Elena Latan

[latan.elena]

Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata !



"Suntem fragili ca și cristalul, ne putem sfărâma în orice moment. Dar suntem atât de frumoși când ne luminează soarele!"
Elisabetta Barbara de Sanctis

[latan.elena]

Oamenii de artă, a căror sensibilitate răsare din inimă – pictorii, poeţii, muzicienii, dansatorii, actorii – sunt cei iraţionali. Ei sunt creatori de mari frumuseţi, dar total neadecvaţi într-o societate rânduită de cap. Societatea îi consideră pe artişti aproape nişte paria, puţin nebuni, un gen de oameni săriţi de pe fix. Nimeni nu vrea ca odrasla lui să se facă muzician, sau pictor, sau dansator… Pictura, poezia, dansul sunt periculoase, riscante, pentru că cel care le practică ar putea sfârşi ca cerşetor pe stradă, cântând la flaut.
Osho

[latan.elena]

”Cea mai prețioasă călătorie este aceea către sufletul nostru, către noi înșine.''
Mircea Eliade



”Oriunde te îndrepţi, fă-o din toată inima.”
Confucius

[latan.elena]

De câte ori m-am apucat de vreo operã aveam sentimentul cã un absolut se exprimã prin mine.
Eu am fãcut piatra sã cânte - pentru Umanitate.
Acum, la bătrâneţe, văd că, în fond, Masa tăcerii este o altă, o nouă Cina cea de taină... Linia Mesei tăcerii... vă sugerează curbura închisă a cercului, care adună, uneşte şi apropie...
Constantin Brâncusi

[latan.elena]

...ești viu! Această singură calitate te așează deasupra tuturor celor care zac în pământ. Încât n-ai dreptul să te plângi. Nu există șansă mai mare decât asta. Bucură-te că o ai.
Octavian Paler, „Un om norocos”



Eu joc teatru, pentru că nu ştiu să fac altceva! Dacă ştiam să montez prize, asta eram, electrician.

Văd doar oameni deştepţi, dar necinstiţi. La noi, gura bate scaunul, ca să nu zic altfel.

Actorii sunt ca nişte copii. Se bucură când primesc premii, se bosumflă când sunt criticaţi, indiferent ce carieră ai în urma ta.

Dacă aş lua viaţa de la început, nu ştiu dacă aş face la fel. Am avut şansa, dar şi neşansa unor roluri mari. Şansa este că am devenit apreciat, neşansa e că toate aceste roluri mi-au măcinat cumplit nervii.



''Paradisul copilăriei se confunda şi cu duhul verilor de altădată petrecute la Calafat, la bunici. Când povestea, i se umplea inima cu un dor, după oamenii, locurile şi întâmplările de atunci: îşi amintea de mam-mare care povestea frumos din Biblie, deşi nu cunoştea o literă, iar oamenii din sat veneau la câte o clacă pentru bulion sau curăţatul porumbului doar ca s-o asculte povestind.
Tot acolo, Ştefan Iordache a trăit o întâmplare premonitorie care i-a marcat viaţa:„Era vară, se copseseră lubeniţele, aveam un morman întreg în şopron. Mama-mare era în ogeac, făcea mâncare. Se amurgise, şi eu, înfăşurat într-un cearceaf alb, m-am furişat până acolo, la şopron, şi am început să vorbesc piţigăiat, şi mă prefăceam că fur pepeni. Şi atunci, mam-mare a ieşit cu făcăleţul – făcea mămăliga – şi-a căzut pe scări, săraca…Când am văzut asta, m-am speriat şi eu am strigat: Mam-mare, eu sunt! Nu m-a blestemat, nici măcar nu m-a certat, mi-a zis doar atât: Bre, muică, tu scamatoriu o să te faci! Scamatoriu pentru ea, probabil, însemna artist.”

''Părinţii l-au sfătuit că e bine să fie medic, deşi îşi dăduse seama între timp, că nu era făcut pentru profesia respectivă, dar s-a prezentat la concurs. „La anatomie pregătisem «scheletul», «organele interne» şi «circulaţia». Mi-a căzut «urechea».
Ce să scriu despre zgârciul ăla care creşte pe capul omului? Mă uitam pe pereţi, mă priveau toţi clasicii marxism-leninismului, din tablouri. Studiindu-le urechile am ajuns la vreo trei-patru rânduri…” După eşecul de la admitere, tatăl său, croitor, îl angajează contabil la Cooperativa de croitorie “Sporul”, deoarece era bun la matematică. Din plictiseala muncii de birou şi a calculelor dese a intrat în brigada artistică unde a fost distribuit de către actorul Costin Dodu, în rolul vicepreşedintelui unităţii. Actorul l-a îndrumat, apoi, să dea la teatru.



Sigur pe sine, că jucase teatru, se prezintă în faţa comisiei de admitere de la Facultatea de Teatru, alcătuită din: Ion Finteşteanu, Costache Antoniu, Ion Şahighian, Alexandru Finţi, cu două piese de rezistenţă: „Boul şi viţelul” şi „Paşaportul sovietic”.



„Mă prezentasem îngrijit îmbrăcat: o haină scurtă, de-a lui tata; o cămaşă cu guler mare, pantaloni strâmţi, şosete «sing-sing», cu dunguliţe verticale, pantofi cu talpă groasă de cauciuc făcută din anvelopă. Eram înalt deşirat, cu o creastă de cocoş, «à la Elvis Presley» – tunsoarea modernă de atunci. Arătam foarte bine, după părerea mea.

E drept, n-ar fi stricat să am şi-o cravată.” A încheiat plutonul de 70 de candidaţi pe lista celor admişi. La cursuri stătea timid în fundul clasei, nu vorbea, însă, debutul pe scenă a fost exploziv, la Studioul „Casandra”, în spectacolul cu piesa “Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită”, distribuit de profesorul său Dinu Negreanu. Descoperea bucuria şi chinul de a juca pe scenă.
„În fiecare marţi, îmi invitam colegii la mine acasă, în Rahova: Irina Petrescu, Cornel Coman, Dionisie Vitcu, Valentin Uritescu, Valeriu Dogaru, Sandu Simionică, Leni Pinţea, Emil Boroghină, unde mama ne aştepta cu fasole bătută şi-un pahar de zaibăr de la tata-mare.”

Mai mult :https://www.ziarulmetropolis.ro/stef...nde-am-plecat/

[latan.elena]

Dacă nu cer prea mult
Marin Sorescu

- Ce-ai lua cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai şi iad,
Ca să ţii nişte cursuri?
- O carte, o sticlă cu vin şi-o femeie, Doamne,
Dacă nu-ţi cer prea mult.
- Ceri prea mult, îţi tăiem femeia,
Te-ar ţine de vorbă,
Ţi-ar împuia capul cu fleacuri
Şi n-ai avea timp să-ţi pregăteşti cursul.
- Te implor, taie-mi cartea,
O scriu eu, Doamne, dacă am lângă mine
O sticlă de vin şi-o femeie.
Asta aş dori, dacă nu cer prea mult.
- Ceri prea mult.
Ce-ai dori să iei cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai şi iad,
Ca să ţii nişte cursuri?
- O sticlă de vin şi-o femeie,
Dacă nu cer prea mult.
- Ai mai cerut asta o dată, de ce te încăpăţânezi,
E prea mult, ţi-am spus, îţi tăiem femeia.
- Ce tot ai cu ea, ce atâta prigoană?
Mai bine tăiaţi-mi vinul,
Mă moleşeşte şi n-aş mai putea să-mi pregătesc cursul,
Inspirându-mă din ochii iubitei.
Tăcere, minute lungi,
Poate chiar veşnicii,
Lăsându-mi-se timp pentru uitare.
- Ce-ai dori să iei cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai şi iad,
Ca să ţii nişte cursuri?
- O femeie, Doamne, dacă nu cer prea mult.
- Ceri prea mult, îţi tăiem femeia.
- Atunci taie-mi mai bine cursurile,
Taie-mi iadul şi raiul,
Ori totul, ori nimic.
Aş face drumul dintre rai şi iad degeaba.
Cum să-i sperii şi să-i înfricoşez pe păcătoşii din iad,
Dacă n-am femeia, material didactic, să le-o arăt?
Cum să-i înalţ pe drepţii din rai,
Daca n-am cartea să le-o tălmăcesc?
Cum să suport eu drumul şi diferenţele
De temperatură, luminozitate şi presiune
Dintre rai şi iad,
Dacă n-am vinul să-mi dea curaj?












vladimir volegov paintings

[latan.elena]

Nicholas Gunn

Când a început călătoria dvs. cu natura? La fel de simplu ca mersul la muncă în parc în fiecare zi, poate? Fiecare dintre noi a sărutat natura într-un fel. Nu putem exista aici pe acest pământ fără să comunicăm cu natura. Am început să aud muzică în natură imediat ce am realizat că totul era conectat. Suntem cu toții fire împletite în tot acest univers - și despre ce este o viață de tapiserie ✨ Privind înapoi la prima mea înregistrare, născută în natură în deșertul înalt din Sedona, aceasta a fost una dintre primele mele piese.

[latan.elena]

„Dacă iarăşi s-ar închide porţile în faţa ta, bagă-ţi bine în cap că nu viaţa ta se termină, ci doar una dintre vieţile tale, şi că o alta e nerăbdătoare să înceapă. Îmbarcă-te atunci pe un vas, un oraş te aşteaptă.”
Amin Maalouf - Stânca lui Tanios
















Vladimir Kush - Wikipedia

[latan.elena]

,,liniște lină, albă lumină, revărsatu-te-ai ca un ocean de iubire în inima mea, în sinea mea
chemându-mă la plecarea genunchilor și la tăcere albă, ca lâna frumoasă;
nori de rugă senină pe care aripile mele vor deprinde a zbura lin, ca o pasăre ce străbate văzduhul ca o laudă până la tronul Dumnezeirii...
liniște lină, albă lumină, revărsatu-te-ai în sinea mea, astfel încât de pe buzele mele să picure roua psalmilor de mulțumire și bucuria regăsirii libertății în zborul interior al inimii
stare de fapt; prea plin și împlinire,
suflet de om cu contur de pasăre,
suflet de om cu miez de pâine
colorat în alb, albastru și sângerânde doruri de înălțare...
liniște lină, albă lumină, lumină lină neînserată ca un dor nestins, însetat-am după atingerea ta fină ca un nor de rugă sfântă
pentru a mă revărsa în fiecare clipă a respirației vieții mele, inspirându-te fără a înceta să cânt în tainița inimii mele Cuvântul care umple de bucurie toate ale văzutei și nevăzutei lumi cizelate cu infinită și neînțeleasă iubire de mâinile Lui..."
Traian Calistru

[latan.elena]

''Există oameni care nu sunt niciodată în stare să ajungă în Fantazia, spuse domnul Koreander,
şi mai există oameni care sunt în stare, dar rămân acolo pentru totdeauna.
Şi pe urmă mai există câţiva care se duc în Fantazia şi se întorc. Ca tine.
Iar aceştia însănătoşesc amândouă lumile.''
Michael Ende,Povestea fără sfârşit



"Noaptea mă aşteaptă ca o veche prietenă şi-mi dă umărul ei catifelat, destul de larg pentru toate visele mele.”
Cella Serghi