suave cu el, un vers dintr-un poem uitat peste care ai dat din nou, un ritm dintr-o bucata muzicala pe care ai incetat sa o mai interpretezi…de lucruri ca acestea depind vietile noastre.”
Robert Browning
“Cea mai mare parte a problemelor noastre apar doar pentru că nu le-am privit niciodată cu adevărat, nu ne-am îndreptat niciodată atenţia asupra lor pentru a vedea ce sunt ele în realitate. Încercaţi să creaţi numai lucruri frumoase, nu aduceţi la viaţă nimic urât. Nu aveţi prea mult timp şi nu aveţi nici multă energie de pierdut. Având o viaţă atât de scurtă, având o sursă de energie atât de mică, este pur şi simplu stupid să o pierdeţi în tristeţe, în furie, în ură, în gelozie. Folosiţi-vă energia în iubire, folosiţi-o în acţiuni creatoare, în prietenie, în meditaţie;
Indreptaţi-vă spre ceva care să vă înalţe. Şi cu cât vă înălţaţi mai mult, cu atât întâlniţi mai multe izvoare de energie care stau la dispoziţia voastră. Depinde numai de voi.”
Osho
,,Cele mai frumoase flori sunt dragostea, iertarea, speranţa, răbdarea, aprecierea şi bunătatea... Ele trebuiesc oferite zilnic... Prin ele ne îmbogăţim şi îmbogăţim şi pe alţii.''
Dintre toate roadele pamântului, omul e singurul care nu se coace niciodată. Nu există maturitate; doar tinereţe. Pentru societate e un dezastru: de aici conflicte, catastrofe şi inadecvări de tot soiul: ideologii şi ştiinţe perfecte pentru oamenii necopţi. Pentru ins e o binecuvântare: ramâne ingenuu toată viaţa...
Constantin Noica ( Carte de înţelepciune )
O conştiinţă curată dă curaj inimii şi putere gândului...
Swami Shivananda
Puțini înțeleg că există refuzuri care nu au nimic a face cu renunțările.
Albert Camus
arsen kurbanov paintings
Ultima modificare făcută de latan.elena; 28.05.2020 la 00:10.
Cand iubesti
Când iubești, ești tânăr totdeauna,
Treci cu fruntea sus, încrezător,
Iei în brațe și oprești furtuna,
Duci pe umeri visul tuturor.
Când iubești, ești bun, ești-nalt, ești tare.
Aperi cu putere orice legi:
Nu faci răni, te-apleci la fiecare.
Rupi din tine suflet și le legi.
Când iubești, ții căile măsurii.
Peste toate treci fără dureri.
Nu ascunzi, nu jefuiești ca furii,
Dai orice, fără nimic să ceri.
Când iubești, oricărui greu te dărui,
Dai în lături toate și le poți…
Doar cu vorba și cu gândul nărui
Și te-arunci în luptă pentru toți.
Virgil Carianopol
E bine să luăm din viață lucrurile care nu supără și nu se sfârșesc.
Anton Cehov
Suntem o continuă căutare a luminii.
Gantoniorgos Seferis
Momentan sunt 44 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 44 vizitatori)
Marcaje