''Copiii nu se joacă: ei trăiesc şi aceasta le pare un joc adulţilor. Dar când ai păstrat destul spirit copilăresc, multe acţiuni ale adulţilor ţi se par un joc. ''
Gilbert Cesbron
"Cautați iubirea și trăiți-o cu multă smerenie.
Cu recunoștință.
Cu rugăciune."
Valeriu Gafencu
Un om care a înțeles dragostea devine nemuritor, un om care a înțeles înțelepciunea devine perfect, un om care a îmbrățișat adevărul devine liber..
Deunov
"Ca să poţi să aduni multe primăveri, trebuie să treci cu încredere toate iernile care îţi ies în cale!"
Octav Bibere
”Fă ca ziua de azi să conteze
pentru că nu o vei mai retrăi.”
„Nu-mi amintesc să fi gândit atunci când mi se întâmplau lucruri minunate...”
Angelo De Pascalis
Laur Cheivan Photography
"Muzica se amprenteaza în creier mai adânc decât orice altă experienţă umană.... Muzica aduce înapoi sentimentul de viaţă atunci când nimic altceva nu poate"
Dr. Oliver Sacks
''Muzica este coloana sonoră a vieții noastre. Dacă din orice motiv muzica nu a intrat încă în viața ta, atunci fă-ți timp să descoperi ce lipsește.''
"...in fiecare om este un ochi al sufletului, care... este cu mult mai pretios decat zece mii de ochi trupesti, caci numai el vede adevarul."
Platon
"Chiar si o piatra, si mult mai usor o floare sau o pasare, ar putea sa iti arate drumul napoi la Sursa, la tine insuti. Cand te uiti la ea sau o tii, si o lasi sa fie, fara a impune un cuvant de etichetare mentala asupra ei, un sentiment de veneratie, de mirare, apare in tine. Esenta ei comunica in tacere cu tine si reflecta propria ta esenta inapoi catre tine".
Eckhart Tolle
În fața mării
Versuri Virgil Carianopol
Cum seamăn eu cu tine, mare,
La fel, mereu neliniştit,
Închis din patru părţi de timpul,
Din care nu e de ieşit.
Mă zbat adânc, fără cruţare,
Mă trag în mine, mă-nvrăjbesc,
Dar oricât aş lovi de tare
Degeaba ţărmii mi-i lovesc.
E-o luptă fără-asemănare,
Sunt malurile prea de fier.
Nici eu nu-s mulţumit, ca tine,
Doar cu bucata mea de cer.
Izbesc mereu, mereu mai aprig
Şi fără să îngenunchez,
Dar nu pot, nu, ieşi din vremea
În care-ncep să-nnegurez.
Mi-e dorul inima şi gândul
Tot răni, la zbatere proscris,
Dar încă lupt să nu stau numai
În ţărmurile mele-nchis.
Izbesc, izbesc întotdeauna
Ca tine, tot mereu la fel.
Şi mie timpul mi-a pus maluri
Şi nu pot sa mai ies din el...
Fernando Pessoa: Cartea Nelinistirii
“Valoarea lucrurilor nu este dată de timpul cât ele există, ci de intensitatea cu care le percepem şi trăim. De aceea există clipe de neuitat, lucruri inexplicabile şi persoane de neînlocuit.”
Fernando António Nogueira Pessoa (n. 13 iunie, 1888 Lisabona, Portugalia — d. 30 noiembrie 1935 Lisabona), cunoscut mai ales ca Fernando Pessoa, a fost un poet, eseist și scriitor portughez modern, reprezentant al modernismului lusitan.
Este considerat unul din cei mai importanți poeți portughezi din toate timpurile, valoarea lui fiind comparată cu cel al lui Camőes. Criticul american Harold Bloom, în cartea sa The Western Canon (Canoanele vestului), afirma despre Pessoa că, alături de Pablo Neruda, este cel mai reprezentativ poet al secolului XX.
Cartea nelinistirii
Sînt într-o defensivă nesfârşită. Mă doare viaţa şi mă dor ceilalţi. Nu pot privi realitatea în faţă. Soarele însuşi mă descurajează şi mă dezolează. Doar noaptea-noaptea singur străin, uitat, pierdut, fără legătură cu realitatea, fără a fi de folos nimănui-mă întâlnesc cu mine însumi şi îmi dau curaj.
Mi-e frig de viaţă. În existenţa mea, totul e o groapă umedă şi catacombe întunecoase. Sînt marea înfrîngere a ultimei armate care apară ultimul imperiu. Ştiu că sînt sfîrşitul unei vechi şi dominatoare civilizaţii. Sînt singur şi părăsit-eu cel care mă obişnuisem să comand altora. Sînt fără prieteni, fără conducător-eu cel pe care mereu alţii l-au condus.
Ceva în mine cerşeşte veşnic milă-şi se plînge pe sine, ca pe un Dumnezeu mort, fără altare în templu, cînd năvala barbarilor a inundat frontierele iar viaţa a venit să ceară socoteală imperiului pentru ceea ce a făcut cu fericirea.
Întotdeauna mi-a fost frică să se vorbească de mine. Am eşuat în toate. N-am îndrăznit nici măcar să mă gîndesc că voi fi ceva. Nici măcar n-am visat să mă gîndesc la ceea ce aş dori, deoarece chiar şi în vis am ştiut că nu sînt potrivit cu viaţa fie şi în postura de visător vizionar.
Nici un sentiment nu-mi ridică de pe pernă capul, pe care l-am înfundat acolo pentru că nu mai suportam corpul, pentru că nu mai suportam idea că trăiesc, pentru că nu mai suportam nici măcar idea absolută a vieţii.”
Autopsihografie
Poetu-i simulator.
Simulează atât de tare
Că simulează că-l dor
Dureri ce-aivea le are.
Toţi care citesc ce scrie,
În durerea ce-au citit
Simt nu două ce-l sfâşie,
Ci una ce le-a lipsit.
Şi astfel încet se mişcă,
Din raţiune minimă,
Un mic tren ca o morişcă
Ce se cheamă inimă.
Anticul ritm bătut de tălpi desculţe,
Jacques Louis David
Anticul ritm bătut de tălpi desculţe,
Un ritm pe care nimfele-l repetă,
Când pe sub arbori ţineau
Cadenţa dansului,
Să-l înviaţi pe plaja cea albă, împroşcând
Cu spumele obscure; voi, infante,
Cât timp încă teama
De teamă, nu vă opreşte;
Încingeţi-vă-n horă, în vreme ce Apolo,
Precum un ram înalt, curbează orizontul
De aur, iar marea perenă
Îşi pompează fluxul, refluxul.
Încep să mă cunosc. Eu nu exist.
Încep să mă cunosc. Eu nu exist.
Sunt intervalul dintre ceea ce doresc să fiu şi ceea ce au făcut
alţii din mine,
Sau jumătatea acestui interval, căci mai există şi viaţa...
Asta sunt, în sfârşit...
Stinge lumina, închide uşa, fă cumva să nu se mai audă
târşiitul papucilor de pe coridor,
Să pot să rămân singur în cameră şi să-mi tihnească bine de
mine.
E un univers ieftin.
(din Odă maritimă)
Cele două castele
Europa zace, sprijinită-n coate:
Din Est zace spre Vest, privind nainte;
Plete romantice-i păzesc bogate
Ochii elini, şi vremi îi trec prin minte.
Cu braţul stîng la spate-i aşezată;
Cel drept, în unghi, îl năpădeşte ceaţa.
Primul zice Italia, şi-o arată,
Al doilea Anglia, mai depărtată,
Cu mîna-n sus, în care-şi ţine faţa.
Cu ochi de sfinx, fatal, nălţîndu-şi talia,
Spre Vest, trecutul viitor, ea cată.
Iar faţa ce-l priveşte-i Portugalia.
Paznicul turmelor
IX
Sunt paznic de turme.
Turmă a gândurilor mele.
Iar gândurile mele toate sunt senzaţii.
Gândesc cu ochii şi urechile,
Cu mâinile şi picioarele,
Cu nasul şi gura.
A gândi o floare înseamnă- a o vedea şi mirosi.
Iar a mânca un fruct înseamnă a-i şti sensul.
De-aceea când , într-o zi de zăpuşeală,
Sunt trist că prea mă bucur de ea,
Şi mă întind pe iarbă,
Şi îmi închid ochii înfierbântaţi,
Îmi simt tot corpul tolănit în realitate,
Ştiu adevărul şi sunt fericit.
Păstorul Îndrăgostit
I
Pe vremea cînd nu te aveam
Iubeam Natura aşa cum pe Cristos îl iubeşte liniştitul călugăr...
Iar acum iubesc Natura
Ca un călugăr liniştit pe Fecioara Maria,
Cu religiozitate, în felul meu, ca şi înainte,
Dar cumva mai emoționat, mai apropiat.
Văd mai bine şi rîurile cînd merg împreună cu tine
Pe cîmpuri pînă la malul rîurilor;
Întins alături de tine privind spre nori
Îi văd mai bine...
Tu nu mi-ai luat Natura...
Tu nu mi-ai schimbat Natura...
Tu ai adus Natura aproape de mine,
Fiindcă tu exişti o văd şi pe ea mai bine, însă aceeaşi,
Fiindcă tu mă iubeşti, o iubesc în acelaşi fel, dar mai mult,
Fiindcă tu mă alegi pe mine pentru a te avea şi a te iubi,
Ochii mei au fixat-o mai îndelung întîrziind
Asupra tuturor lucrurilor.
Nu regret ceea ce am fost altădată
Fiindcă mai sunt şi acum tot așa.
Regret doar că altădată nu te iubeam.
Ulisse
Mitul-nimicul care totul este.
Acelaşi soare-arzînd al zării cort
E-un mit tăcut, o-nvăpăiată veste-
Al Domnului trup mort,
Viu, gol, pe creste.
Acesta, care-aici a debarcat,
Fu doar o nefiinţă existentă.
Fără a fi, ne-a-ndestulat.
Absenţa şi-o făcu prezentă,
Şi ne-a creat.
Astfel legenda-n depanare
Pătrunde în realitate,
Şi fecundînd-o curge-n zare.
Viaţa, mai jos, pe jumătate
Nimica, moare.
Zdrenţe
Ziua se arată a ploaie.
Însă dis-de-dimineaţă, era mai degrabă senin.
Ziua se arată a ploaie.
Dis-de-dimineaţă eram deja uşor trist.
Anticipare? Tristeţe? Nimic?
Nu-mi dau seama: eram trist încă de la trezire.
Ziua se arată a ploaie.
Ştiu perfect: penumbra ploii e elegantă.
Ştiu perfect: soarele e prea vulgar pentru cineva elegant.
Ştiu perfect: a fi sensibil la schimbările de lumină
nu este elegant.
Dar cine le-a spus soarelui şi celorlalte că eu vreau să fiu elegant?
Daţi-mi cerul albastru şi soarele vizibil.
Căci ceaţă, ploi, umbre - ele se află deja în mine.
Astăzi nu vreau decât linişte.
Mi-ar plăcea să am chiar şi un cămin, mai cu seamă dacă nu
ar fi al meu.
Începe să-mi fie somn de cât de mult îmi doresc liniştea.
Să nu exagerăm!
din Odă maritimă,
Ultimul poem
Există dureri mai grele decât durerile,
Dureri ce nu dor, nici măcar în suflet,
Deși sunt mai dureroase ca altele.
Sunt angoase visate mult mai reale
Decât cele pe care le-aduce viaţa, senzații
Simțite doar cu imaginația, proprii
Vieții noastre chiar mai mult decât viaţa noastră
Lucruri nenumărate care, neexistând
Există, există cu încăpățânare,
Sunt ale noastre, cu încăpățânare, și suntem noi...
În cupa cea verde a fluviului maiestuos
Se regăsește strălucirea albilor pescăruși...
Iar peste suflet inutilă trece o alinare
Din ceva care nu există, și nici nu poate, și este totul.
Mai dați-mi vin, căci viaţa nu e nimic.
Sursa:http://intelart.blogspot.com/2017/09...inistirii.html
https://bel-esprit.ro/fernando-pesso...ferite-fiinte/
Omul care dăruiește are resurse interioare bogate. Indiferent ce primești de la el – un gând, o privire, un zâmbet, un cadou sau o oportunitate – vine la pachet cu o energie frumoasă. Ceva care te face să te simți în largul tău și să-ți deschizi brațele cu zâmbetul pe buze.
Omul care oferă urmărește să compenzeze lipsa unor resurse de care are nevoie – o imagine de sine bună, admirația celorlalți, influență, putere de convingere și chiar obținerea unui avantaj la schimb (material sau nu). Iar asta, din nou, se simte.
Cel care dăruiește are. Are pentru că își dăruiește. Generozitatea autentică se naște din grija pe care o ai față de tine. Nu poți dărui ceea ce nu ai.
În relațiile cu oamenii, când simulăm, nu stimulăm.
Dacă oferi fără ca tu însuți să fii plin, ceea ce dai nu are suficientă forță energetică de a trezi ceva similar în celălalt. Putem ajunge cu adevărat la oamenii din jurul nostru în măsura în care dăruim. Indiferent ce. Energia unui om care dăruiește atinge suflete, produce transformări şi schimbă destine.
Iar asta presupune să fii prioritate în viața ta. Cu iubire. Să știi să te faci fericit. Să te hrănești cu frumos. Să înflorești cu fiecare zi ce trece tot mai bogat. Să-ți dăruiești.
Ceea ce suntem este ceea ce aducem în viața noastră și în relațiile cu oamenii. Întâi suntem, apoi facem. Iar ceea ce facem este impregnat cu energia şi intenţiile noastre.
Un om care dăruiește înţelege asta. Conștient sau intuitiv. Iar resursele interioare, ceea ce suntem, sunt în continuă dezvoltare. Totul depinde de noi. De ceea ce ne dorim să dăruim.
“Dacă nu ai grijă de tine, dacă nu te iubeşti pe tine şi nu îţi faci binele pe care spui că îl faci pentru celălalt, consideri că asta te face altruist? Nu faci decât să te minţi şi să te sacrifici pe tine în favoarea celorlalţi, crezând astfel că iubeşti oamenii şi ai grijă de ei, dar de fapt îţi hrăneşti propriul ego, îţi alimentezi imaginea bună despre sine, de om bun.”
Anthony de Mello
“Viața este un festin. Iar tragedia este că cei mai mulți oameni mor de foame. Există o poveste draguță despre niște oameni care erau pe o plută în largul coastei Braziliei și piereau de sete. Habar n-aveau că apa pe care pluteau era apă dulce. Râul se vărsa în mare cu atâta forță, încât pătrundea câteva mile în mare, deci ei aveau apă dulce, chiar acolo unde erau. Dar ei habar nu aveau!
La fel, noi suntem înconjurați de bucurie, fericire și iubire. Cei mai mulți oameni nu au nici cea mai vagă idee despre asta. Motivul? Au creierele spălate. Au idei greșite și aceste idei le influențează viața, le-o fac dezordonată și îi mențin adormiți. Dar asta pentru că ei se agață de ideile care îi fac nefericiți. Idei limitate despre iubire, libertate, fericire și așa mai departe.
Singurul lucru de care ai nevoie cel mai mult este disponibilitatea de a învăța ceva nou. Cât de pregătit ești să te gândești la ceva necunoscut? Prima reacția este una de frică. Nu că ne-ar fi frică de necunoscut. Nu-ți poate fi frică de ceva ce nu știi. Nimănui nu-i este frică de necunoscut. Cea de care îți este teamă este pierderea cunoscutului.
Dacă vrei să produci o schimbare în viața ta, începe cu tine însuți. Dar cum o poți face? Prin observare. Prin înțelegere. Fără judecată din partea ta conform vechilor convingeri. Dacă dorești să schimbi ceea ce este în ceea ce crezi tu că ar trebui să fie, nu mai înțelegi nimic. Observarea de sine. Dacă nu ești atent la ce se petrece în interiorul tău, nu vei putea înțelege nimic din ce se întâmplă în afara ta. Dacă nu ești conștient de gândurile și reacțiile tale, vei fi influențat de forțe din interiorul tău de care nu ești câtuși de puțin conștient.
Vrei să fii fericit? Fericirea continuă nu are nicio motivație. Adevărata fericire vine fără cauză. Ea este starea noastră naturală. Asta trebuie să înțelegi cu adevărat și să accepți. Fericirea este starea ta naturală.”
Anthony de Mello – Conferințe
harimao lee photography
Ultima modificare făcută de latan.elena; 26.01.2020 la 23:01.
„Există două moduri de a-ţi trăi viaţa: ca şi cum nu ar exista miracole sau ca şi cum totul ar fi un miracol.”
Albert Einstein
Ana Pana Photography
Ana Pana Photography
''Traieste simplu, iubeste cu inima si fa-ti timp sa mirosi florile.''
Mark Twain
''Şi totuşi în om există mai mulţi nuferi decât nămol.''
Vasile Ghica
Ultima modificare făcută de latan.elena; 27.01.2020 la 02:01.
În iubire, principalul este nu să iei, ci să dai. Iubirea pentru oameni nu poate fi un ţel, ci doar un mijloc al iubirii pentru Dumnezeu.
Aspiraţia către Dumnezeu, prin acumularea iubirii, trebuie să fie permanentă.
Rugăciunea cea mai înaltă e fără de cuvinte. Ea este pur şi simplu păstrarea şi înmulţirea sentimentului iubirii în orice situaţie.Repetaţi zilnic: "Fericirea supremă, desfătarea şi sensul vieţii pentru mine şi pentru urmaşii mei este iubirea pentru Dumnezeu.".
Viaţa este un proces oscilant între haos şi ordine. Ordinea este adesea mai periculoasă decât haosul.Rugaţi-vă ca iubirea pentru oameni şi pentru lume să devină pentru dumneavoastră un mijloc al iubirii pentru Dumnezeu.Rugaţi-vă pentru ca spiritualitatea, aptitudinile şi intelectul să fie un mijloc de acumulare a iubirii pentru Dumnezeu.
Serghei Nikolaevici Lazarev
Momentan sunt 103 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 103 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje