Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata !
Frumosul e frumos numai când îţi ridică inima la înălţimea gândurilor.
Alda Merini
Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata !
Frumosul e frumos numai când îţi ridică inima la înălţimea gândurilor.
Alda Merini
''Pentru ca lumea sa se schimbe ar fi suficient sa aiba cineva – chiar si un copil - indrazneala de a incepe. ''
"Cand educi mintea unui copil,nu uita sa-i educi si inima."
Dalai Lama
Vorbeste-ne despre Prietenie
“Prietenul este răspunsul dat nevoilor voastre.
El este ogorul pe care îl semănaţi cu dragoste şi îl seceraţi din recunoştinţă,
El este căminul şi masa voastră,
Fiindcă la el veniţi, asemenea flămânzilor, căutându-l pentru oaza de linişte.Când prietenul îşi descoperă gândul, nu vă înclinaţi spre „nu”-ul sinelui vostru, nici nu-i refuzaţi acel „da” aşteptat,
Iar când este închis în el, inima voastră nu încetează a-i asculta inima;
Pentru că în prietenie, toate gândurile, toate dorinţele, toate aşteptările se nasc în tăcere şi se împart într-o bucurie mută.
Nu vă întristaţi când vă despărţiţi de prietenul vostru;
Fiindcă tot ceea ce preţuiţi cel mai mult la el, vă poate fi mai limpede în absenţa-i, precum pentru alpinist muntele apare mai desluşit văzut din depărtarea câmpiei;
Şi nu aflaţi alt ţel în prietenie decât adâncirea în spirit.
Pentru că dragostea care caută altceva decât revelaţia propriului mister, nu mai e dragoste, ci-i ca o plasă în care, aruncată fiind, cade doar ceea ce-i de prisos.
Tot ce aveţi mai bun în voi înşivă pentru prietenul vostru să fie;
Dacă el trebuie să cunoască refluxul mareei voastre, atunci să cunoască şi fluxul;
Şi la ce-i bun prietenul dacă îl căutaţi doar spre pierdere de vreme?
Căutaţi-l întotdeauna pentru a vă trăi cu adevărat clipele,
Fiindcă-i rostul lui să vă umple nevoile, dar nu şi vidul din voi,
Şi în desfătarea prieteniei, domnească râsul şi bucuriile împărtăşite.
Pentru că în roua măruntelor lucruri inima îşi află dimineaţa şi prospeţimea.”
Kahlil Gibran
Unde să cauţi frumuseţea, şi cum altfel să o găseşti decât numai dacă ea însăşi este calea ta şi călăuza ta?
Şi cum altfel să vorbeşti despre frumuseţe decât numai atunci când ea este ţesătoarea vorbelor tale?
Nedreptăţitul şi cel rănit spun, "Frumuseţea este bună şi blândă.
Ea păşeşte printre noi, pe jumătate ruşinată de slava sa, asemeni unei tinere mame."
Iar pătimaşul zice, "Nu, frumuseţea este ceva puternic şi înfricoşător.
Ea zgâlţâie precum furtuna pământul de dedesuptul nostru şi cerul de deasupra noastră."
Obositul şi trudnicul spun, "Frumuseţea are şoapte delicate. Ea vorbeşte spiritului nostru.
Vocea sa se dăruieşte liniştii noastre precum o lumină slabă ce tremură de teama umbrei."
Neliniştitul însă spune, "Am auzit-o strigând printre munţi,
Iar strigătele sale au sosit odată cu sunetul copitelor, cu bătaia aripilor şi cu răgetul leilor."
Noaptea, paznicul oraşului zice, "Frumuseţea se va înălţa odată cu zorii dinspre răsărit."
Şi, la amiază, muncitorul şi drumeţul spun,
"Am văzut-o aplecandu-se către pământ prin ferestrele amurgului."
În vremea iernii, cel înconjurat de zăpadă zice, "Ea va veni odată cu primăvara, sărind peste dealuri."
Iar în fierbinţeala verii, culegătorii spun,
"Am zărit-o dansând împreună cu frunzele toamnei,
şi am văzut o buclă de zăpadă în părul ei."
Aţi spus toate aceste lucruri despre frumuseţe
Dar, totuşi, nu aţi vorbit despre ea cu adevărat, ci despre nevoi nesatisfăcute,
Iar frumuseţea nu este o nevoie, ci un extaz.
Nu este o gură însetată şi nici o mână goală întinsă înainte,
Ci mai curând o inima înflăcărată şi un suflet vrăjit.
Nu este imaginea pe care ai dori s-o vezi şi nici cântecul pe care ai vrea să-l auzi,
Ci mai curând o imagine pe care o vezi deşi ochii îţi sunt închişi şi un cântec pe care îl auzi deşi ţi-ai pus mâinile la urechi.
Nu este seva din scoarţa încreţită a copacului, nici o aripă legată de o gheară,
Ci mai curând o grădina mereu înflorită şi un stol de îngeri zburând etern.
Oameni din Orfalese, frumuseţea este viaţa când îşi dă jos vălul de pe faţa sa sfântă.
Însă voi sunteţi viaţa şi voi sunteţi valul.
Frumuseţea este eternitatea privind la sine însăşi într-o oglindă.
Însă voi sunteti eternitatea şi voi sunteţi oglinda.
Sursa:https://www.diane.ro/2016/07/kahlil-gibran-despre-frumusete.htm
Kahlil Gibran: 10 poveşti de înţelepciune şi inspiraţie
Kahlil Gibran despre dragoste
Ultima modificare făcută de latan.elena; 19.02.2020 la 11:16.
https://www.youtube.com/watch?v=ftCmdqtlnY0
Nostalgia este ceea ce face ca lucrurile să se oprească în timp.
Facem totul ca să fim fericiţi, dar uităm cât de simplă e fericirea. Atât de simplă încât putem să ne întâlnim cu ea dar s-o lăsăm să treacă pe lângă noi, pentru că nu ne-am dat seama cât de simplă poate fi.
Iar la sfârşit vei descoperi că lucrurile uşoare sunt cele pe care vântul nu poate să le ia cu el: un vechi refren, o mângâiere de neuitat, răsfoirea unei cărţi de poezii şi chiar parfumul pe care vântul l-a avut într-o clipă anume...
Mario Quintana
"Să vezi o lume într-un grăunte
de nisip
şi raiul într-o
floare sălbatică..."
"Să ţii infinitul în palmă..."
"şi eternitatea într-o oră."
William Blake (1757 - 1827)
Brioney Rose McClean
Ultima modificare făcută de latan.elena; 18.02.2020 la 23:38.
"Cele mai frumoase chipuri sunt cele în zâmbetul cărora poți citi și lacrimile, tristețile, singurătățile, cumpenele, pierderile, negăsirile, uitările, renunțările, căderile, neiubirile, rănile.
Toate acceptate, eliberate de durere.
Vindecate.
Zâmbetul nu acoperă, luminează.
Cicatricile nu se ascund, se prețuiesc.
Zâmbetul tău e dovada că ai răzbătut prin toate furtunile care te-au lovit și ai supraviețuit. Iar de acum știi că vei continua să o faci.
Biruința ta e că te poți iubi în sfârșit exact așa cum ești.
Cele mai frumoase chipuri sunt inimi.
Așa, ca inima ta."
Anca Constantin
“In tot acest mister care se numește viață, avem o singură certitudine: sufletul. Este singurul pe care merită să te bazezi.”
Chris Simion
Dansează ca şi cum nu te vede nimeni; iubeşte ca şi cum nu ai fost niciodată rănit; cântă ca şi cum nu te-ar auzi nimeni; trăieşte ca şi cum ai fi singurul om de pe pământ.
Mark Twain
marcel van luit photography
AM ÎNVĂȚAT SĂ ÎNFLORESC
La noapte,
în loc de lună plină,
am să te-aștept ca un cireș cântând
dorul din dor
cu fiecare creangă
îngânând.
La noapte,
în loc de lună plină,
va fi doar noapte
și nimic deosebit.
La ce frumsețea
nălucirii spre părut,
când fi-vom numai noi -
o noapte tu, o noapte eu?
Ne-o fi de-ajuns
înfioratul din luceafăr
la prima lui lumină
nespusă încă în sărut.
Cu norii mei am să-ți adun
tot cântecul cu râs copilăresc;
tu-n locul lunii
vei ști cum să răsari,
iar eu hoțește am să-ți spun:
Sărută-mă,
am învățat să înfloresc!
Dumitru Ichim
''Trei lucruri ne-au rămas din paradis:
stelele nopţii, florile zilei şi ochii copiilor.''
Dante Alighieri
''Ziua nu este cu adevărat zi, dacă nu ai amintirea stelelor, iar noaptea nu este cu adevărat noapte, dacă nu-ţi aminteşti soarele.''
Monseniorul Ghika
Momentan sunt 127 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 127 vizitatori)
Marcaje