„Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”
Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata !
„Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”
Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata !
Cine îl are pe Dumnezeu, acela este fericit.
În viaţă niciodată nu poţi să spui că nu se întâmplă nimic. Nu există momente obişnuite. Totul e nou. Viaţa înseamnă o continuă alegere între Lumină şi întuneric, între prezent şi viitor, între somn şi Inviere.
Taina existenţei umane nu constă în a trăi, ci în a şti pentru ce trăieşti.
Dragostea învinge!
Suflete, nu te pierde, crede în iubire!
Ne întâlnim în rugăciune, acolo unde inimile îşi vorbesc altfel, dincolo de cuvinte… În tăcerea de după rugăciune…
Hrisostom Filipescu
Capacitatea noastră de a iubi, a compătimi, a dărui, a comunica este un fel de gestație care, ca orice gestație, dacă nu sfârșește printr-o naștere, sfârșește printr-o moarte. E asemenea seminței care , dacă nu odrăslește, putrezește. Tot ce avem aduce rod atunci când îl oferim.
Pr. Filoteu Faros
”Viața omului cunoaște în cursul ei multe lacrimi, dar să nu uităm că prin filtrul lor cade lumina ca razele soarelui în curcubeu, după o ploaie de vară.
Cât de ciudat e alcătuită lumea aceasta!
Cel ce-și apropie suferința altuia, cel ce pornește la drum pentru îmbucurarea fratelui, cel ce se roagă pentru frumusețea lumii noastre, acela e supus tuturor încercărilor.
Uneori cu încrâncenare, alteori cu blândețe resemnată, el trebuie să dea plata dăruirii propriei sale ființe.
A dărui ceva înseamnă un act de jertfă, iar a jertfi înseamnă a rupe ceva din sufletul tău, din ființa ta. Darul nu este un obiect material, ci spiritual; el nu poate fi schimbat și nici înapoiat.
Ce să schimbi și să înapoiezi? Partea de suflet și de jertfă, partea de conținut spiritual, care e însușirea de fond a darului?
Mai mult decât atât: darul este și un legământ, o prezență activă între tine și celălalt, o cale și un semn de unificare a două ființe. Când fac un dar, mă dăruiesc, iar când primesc un dar, mă împlinesc.
Materializate sau nu, darurile sunt un omagiu, sunt ofrande ale unor sentimente profunde, sunt spirit din spiritul cel mai elevat. Darurile sunt un adevărat tezaur a celui ce le-a primit și a celui care le-a oferit.”
Ernest Bernea
Adevărul este o înflorire a tăcerii.
Fiecare persoană vine în această lume cu un destin propriu – are ceva de îndeplinit, ceva mesaj trebuie transmis, ceva muncă trebuie să fie dusă la sfârşit. Nu eşti aici accidental – eşti aici intenţionat. Există un rost în spatele tău. Întregul intenţionează să facă ceva prin tine
Învață să iubești. Foarte puțini oameni știu cum să iubească. Cu toții știu că au nevoie de iubire, cu toții știu că, fără iubire, viața nu are sens, dar nu știu cum să iubească. Și nimic din ceea ce fac în numele iubirii nu este iubire, ci întotdeauna altceva, un amalgam de numeroase lucruri: gelozie, mânie, ură, posesivitate, dominație, ego. Toate aceste otrăvuri distrug adevăratul nectar.
În momentul în care simți că nu mai ești dependent de nimeni, în ființă ți se instalează o tăcere profundă, o relaxare lipsită de febrilitate și tensiune. Dar asta nu înseamnă că atunci vei înceta să iubești. Din contră, vei cunoaște pentru prima dată o nouă dimenisune, o nouă calitate a iubirii, o iubire care nu se mai limitează la cuvinte, și care se apropie mai degrabă de prietenie pură.
E adevărat că suferința și nefericirea lumii sunt uriașe; iar în același timp, lumea e atât de frumoasă, atât de divină. De unde vine contradicția aceasta? Contradicția nu există în lumea în sine, contradicția există în mintea omului.
Dacă sunteți cu adevărat înțelepți, nu vă puteți imagina un univers mai bun; numai un prost își poate imagina așa ceva. Nimic nu poate fi mai bun decât realitatea așa cum este ea.
Acesta este un simplu secret al fericirii. Orice faci, nu lasă trecutul să îți controleze mintea; nu lasă viitorul să te perturbe. Pentru că trecutul nu mai e și viitorul nu este încă. Să trăiești în amintiri, să trăiești în imaginație, înseamnă să trăiești în non-existență. Și când trăiești în non-existență, ratezi existenta. În mod natural te vei simți mizerabil, fiindcă îți ratezi toată viața.
Dacă vrei să înveți ceva, învață încrederea – nimic altceva nu mai este de folos. Dacă ești la pământ, nimic altceva nu ajută – învață încrederea. Dacă nu simți nici un rost în viață și te simți fără rost, nimic altceva nu ajută – învață încrederea. Încrederea îți dă speranță, fiindcă încrederea te face capabil să îți permiți să fii.
Iubirea nu se naște în voi decât dacă deveniți un cerc perfect: un întreg mulțumindu-se cu sine. Atunci iubiți tot ceea ce vine spre voi.
Osho
"Aminteşte-ţi să-ţi petreci timp cu persoanele iubite,pentru că nu vor fi lângă tine o eternitate.
Aminteşte-ţi să spui o vorbă bună copilului care te venerează, pentru că acel copil va creşte curând şi va pleca de lângă tine.
Aminteşte-ţi să-l îmbrăţişezi cu dragoste pe cel de lângă tine pentru că aceasta este singura comoară pe care o poţi oferi cu inima şi nu te costă nimic.
Aminteşte-ţi să spui “Te iubesc” partenerului şi persoanelor pe care le îndrăgeşti, dar mai ales să o spui din inimă.
O sărutare şi o îmbrăţişare vor alina durerea atunci când sunt sincere.
Aminteşte-ţi să-i ţii pe cei dragi de mână şi să preţuieşti acel moment pentru că într-o zi acea persoană nu va mai fi lângă tine.
Fă-ţi timp să iubeşti, fă-ţi timp să vorbeşti, fă-ţi timp să împărtăşeşti gândurile preţioase pe care le ai."
Octavian Paler
Nu știu să fiu decât ceea ce sunt, un om dominat și uneori hărțuit de sentimente, care ar juca foarte prost rolul unui cinic sau al unui aventurier disponibil.
Octavian Paler, „Viața ca o coridă”
"Da, sunt recunoscător că exist și disperat că va veni o vară în care nu voi mai putea să urmăresc cum înnegrește lumina chiparoșii la amiaz, nu e firesc la vârstă mea? Mă doare tot ce iubesc acum, pentru că presimt în orice frumusețe sfârșitul, dar poate că așa arată adevărata iubire. Bucură-te de acest dar vremelnic, strigă o voce în mine. Căci nu există decât daruri vremelnice."
Octavian Paler
Toate animalele, exceptând omul, ştiu principalul scop al vieţii: să te bucuri.
Albert Camus
"Semnele" pe care le primim de la viață ne îndreaptă spre experiența care ar fi cea mai benefică pentru evoluția sufletului nostru. Acesta este scopul semnelor de la început. Într-adevăr, acesta este scopul întregii vieți.
Neale Donald Walsch
,,Pentru cel care gândeşte pozitiv, Legea Universală a Dăruirii lucrează imediat, în favoarea lui. Ceea ce cauţi te caută la rândul său. Ceea ce ceri se grăbeşte să vină la tine. Uşa la care baţi ţi se deschide întotdeauna. Pe scurt, " Ceea ce vezi este ceea ce ai!"
Herbert Harris
RUGACIUNE cu Cosmin Ștefan Georgescu
Ma rog in Sfanta Zi de Duminica pentru dusmanii si prietenii mei , pentru cei carora le sunt indiferent si pentru cei care ma asteapta cu nesat , pentru cei ce ignora pericolul si pentru cei loviti de el.
Sa aveti zile senine si nopti odihnitoare , nimic sa nu va curme firul vietii si sa-l purtati mereu incarcat de lumina.
Sa iubiti neconditionat , sa traiti fiecare clipa , sa cereti Timpului doar ceea ce va poate oferi el , in rest sa-i dati voi.
Sa va gasiti linistea de dupa furtuna cu mult inainte de terminarea ei.
Sa fiti vrednici de a locui pe Pamant si de a fi admirati din Stele.
Sa fiti voi insiva , sa nu va schimbe neincrederea , ura , teama , groaza , sfidarea.
Egoismul reduce Lumea la tine , facand-o impracticabila.
Altruismul iti permite sa o imparti cu toti si sa te bucuri de ea.
Cele mai profunde sentimente , cele mai inalte simtiri au aparut in plina catastrofa si ele au stat la baza suprimarii maleficului aflat in act.
Fiti buni si veti fi rasplatiti !
Luati pe umerii vostri povara celorlalti si a voastra va va parea usora.
Daca un medic se roaga e fiindca Dumnezeu Insusi l-a rugat.
,,Neliniştea, anxietatea, tensiunea, stresul, îngrijorarea - toate formele de frică - sunt cauzate de prea mult viitor şi prea puţin prezent."-
Eckhart Tolle
Cosmin Tue Photography
,,Dacă doriţi ca familia voastra să trăiască în armonie,
gândiţi-vă că întreaga voastră casă pluteşte în lumină.
Dacă vreţi să fiţi bine primiţi de prietenii pe care ii vizitaţi, reculegeţi-vă mai întâi şi trimiteţi lumină în casa unde doriţi să mergeţi şi apoi intraţi. Cea mai mare parte a oamenilor merg la prietenii lor atunci când sunt în întuneric, nemultumiţi, iritaţi, neliniştiţi. Astfel se pierd prietenii.
Dacă vreţi să atrageti dragostea cuiva, să ştiţi că sunt interzise toate mijloacele prin care aţi vrea să reuşiţi: bani, seducţie sau violenţă. Singura modalitate permisă, singura cu adevarat puternică, este să trimiteţi fiinţelor pe care doriţi să le atrageţi cadouri de lumină pe care să le răspândiţi în jurul lor. Doriţi ca cineva să vă iubească şi să se gândească la voi? Trimiteţi-i lumină, sufletul său va recepţiona aceste unde, vă va aprecia din ce în ce mai mult şi va începe să se preocupe de voi.”
,,Meditaţi în fiecare zi asupra armoniei, iubiţi-o, doriţi-o pentru a introduce în fiecare din gesturile, privirile, cuvintele voastre. Dimineaţa, la trezire, gânditi-vă să începeţi ziua acordându-vă cu lumea armoniei universale... Când intraţi într-o casă, primul vostru gând trebuie să fie: "Fie ca armonia şi pacea să domnească în această casă!"
Impregnaţi-vă necontenit de cuvântul "armonie", păstraţi-l în voi ca pe un fel de diapazon şi de îndată ce vă simţiţi puţin neliniştit sau tulburat, luaţi acest diapazon, ascultaţi-l şi nu faceţi nimic înainte de a vă acorda din nou întreaga voastra fiinţă. Armonia se află la baza oricărui succes, oricărei realizări divine. Inainte de a întreprinde orice, învăţaţi să vă concentraţi asupra armoniei şi veţi putea atunci realiza lucruri care vor da rezultate pentru eternitate.”
Omrram Mikhael Aivanhov – Noul Pământ
“Sa ai rabdare inseamna sa speri in tacere si sa ai incredere ca, in cele din urma, lucrurile isi vor gasi rezolvare. Insemna sa astepti fara sa te plangi, sa intelegi ca unele lucruri au nevoie de timp pentru a se intampla.''
Alec Blenche
"Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea, dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea."
Să dea Domnul ca acest timp de mare incercare să treacă repede ! Ne rugam impreuna !
Aveti mare grijă de voi si de toti cei dragi, Doamne ajuta ! Noapte binecuvantata !
Momentan sunt 308 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 308 vizitatori)
Marcaje