Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata !
Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata !
Unica noastră obligaţie morală este aceea
de a defrişa în noi înşine vaste luminişuri de pace
şi de a le extinde din aproape în aproape,
până când această pace va iradia spre alţii.
Şi cu cât va fi mai multă pace în oameni,
cu atât va fi mai multă pace în această lume
în fierbere.
Etty Hillesum
”Consider ca adevarata religie este cea a inimii. Mai intai trebuie purificata inima. Adevarul, iubirea si puritatea sunt bazele adevaratei religii. Controlul asupra naturii instinctuale, cucerirea mintii, cultivarea calitatilor divine, servirea detasata a umanitatii, bunavointa, prietenia, constituie fundamentele adevaratei religii.''
Swami Shivananda
http://www.sfatulbatranilor.ro/…/21278-Adevarata-religie-es…
Oamenii te pot apropia sau depărta de tine însuți. Culmile pe care ne putem ridica sau hăurile în care ne putem afunda. Uneori lacrimile ajung în suflet și îl inundă. Necazurile ne fac mai puternici, ne ajută să supravieţuim altfel, la un alt nivel. Orice om are momente de tristețe, de regăsire, de cădere și ridicare. De gol sau plin, de lumină și întuneric, de lacrimi și zâmbete. Face parte din procesul de purificare, de catharsis. Nu am ști să prețuim bucuria dacă nu am trece prin durere și invers. Toate au rostul lor...
Hrisostom Filipescu
"In această seară, cred că Dumnezeu vrea ca tu să știi...
...că supărarea ne face, din nou, pe toți copii.
Ralph Waldo Emerson a spus asta și a avut dreptate. Un plâns bun poate fi uneori minunat și tristețea nu este altceva decât iubire anunțată. Tristețea și Nefericirea nu sunt același lucru și este bine să ne amintim asta.
Deci, dacă ești trist ...fii bucuros. Asta spune ceva despre tine. Există lucruri mai rele. Și mai este și asta: tristețea curăță inima."
Neale Donald Walsch
,, De-a lungul vietii, eu mi-am reprimat multe emotii si am “inghitit” multe lucruri pe care as fi vrut sa le spun. Si nu le-am spus nu pentru ca ma temeam de faptul ca acele cuvinte/adevaruri ar fi afectat persoanele respective, ci pentru ca ma temeam de consecintele pe care le-as fi suportat eu daca as fi rostit acele adevaruri. Nu am rostit acele cuvinte si am consumat o cantitate foarte mare de energie ca sa le tin inauntru, sa le imping tot mai adanc in interiorul meu, pe masura ce simteam tot mai puternic impulsul sa le spun; incercam din rasputeri sa ma prefac ca totul este in regula. Si asta e ca si cum ai ingropa de vii acele cuvinte/ emotii/ energii - te macina pe dinauntru.
Acum nu mai fac asa. Si ca sa fie clar: nu spun sa-ti descarci furia asupra altuia, sa arunci flacari pe nas si pe gura.
Daca simt nevoia sa spun un anumit lucru care ma apasa/ deranjeaza in legatura cu comportamentul/actiunile unei anumite persoane, eu comunic la modul urmator: “Uite ce este, simt nevoia sa iti spun un anumit lucru care ma apasa. Vreau sa ma eliberez, sa iti spun ceea ce simt. Imi permiti sa iti impartasesc acest lucru?”.
Si pana acum nimeni nu mi-a raspuns “Nu”.
Iar apoi spun ce am de spus, insa o fac din spatiul inimii, intr-un mod echilibrat, fara sa atac, fara sa jignesc, fara sa tip. Nu o spun pe un ton care sa sugereze ca eu am dreptate si acea persoana greseste; spun pur si simplu ceea ce simt eu, care este adevarul meu. Nu judec, ci imi rostesc adevarul.
Iar in acest context, daca persoana respectiva se supara, este problema ei, nu mai este problema mea. Este lectia ei, nu a mea. ''
Joe Delaney
via Nichita Stanescu
Tu, pământule, ochi albastru,
pentru că suntem privirile tale.
Tu, pământule, gâtlej de foc,
pentru că suntem strigătul tău.
Tu, pământule, tâmplă albită,
pentru că suntem gândurile tale.
O, pământule,
tu, bătrânule,
înțeleptule, mișcătorule!
Nichita Stanescu
Ne bucurăm că bate vântul, aerul rece,
Copil, copilule, dragule, existență...
Din nenimica vieții noastre înflorim un mit,
O caretă, un flacon de esență.
Nichita Stanescu
și prin inimă trecea un alean
un fel de dor de a rămâne pe loc
dor de a rămâne pe loc
dorul dorului de a rămâne locului.
Nichita Stanescu
Stiu atât de multe lucruri din spatele păsărilor, din spatele pădurilor, din spatele câmpului, din spatele mării şi chiar din spatele cerului, încât, într-adevăr, vreau să dau un chip uman copacului, câmpului, mării, cerului cu stele.
Nichita Stanescu
Ador să port pietre preţioase, dar nu pentru că sunt ale mele. Nu puteţi poseda strălucirea, o puteţi doar admira.
Elizabeth Taylor
" Într-un cristal avem dovezi clare ale existenței unui principiu de viață formativ, și deși nu putem înțelege viața unui cristal, este totuși o ființă vie."
Nikola Tesla
Amazing Geologist
"am doi ochi
şi tot nu încapi
aşa încât să te văd
bine
şi cum eşti tu de fapt:
mare
greu
pretutindeni.
am două picioare
şi fugind
tot nu te pot ajunge:
nici din urmă
şi nici când
venind tu în urma mea
mă întorc
ca să te întâmpin.
am două mâini
între care
nici cu cea mai mare străduință
nu reuşesc să te cuprind în brațe:
nici dacă țin dreapta puțin mai deschis
sau las stânga puțin mai jos.
nu încapi
încăpățânat
cum eşti.
şi atunci cum îmi ceri
tu
cel de necuprins
să-ți vorbesc despre
amărâta asta de inima
inima asta
a mea:
una singură
şi prea singură
ca să cuprindă vreodată
ceva?"
Rahel Turk-Konig
„Arta este viața mea”. Așa descrie artistul Zulf relația sa cu arta. Artistul din Londra creează capodopere pe hârtie închisă folosind doar creioane pastelate și cărbune. Se joacă în jurul valorii de lumină, umbre și siluete pentru a aduce la viață portrete de femei cu fler și dramă.
„Îmi iau timpul pentru a găsi ceea ce simt este referința perfectă pentru ceea ce am nevoie. Uneori, îmi poate lua ore întregi doar să găsesc unul. Fiecare piesă pe care o creez mă poate duce oriunde între 1 și 60 de ore, în funcție de detalii, deși încerc să o mențin cât mai puțin posibil ”
Sursa: https://www.boredpanda.com/drawings-light-cast-zulf
artist Zulf
Învață cum să aprinzi o lumânare în cele mai întunecate momente din viața cuiva. Fii tu lumina care îi ajută pe ceilalți să vadă; este tot ceea ce oferă vieții cea mai adâncă semnificație.
Roy T. Bennett
Caci a atinge sufletul cuiva înseamna a pasi pe pamânt sfânt.
Stephen R. Covey
''Sufletul meu vine dintr-o lume mai bună, de aceea mi-e mie aşa de dor de stele…''
Nikos Kazantzakis
Momentan sunt 372 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 372 vizitatori)
Marcaje