Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata !
Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata !
La mulţi ani femeilor din întreaga lume!
Ultima modificare făcută de latan.elena; 08.03.2020 la 17:35.
''pentru că sunteţi cele care înseninează zilele bărbaţilor...
pentru că sunteţi cele care suflaţi dragoste peste tot ce faceţi...
pentru că daţi lumii mai multă frumuseţe...
pentru că o luaţi de la capăt în fiecare zi, mai puternice şi mai hotărâte...
pentru că sufletul vostru ştie ce e iubirea, cum se dăruieşte şi cum se primeşte,
pentru tot ceea ce reprezentaţi ... ''
…. timpul se opreşte puţin în loc la fiecare început de primăvară, să vă aducă un omagiu :
La multi ani, FEMEIE !
Cantec femeiesc
Aşa e mama şi a fost bunica
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte “ele” ce slujesc pe “ei”.
Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.
Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.
Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.
Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.
Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.
Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi…
Adrian Paunescu
,,Femeia este un miracol de contradicții divine."
J. Michelet
„Femeia este al cincilea anotimp, în care natura se odihnește, amintindu-și toate florile primăverii, toate privighetorile verii, toți strugurii toamnei și toate ninsorile iernii.”
Grigore Vieru
Eşti cea mai frumoasă poezie
Tocmai pentru că nu crezi în versuri,
Crezi în tine şi în libertatea ta
Fără constrângeri, fără graniţe,
N-ai putea să te conformezi
Unor rime, fie ele şi reuşite,
Eşti cea mai frumoasă poezie
Fără măcar să-ţi pese
Cine îţi e poetul.
Marius Tucă
Cănd Dumnezeu a creat femeia a lucrat până târziu în a şasea zi...
"Un înger a venit și a întrebat: de ce iți petreci atât de mult timp lucrând la creația asta?
Domnul a răspuns: trebuie să funcționeze în tot felul de situații, trebuie să fie capabilă să îmbrățișeze mai mulți copii în același timp, să aibă o îmbrățișare care să poată vindeca orice, de la un genunchi rănit, la o inimă zdrobită. Trebuie să facă toate acestea doar cu două mâini. Se vindecă singură atunci când este bolnavă și poate lucra 18 ore pe zi.
Îngerul a fost impresionat. Doar două mâini ... Imposibil! Și acesta este modelul standard? Îngerul se apropie și atinge femeia.
Dar ai făcut-o atât de moale, Doamne!
Ea este moale, la exterior, a spus Domnul, dar eu am făcut-o puternică. Nu îți poți imagina ce poate îndura și învinge.
Poate ea să gândească? A întrebat Îngerul.
Domnul a răspuns: nu numai că ea poate gândi, ea poate să negocieze si să lupte pentru visurile ei.
Îngerul a atins obrajii ei. Doamne, se pare că aceasta e defectă! Ai pus prea multe poveri asupra ei!
Nu este defectă ... este o lacrimă, a corectat Domnul Îngerul.
Pentru ce e? A fost întrebat de Înger.
Domnul a spus: lacrimile sunt calea de a-și exprima durerea, îndoielile, dragostea, singurătatea, suferința și neputința ei. Îngerul a ramas impresionat.
Doamne, ești un geniu! Te-ai gândit la tot. O femeie este într-adevăr minunată!
Domnul a spus: Într-adevăr este! Are putere care uimește un bărbat, poate manevra necazuri și poartă greutăți, oferă multă dragoste și fericire, zâmbește când simte că țipă, cântă când simte că plânge, plânge când e fericită și râde când se teme. Dragostea ei este necondiționată. Cand are inima zdrobită, își găsește puterea de a-și continua viața și o ia de la capăt, mai puternică și plină de speranțe.
Îngerul a întrebat: deci femeia este o ființă perfectă?
Domnul a răspuns: nu! Are doar un dezavantaj, adesea uită ce merită!"
Ultima modificare făcută de latan.elena; 08.03.2020 la 21:22.
Eu cred că există, în viaţa lumii, o clipă când toţi oamenii se gândesc la mama lor. Fiica la mamă, mama la bunică, bunica la mamă... până se ajunge la o singură mamă, una imensă...
Marin Sorescu
Trezeşte-te, frumoasă doamnă, din mirare,
din răsfăţul dragostei când eşti rănită,
cheama cerul şi te dezleagă de visare
când liturghia fericirii ţi-e ispită.
Trezeşte-te, frumoasă doamnă, dă-ţi o şansă –
tu ţeşi urzeala firelor de-rugăciune,
busuiocul bobotezei de sub perna ninsă
nu-l arde pe jarul clipei slăbiciune.
Trezeşte-te, frumoasă doamnă, şi dă viaţă,
Moartea-i negarea ideii de femeie.
Răscumpără din vârtejul greu de ceaţă
Menirea firii tale dumnezeie.
Trezeşte-te, frumoasă doamnă, şi păşeşte
mireasă peste pragul aievelor trăiri.
Trezeşte-te, frumoasă doamnă, şi zdrobeşte
albumul demodat cu-un ciob de amintiri.
Gavriil Stiharul
M i H U
Ultima modificare făcută de latan.elena; 08.03.2020 la 23:16.
''In aceasta lume femeile se nasc cu un scop nobil si cu o mare putere. Ele sunt destinate pentru a primi si oferi bucurie si iubire.In ele germineaza semintele, reprezentand sursa din care viata-i sustinuta.Nici un barbat nu ar trbui sa le dispretuiasca pentru ca din ele-si trag suflarea.''
Buddha
Femeie! Ce cuvânt măreţ! În ea se află puritatea fecioarei, abnegaţia prietenei, iubirea iubitei, vitejia mamei.
Nikolai A. Nekrasov
„În orice religie ar fi disprețuite femeile, acea religie nu ar rezista mult. Așa cum un câmp de orez abundent odată infestat de viermii de orez nu va rămâne mult, sau un câmp de trestie de zahăr invadat de rugina roșie nu va rămâne mult timp, tot așa nici Adevărata Lege Divină nu va dura mult.”
Buddha
„Dacă m-aș fi născut femeie, aș fi pornit o rebeliune împotriva oricăror pretenții din partea bărbaților care cred ca ele s-au născut pentru propriile lor satisfacții. Am devenit din punct de vedere mental o femeie pentru a putea să-i „fur” inima femeii. Nu aș fi putut să-i răpesc inima soției mele până când nu m-aș fi decis să o tratez diferit de cum m-am obișnuit și astfel i-am restaurat toate drepturile deposedându-mă de toate așa zisele drepturi ca soț.
Refuză să fii sclava propriilor capricii, fantezii și scalva bărbatului. Refuză să exagerezi cu decorațiile, machiajul și parfumurile; dacă tu, femeie , vrei să emai propriul parfum, asta trebuie să vină din inimă, și atunci tu nu vei atrage bărbatul ci întreaga umanitate. Este dreptul tău din naștere.
Bărbatul e născut din femeie, este carne și oase din trupul ei.”
Mahatma Gandhi
Femeia nu este sexul slab. E cel mai nobil dintre cele două, prin puterea sa de sacrificiu, de suferinţă în tăcere, de umilinţă, credinţă şi cunoaştere.
Mahatma Gandhi
''Nu te naşti, ci devii femeie. Niciun destin biologic, psihic, economic nu defineşte înfăţişarea pe care şi-o asumă în mijlocul societăţii femela speciei umane; ansamblul civilizaţiei elaborează acest produs intermediar între mascul şi castrat care este îndeobşte calificat drept feminin.''
„Nu eram feministă, în sensul că nu eram preocupată de politică: nu-mi păsa de dreptul la vot. Însă în ochii mei, bărbății şi femeile erau persoane cu drepturi egale şi pretindeam să aibă o relație de o perfectă reciprocitate.”
Simone de Beauvoir
Cât de frumoasă erai azi!...
"Îţi strălucea soarele în ochi. Purtai în păr libertatea de a fi tu însăţi. Cu fiţele tale. Cu orgoliile tale... Cu imperfecţiunile tale cu tot ‒ cu alea de care eşti de-a dreptul îndrăgostită... cu alea cu care te lupţi neîncetat... cu lacrimile tale neînţelese... Cu încruntările tale. Cu ciudăţeniile tale. Cu vulcanul ăla din tine, de nestăvilit, care erupe când te aştepți mai puţin (și se retrage imediat ‒ "ah, asta n-a fost nimic..."). Cu egoismul tau (da' mi place că te lupţi măcar, cât de cât, cu el). Cu patimile tale pe care le porţi vitează aşa în cârcă şi le plesneşti când încearcă să te pună jos. Uneori reuşești. Te ridici repede, pufnind, oftând, mormăind... elegant, evident. Da' te ridici. Le mai dai una peste cap şi mergi mai departe.
Cu libertatea de a fi tu însăţi, atârnată în păr, ca o floare...
Cu bucurie de a fi, cu vrere de a fi mai mult, cu tristeţe pentru tot ce nu ai fost şi nu eşti, transformată în zâmbetul drag, trist şi absent...
Cât de frumoasă eşti! Când eşti tu!... Cum eşti tu!..."
Alexandra Svet
Mâinile mamei
Grigore Vieru
Când m-am născut, pe frunte eu
Aveam coroană-mpărătească:
A mamei mână părintească,
A mamei mână părintească.
Duios, o, mâna ei întâi
Cu mâna dragei mele feţe
S-au întâlnit la mine-n plete,
S-au întâlnit la mine-n plete.
Copii am. Dar şi-acuma când
Vin zorii noaptea s-o destrame,
Găsesc pe frunte mâna mamei,
Găsesc pe frunte mâna mamei.
O, mâna ei, o, mâna ei,
O, mâna ei, ca ramul veşted,
A-mbătrânit la mine-n creştet,
A-mbătrânit la mine-n creştet.
Seara târziu începea bunica un ritual ciudat.
Mai întâi îsi spăla îndelung mâinile..
Lua sita, covata de lemn
Si începea să cearnă făina ca ninsoarea albă.
Cu mișcări largi si precise
Punea plămădeala, apa și sarea
Pregătind un cuptor de pâine.
Dimineața frământa îndelung aluatul dospit
Murmurând mereu ceva despre
,,Pâinea noastră cea de toate zilele".
Aprindea focul în cuptor,
Punea aluatul în tăvile rotunde,
Făcând semnul crucii pe fiecare pâine.
Parcă era o preoteasă într-un templu
Oficiind o tainică slujbă, cu mereu aceleași, mișcări.
Nu am înțeles niciodată
De unde știa, bunica, fără termometru,
Când este încinsă vatra cuptorului..
Cred că avea legătură cu jarul care împrăștia scântei mici pe vatră atunci când îl aduna cu cociorva....
După vreo oră și jumătate, pâinea si lipiile erau scoase pe rând , aburinde.
Peste grădină se lăsa un miros dumnezeiesc
De pâine coaptă.
Apăream și noi copiii la ușa bucătăriei...
Făcând semnul crucii peste lipii,
Le frângea în bucăți egale
Ca la cina cea de taină.
Doamne! Ce bunătate! Ce bucurie!
Totul părea magie..
O pace tainică era
Într-un miros de pâine coaptă.
Sapa amintiri neșterse prin ani
Despre pâinea bunicii.
Pâine sfințită de mâini muncite, de rugăciuni,
De gânduri curate.....
Sursa Lia Lup
Foto Gabriel Motica
NOAPTE BINECUVANTATA !
Ultima modificare făcută de latan.elena; 09.03.2020 la 00:26.
Momentan sunt 292 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 292 vizitatori)
Marcaje