Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata !
Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata !
13 mai, Ziua Internațională a Dorului – Dorul este un sentiment care nu uită pe nimeni
“Dorul este o emoție pe care o trăim des – ne e dor aproape zilnic de oameni, de locuri, de arome, de perioade din viață care au trecut. Mai mult, ne e dor de cum ne simțeam noi lângă o persoană specială sau într-o situație care a mișcat ceva în noi. De aici și ideea de zi dedicată Dorului.
Dar ce este dorul? De ce doare, de ce frige, de ce lasă urme…?
Din punct de vedere psihologic, dorul este un sentiment universal, însă în realitate este atât de complex încât nu se poate traduce în nicio limbă.
Dorul se simte, nu se explică! Este un sentiment egoist care te sufocă… Dorul doare încet și intens…
Dorul se simte până în măduva oaselor, dar e dovada că trăiești, că simți și că iubești! Dacă nu ar durea atât de tare, poate că n-am afla cât de mult suntem capabili să iubim.
Dorul înseamnă suma amintirilor frumoase… Dorul este despre oameni, despre senzații, trăiri, vise… El nu-ți cere să plângi, ci doar să-l accepți și să-l lași să te însoțească mai departe.
“Mi-e foarte, foarte dor de frumos şi de bun. Mi-e dor de oameni delicaţi şi buni. De oameni deştepti şi generoşi. De educaţie şi tradiţie. Mi-e dor de bun simţ şi bunăvoinţă”, scria Oana Pellea pe pagina personală de Facebook.
Fie ca dorul să vă fie bogăția sufletului, fie ca dorul să vă fie în primul rând dorul de Dumnezeu, dorul de Acasă.
Sursa:https://randuripentrutine.eu/13-mai-...oPFtJ70k-r-pVo
"Cel mai bun dar pentru muritori e sănătatea; apoi vin bujorii cei fără de pereche ai frumuseţii..."
Aristotel
Mulţumeşte-i şi zilei care nu ţi-a dat nimic!
Constantin Noica
Michelphotographych
Nefericirea este pretutindenea, dar şi fericirea, de asemenea.
Oamenii sunt egali – nu naşterea, ci virtutea face diferenţa.
Marea afacere și singura în care trebuie să reușești este cea de a trăi fericit.
Voltaire
Trăiți fiecare moment în așa fel încât să vă doriți să-l retrăiți.
Nietzsche
„În vremuri grele, să porți mereu ceva frumos în minte”.
Blaise Pascal
Valoarea lucrurilor nu o gasim in timpul cat dureaza ele, ci in intensitatea cu care sunt traite. De aceea exista momente de neuitat, lucruri inexplicabile si oameni de neinlocuit.
Fernando Pessoa
„Pune-ți periodic întrebarea:
Dacă întreaga lume m-ar urma, ar fi mai bună?”
John Maxwell
Viața impune oamenilor legile sale, care nu sunt scrise nicăieri.
Mihail Șolohov
Să te adaptezi unui nou obicei e important, pentru că înseamnă să ajungi la ce e esențial pentru tine în viață. Viața nu e altceva decât o țesătură de obiceiuri.
Henri-Frederic Amiel
Cand nu ne comparam cu nimeni devenim ceea ce suntem.
Jiddu Krishnamurti
„Dintre durerile pe care viața le rânduiește oamenilor, tu suportă-le cu răbdare pe ale tale.”
Pitagora
„Cel mai mic act de bunătate e mai valoros decât cea mai mare intenție.”
Oscar Wilde
Legile vieții nu sunt scrise nicăieri, ele ne sunt dezvăluite chiar de viață.
Mihail Șolohov
yuri yarosh painter
„Ce înseamnă să fii un «om frumos»? Un om frumos a cunoscut greutăţile, suferinţa, înfrângerea, pierderea şi a trecut prin aceste momente cu ochii în lacrimi şi cu sufletul îndurerat, însă a găsit în interiorul lui curajul şi puterea să meargă mai departe. Un om frumos a învăţat lecţiile pe care viaţa i le-a dat şi nu a lăsat ca greutăţile să-i înnegrească mintea şi sufletul. Trecerea prin toate momentele neprielnice l-au făcut să aducă la lumină, din interiorul lui, cele mai minunate atribute umane: sensibilitate, blândeţe, înţelegerea existenţei în toate formele ei care-l face să privească viaţa cu compasiune şi cu o preocupare plină de iubire. Oamenii frumoşi nu apar pur şi simplu… ei devin frumoşi pentru că permit vieţii să-i şlefuiască în diamante care reflectă Lumina.”
Ursula Yvonne Sandner
Cireşar
Nimeni nu ne crede dacă sărutăm
pasărea din zbor, iarba înverzind.
Noi suntem un fel de martori
ai adolescenţei ruginind.
Nimeni nu ne spune: bea, flămândule!
Nimeni nu ne spune: însetatule!
Curge primăvara pe sub fluturi,
visător podeaua curge pe sub tine, patule!
Lasă-te pe somnul meu, tu vis frumos,
cade-mi tu în gura mea uscată
roşie cireaşă dintr-un chiparos,
zână inventată!
Nichita Stanescu
"Se simtea ca era luna mai, luna mai cea atat de draga. Respirai adanc si-ti venea sa crezi ca nu acolo unde te aflai, ci undeva deasupra copacilor, sub cer, departe de oras, pe camp si in paduri, se desfasura in clipa aceea o viata primavarateca de sine statatoare, o viata tainica, minunata, bogata si sfanta, pe care mintea omului slab si pacatos n-o putea cuprinde. Si fara sa stii singur de ce, iti venea sa plangi..."
А. P. Cehov
Ţi-aş risipi imaginea în mii de stele mici, atunci cerul ar deveni atât de frumos că nu ar mai fi om pe pământ să nu iubească noaptea....
William Shakespeare
Nici noaptea pamantului, noaptea cea mai mare, nu e noapte, ci doar o umbra intr-un univers de lumina.
Lucian Blaga
Momentan sunt 294 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 294 vizitatori)
Marcaje