Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata !
''Cum stii ca ai intalnit un inger? Simplu: iti cresc aripi si tie. I se mai zice iubire.''
Teodor Burnar
Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata !
''Cum stii ca ai intalnit un inger? Simplu: iti cresc aripi si tie. I se mai zice iubire.''
Teodor Burnar
Primăvara este trezirea pământului. Vânturile de martie sunt căscatul dimineții..
Lewis Grizzard
Un pom este cunoscut prin fructele sale; un om, prin faptele sale. O faptă bună nu este niciodată pierdută; cine seamănă bunăvoinţa, culege prietenie, iar cine plantează bunătate, adună dragoste.
Sfântul Vasile
"Îmbrățișăm viața așa cum este. O luăm de mână și pornim la plimbare. Când obosim ne mai așezăm pe o bancă sau chiar pe iarbă. Privim în zări. Tragem aer în piept. Sunt și dăți în care mai scrâșnim din dinți. Facem o cruce mare. Ne ridicăm și mergem mai departe. Nu descurajăm. Dacă Dumnezeu nu este pe primul loc în viața noastră, nu este pe nici un loc."
“Viaţa fiecăruia dintre noi oricând se poate schimba, dar trebuie să o ajutăm şi noi. Să ne plângem mai puţin şi să râdem mai mult! Viaţa e frumoasă, de noi depinde ce alegem să vedem din ea, lumina sau întunericul….”
Parintele Hrisostom Filipescu
În singurătate,
Acordăm o atenție pasională vieții noastre,
Pentru amintirile noastre,
La detaliile care ne înconjoară.
Virginia Woolf
''Oprește sufletul și observă. Priviți ce se întâmplă ca observator străin. Nu lăsa ce se întâmplă în tine. Acest lucru nu este ceea ce se cere de la tine. Durerea apare iar și iar pentru a te învăța discernământul. Să înveți să recunoști ce este al tău din ceea ce nu este. Să te învețe cum să fii prezent dar fără să fii copleșit. Pentru a te face să treci de emoții în timp ce pastrezi echilibrul în centrul tău. Ai parcurs un drum lung, iar dacă te uiți la tine, acum poți menționa un zâmbet. Poți să vezi cât de mult te-ai clătinat fără să cazi vreodată. Și tu ești și mai frumoasă în performanța fragilității tale. Ştii de ce? Pentru că mereu ai trăit totul cu iubire. Pentru că în tine iubirea a fost mai puternică decât frica, rănile, furia. Și chiar și astăzi dacă te uiți in spate ,ceea ce rămâne este doar iubire. Și nu există victorie mai mare decât să trăiești fiecare clipă în numele iubirii. Și știi acum că între furie și resentimente, între tăcere și durere, iubirea e mai puternică.''
In afară de tine, nimeni nu te cunoaşte cu adevărat, nimeni nu-ţi ştie cărările sufletului, stâncile care ţi-au însângerat aripile, lacrimile care ţi-au întunecat inima. Unii te iubesc pentru că te intuiesc, pentru că te simt, pentru că aşa trebuie să fie - funcţionează o chimie specială care apropie oamenii dincolo de orice explicaţie logică. Ştiinţa se declară învinsă când sufletele reuşesc să comunice la nivel de energie, să se recunoască ca şi cum trupurile care le poartă nu-s decât ambalajul unui dar mult mai mare de care nu mereu suntem conştienţi.
Călcaţi cu grijă în sufletele celorlalţi! N-o să ştiţi niciodată dacă pasul vostru trece pe unde-au crescut flori sau pe unde-au curs lacrimi. Doar ... lăsaţi-vă bocancii la intrare!
Nina Tărchilă
Ultima modificare făcută de latan.elena; 14.03.2020 la 15:25.
„Doamne, nu cer minuni si miraje, ci da-mi putere in fiecare zi.
Invata-ma sa fac pasi mici.
Fa-ma sa fiu atent si inventiv, ca in zilele saptamanilor sa ma opresc la experiente si descoperiri care m-au captivat.
Invata-ma corect sa impart timpul meu, sa cunosc ce este prioritar si ce este secundar.
Cer de la Tine sa ma inveti cum sa-mi planuiesc parcursul zilei, sa am timp ca sa ma ma bucur de frumusetea artei!
Ajuta-ma sa inteleg ca visele nu ajuta, nici cele despre trecut, nici cele despre viitor.
Invata-ma sa fiu aici si acum, sa inteleg ca momentul pe care il traiesc acum este cel mai important.
Izbaveste-ma de convingerea naiva ca totul in viata trebuie sa fie neted.
Daruieste-mi o constientizare clara ca infrangerile, caderile si dificultatile sunt o parte a vietii, datorita carora crestem si ne facem intelepti.
Aminteste-mi ca inima deseori se contreaza cu ratiunea.
Trimite-mi in momentul potrivit pe cineva care imi va spune in fata adevarul, dar sa-mi spuna cu dragoste.
Eu stiu ca multe probleme se rezolva daca nu facem nimic, deci invata-ma sa am rabdare.
Stii cat de tare avem nevoie de prietenie. invredniceste-ma sa am acest dar minunat.
Daruieste-mi fantezie bogata, ca in momentul si locul potrivit sa daruiesc caldura necesara.
Fa-ma om care sa ajunga la acei de „jos”.
Scapa-ma de frica sa pierd ceva in viata.
Daruieste-mi ceea ce mi-i de folos, nu ceea ce doresc eu.Invata-ma arta pasilor mici!”
Antoine de Saint-Exupery
https://www.slideshare.net/melcioiu/spring-joy
Ultima modificare făcută de latan.elena; 14.03.2020 la 15:39.
"Se vorbeşte atât de mult,încât rostul poeziei a devenit acela de a restabili tăcerea."
Ana Blandiana
Nichita Stănescu
Primăvara
Primejdii dulci alcătuind sub gene,
mi te iveşti istovitor de dulce
cu sânii bulbucaţi zvâcnind să culce
pe ei sărutul lutului, alene.
Te stingi încet din mine, iară
sub piept loveşte-n căldărim o minge
şi ziua pe trotuare se prelinge,
lăsând în urmă-i iz de primăvară.
Alături de mocirlele uscate
ies pomii toţi cu trunchiurile-n floare
Hei... zi cu soare-n zare, spune-mi oare
cam câte fete-s astăzi deflorate?
Un orizont pierdut, cu buze roşii
sărută-n creştet noaptea pe hotare
Cocoarele revin din depărtare
şi mor în primăvară ofticoşii...
Haiku este un gen de poezie tradițional japoneză, cu formă fixă. Un haiku este format din 17 silabe împărțite în 3 versuri formate din 5, 7, respectiv 5 silabe.
Un lucru foarte interesant despre haiku-uri este că trebuie să conțină cel puțin un cuvânt sau imagine care să exprime anotimpul în care acesta a fost scris. Japonezii tratează foarte mult natura în haiku-urile lor.
Basho este considerat maestrul suprem al poeziei haiku. Îți prezint în continuare 13 dintre cele mai frumoase haiku-uri scrise de el:
Câți fluturi
nu și-au fluturat cărarea
de-a curmezișul zidului!
M-am întors
zărind un arbore uriaș:
munții verii.
Norii, când și când,
Acoperă luna
Împrospătând lumina privirii
Păsările nu cunosc
Floarea numită fluture.
Cer de toamnă.
Uneori norii
Aduc odihna
Celor ce admiră luna!
Vântul de toamnă
Bate deși
Castanele nu-s coapte.
Din marginea drumului
hibiscusul s-a lăsat
păscut de cal.
A treizecea noapte fară lună
criptomeri de o mie de ani
ce-i înșfacă ciclonul.
Pe marea întunecată
țipătul unei rațe sălbatice
albește vag.
Bujor de iarnă
și fluierar care spui atâtea –
cuc al zăpezilor.
Subt burniță,
nalbele
deschid un cer senin.
Întreaga familie in vizită la cimitir –
părul nins,
bastoane în mână, sprijin.
Zeul – absent;
frunze moarte – gramadă.
Pustiu.
Sursa :https://1cartepesaptamana.ro/haiku/
" Și apoi
Nu mai știam la ce să mă uit
și m-am uitat la cer."
Italio Calvino
Calea Lactee pe templul Karnak, (Egipt)
Momentan sunt 260 utilizatori care navighează în acest subiect. (1 membri și 259 vizitatori)
Marcaje